3,411 matches
-
el, pe margine, cu pumnii în șold și spatele drept, de parcă ar fi stat pe un scaun. Umbrela strînsă era lîngă el. — Acum că ți-ai tras sufletul, zise el întrocîndu-se, spune-mi ce crezi despre priveliște. Thaw se ridică. Mlaștina se întindea la poale, cu oi, ca niște picățele, păscînd, cu viroage năpădite de tufe și fîșia verde a coastei dincolo de ele. Satul era ascuns după copacii viroagei celei mai mari, dar prezența lui era marcată de acoperișul hotelului, înconjurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în timpul liber. — Hm. Bine, sper c-o ajuți pe maică-ta la treburile casei. Știi că nu se simte prea bine. Ruth și Thaw se uitară pe fereastră încurcați. Sub razele piezișe ale soarelui, drumul se ondula peste o mare mlaștină, în pliurile căreia vedeai mici lacuri neregulate. Vîrful conic al unui munte răsări după curbura orizontului mlaștinii, și Thaw își dădu seama cu dezgust că era Ben Rua. Pentru a-și menține excitația sexuală, fusese forțat să-și imagineze scene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se simte prea bine. Ruth și Thaw se uitară pe fereastră încurcați. Sub razele piezișe ale soarelui, drumul se ondula peste o mare mlaștină, în pliurile căreia vedeai mici lacuri neregulate. Vîrful conic al unui munte răsări după curbura orizontului mlaștinii, și Thaw își dădu seama cu dezgust că era Ben Rua. Pentru a-și menține excitația sexuală, fusese forțat să-și imagineze scene din ce în ce mai perverse și, acum, orice amintire din lumea exterioară îl enerva prin lipsa ei de importanță. Ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Ești fericit, Duncan? îl întrebă ea în șoaptă. — Da. O mașină se opri la bordură. Cînd se uitară într-o parte, văzură profilul profesorului stînd imobil în spatele volanului. Se desfăcură din îmbrățișare, rîzînd. Peisajul mărit urma să descrie Blackhill, Riddrie, mlaștinile Campsie, povîrnișurile Cathkin și mulțimi venind din ambele părți, care se amestecau în jurul ecluzelor din mijloc. Pe o pînză de treizeci de metri pătrați a făcut și refăcut o rețea de linii de direcție albastre, cenușii și cafenii. într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
placă de granit pusă pe zid deasupra unei fîntîni astupate. Cîndva probabil că statea direct pe pămînt, pentru că inscripția zice că James Nisbet, care a fost martirizat în 1684, zace sub ea. Presupun că la vremea aceea, regiunea era o mlaștină sălbatică. A fost împușcat de trupele guvernului pentru că îl slăvea pe Dumnezeu fără carte de rugăciuni, compunînd cuvinte în timpul mersului.... O chestie nasoală? Nu, o problemă de lege și ordine. Oamenii care refuzau să se roage citind o carte aprobată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Dă ocol hotelului și se plimbă pe gazon, jucîndu-se cu ultimele jumătăți de coroană și penny din buzunar. Trecînd pe lîngă un bazin dreptunghiular cu nuferi, le aruncă acolo. O potecă duce printre rododendroni spre o poartă care dă spre mlaștini. O ia într-acolo. Pămînul mlăștinos se ridică pînă la coama dintre două dealuri stîncoase. Nu-i nici o potecă, iar buruienile sînt întrerupte pe-alocuri de petice de mușchi, unde picioarele i se afundă și merg prin apă. îi ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întreaga cîmpie înnorată se termina acolo, și un munte real se înălța sub cel alcătuit din nori. Avea un vîrf ascuțit și prăpăstii de granit, fiind cel mai înalt dintr-un lanț cu multe țancuri ce se ridica din niște mlaștini violet presărate cu iarbă. Avea masivitatea unor sculpturi imense și detaliile de o delicatețe greu de imaginat. O mișcare pe povîrnișul adumbrit al unei văi scoase la vedere un cîrd de căprioare. Un mic lac din pămîntul mlăștinos avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
jumătate este semirealistă, o relatare exagerat de sentimentală a întîlnirii dintre un coșar tînăr dintr-o mahala industrială cu o fată din lumea bună, care îl face să-și dea seama de nepotrivirile de caracter dintre ei. Distrus, urcă prin mlaștini, coboară pe o stîncă și se îneacă, într-un capitol care amintește de finalul Cărții a doua. Apoi se naște din nou, fără să-și amintească nimic din trecut, într-un fel de purgatoriu darwinist cu accente buddhiste. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la goană prin prăpastia adîncă. Lanark începu să urce poteca relaxat. Aerul era proaspăt și soarele dogoritor. Se gîndea cît de bine e să fii în vacanță. Singurul sunet care se auzea era un Uip! Uip! al unei păsări de mlaștină, și singurul nor, o pată alburie lățoasă în albastrul intens din vîrful dealului. în golul din stînga lui îl zărea din cînd în cînd pe Alexander întinzîndu-se pe cîte o coamă de stîncă și se gîndea tolerant: „Prostuțul de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
