1,349 matches
-
mai simțea. Acum Îi luaseră și măsurile fiicei sale. Se făcuse mare și, de acum, nu mai aveau să se schimbe prea drastic. Intrarăm În Paris. Pe șine staționau o mulțime de vagoane - vagoane-restaurant și vagoane de dormit din lemn maroniu, care urmau să plece spre Italia la cinci dimineața, asta dacă trenul mai pleca la ora aia. Pe vagoane scria Paris-Roma, și mai erau acele vagoane cu locuri pe acoperiș, care făceau naveta spre suburbii și Înapoi, pline cu oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În pajiștile de pe lângă mlaștină, În iarbă sau sub vreo ferigă, și le foloseam pe ele. Găseam cărăbuși și niște insecte cu picioarele ca niște fire de iarbă, și mai găseam viermi În buștenii putreziți. Găseam niște viermi albi, cu capete maronii, pe care nu puteai să-i Înfigi În cârlig și care se făceau nevăzuți În apa rece; mai găseam căpușe de copac sub bușteni, și uneori râme care lunecau În pământ de Îndată ce ridicam bușteanul. O dată am folosit o salamandră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
piele fină, maro-aurie, părul blond era tuns scurt și-i stătea frumos, lăsându-i fruntea liberă. Bărbatul o privi. — O s-o omor, spuse el. — Nu, te rog. Avea mâini foarte fine și bărbatul Își Îndreptă privirile spre ele. Erau slăbuțe, maronii și foarte frumoase. — Așa o să fac. Îți jur. — Asta n-o să te facă mai fericit. — Nu puteai să te bagi În altceva? Nu puteai să te amesteci În altă belea? Se pare că nu. Ce-o să faci? — Ți-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
face șarpele cu clopoței atunci când Își agită clopoțeii, un sunet sec, au culori foarte vii, unele fiind roșii, altele galbene cu dungi negre, numai că aripile li se fac bucăți În apă și-s o momeală foarte proastă, În timp ce acelea maronii sunt durdulii, compacte și suculente, așa că le recomand pe cât vă pot recomanda ceva ce n-o să Întâlniți probabil niciodată În viața dumneavoastră. Dar vă atrag atenția că n-o să reușiți niciodată să strângeți destule pentru o zi de pescuit dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
rățușcă În timp ce mergea. — Doamne, bună, Îmi spuse. Ce cald e, Doamne. Intră În casă ca să aducă niște bere. Stăteam pe veranda din spate și mă uitam prin coroana copacului la valurile de căldură și la munții Îndepărtați. Erau niște munți maronii, plini de zbârcituri, și se terminau cu trei creste, iar pe una dintre ele era un ghețar care se vedea printre copaci. Zăpada părea foarte albă și pură și ireală. Madam Fontan veni și lăsă sticlele pe masă. — La ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pădurea se Împuțina, lăsând În urmă locuri virane cotropite de buruieni, uscate și lipsite de umbră. Dar pe atunci mai erau multe locuri Împădurite, păduri virgine, În care trunchiurile creșteau Înalte și crengile apăreau abia sus, și pășeai pe pământul maroniu, curat, acoperit de ace elastice, și acolo stăteau ei trei, sprijiniți de trunchiul unui arbore de cucută, larg cât două paturi așezate pe lungime; adierea vântului făcea să foșnească frunzele din vârful copacilor și lumina blândă desena petice pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
era să stai cu ei? — Greu de zis, spuse Nick Adams. Ar fi putut oare să-i spună că ea a făcut prima ce n-a mai făcut nici una la fel de bine după ea și să-i amintească picioarele durdulii și maronii, abdomenul plat, sânii mici și tari, brațele care-l strângeau tare, limba vioaie, ochii goi, gura care avea un gust bun, apoi ceea ce era deopotrivă stânjenitor, strâmt, dulce, umed, minunat, mic, dureros, complet, final, nesfârșit, fără de sfârșit, fără a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe covertă, Juan și nu mai importă cum, un matroz nenorocit, scuipa cu sârg resturi de tutun peste bord în totală necunoaștere a faptului că respectiva plantă încă nu fusese descoperită de europeni. Dar ce-i asta? La capătul smocului maroniu un alt maroniu tivit cu verde nu putea fi decât... Pămâââânt!!!!!! La acest strigăt amiralul Columb țâșni pe punte gata săl dărâme pe respectivul sol al speranței. Bine, bă amărâtule, bidon turtit, iubitule! Unde vezi tu Pământ că io nu
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
