1,278 matches
-
între soți, cu o rezolvare oarecum inedită: „bovarica” Smaragda sfârșește în ipostaza de cenzor al moralității obștei, dar și într-un persistent resentiment față de fiul ei. Cei doi capătă în carte o fizionomie memorabilă, cu toate că pe alocuri naratorul cedează pasul moralistului ce expune „cazul” ex cathedra, preocupat să nu lase nimic neexplicat. Și tabloul mediului reține atenția, deși e realizat cu precădere - folosindu-se ca pretext nunți, botezuri, baluri și „sobraniile dvorenilor” - prin aglomerare întrucâtva mecanică de tipuri, multe pitorești, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
culturii și realizator al civilizației la zenit, încât secolul său i-a preluat numele. A fost un secol solar, cu școli de gândire acromatică, inițiatică, școli de arte, școli tehnologice patronate de zei, școli de științe conduse de matematicieni, astronomi, moraliști, oratori, școli literare, medicale, sportive. Idei și fapte, cu principii ghid: kalokagathia = frumos, bine, adevăr; Gnothi seauton = cunoaște-te pe tine însuți, principiu înscris pe frontispiciul templului lui Apollo, în Delfi și preluat de Socrate și inițiați. În medicină două
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
viețuitoarelor. Considerând că exprimarea definește persoana, el afirmă sentențios „Le style est l’homme“. O altă categorie de filosofi — prieteni ai medicilor și cu idei medicale este cea a unor scriitori luminiști celebri: Diderot, Rousseau, Voltaire, Montesquieu. Toți raționaliști, critici, moraliști, ajunși universali, în viață fiind. Denis Diderot (1713 - 1784), pasionat de medicină, consideră senzația și automișcarea, atribute ale materiei, iar conștiința, manifestarea acesteia în stadiul superior organizat. Gloria lui Diderot este legată de Enciclopedie, capodopera Luminilor, în 35 volume, realizate
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cadență, marș, până ce totul țăndări va fi. Cum am trăit în epoca nazistă (1933-1945), București, 1990; Malcolm Bradbury, Un om al istoriei, București, 1991. Repere bibliografice: Felea, Secțiuni, 381-386; Valeriu Cristea, Un tânăr romancier, RL, 1975, 23; Lucian Hanu, Un moralist discret, LCF, 1975, 27; Val Condurache, „Lumină pentru cei singuri”, CL, 1975, 7; Victor Atanasiu, Realismul în proza tinerilor, LCF, 1976, 44; Iorgulescu, Scriitori, 204-205; Dana Dumitriu, Un tânăr al zilelor noastre, RL, 1980, 17; Valentin F. Mihăescu, „Iarna e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287126_a_288455]
-
avid de cultură, s-a născut în Lyon și un reprezentant de seamă al noii orientări este, fără îndoială, Louise Labé. Frumoasei, inteligentei și spiritualei lyoneze i s-au atribuit relații cu oaspeții salonului și cu alte somități ale vremii. Moraliștii au etichetat-o drept femeie ușoară, reformatorul religios, Jean de Calvin, a numit-o plebeia meretrix, târfă de rând. Este adevărat că unii exegeți i-au pus la îndoială existența ca poetă, acceptând-o doar ca și curtezană. Publicarea volumului
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
să-și conceapă dansurile după imaginile pictate pe amfore. Dansa noaptea, în spectacole, pe Acropole, reînvia coregrafic atmosfera serbărilor închinate lui Dionysos. Unii au fost extaziați de spectacolele ei, alții le respingeau. Ea însă a înfruntat prejudecățile snobilor și ale moraliștilor rigizi, a oferit contemporanilor un mod de a trăi maternitatea ca drept și iubirea ca bucurie a vieții. Viața boemă s-a soldat cu doi copii a căror moarte stupidă, într-un accident, a marcat-o atât de mult, încât
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Conceptul de mimesis / 11 1.2. Locul teatrului în tipologia genurilor literare / 13 1.3. Criteriile de diferențiere a artelor mimetice / 17 2. Condamnarea platoniciană / 19 2.1. Punctul de vedere al metafizicianului / 20 2.2. Punctul de vedere al moralistului / 21 2.3. Urmașii lui Platon / 24 3. Dramaturgia aristotelică / 27 3.1. Cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru / 28 3.2. Primatul acțiunii / 29 3.2.1. "O acțiune unică și întreagă" / 30 3.2.2. Regula
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
putem scăpa de iluzie, ei vor exploata sistematic în teatru aceste jocuri de oglindă între realitate și imaginile ei. Plecând de la aceste presupoziții filosofice, ei vor crea un procedeu dramatic de o mare fecunditate. 2.2. Punctul de vedere al moralistului Condamnarea fără drept de apel lansată de Platon în Republica, în privința "poeziei", adică a ceea ce noi numim astăzi literatură, poate să surprindă, din partea unui om care, pe altundeva, nu încetează să-l elogieze pe Homer. Plasându-se pe o poziție
