1,712 matches
-
-o răspicat din primul editorial. Nu i-am cerut sfatul. Sanda Stolojan era director responsabil, adică gerant. Ea plătea onorariile. Cu banii lui Cretianu, bineînțeles. Vorba e că lui Cretianu nu-i plăcea revista. O socotea prea literară și prea modernistă. Nu știu exact ce însemna modernist în mintea lui, oricum nu m-am lăsat impresionat de gemetele Sandei, care îmi transmitea insatisfacția fondatorului - cu alte cuvinte, a omului cu fondurile. După numai patru numere, fondatorul Cretianu a hotărât să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
i-am cerut sfatul. Sanda Stolojan era director responsabil, adică gerant. Ea plătea onorariile. Cu banii lui Cretianu, bineînțeles. Vorba e că lui Cretianu nu-i plăcea revista. O socotea prea literară și prea modernistă. Nu știu exact ce însemna modernist în mintea lui, oricum nu m-am lăsat impresionat de gemetele Sandei, care îmi transmitea insatisfacția fondatorului - cu alte cuvinte, a omului cu fondurile. După numai patru numere, fondatorul Cretianu a hotărât să nu mai dea amărâții de dolari care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
Revue thomiste, care s-au simțit vizați de unele remarci. Părintele Garrigou-Lagrange, într-o replică plină ochi de citate latinești, va merge până acolo încât îi califică pe „mușchetarii” de la Fourvière drept susținători ai unei „noi teologii”, purtătoare a virusului modernist. Foarte pe scurt, textul lui Daniélou pleacă de la următoarea constatare: teologia catolică a epocii ar fi o teologie închisă în ea însăși, fără nici o legătură cu lumea în care creștinii totuși își petrec viața de zi cu zi. Dar, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
agite avec le vent!"2 1 Știu că e cehoslovac. Dar ce importă? (N.a.) 2 Măslini al Chephisului, armonioase frunzișuri,/ Pe case duhul lui Sofocle le clatină o dată cu vîntul! (Fr.) Voi putea distruge legenda, că am fost ori că sunt modernist? E o eroare care s-a acreditat din vina îndoitei mele specialități: toxicomania și matematica pe care n-am știut să le țin bine, să nu prelingă în scrisul meu. Toate preferințele mele merg către formularea clară și melodioasă, către
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cârciumi grași și beți. Ca fluturii, ce rabdă Să-i poarte-n praf omida, Să rabd și eu povara A duce două vieți?" (Nehotărîre) Ne întrebăm, scrutând această veritabilă față a domnului Arghezi: cum a fost posibilă confuziunea: Arghezi poet modernist? Dacă modernismul e ancheta niciodată descurajată a condițiunilor frumosului necontingent, domnul Arghezi se exclude din aceste preocupări. Dacă înțelegem prin modernism satanismul postbaudelairian sau predilecția desenurilor în materie fecală (à la Huysmans), sigur, domnul Arghezi e un poet modernist cu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
poet modernist? Dacă modernismul e ancheta niciodată descurajată a condițiunilor frumosului necontingent, domnul Arghezi se exclude din aceste preocupări. Dacă înțelegem prin modernism satanismul postbaudelairian sau predilecția desenurilor în materie fecală (à la Huysmans), sigur, domnul Arghezi e un poet modernist cu prisosință. Poet modernist pentru uzul micilor reporteri israeliți emoționați de infinita varietate a înjurăturilor ungro-valahe din Blesteme. Dușman firesc al acestei realități: Inteligența. Îl denunț de a fi nesocotit și defăimat nobila gratuitate a spiritului. Cu o fobie de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
e ancheta niciodată descurajată a condițiunilor frumosului necontingent, domnul Arghezi se exclude din aceste preocupări. Dacă înțelegem prin modernism satanismul postbaudelairian sau predilecția desenurilor în materie fecală (à la Huysmans), sigur, domnul Arghezi e un poet modernist cu prisosință. Poet modernist pentru uzul micilor reporteri israeliți emoționați de infinita varietate a înjurăturilor ungro-valahe din Blesteme. Dușman firesc al acestei realități: Inteligența. Îl denunț de a fi nesocotit și defăimat nobila gratuitate a spiritului. Cu o fobie de sindicalist autodidact pentru tot
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
antrenor, căreia în 6 din 7 zile abia îi repezi un pumn distrat. În ziua antrenamentului însă, o vrei bombată și elastică, partener fictiv, prompt în reacții. Poezia leneșe e foarte adesea o poezie vivace și coincide atunci cu stânga modernistă sau modernismul scurt. Tânărul participant, în virtutea iuțelii câștigate, continuă, însă, în silabe, rezumat la un sistem de mișcări născânde, dansul negru al seratei iudee la care s-a tremurat (dacă e constructivist) ori bețivana sârbă la care a chiuit (dacă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
vreme respectiva formă de protest. Unica imunitate pe care o recunoștea era aceea a legațiilor străine. Pe teritoriul englez, fiecare refugiat Își adusese kalyan-ul și visurile sale. Între un cort și altul, o mare de deosebiri. În jurul lui Fazel, elita modernistă; nu erau doar o mână, ci sute, tineri sau cărunți, organizați În anjuman, societăți mai mult sau mai puțin secrete. Frazele lor reveneau, necontenit, la Japonia, la Rusia, la Franța, mai ales, a cărei limbă o vorbeau, ale cărei cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
