1,354 matches
-
grup a fost trimis cu bărcile pe Nipru. Acest grup de 4.000 de soldați aflat sub comanda colonelui (polcovnicului) Mihailo Kricevski, era compus aproape în întregime din cazaci înregistrați. Alături de ei călătorea pe calea apelor un mic număr de mercenari germani. O unitate de 5.000 de soldați a rămas sub comanda hatmanului Mikołaj Potocki. El a încercat recruteze soldați din rândurile armatelor private ale nobililor locali sau a șleahtei mărunte Forțele lui Stefan au ajuns primele la punctul de
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
prizonier de tătari în timp ce lupta de partea polonezilor. El avea să fie eliberat de Hmelnițki și s-a alăturat forțelor rebelilor imediat după încheierea bătăliei. Cazacii care au refuzat să treacă de partea răsculaților, așa cum a fost Ivan Barabaș, precum și mercenarii germani au fost uciși. A doua zi, Stefan Potocki a pierdut încă 1.500 de oameni, când cazacii înregistrați pe care îi comanda l-au părăsit și au trecut de partea lui Hmelnițki. Polcovnicul Ivan Hanja a fost cel care
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
sprijiniți de cazaci. Lucrările genistice nu au reușit să oprească înaintarea impetuoasă a tătarilor, care au invadat tabăra. Nici de această dată atacatorii nu au reușit să-și păstreze pozițiile cucerite, situația fiind salvată pentru polonezi de contaatacul organizat de mercenarii germani din slujba regelui. Cu toate acestea, situația polonezilor era disperată - ei nu dispuneau de suficiente forțe și provizii pentru a rezista atacurilor viitoare și regele Ioan Cazimir a ales să încerce negocieri pentru încetarea focului. Ținta negocierilor era hanul
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
În secvențele de început ale filmului se specifică următoarele: "„Sclavia modernă este o mare afacere. Am văzut odată un copil ce a fost vândut pentru șase gloanțe și eu nu am făcut nimic”". Samson Gaul (Jean-Claude Van Damme), un fost mercenar din Legiunea Străină, lucrează ca măcelar la Chișinău și ajută oamenii să-și găsească copiii dispăruți. În oraș activează mai multe grupări infracționale ce se ocupă cu traficul de persoane, răpind copiii și exploatându-i. Copiii sunt închiriați cu ora
6 gloanțe () [Corola-website/Science/327396_a_328725]
-
de acest fel. De aceea ei au nevoie de secretele Moșului pe care-l caută mereu, prin satelit, pentru a-i găsi Atelierul de la Polul Nord. În timpul căderii de curent din Ajunul Crăciunului, camuflajul nu mai este eficient și Nevil împreună cu mercenarii săi află unde este orașul Moșului și-l invadează. Între timp, Moș Crăciun, plăcut surprins de faptul că Bernard este un bun inventator, îi dezvăluie secretul său: are un glob magic cu care călătorește în timp și astfel poate duce
Salvându-l pe Moș Crăciun () [Corola-website/Science/330679_a_332008]
-
este orașul Moșului și-l invadează. Între timp, Moș Crăciun, plăcut surprins de faptul că Bernard este un bun inventator, îi dezvăluie secretul său: are un glob magic cu care călătorește în timp și astfel poate duce tuturor copiilor cadouri. Mercenarii lui Nevil ocupă orașul și-l iau prizonier pe Moș Crăciun, iar Bernard călătorește de două ori în timp pentru a preveni invazia. Totul doar pentru a afla că nu se pot face mari modificări asupra evenimentelor. În cele din
Salvându-l pe Moș Crăciun () [Corola-website/Science/330679_a_332008]
-
elaborat cu ajutorul lui Eugenio Massa, un căpitan al armatei regale, interesat de evenimentele unde Crocco a fost protagonist. Massa, care i-a recunoscut abilitățile de lider ("dacă ar fi trăit în Evul Mediu, ar fi putut ajunge un conducător de mercenari") a publicat povestea lui Crocco, atașând interogarea lui Caruso, într-o carte numită "Gli ultimi briganti della Basilicata: Carmine Donatelli Crocco e Giuseppe Caruso" (1903) ("Ultimii jefuitori din Basilicata:Carmine Donatelli Crocco și Giuseppe Caruso" ). Lucrarea a fost republicată de
Carmine Crocco () [Corola-website/Science/330338_a_331667]
-
de ostași care îi împiedică cei ajunși aici să mai plece vreodată. Insulele sunt arendate conților provensali din Carcès, care cultivă aici măslini, cu ajutorul refugiaților. Cu timpul, autoritatea atât civilă cât și bisericească scade. În 1549, arenda este încredințată unui mercenar german, Christoph von Rockendorf, care face din ele cuiburi de pirați și pune în pericol nu numai navigația comercială, dar și siguranța porturilor din regiune. În 1579, regele Henric III al Franței pune capăt acestei situații, îi gonește pe pirați
Insulele de Aur () [Corola-website/Science/329052_a_330381]
-
