2,913 matches
-
Trei Capitole. Aceste lămuriri au avut un singur rezultat în rândurile ascultătorilor mei: satisfacția de a fi păgâni și de a se fi lepădat de ambele botezuri primite. Fiindcă n-aveam nici cea mai mică dorință de a fi un misionar al creștinismului, acest lucru nu m-a deranjat. Ultima întrebare a lui Faroald a fost nemiloasă. - Stiliano, m-a întrebat cu ochii întredeschiși, tu, de fapt, ce crezi? Am simțit privirea lui Rachti cântărindu-mă și pe cea a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
el. Răspunsul a constat într-o serie de gesturi exagerate de aprobare. Faroald, deranjat de șușotelile mele cu Rotari, mi-a zis: - Stiliano, intră în cerc și vorbește pe-nțeles! M-am supus și am explicat: - Preotul acela este un misionar donatist. Nu aparține neamului meu, fiind un african din nord. - Nu te-nțelegem, a spus Faroald încruntându-se. Am căutat să fiu mai limpede. - Este vorba despre o sectă creștină, odinioară foarte puternică în Africa, dar care și-a pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cât, întâlnind în cale soldați romani, au vorbit cu ei fără să se teamă de ceva. Când l-am lăsat să plece, era terminat. - De ce i-ai pus atâtea întrebări? a fost curios să afle Rotari. - Nu-mi place tipul. Misionarii, mulți la număr, nu au obiceiul să folosească bani sau să aibă vreo legătură cu soldații. Urăsc banii și soldații. Am ațipit pe rând, cu capul pe masă. Am pornit din nou la drum; soarele a reapărut spre a ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca și cum ar fi un servitor, și astfel îi omagiază pe longobarzi; ei, răzându-se ca romanii, arată că nu au vreo ură față de obiceiurile lor. Lucrul stătea în picioare, dar nu mă liniștea. Am stăruit: - Ducii sunt la curent cu misionarii donatiști? - Desigur, și au discutat despre asta cu episcopul din Grado. Le-a dat toate asigurările, garantând că o să aibă grijă să-i alunge în Africa, de unde au venit. Crede-mă, Stiliano. Grasulf are dreptate: pacea este un lucru bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Am observat pe chipul lui satisfacția că, deși alesesem o carte secretă, era lipsită de orice podoabă sau ferecătură prețioasă. La Cividale am stat de vorbă cu Grasulf și am căzut de acord să ținem sub control orice predicator sau misionar catolic ce s-ar osteni în oraș, sau în orice castel sau domeniu, să-l gonim imediat ce ar crea probleme și să-i îndemnăm pe toți longobarzii, mai ales dacă erau luptători de frunte, să se boteze în credința ariană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o nouă furtună o amenința. Abû Bake, tatăl Aișei, soția preferată a lui Mahomed, se proclamase calif al împărăției create de ginerele mort în urmă cu un an. Asemenea lui Mahomed, își dorea Siria și pregătea terenul prin infiltrarea de misionari care răspândeau noua religie. Dacă n-ar fi fost silit să potolească revoltele în orașul Medina, trupele sale ar fi pus de mult Damascul sub asediu. Iată de ce evreii și creștinii, cu agoniseala de-o viață în spate, luaseră calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pur altruism o mulțime de activități extrașcolare, care deschideau creierașul cel mic cât o minge de tenis al puștilor, pe care de altfel și-l umpleau doar cu prostii. Părinții lui Mataloni răspundeau că profesorul nu era chiar un sfânt misionar al culturii, ci-i invita pe elevi la muzee și la teatru, sau chiar În casa lui, ca să asculte muzică clasică, inducându-le astfel cine știe ce idei oculte - În cele din urmă se certaseră cumplit. Mama venise acasă răvășită toată, spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că Papa era evreu și că evreii aveau o ipotecă pe Vatican de cincisprezece milioane de dolari. Nici schimbarea papilor și nici unsprezece ani la spălătoria unei închisori nu-i schimbaseră convingerile. Secretarul lui Jones era un preot romano-catolic răspopit, misionar al apostolului Pavel, numit Patrik Keeley. „Părintele Keeley“, cum i se adresa încă șeful său, avea șaptezeci și trei de ani. Era un bețiv. Înaintea celui de-al doilea război mondial fusese capelan la un club de tir din Detroit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