distribuite cu îndemânare în informația epică, duplicarea alegorică a înțelesurilor, metaforele enigmatice pot, de fapt, să facă lectura unui roman ca Plicul negru cu mult mai bogată și mai captivantă. În ciuda structurii sale atât de complexe - asemănătoare multora dintre romanele moderniste (de la Musil la Mann, de la Kafka la Robbe-Grillet) -, cartea minuțios construită a lui Manea este în esență un mister psihologic, istoria căutării unei organizații oculte, povestea unui anchetator care își pierde mințile și, până la urmă, un foarte ingenios construit puzzle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu Alan la o masă de la Crystal of Nargon. Dedesubtul suprafeței de sticlă, biluțe colorate se aruncau în neantul electronic. Fusese singura masă pe care o putuseră găsi în barul principal din De La Warr Pavilion. Celelalte erau pline. Marea clădire modernistă găzduia o conferință și participanții la ea ocupaseră toate nivelurile. Stăteau așezați cu toții la mese, cu privirile pierdute undeva în largul mării, cu ochii goi ațintiți prin panourile mari de sticlă. Și Bull, și Alan se simțeau nelalocul lor fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu Martina am fost la tot felul de expoziții. Am fost la o expoziție constructivistă undeva în East. Prăjini tremurătoare de Armindeni, și corturi indiene de bârne, îndoituri spastice de beton și oțel, pisoaruri ciobite. Am fost la o expoziție modernistă nu departe de Park. Cărți de joc sfâșiate, piese de șah, table de la jocul de table, și cioburi de zaruri, rebuturi ale trișatului, ale norocului. Mă simt obligat să-mi manifest entuziasmul față de tot ce văd, dar e mult de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
din țări central și est-europene în publicațiile românești de avangardă din anii ’20 Appendix: Avangarda belgiană și Belgia Orientului Capitolul X. În căutarea unei noi estetici teatrale Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Capitolul XII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice Capitolul XIII. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Dragomirescu sau Ilarie Chendi). Recuperarea lui Arghezi și de către linia ruralismului demofil al Vieții românești, situarea ambiguă a lui D. Anghel pe linia unui „moldovenism” nostalgic, articolele naționaliste ale lui Ștefan Petică (între acestea, cel despre „Naționalitatea în artă”), redimensionarea modernistă a eminescianismului, infiltrațiile intimist-decorative au creat un spațiu de negociere între extreme, între populism și estetism. Nu trebuie uitat, apoi, faptul că primul studiu amplu, avizat și comprehensiv despre simbolism apărut la noi aparține unei femei-critic pe nedrept ignorată azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
C. Ciopraga, Literatura română între 1900 și 1918, Editura Junimea, Iași, 1970, D. Micu, Modernismul românesc I. De la Macedonski la Bacovia, Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, 1984). Breșele create în frontul conservator au facilitat, cu timpul, asimilarea inovației moderniste. O a treia ruptură literară, după cea macedonskiană de la 1890 și cea din 1908, are loc chiar în interiorul „simbolismului”, ca refuz al academizării acestuia prin intermediul lui Ovid Densusianu și al Vieții noi, dar și ca reacție la propaganda poetică naționalistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În moduri diferite, atît Bacovia, cît și Minulescu exprimă „vîrsta” teatral-ironică a curentului (ilustrată în Franța de Jules Laforgue și, mai înainte, de „zutiștii” Charles Cros, Alphonse Allais și Alfred Jarry). Postsimbolismul se va exprima - între 1912-1915 - în forme incipient moderniste (Arghezi) sau preavangardiste („postlaforgueenii” A. Maniu, Vinea, Tzara). După 1911, se înregistrează și o tendință de răspîndire în paginile unor publicații eclectice (Noua revistă română, Flacăra), prin intermediul unor persoane favorabile, din interiorul redacțiilor acestora (Constantin Beldie, Ion Pillat). Curînd, gazetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
social, Pagini libere, prin care apără „cauza” muncitorimii urbane. Efemera revistă Curentul nou a lui H. Sanielevici (Galați, 1905) anunță Viața românească a lui G. Ibrăileanu și C. Stere (Iași, 1906). Semnificativă pentru abordarea noastră este însă apariția stîngii estetice moderniste, unde noutatea „emancipatoare” este afirmată în și prin artă. Desprinsă din trunchiul Literatorului, nu mai puțin efemera Linia dreaptă a lui T. Arghezi, Gala Galaction, N.D. Cocea și V. Demetrius (1904) este un cuplaj insolit între tinerii macedonskieni de la Liga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