și nu mai importă cum, un matroz nenorocit, scuipa cu sârg resturi de tutun peste bord în totală necunoaștere a faptului că respectiva plantă încă nu fusese descoperită de europeni. Dar ce-i asta? La capătul smocului maroniu un alt maroniu tivit cu verde nu putea fi decât... Pămâââânt!!!!!! La acest strigăt amiralul Columb țâșni pe punte gata săl dărâme pe respectivul sol al speranței. Bine, bă amărâtule, bidon turtit, iubitule! Unde vezi tu Pământ că io nu văz ?! În față
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
ca pasărea cerului moțăind În personal. După ce FUCK a dispărut din raza mea vizuală, dincolo și dincoace de geam au continuat să treacă oribilele meleaguri dîmbovițene ce mi-au Împodobit cu depresii globulare cinci ani din viață, săltînd leneș În maroniu pătat cu verde de Paris pe sub liniile de Înaltă tensiune. Un obez cu basca găurită și-a revărsat burta În stînga, pe rezemătoarea de care-mi sprijinisem eu cotul de medic. L-am lovit scurt, cu cotul. Îl mai lovesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
alge pluteau purtate de curent și mai erau cîteva păsĂri, nu multe, care-și căutau de mîncare. Am stat o vreme acolo sus, pe copertină, și m-am uitat În jur, da’ n-am văzut pești, În afară de Ăia mici și maronii care apar În jurul algelor. Frățioare, să nu-l crezi pe Ăla care ți-o spune că nu-i mare golful dintre Havana și Key West. Eu abia eram la Început. După un timp am coborît Înapoi În carlingă și - de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
atunci tre’ să-l vedem curînd. Ori Sand Key, ori vadu’ american. După scurt timp observă că era un petrolier, și nu o clădire, iar apoi, În mai puțin de o oră, văzu farul din Sand Key, drept, subțire și maroniu, ridicîndu-se din apele mării exact În locul În care trebuia să fie. — Trebuie să ai Încredere cînd cîrmești, Îi spuse negrului. — Am Încredere. Da’ după cum a mers drumu’ Ăsta, nu mai am deloc. — Cum mai e picioru’? — MĂ doare-ntruna. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
spuse negrul. BĂrbatul stătea Întins liniștit, În carlingă, cu capul rezemat de un sac. Crengile mangrovelor intrau În cabină și-i făceau umbră. Auzea vîntul bătÎnd și, dacă se uita-n sus la cerul Înalt și rece, vedea norii subțiri, maronii, care veneau dinspre nord. „Nu iese nimeni pe vîntu’ Ăsta“, se gîndi. „Nu ne caută ei pe-așa vînt.“ — Crezi c-o să iasă? Întrebă negrul. — Sigur. De ce nu? — Bate prea tare. — Ne caută. — Nu cînd i-așa. De ce vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să ridice Încet sacii cu băutură și să-i arunce-n apă. În timp făcea asta, auzi un motor, cînd Își ridică privirea zări o barcă ce se Îndrepta spre ei, venind dinspre canal. Era o barcă albă cu carlinga maronie și cu parbriz. — Vine-o barcă. Ridică-te, Wesley. — Nu pot. — O să te țin eu minte. Înainte nu erai așa. — Bine, ține-mă minte. Nici eu n-o să uit. Grăbindu-se, cu transpirația curgîndu-i șiroaie pe față, fărĂ să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
apară acum aici, indiferent de ce motive o avea, asta e o tîmpenie foarte mare. Da’ a fost mereu un tip foarte curajos și foarte tîmpit. — Arată-mi-l. — Acolo, la masa aia cu aviatori. — Care-i el? — Cel cu fața maronie. Cu șapca așezată Într-o parte. Ăla care rîde acum. — Și e fascist? — Da. — N-am mai văzut un fascist atît de aproape de cînd cu Fuentes del Ebro. Este mulți fascist aici? — Mai apar cîțiva din cînd În cînd. — Bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
apoi am ieșit Împreună cu John. În drum spre ieșire m-am uitat la masa lui Luis Delgado. Își mai luase un gin tonic și toți cei de la masă rîdeau la o glumă pe care tocmai o făcuse. Avea un chip maroniu, foarte vesel, și ochi de pușcaș; m-am Întrebat sub ce identitate circula. Fusese un prost pentru că intrase la Chicote. Dar era exact genu’ de lucru pe care l-ar fi făcut cineva ca să aibă cu ce se lăuda cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