se pot urmări înapoi în Evul Mediu, de exemplu, gradul de chorąży, care înseamnă literalmente "purtător de steag" sau pur și simplu, drapel. Alte nume de grade poloneze sunt de origine străină și au fost în cele mai multe cazuri introduse de mercenari din secolul al XVII-lea care au servit sub coroana poloneză. Acestea includ rangul de "kapral", care provine din cuvântul italian "caporale" - fiind echivalent cu "corporal" în limba engleză. Cele mai multe ranguri sunt înrudite cu cele din limba engleză, cu unele
Însemnele gradelor militare poloneze () [Corola-website/Science/329126_a_330455]
-
la 26 aprilie, trei vase britanice finanțate de Virginia Company of London au acostat, aducând cu ele primii 107 de coloniști englezi în Lumea Nouă , printre care se află și celebrul căpitan John Smith. John Smith, după ce a lucrat ca mercenar în armată franceză a lui Henric al V-lea, în armată habsburgica, a fost căpitan al armatei lui Mihai Viteazul, a profitat de oportunitatea oferită de Virginia Company of London, companie sprijinită de regele James I în vederea stabilirii primei colonii engleze în
Istoria colonială a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/329122_a_330451]
-
La recensământul din anul 2002 27.172 oameni s-au declarat că aparțin acestui grup. Slovaci trăiesc în unele zone din sudul Poloniei, la recensământul din anul 2002 numărul lor era de 1.710 persoane Tătarii au sosit în calitate de soldați mercenar început în secolul al 14-lea. Populația tătară a ajuns la aproximativ 100.000 în 1630, dar la recensământul din 2002 a arătat doar 447 de persoane declarate acest naționalitate. Conform recensământului din anul 2002, în Polonia trăiesc 12.731
Minoritățile etnice din Polonia () [Corola-website/Science/329145_a_330474]
-
a fost, de asemenea, încurajat de către preferatul său, Etienne de Vesc, și de cardinalul Giuliano della Rovere, viitorul papă Iulius al II-lea. Carol a adunat o armată mare, formată din 25.000 de oameni (dintre care 8.000 de mercenari elvețieni), inclusiv primul ce includea artilerie, invadând Italia. Sosirea armatei sale în fața Florenței și temerile de viol și jaf i-au obligat pe florentini să-l exileze pe Piero de' Medici și să restabilească un guvern republican. Bernardo Rucellai și
Războiul italian din 1494-1498 () [Corola-website/Science/329236_a_330565]
-
ale garnizoanelor izolate din întreaga Calabria, solicitând, însă, sprijinul lui Précy. D'Aubigny a reușit să-și concentreze forțele, și imediat a mărșăluit spre Seminara. La auzul vestii ca d'Aubigny se apropie, dar neaflând de unirea cu Précy și mercenarii elvețieni, Ferdinand al II-lea de Napoli a decis să se întâlnească cu francezii în lupta imediat, o decizie unanimă luată de către nobilimea spaniolă și napolitană. Dar Córdoba i-a îndemnat la prudență, sau cel puțin o cunoaștere deplină a
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
acestor dealuri, așezându-și infanteria sa pe stânga și cavalera pe dreapta. D'Aubigny, bolnav, dar încă aflat la comanda, și-a dislocat cavaleria care se va confrunta mai ușor cu cavaleria aliată. Tânărul nobil Précy a renunțat la comanda mercenarilor elvețieni, în scopul de-al ajuta pe bolnavul d'Aubigny. Pe flancul drept se găseau 800 de lăncieri elvețieni. Inițial, lupta a decurs bine pentru aliați, jineții spanioli chinuiau flancul jandarmilor francezi, utilizând metoda testată în Spania împotriva maurilor. Deși
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
curând după aceea în stare să reia Napoli. De Córdoba, folosind tactici de gherilă, și evitând cu atenție orice preț întâlnirea directă cu temutele batalioane elvețiene sau jandarmii francezi, a recucerit încet restul Calabriei. În cele din urmă, mulți dintre mercenarii care îi deserveau pe francezi s-au revoltat din cauza lipsei de salarizare și au mărșăluit spre casă, iar forțele franceze rămase în cele din urmă au fost învinse la Atella de forțele reunite ale lui Ferdinand și Cordoba, și forțate
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
-lea de Napoli, datorită loialitatea populației, a avut în curând posibilitatea să se întoarcă la Napoli. De Córdoba, folosind tactici de gherilă și evitând cu atenție orice confruntare cu batalioane de temut elvețiene a recăpătat încet restul Calabriei. Mulți dintre mercenarii în serviciul francez s-au revoltat din cauza neplatei și s-au întors acasă, forțele franceze rămase au fost prinse la Atella de forțele unite ale lui Ferdinand și de Cordoba și obligate să se predea. Până în iulie Ferrandino a fost
Ferdinand al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/329285_a_330614]
-
timp miniștri lui Ptolemeu, în principal Sosibus, au reușit să tragă de timp cu succes mimând negocierile cu Antiohus. Timpul câștigat le-a permis sa creeze o armată capabilă de a o confrunta pe cea seleucidă prin recrutarea a numeroși mercenari din lumea elenistică și prin antrenarea a unui numeros contingent de infanteriști egipteni care să lupte în cadrul falangei. Deși această măsură, nemaiîntâlnită până atunci în regatul ptolemaic (unde minoritatea greco-macedoneană domina complet majoritatea egipteană) a avut efectul scontat pe termen