viață ce le-ar permite accesul la o estetică tradițională, sînt nemulțumiți și preferă crearea unor noi nișe estetice, un spațiu propriu de manifestare, cu putere de distincție vizavi de generația anterioară”. Nu altele erau, în esență, constatările unor critici moderniști interbelici: „în toate mișcările de avangardă, sociale, ca de pildă socialismul de odinioară sau comunismul de azi, sau literare, ca simbolismul francez sau expresionismul german, rolul evreului, de propagandist al noutății, este pretutindeni identic. Departe de a fi dăunătoare, prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
debuturile viitorilor avangardiști Jacques G. Costin (Seara, 1914) și F. Brunea (Versuri și proză, 1915). B. Fundoianu și I. Călugăru, ambii proveniți din medii hasidice bucovinene, frecventează în timpul războiului cercul lui Bogdan-Pitești. Revistele Fronda și Absolutio sînt scoase de tineri moderniști evrei cu simpatii umanitariste (E. Relgis și, respectiv, I. Ludo), Simbolul îi are printre lideri pe S. Samyro și Marcel Iancu, iar citata Versuri și proză e condusă de un „duo” alcătuit din profesorul româno-francez I.M. Rașcu și publicistul evreu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deliricizarea prin insertul de banal cotidian, de jurnal și de real reportericesc, improvizația liberă și afectarea antisentimentalismului lucid, dereglarea sensurilor și a logicii determinist-tradiționale ș.a.m.d. Că elementele virtualei estetici postmoderne sînt deja prezente aici înaintea adoptării unei estetici moderniste - e adevărat. Ele ilustrează epuizarea unei paradigme și a unui limbaj, tatonarea și experimentarea altor limbaje, alternative, infuzia emancipator-demofilă de elemente „marginale” și „plebee”, alternative în raport cu aroganța narcisiacă, devitalizată a Artei. Tendințe moderniste ieșene. Versuri și proză, Fronda, Absolutio. Despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deja prezente aici înaintea adoptării unei estetici moderniste - e adevărat. Ele ilustrează epuizarea unei paradigme și a unui limbaj, tatonarea și experimentarea altor limbaje, alternative, infuzia emancipator-demofilă de elemente „marginale” și „plebee”, alternative în raport cu aroganța narcisiacă, devitalizată a Artei. Tendințe moderniste ieșene. Versuri și proză, Fronda, Absolutio. Despre revistele simboliste și postsimboliste efemere din România de dinaintea Primului Război Mondial există numeroase referințe și cîteva abordări monografice de sinteză. Cea mai atentă și mai amănunțită explorare îi aparține istoricului literar clujean Leon Baconsky: „Micile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
an IV, nr. 32-46, noiembrie-decembrie 1913). Una dintre țintele favorite ale polemicilor lui Vinea este E. Lovinescu, împotriva căruia se dezlănțuie în diatribe violente; aparent contrariant (ambii comentatori sînt adversari ai sămănătorismului, ambii se vor manifesta ca exponenți ai sincronismului modernist), faptul se deovedește a fi elocvent. Ar fi reductiv să punem aceste excese doar pe seama influenței pamfletare a lui Arghezi și a lui N.D. Cocea, a apropierii de socialiști și a aversiunii față de liberali; după cum ar fi naiv să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de deschideri de ferestre și uși, prin care aerul viu să aducă zbuciumul căutării de sine în forme noi sau cel puțin să creeze acea atmosferă de înțelegere sau numai de combativitate necesară oricărui progres. (...) revendicările unor poeți simboliști sau moderniști de a fi susținut și pe cale critică simbolismul sau modernismul înaintea altor critici nu au obiect; e de la sine înțeles că, deveniți critici, acești poeți și-au apărat propria lor artă. Criticii adevărați (...) nu-și revendică rolul de inițiativă; ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fi privit cu bunăvoință în mediile simboliste. E suficient să amintim atacurile antilovinesciene ale Farului și Insulei, dar și pamfletele lui Tudor Arghezi. În epoca „pașilor pe nisip”, criticul nu era agreat, de fapt, nici de „tradiționaliști”, nici de „moderniști”. E. Simion observa, întemeiat, că „E. Lovinescu nu e un critic simbolist ca N. Davidescu, și a-l considera ca atare (cum procedează I. Negoițescu) e o eroare. (...) Criticul nu face, apoi, greșeala, ca N. Davidescu și B. Fundoianu, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
p. 208). Valorizările lovinesciene sînt mai degrabă rezultatul unor evaluări „ideo-sociologice” a posteriori, al unei opțiuni programatice și al unor „revizuiri” oportune decît rezultatul somațiilor „la cald” ale propriei sensibilități estetice. De altfel, marele critic va recunoaște că opțiunea sa modernistă a înlocuit - treptat - originarul său „moldovenism” conservator, de gust clasicizant... Artist cu gust educat și spirit critic, tînărul Vinea îi contestă lui Lovinescu autenticitatea opțiunii estetizante, suspectate de didacticism burghez și de conformism. Atitudinea pamfletară din „Literatura, Lovinescu etc.“ uzează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]