2,817 matches
-
neliniști și teama aceea febrilă în fața enigmelor vieții. Ironia, nepăsarea și ușurința cu care trec majoritatea colegilor mei peste apostrofări și eșecuri mă uimesc! Eu mă blochez și nu mai pot rosti nici un cuvânt, îmi înnod degetele, brațele deodată sunt lungi și nu le găsesc locul, iar aerul devine greu, cremos, irespirabil. În acele momente aș vrea să pot să fiu ca ei, dar ceva din mine adânc înrădăcinat în inimă și minte, nu mă lasă. Nu plâng! „Un bărbat adevărat
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
un desen de copil. Gândul deveni din ce în ce mai persistent. În definitiv, electricianul abia îl curățase și tot orașul Shahkot știa cât de prost lucra Bunty Chopra. Sampath se ridică de sub obiectul de uz casnic cel periculos și se întinse pe podea, lungindu-și picioarele și brațele și degetele cât de departe putu, astfel ca nici o parte a trupului său transpirat și chinuit să nu se atingă de alta. Zăcu așa întins și deschise gura să înlesnească intrarea aerului și, spera el, sosirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
fost trântit un pahar bondoc în care era ceva ce semăna cu glucoză și cuburi de gheață. — Șase dolari! — Șase dolari... Am netezit o altă hârtie de douăzeci pe lemnul umed. — Îmi pare rău, spuse Dawn strâmbându-se. Obișnuia să lungească vocalele, ceea ce-i trăda originea rurală. Partea asta nu-mi place. Nu-i frumos din partea unei fete. — Nu-ți face probleme. — Cum te cheamă? — John, i-am răspuns eu. — Cu ce te ocupi tu, John? Aha, am înțeles, era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ce riscuri îți asumi pentru un hohot de râs. De multe ori îmi vine să cred că puterea mea de a rezista mahmurelii californiene, se datorează, într-un fel, neputinței mele de a crede că mai sunt încă în viață. Lungit pe pat, cu telefonul, agenda, scrumiera și ceașca de cafea aranjate cât mai la îndemână pe perii burții, sunt absorbit de primul punct al afacerii: Caduta Massi... Ca toți ceilalți, și ca tine însuți, o văzusem de multe ori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de numerele cu soț. După care urmează pagina treizeci. După care trebuie să treci prin pagina treizeci și unu și pagina treizeci și trei - nu există sfârșit. Din fericire, Ferma animalelor nu e un roman chiar așa de lung. Dar romanele sunt lungi... nu-i așa? Adică, vreau să spun că sunt așa de lungi. După un timp m-am gândit să-l sun pe Felix să-mi aducă niște bere. Am reușit să rezist tentației, dar și asta mi-a luat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Liceu Liceu,- cimitir Al tinereții mele- Pedanți profesori Și examene grele... Și azi mă-nfiori Liceu,- cimitir Al tinereții mele! Liceu,- cimitir Cu lungi coridoare- Azi nu mai sunt eu Și mintea mă doare... Nimic nu mai vreu- Liceu,- cimitir Cu lungi coridoare... Liceu,- cimitir Al tinereții mele- În lume m-ai dat În vâltorile grele, Atât de blazat... Liceu,- cimitir Al tinereții mele! * Proză Amorul, hidos ca un satir, Copil degenerat- Învinețit, transfigurat, Ieri a murit în delir. Aci, prozaici pământeni
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și deformate în urma invocărilor succesive. Pe măsură ce „artificii”alizarea și eroziunea devin tot mai rapide, tremurul nuanțelor intrând unele în altele și toate în albul pânzei ating și mâna bătrânei, care începe să-și întindă degete nenăscute încă pe deplin...falangă lungindu-și falangă, lungindu și falangă, lungindu-și unghii.... Lipsa de lumină aruncă umbrele ca niște falduri pe tabloul suspendat în semiobscuritate și, în mod surprinzător, această piele ridată a pânzei se suprapune cu ridurile bătrânei făurind așa, din mariajul lor
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
invocărilor succesive. Pe măsură ce „artificii”alizarea și eroziunea devin tot mai rapide, tremurul nuanțelor intrând unele în altele și toate în albul pânzei ating și mâna bătrânei, care începe să-și întindă degete nenăscute încă pe deplin...falangă lungindu-și falangă, lungindu și falangă, lungindu-și unghii.... Lipsa de lumină aruncă umbrele ca niște falduri pe tabloul suspendat în semiobscuritate și, în mod surprinzător, această piele ridată a pânzei se suprapune cu ridurile bătrânei făurind așa, din mariajul lor intempestiv, un carnaj
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