plină. Alexander spuse: — Ar fi plăcut să coborîm pînă acolo. — Da. — Dar mama s-ar putea îngrijora. — Da, trebuie să ne întoarcem. Mai rămaseră o vreme, și cînd soarele ajunse la trei pătrimi din cer, se ridicară și coborîră spre mlaștină pe o cărare care înconjura un mic lac. Doi inși cu mustață deasă, unul ducînd o pușcă, urcau cărarea și dădură din cap spre Lanark, cînd trecură pe lîngă el. Cel cu pușca zise: — Să-l împușc pe delegat? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pișcă obrazul. Deschise ochii și văzu un cer întunecat cu nori năvălitori. Era singur, iar la picioarele lui nu era nimic în afară de cîteva pietre și oase vechi între care răsăreau pene. — Sandy? zise el și se uită în jur. în mlaștină nu era nici picior de om. Lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Buruienile erau acoperite cu măzăriche iar vîntul îi șficuia fața. — Sandy! țipă el și începu să alerge. Sandy! Sandy! Alexander! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
deprimante și mai recente. CAPITOLUL 42. Catastrofa Fusese un cer întunecat, cu nori năvălitori. Se aflase singur printre cîteva stînci împrăștiate, oase vechi și pene la picioarele lui și privise în jur strigînd: „Sandy?“, dar nu mai era nimeni în mlaștină, iar lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Alergase printre buruieni, strigînd numele lui Alexander și se împiedicase și căzuse în întuneric. Se luptase o vreme cu ceva care îl lega, apoi își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să treacă niște secole și să aruncăm din nou o privire asupra globului. Partea cea mai mare de teritoriu se divide în trei continente printr-o mare centrală destul de complicată. La răsărit de ea, fluviul lat nu mai șerpuiește prin mlaștini, ci curge într-un canal peste o geometrie fertilă de cîmpuri cultivate și șanțuri. Pe suprafața lui strălucitoare trec în jos și-n sus vapoare și barje pentru a-și descărca mărfurile lîngă cuburile, conurile și cilindrele primului oraș. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mai puține clădiri prăbușite decît crezuse. Dincolo de ele, o masă ușoară de nori se transforma în dealuri deslușite, care nu străjuiau orașul, ci se depărtau, margini dincolo de marginile cenușii perlate, cu cîmpuri și păduri ridicîndu-se spre capătul depărtat al unei mlaștini. întunericul de deasupra lunecă și se frînse în vînt, preschimbîndu-se în nori și aer albastru. Privi într-o parte și văzu soarele ridicîndu-se auriu din spatele unei tufe de laur; lumina pîlpîia și spațiul dansa între frunzele fremătînde. Beat de spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la Editura Polirom au apărut Despre identic și felurit (2004), Opere I. Poezii (2011) și Opere II. Proză (2012). și câți eram vii ne socoteam morți și umblam amețiți... Ioan Dobrescu cojocar din mahalaua Bateștii a Bucureștilor oct. 1813 I Mlaștinile 1. Prea multe lucruri ne solicită și, dat fiind mecanismul echivoc al solicitării, prea multe cuvinte se îngrămădesc să le cuprindă, să le ascundă în labirintul lor inutil și înșelător - de aceea poate că, pe alocuri, am să spun ce
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aveți grijă, curând voi fi într-o cameră uscată, undeva, la căldură, printre foșnetele liniști toare și indiferente ale oamenilor și ale lucrurilor care, ei și ele, vor gândi și vor respira pentru mine. Prin apropiere, pe malul stâng al mlaștinii, se afla casa acoperită de iederă a domnului Sima; pe el îl cunoșteam oarecum, un fel de pensionar, îl interesau virtuțile plantelor medicinale, îl întâlneam uneori pe câmp, culegea flori albastre, ne și salutam, de aceea am bătut la poarta
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