vorbea aproape până la vărsarea în Amazon. Triburile de cofane, yumba, alama, auca, zapara, mura, chiar și jíbara, sunt înrudiți cu quechua. — E un yubani care vorbește spaniola. Unu’, Kano... — O vorbesc mulți. Era limba bunicilor lor. — Cine i-a învățat? — Misionarii. În secolul trecut, tribul yubani era cel mai pașnic din Amazonul de Sus. Dar a venit febra cauciucului și au început să-i vâneze ca să-i transforme în siringueiros. I-au înrobit, așa cum au înrobit și alte duzini de triburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Bineînțeles. Înrudirea cu ei ți-ar garanta viața. Vei fi prietenul, protectorul și protejatul lor. Ar sluji chiar și ca punte de legătură pentru lucrarea noastră civilizatoare. — Nu vreau ca cineva să-i civilizeze pe yubani. Îmi plac așa cum sunt... Misionarul amestecă ușor cafeaua și o dădu pe gât dintr-o sorbitură: — În orice caz, insistă el, ai putea să te însori, măcar și numai pentru siguranța ta. Un bărbat are nevoie de nevastă. — Dumneavoastră aveți nevoie? — Cazul meu e diferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
rele, da... Se zice că se va construi o șosea prin Teritoriul. — Dar nu pot să o facă. Există un Tratat cu yubani-i. Li s-a garantat că pământul ăsta e al lor. Sau nu-i așa? — Da, există, admise misionarul. Dar Guvernul nu pare dispus să-l respecte în continuare. S-a descoperit cupru în Masivul Papagalilor. Îl vor scoate pe șoseaua aia... — N-o să le placă yubani-lor. Îmi închipui. — Și dacă se hotărăsc să-i împiedice? — Dumnezeu știe ! Studie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
trezea într-o dimineață și hotăra: „Trebuie să plec“, nu făcea nici un singur gest, nu-și schimba expresia, nu rostea nici măcar o frază politicoasă cu care să-l îndemne să mai rămână. Cu bine! — Cu bine! Și asta era tot... Misionarul avea impresia că de îndată ce barca lui se făcea nevăzută printre mangrove, el dispărea complet din viața și gândurile bărbatului care continua să pescuiască și să citească, imperturbabil, până când îl vedea revenind, trei luni mai târziu. Chiar și așa, erau prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
feri de șerpii cei mai veninoși, dar nu va reuși niciodată să învingă un yubani, dacă yubani-i se hotărau să nu-l mai socotească oaspete, bun doar ca să facă schimb cu el. Rarele conversații pe care le-a avut cu misionarul despre obiceiurile lor nu erau de-ajuns ca să-i cunoască și acceptarea sau repudierea unei femei din tribul lor devenea acum pentru el o problemă gravă. Stătea tot acolo, nemișcată de nu se știe cât timp, cu privirea înfiptă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în adâncurile selvei amazoniene, decât să accepte un singur beneficiu care ar cere, în schimb, un preț de vreun fel oarecare. Părintele Carlos îi atrăsese atenția că firea specifică indianului făcea cu neputință orice fel de comerț regulat cu ei. Misionarul venea cu daruri pentru trib, își oferea cadourile și aștepta ca, în schimb, indianul să-i acorde atenție atunci când îi vorbea despre Dumnezeu și despre suflet. Indianul accepta darurile, dar nu asculta predicile, dacă în momentul acela n-avea chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pentru trib, își oferea cadourile și aștepta ca, în schimb, indianul să-i acorde atenție atunci când îi vorbea despre Dumnezeu și despre suflet. Indianul accepta darurile, dar nu asculta predicile, dacă în momentul acela n-avea chef să le asculte. Misionarul era liber să facă daruri; el era liber să le ia, dar nu admitea ca, din pricina lor, să nu mai fie liber să doarmă, dacă prefera să doarmă în momentul acela. Tot din acest motiv, indienii desconsiderau munca. Munca îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Vorbeau între ei pe șoptite. În sfârșit, unul mai în vârstă i se adresă lui: — Ei vor să-ți vorbesc, începu el, pentru că sunt cel care știe cel mai bine limba albilor... De mic, m-am rătăcit, m-au găsit misionarii și am trăit cu ei mai mulți ani. Îmi ziceau José Correcaminos, adică José, „Curierul lui Dumnezeu“, pentru că ani de zile am dus scrisori de la o Misiune la alta - făcu o pauză de parcă i-ar fi lăsat timp să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o va face când va socoti de cuviință. Se mărgini să aștepte, conștient de faptul că, mai curând sau mai târziu, vor trebui să-i pună întrebarea: Ce spun yubani-i despre șosea? Ajunsese la ultimul fum tras din havană și misionarii - de la părintele Carlos până la ultimul călugăr, de la bucătarul-șef până la Monsenior - se aplecară ușor, nedorind să piardă nici un singur cuvânt. — N-o să fie nici o șosea. Cel puțin atât timp cât trăiesc yubani-i. Încă nu și-au dat seama ce se întâmplă, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