poți să bîrfești urlînd, după-amiaza la Chicote se arăta a fi foarte plictisitoare, așa că m-am hotărÎt să plec imediat după ce voi fi dat și eu un rînd. Chiar În clipa aia a Început totul. Un civil Într-un costum maroniu, cu o cămașă albă și cravată neagră, cu părul pieptănat lins peste cap și cu o frunte destul de Înaltă, care făcuse pînĂ atunci circ pe la mese, Îl stropi pe unul dintre chelneri cu un pistol cu apă. RÎseră cu toții, În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Acum urmează partea bună de drum. Acum, În locul soarelui arzător din locurile În care se tăiaseră buștenii, dădură de umbra marilor copaci. Locurile golașe se-ntindeau pînĂ pe o culme și puțin după, dar apoi Începea pădurea. Mergeau pe pămÎntul maroniu, și-l simțeau răcoros sub tălpi. Nu erau tufișuri, iar crengile copacilor Începeau abia de la optișpe metri Înălțime. Era răcoare la umbră, și sus, printre vîrfurile copacilor, Nick auzea foșnetul unui vînt tot mai puternic. Nici o rază de soare nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
port ca o fată cît stăm ascunși. — Stai liniștită. — La umeri și la picioare arătĂm la fel. — Spune-mi de lucrul Ăla pe care mai voiai să-l faci. Între timp pusese păstrăvii-n tigaie. Feliile de șuncă, Încîrligate și maronii, erau așezate pe o bucată de lemn - abia o tăiase din bușteanul pe care-l foloseau pentru foc. Amîndoi se lăsaseră ademeniți de mirosul păstrăvului care se prăjea În grăsimea lăsată de șuncă. Nick Întoarse peștii. Începuse să se facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Întărească pe la margini. Observă cum se umflă și cum se formează textura gri a clătitei. O desprinse puțin de pe tigaie cu o așchie abia tăiată, apoi o Întoarse-n aer și o prinse la loc. Acum Își arăta fața frumoasă, maronie În timp ce cealaltă, cea gri, Începuse să sfîrÎie. O simțea grea, dar pe de altă parte o vedea crescînd ușurică, parcă plutind În tigaie. — Bună dimineața, Îi spuse soră-sa. Am dormit Îngrozitor de mult? — Nu, drăcușorule. Era doar În cămașa care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pămÎnt. VĂzu cum Nick Își Încarcă arma și mai trage de două ori și de fiecare dată auzi alte bătĂi de aripi În tufele dintre sălcii. Și apoi se auzi vîjÎitul unor aripi fluturate și un stol de păsĂri mari, maronii, năvĂli dintre tufișuri, iar una dintre ele zbură doar puțin și se așeză pe creanga unei sălcii și, aplecîndu-și capul cu o coamă mică Într-o parte și Îndoindu-și gulerul de pene de pe gît, privi jos, unde păsĂrile Împușcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Începuse deja să se umfle, chiar dacă seara era răcoroasă. Nu se mai putea vorbi cu adevărat de un elefant - tot ce rămĂsese era corpul Ăla mort, gri și ridat care se umfla, și colții Ăia uriași, cu pete galbene și maronii pentru care-l omorîseră. Colții aveau pete de sînge și el curățĂ o bucățică cu unghia, ca pe o ștampilă cerată, și și-o băgĂ În buzunarul de la cămașă. Ăsta fu singurul lucru cu care se alese de la elefant, În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Îndepărtat de șine și m-am uitat la lac, la cele două magazine și la adăposturile pentru bărci, la docurile lungi care Înaintau mult În apă și la pietrișul din jurul fîntînii arteziene de lîngă gară, fîntînĂ care avea o țeavă maronie din care apa țîșnea direct În sus, În lumina soarelui. Apoi jetul de apă cădea În bazin și În spate se vedea lacul vălurit de briză; mai erau malurile Împădurite și, legată de stîlpii docului, barca cu care veniserăm. Trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de un verzui Închis se zbăteau sălbatic, ucise pe rînd de vîntul tot mai puternic. Crengile de mango se cutremurau și În cele din urmă se rupeau troznind, iar florile erau arse de vîntul fierbinte, pînĂ ce ajungeau să fie maronii și prăfuite, cu petalele uscate. Iarba se uscase, pămÎntul nu mai avea nici urmă de umezeală și praful era purtat de vînt. A bătut fărĂ oprire timp de cinci zile, iar cînd s-a oprit, jumătate din crengile palmierilor atîrnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Așa ar trebui să fie toți jurnaliștii - invizibili. Ca să nu creadă lumea că sunt pisicile cuiva. Dar, vai, în visul ăsta, acum, pe aici pe unde mergem noi, nu există nici o frunză verde. Pretutindeni văd numai frunze uscate, galbene- maronii, pământ pârjolit, fără flori, fără păsări... Munții cei bogați în păduri au cam chelit și ei, pentru că arborii lor s-au prăbușit, unul câte unul, de boală, de furtuni, sau sub secure... Fără arbori, munților le-a fugit pământul de pe
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]