artificii”alizarea și eroziunea devin tot mai rapide, tremurul nuanțelor intrând unele în altele și toate în albul pânzei ating și mâna bătrânei, care începe să-și întindă degete nenăscute încă pe deplin...falangă lungindu-și falangă, lungindu și falangă, lungindu-și unghii.... Lipsa de lumină aruncă umbrele ca niște falduri pe tabloul suspendat în semiobscuritate și, în mod surprinzător, această piele ridată a pânzei se suprapune cu ridurile bătrânei făurind așa, din mariajul lor intempestiv, un carnaj roșiatic și sângeriu
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
variind astfel lungimea porțiunii 15 de coardă care vibrează. De regulă, corzile bașilor pianului se înfășoară cu sârmă. În acest fel se mărește masa unității de lungime obținându-se astfel o frecvență joasă, necesară, fără a fi nevoie să se lungească prea mult coarda (ceea ce ar însemna o creștere a dimensiunilor instrumentului). Lungimea corzii vibrante poate fi exprimată în funcție de lungimea de undă a undelor staționare corespunzătoare sunetului fundamental și armonicelor, astfel în care n ia valori din șirul numerelor naturale (1
ACUSTICÃ MUZICALÃ. In: Acustică muzicală by Aurora Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/343_a_615]
-
și curios. Podoaba de pene de pe cap îi atârna cu mândrie peste spătarul scaunului, iar toiagul ju-ju i se odihnea în poală. Grimus îi da ocol, mergând într-un fel ciudat, ca pe picioroange, se apleca de mijloc în față lungea gâtul la fiecare pas, cu mâinile întinse la nivelul umerilor, iar degetele i se mișcau, i se mișcau necontenit. Avea în mișcări un ritm unghiular care-ți obosea ochii. — Acesta este Dansul înțelepciunii și al Morții, spuse Grimus. Moartea, nemișcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în picioare și zdrobit. Deodată, pe când ieșeau în lumina cețoasă a zorilor, vuietul a încetat. Brusc și fără veste. Pur și simplu nu se mai auzea. Flann O’Toole îl privea pe Grimus, așa că a văzut cum fața i se lungea, a văzut privirea plină de groază din ochii înnegriți, a văzut epuizarea ieșind la iveală din spatele durerii. A văzut și a zâmbit. — Așadar, l-ați găsit, a zis el către Peckenpaw. — Am găsit o mulțime de chestii, i-a răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și ea intră în joc. S-a răzgândit, brusc. — Bine. Ai doi. Și cu optul de data trecută, ai scăpat. Poți să pleci. Cred că-i cel mai dur șut în fund pe care l-am luat vreodată. Acum îmi lungesc așteptarea, trecerea în zadar, cu citiri din dicționarul latin. Îmi par, uneori, atât de cunoscute aceste cuvinte, pe care nicicând nu le-am mai întâlnit și pe care aproape că îmi vine să cred că le-am rostit cândva. Digressio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îl știi. Am făcut unul din fier forjat, artistic. Mai spre vale, aveam liliac și straturi de lalele. Înfloriseră toate și mă minunam de minunea lor. Minune de la Dumnezeu, simțeam asta. Visător, popa se tolăni și mai comod pe canapea, lungindu-se pe spate, cu picioarele larg desfăcute, privind spre tavanul localului, de parcă aștepta să se dea la o parte și să i se arate cerul înstelat și bucuriile nevăzute ale tăriilor. Surâse satisfăcut. — Și când mă uit eu așa mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îl primi, oarecum surprins, Însă bine dispus, crezînd că, poate, Fortuny Îi aducea o factură. Micii comercianți nu ajung niciodată să priceapă cum e cu protocolul banilor. Spune-mi, ce pot face pentru dumneata, prietene Fortunato? Fără s-o mai lungească, Antoni Fortuny Îi explică de Îndată lui don Ricardo că se Înșelase mult În privința fiului său, Julián. — Feciorul meu, don Ricardo, nu e așa cum credeți dumneavoastră. Dimpotrivă, e un băiat ignorant, leneș și fără alt talent decît ifosele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
radicali și algoritmi. Fizica și chimia Își făceau și ele simțită prezența. Încetul cu Încetul, cifrele intrau În eprubete și În alambicuri, pline de tot felul de substanțe fumegânde. Din fum se nășteau siluete și abstracțiuni. Apăreau, lățindu-și și lungindu-și mereu dimensiunile, și oameni-degete, și oameni-mâini. Apărea și femeia-șarpe, și femeia-elefant, precum și nelipsita girafă În flăcări a lui Dali. O parte din salonul În care se afla Oliver se muta pe Karl Marx. Olivia prindea rădăcini pe stradă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Viața, dincolo de tot felul de neplăceri și neajunsuri, Își avea farmecul ei. Fiecare clipă trebuia savurată pe deplin. Timpul putea fi simțit și pe-afară, și pe dinăuntru. Ce altceva erau oare secundele și minutele decât niște scoici ce se lungeau sau se scurtau Întruna, În funcție de dispoziția pe care o aveai pe moment? Ce rost avea să-ți bați capul cu gelozie sau să te gândești la moarte?! Disperarea nu era decât o formă trecătoare a bucuriei de a fi. Ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