profund îngrijorat. Și când un trib se răzvrătește, nu obișnuiește să o facă împotriva Armatei, a garimpeiros sau a constructorilor de șosele. O face împotriva omului alb în general: oameni pașnici din colonii, pescari, negustori, și chiar împotriva noastră, a misionarilor. La sfârșitul secolului, și din pricina cauciucului, relațiile cu indienii s-au deteriorat până la un punct nemaicunoscut vreodată de la descoperirea Americii, iar munca noastră de apostolat a suferit o lovitură pentru care i-au trebuit aproape cincizeci de ani ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ar fi mlaștinile și igarapés ale lor, ei ar învinge. Dar majoritatea triburilor sunt degenerate. Mulți nici nu mai știu măcar să folosească sarbacana sau să prepare curara. — Dar vor provoca multe daune. Aveți idee câți oameni din colonii, pescari sau misionari umblă singuri pe puzderia asta de râuri? — Încercați să mă convingeți că yubani-i nu trebuie să pornească la război? Ce pot eu să fac? Spuneți-le-o celor care construiesc șoseaua, Monseniore... — Le-am spus-o deja. Am încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
acum în ambarcațiunea mare a Misiunii, împinsă de un motor în afara bordului și condusă de un indian „yuma“ care cunoștea torentele, pragurile și vârtejurile râului San Pedro mai bine decât bârnele din propria lui colibă. Era considerat „șoferul“ oficial al misionarilor și rar trecea o săptămână să nu străbată - într-un sens sau altul - cele trei zile ce despărțeau Misiunea de Santa Marta. Zvelt și măsliniu, trăgea veșnic dintr-o pipă veche, cadou din partea unui preot care hotărâse să se lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mi se păreau absolut obligatorii și nu înțelegeam existența fără ele. Dar, de îndată ce le-am dăruit, mi-am dat seama că nu-mi lipseau. Eram încă un sclav al „Tiraniei Superfluului“ care ne ținea legați în lanțuri. — Te înțeleg, admise misionarul. Deși, în realitate, n-aveai nevoie să mergi atât de departe ca să ajungi la o asemenea concluzie. Noi, călugării, învățăm această lecție din ziua în care intrăm la Seminar. Jurământul de sărăcie nu este, în fond, altceva decât o renunțare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
continuare curat spiritual. Nu răspunse. Se mărgini să se sprijine de copacul cel mai apropiat și să privească fața lată a lunii, care se ridica de-acum în toată splendoarea ei deasupra selvei, scăldând în lumină coroanele copacilor și râul. Misionarul îl imită, dar, după o clipă, râse ușor pentru sine și, apoi, păru să se simtă obligat să-și explice râsul: — Într-o noapte cu lună plină, ca asta, spuse el, m-am așezat să o privesc de pe zidul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de țânțari, permanenta amenințare a șerpilor, păianjenilor și scorpionilor și îndepărtatul răget al jaguarilor. Pentru militari și funcționari, Santa Marta reprezenta o treaptă obligatorie a primilor ani de carieră sau un „semi-exil“ pentru plata greșelilor. Pentru călugării fără vocație de misionari, Santa Marta era o penitență în plus pe lumea asta, iar pentru soldați, dovada de netăgăduit că Fecioara nu ascultase rugăciunile mamelor și logodnicelor lor, care în „Ziua de Tragere la Sorți a Destinației“ veniseră la biserică într-o încercare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
brunet, cu o enormă mustață pe oală și sprâncene stufoase. Purta niște blugi uzați și un maiou de culoare portocalie, iar aspectul lui era cel al unui „hippy“ care o apucase pe căi greșite. Îl bătu afectuos pe spate pe misionar și fără multă ceremonie ridică piciorul, trase un scaun sub el și se așeză, întinzând mâna. — Ignacio, „Inti“, Ávila... Dacă sunteți prieten cu părintele Carlos, sunteți și prietenul meu. Preotul părea unul dintre oamenii cei mai fericiți din lume. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
întârzie să crească. Pe zi ce trece, sunt mai puțini. Ar fi o ciudată filozofie, râse ușor celălalt. Să prețuiești mai mult viața unui copac decât viața unui om. Nu cred că părintele Carlos este de acord. — Nu. Bineînțeles, afirmă misionarul. Dar, sunt obișnuit cu extremismele lui Inti. Este un exaltat, dar, în fond, nu crede ce spune. Ba cred, părinte! Sigur că eu cred. Și Paula, de asemenea. Gândiți-vă! Nu există nici un singur copac pe pământ care să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]