spun doar că se mai aflau acolo patru persoane, doi bărbați tineri și o fată pe care, firește, am iubit-o de la prima privire, iar pe o masă lungă, făcută din scânduri groase și așezată sub fereastra care dă spre mlaștini, un alt bărbat, mai vârstnic, lungit acolo, pe masă, părea că doarme sau că e mort sau că e o păpușă de ceară. Figura lui mi se părea cunoscută, dar nu știam de unde s-o iau. Când am intrat, a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
școală, deși nu sunt mormonă, dar asta nu contează, și așa mai departe...“. „Constantinescule“, a spus atunci cu glas tare Iason, „ce tot mormăiți voi acolo, ce tot te uiți la nenorocita asta ? E o scârbă, am găsit-o în mlaștini, aproape leșinată, pe când veneam încoace, i-am tras atunci și câteva șuturi, ca să mă țină minte, aș fi lăsat-o acolo, să crape în apă, pe trestii, dar a luat-o Petru, de milă“ (așadar, celălalt, mult mai tânăr, aproape
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ci pentru că o iubesc neînchipuit de mult, deși nici măcar nu știu cum o cheamă“. „O cheamă , dacă vrei să știi“, am spus eu, „și e neînchipuit de frumoasă, așa cum o vezi și aproape leșinată, cum ați adus-o voi pe când veneați din mlaștini, încoace; eu o cunosc mai de mult, dinainte de căsătoria fostului meu coleg de școală, și așa mai departe...“. „N-are decât s-o cheme cum vrea“, a spus Petru, „poate s-o cheme și Zenobia, dacă așa vrea ea; eu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
înghesuite rândurile acestea de cerneală; dacă le-ați avea, dacă ați închide ochii și v-ați trece ușor vârfurile degetelor peste ploaia de litere negre, sunt sigur că ați vedea odaia domnului Sima cu masa de sub fereastra care dă spre mlaștini și cu mortul ei; și ne-ați vedea pe noi, fiecare la locul său, vorbind în gând sau cu glas tare; și ați înțelege că nimic din stările de până acum nu este imaginat, că toate s-au petrecut exact
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
așa mai departe... 4. Gândind că e momentul să intervină pentru a pune capăt unei situații care amenința să devină din ce în ce mai penibilă, domnul Sima se întoarse spre mortul acela sau spre păpușa întinsă pe masa de sub fereastra care dădea spre mlaștini și îi spuse încet: „Fii fără grijă, Dragoș, am să fac tot posibilul să te scap“, apoi i se adresă, cu glas tare, lui Iason : „Tinere, te rog să respecți casa în care te afli și să nu mai stai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pușcă, o văzusem eu, ar fi putut să dea fuga s-o aducă și pac ! l ar fi înțepenit pe Iason pentru vecie, noi l am fi ajutat apoi să-l arunce peste masă, pe deasupra lui Dragoș, pe fereastră, în mlaștini, putea fi sigur de tăcerea și de complicitatea noastră; sau Petru ar fi putut face apel la legăturile lor de prietenie, la anii petrecuți împreună în școli, și așa mai departe; sau Zenobia, oh, dacă ar fi vrut, ar fi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Zenobia s-a ridicat de pe podea și a venit lângă mine, chiar Dragoș, cuprins de o neașteptată curiozitate, s-a uitat peste el însuși, afară; și l-am văzut pentru ultima oară pe cel plecat dintre noi, depărtându-se în mlaștini, cuminte și palid, purtându-se pe sine însuși în brațe, ca pe un sicriu... „Aici“, ne-a strigat el, arătându-și cu degetul întins inima, „aici e Zenobia, à jamais, și voi toți, aici am să vă culc și am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
apoi s-au dus : noi doi le-am mulțumit pentru cele aflate și am ieșit, umăr la umăr, pe câmp. Peste un timp, ne-am dat seama că splendida toamnă care acoperise lumea se apropia de sfârșit; și, cum, în mlaștini, iernile sunt deosebit de aspre, ne-am pregătit pentru hibernare; am lărgit, cu mâinile noastre, scorbura, am căptușit-o cu crengile care ni se ofereau singure, n-am lăsat decât o ușă și o mică fereastră acoperite cu nuiele împletite, ca să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de piele găsită pe apă, uscată la vânt și întinsă peste un ciot de lemn scobit; ciudatele ei ritmuri aminteau clămpănitul berzelor care se pregăteau să plece spre sud. Despre ceilalți nu mai știam nimic, poate că Petru rătăcea prin mlaștini (ultima trestie dinspre nord spunea că îl zărise trecând în direcția orașului); cât despre Iason, jignit de comportarea lui din timpul scurtei noastre întâlniri, voiam să-l uit. Din când în când, în decursul rarelor noastre ieșiri din scorbură, alergam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]