a unuia, când a celuilalt...” Afară, trupul lui Oliver fu cuprins de un vârtej. Brațele sale acoperite de frunziș galben-ruginiu se legănau În văzduhul limpede, luminat de razele unei luni imense, sinilii. Trupul său, contorsionat de bătaia vântului, când se lungea, când se apleca la pământ. Oliver gemea, urla, Încercând să-și țină frunzele lipite de corp... Femeia-șarpe, care se evaporase din salon, urmărindu-l din umbră pas cu pas, se Încolăcea acum de gâtul lui, susurându-i șoapte ispititoare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o tot Întreba, trecându-i bărbia peste sâni: „Acum Înțelegi?”. „Înțeleg, Înțeleg”, țipa aceasta, gata-gata să-și dea duhul de-atâta râs... Noimann nu știa cât timp durase toată această scenă. Ținea minte doar că, la un moment dat, zăcea lungit În dreapta femeii, simțind pe deasupra frunții o adiere rece. Apoi văzuse cum niște degete, mișcându-se lent, ca-n somn, Încercau să-i Închidă pleoapele. Apoi totul se stinsese și În sufletul lui năvălise bezna. Clipele cădeau peste trupul lui obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rece. Apoi văzuse cum niște degete, mișcându-se lent, ca-n somn, Încercau să-i Închidă pleoapele. Apoi totul se stinsese și În sufletul lui năvălise bezna. Clipele cădeau peste trupul lui obosit, acoperindu-l Încetul cu Încetul. Timpul se lungea, secundele se colorau, luând forma unor cărți de joc ce cădeau cu nemiluita peste fața sa bolnavă. Noimann Îl simțea pe Satanovski stând nemișcat, În dreapta sa, cu umerii și coapsele lipite de lespedea de marmură. Un alt Satanovski plutea suspendat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îi poate aduce multe neplăceri...” Mesenii râseră. Dar medicului vorba aceasta i se Înfipse ca un cui În inimă. Asta cu atât mai mult cu cât Satanovski se oferi să prezinte un alt spectacol de prestidigitație. Și, fără să mai lungească vorba, pocnind din degete, inginerul făcu să se desfășoare În fața lor un covor roșu lat de un metru, cu franjuri aurii pe margini, pe care apăru mărșăluind țanțoș un picior de lemn Îmbrăcat În frac, cu papion, cămașă albă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mâinile sunt la fel de netede ca și chipul. Linia norocului, linia vieții, linia inimii i s-au evaporat din palmă. Atârnă acum, ca niște cabluri, deasupra copacilor stufoși. Șiruri de păsări s-au așezat pe ele, ciripind de zor. Palmele plutesc lungindu-se pe trotuar. Degetele se-agață de burlane. „Lilith! Lilith!” Noimann-cel-de-sticlă lunecă peste un Noimann-care-curge. Mâinile sale mici se oglindesc În băltoacele altor mâini. Chipul său plutește deasupra altui chip, legânându-se deasupra și dedesubtul lui. Păianjenii, păianjenii... Noimann lunecă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să Înainteze. Noimann Își făcu curaj și Începu să Întrebe dacă nimeni n-a văzut o doamnă Îmbrăcată În blugi, cu poșetă neagră și picioare neobișnuit de lungi. Toți o sesizaseră: era o doamnă Într-adevăr frumoasă. Picioarele Îi erau lungi ca niște catalige. Domnișoara tocmai trecuse În celălalt vagon. Nu era vorba de nici o domnișoară, ci de-o doamnă. Fie și doamnă, acceptau călătorii, zâmbind cu subînțeles. Iar picioarele ei lungi nu erau ca niște catalige, ci erau ca două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o striga mereu pe Mathilda. Îi răspundea din urmă un cor de voci. Medicul trecea dintr-un vagon În altul, o căuta pe Mathilda peste tot. Trenul zbura prin noapte. Chipurile agitate ale călătorilor se reflectau În geamuri. Compartimentele se lungiseră. Părea acum că trec două sau chiar trei trenuri unul lângă altul, adăpostind Înăuntrul lor aceleași scaune și aceiași călători, multiplicați la infinit. Alergând pe coridor, Noimann dădu peste conductorul de tren și se scotoci precipitat după bilet. Își aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Piciorul alerga mereu În fața lui. Noimann nu-l scăpa din vedere. Intrau fugind dintr-un vagon și intrau În altul. Călătorii aflați pe scaune sau pe coridor se se fereau din calea lor. Fuga deveni din ce În ce mai precipitată. Compartimentele ba se lungeau, ba se scurtau. Unele le străbăteai făcând un pas, prin altele goneai ore Întregi fără să ajungi la capăt. Călătorii, pe măsură ce Înaintai spre capătul trenului, deveneau și ei tot mai ciudați. Vagoanele ba se umpleau, ba se goleau instantaneu. Alergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]