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
din cavaleria sa, 4,000 de călăreți. Legătura dintre aceștia și falanga sa centrală era asigurată de arcași 2,500 de cretani și peltaști libieni sub comanda lui Eurylochus și a lui Zelys din Gortyna, precum și de 5,000 de mercenari greci, 3,000 dintre aceștia înarmați în stilul tradițional al hopliților iar alți 2,000 în stilul falangei macedonene. Alături de cei 20,000 de falagiți obișnuiți din centru, sub comanda lui Nicarchus și a lui Theodotus Hemiolius se mai aflau
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
au invadat Francia Răsăiteană, primii "(ungari)" bătălia de la "Wenia" (probabil Viena) iar cei din urmă "(cowari)" pe cea de la "Culmite" (probabil Kulmberg sau Kollmitz în Austria). Maghiarii au fost angajați în mod ocazional de conducătorii teritoriilor învecinate pe post de mercenari. "Annales Fuldenses" relatează că în 892, regele Arnulf al Franciei Răsăritene a atacat Moravia Mare, în rândurile armatei sale aflându-se războinici maghiari. Doi ani mai târziu, maghiarii au schimbat alianțele, atacând Panonia, de data aceasta alături de regele Svatopluk I
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
cu francezii, purtându-se crud cu soția sa Blanche de Bourbon, care era rudă cu Carol al V-lea al Franțe. Henric a apelat la cel din urmă pentru ajutor, și în Spania a fost trimisă o armată numeroasă de mercenari, condusă de cunoscutul general francez, Bertrand du Guesclin. Un rol-cheie în decizia lui Carol al V-lea, la jucat dorința sa, ca în perioada de acalmie a Războiului de 100 de Ani să scăpe Franța, de numeroasele detașamente de mercenari
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
mercenari, condusă de cunoscutul general francez, Bertrand du Guesclin. Un rol-cheie în decizia lui Carol al V-lea, la jucat dorința sa, ca în perioada de acalmie a Războiului de 100 de Ani să scăpe Franța, de numeroasele detașamente de mercenari, care erau dificil de întreținut și în plus deseori jefuiau pământurile franceze. Petru a pierdut rapid tronul și a fugit prin Sevilla la Eduard Prințul Negru, care se afla la curtea sa din Aquitania. Eduard avea un motiv serios pentru
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
de Châtelus a ordonat deschiderea porții, și soldații, care se aflau în garnizoană Cravant-ului, au lovit în spatele asediatorilor. Prinși într-o menghină între englezi și oraș, francezii s-au retras, iar primii care au lăsat câmpul de luptă au fost mercenarii spanioli, lombarzi și gasconi. Autorul anonim al "Cronicii unei Virgine", de asemenea, a remarcat faptul că ""mareșalul Severac, messire-ul Robert de Leer și alții au fugit rușinos în detrimentul mare al regelui francez, ne rămânând pe câmpul luptei și făcîndu-și datoria
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
loc în aprilie 1965. După instalarea lui Ștefan Tomșa al II-lea ca domn al Moldovei cu ajutorul turcilor, boierii fugari rămași credincioși fostului domnitor Constantin Movilă și mamei acestuia, Doamna Elisabeta, precum și câțiva magnați polonezi au strâns o oaste de mercenari și au invadat țara în vara anului 1612. Bătălia are loc la Cornul lui Sas, pe malul Prutului, iar oastea moldovenească a lui Tomșa învinge, cu ajutorul hoardei tătarilor din Bugeac conduse de hanul Cantemir bei. În timpul luptei, căpitanii de oști
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
luat cu japca. Dreptatea lui Tomșa îi nemulțumește pe unii boieri care îngroașă rândurile fugarilor din Polonia. Doamna Elisabeta Movilă îi convinge pe boierii fugari și pe magnații polonezi să o ajute cu bani pentru formarea unei noi oști de mercenari. Răzeșii șoimăreșteni iau în posesie vechea lor moșie, iar Tudor se stabilește în sat unde-și construiește o casă nouă. El se îndrăgostește de țăranca Anița, o fată simplă, dar cinstită. Liniștea nu ține mult, iar la începutul primăverii anului
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
împrejurimile Șoimăreștilor pentru a-l apăra pe domnitorul care le făcuse dreptate. Bătălia este câștigată de oastea domnitorului, iar boierii trădători prinși sunt uciși, cu excepția armașului Nicoriță căruia i se scot ochii. După mai mult de un an, oastea de mercenari plătită de Doamna Elisabeta Movilă intră iarăși în țară. Deși i se alătură hoarda lui Cantemir bei, mica oaste a lui Tomșa este copleșită de numeroșii inamici. Domnitorul fuge în străinătate cu puținii slujitori credincioși rămași, dar Tudor Șoimaru hotărăște
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]