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de a nu trece drept un bufon, îi dai atunci frâu liber și, după ce ai întărit-o astfel, te lași adesea antrenat fără să te mai gândești că în conversații o faci pe farsorul." (Republica, Cartea X, 606c) Filosofii și moraliștii, după părerea lui Platon, vor avea mereu mai multă suspiciune în privința comediei, decât în privința tragediei. Râsul le apare ca o formă de subversiune greu, chiar imposibil, de canalizat. După părerea lui Platon, actorul, mai mult decât spectatorul, riscă să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drepte sunt suficiente pentru a reprima abuzurile? Dacă aceste legi pot fi corect respectate? etc." Pentru Rousseau, ca și pentru Platon, teatrul este mai periculos decât celelalte forme de artă, din cauza puterii de iluzionare de care dispune 19. Reluând tezele moraliștilor antici și creștini, el îl consideră imoral în însăși esența lui, căci încurajează pasiunile umane. Majoritatea pieselor franceze oferă spectacolul cu monștri ai căror crime sunt făcute scuzabile de către autorul care plasează în gura lor maxime ce le justifică acțiunile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
treia ipostază: un autor care reușește să se dezbare de filtrul deformant al lecturilor. În astfel de clipe privilegiate intră în scenă un personaj plin de vervă și farmec, vădind din când în când plăcerea jocului burlesc, un observator pătrunzător, moralist sagace, spirit caustic ori capabil de detașare ironică. F. se află evident în căutarea ecuației propriului talent. Treapta următoare va fi nuvela Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala, apărută mai întâi în „Revista Carpaților” (1861). Înrudită îndeaproape cu fiziologia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
Bunaru, Complicitatea scriitorului, O, 1998, 7; Florin-Corneliu Popovici, No man’s land, „Paralela 45”, 1999, 21 septembrie; Olimpia Berca, Parabolă și melancolie, „Paralela 45”, 2000, 20 iunie; Emilia David, „Imperiul de praf”, OC, 2000, 19-25 septembrie; Adrian Dinu Rachieru, Un moralist, CNT, 2001, 12; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 98-100; Magda Răduță, „Băi, profesore...”, OC, 2002, 30 aprilie; Alexandru Ruja, Distilerii epice, „Paralela 45”, 2003, 3 iunie; Țintă fixă: Mircea Pora, VTRA, 2003, 4-5 (semnează Tudor Crețu, Virgil Podoabă, Viorel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]
-
se urcă la amvon doar pentru a săvârși un ritual. Vrea să instruiască, să educe, să deștepte conștiințele somnolente. Cu indignare, vehemență sau cu mustrări părintești, denunță păcatele obștei, îndeosebi ireligiozitatea și nesupunerea în fața cârmuitorului. În fond, A.I. e un moralist, auster, veghind cu ochi de Argus la păzirea bunelor moravuri și irumpând tonitruant când i se pare că neregulile au întrecut măsura. O utopie creștină a perfecțiunii, în lumina supranaturală ce se revarsă din înalturi, se întrevede și în didahiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
noastre, vor putea Înfrunta și alte adevăruri. „Mesajul” - că promiscuitatea adolescenților va forța generația mai vârstnică să fie mai deschisă În privința vieții sexuale, apoi În privința lui Hitler etc. - l-a făcut pe liderul SDS Rudi Dutschke (În această privință, un moralist de stânga clasic) să-i califice pe kommunarzi drept „nevrotici”. și fără Îndoială că erau. Dar narcisismul lor agresiv anacronic, care amesteca nonșalant exhibiționismul sexual cu genocidul pentru a-i irita și șoca pe burghezi, nu era lipsit de consecințe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era una de nedisimulată violență instrumentală: prețul apartenenței bascilor la Spania urma să devină inacceptabil politic. Dar, ca și IRA și alte organizații asemănătoare, ETA avea În același timp ambiția să funcționeze ca o societate În interiorul statului. Catolici, stricți și moraliști - stil ce amintea, paradoxal, de Însuși Franco -, activiștii ETA atacau nu numai polițiști spanioli (prima victimă a fost ucisă În iunie 1968) și notabili basci moderați, ci și simbolurile decadenței „spaniole” din regiune: cinematografe, baruri, discoteci, vânzători de droguri etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un mesaj prezidențial din anul 2003, la puțin timp după ce Îi succedase lui Havel ca președinte al Cehiei, Václav Klaus spunea lucrurilor pe nume: „Semăn puțin cu voi toți. Nu sunt nici un fost comunist, nici un fost disident; nici un torționar, nici un moralist a cărui simplă prezență pe scenă v-ar aminti de curajul pe care nu l-ați avut: conștiința voastră vinovată”. Aluziile la culpabilitate ridicau o problemă spinoasă: răsplata - ce făcuseră oamenii În trecutul comunist și ce ar fi trebuit (dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În trecutul comunist și ce ar fi trebuit (dacă trebuia) să li se Întâmple acum. Aceasta s-a dovedit o dilemă traumatizantă pentru aproape toate regimurile postcomuniste. Pe de o parte, exista un consens larg - și nu numai printre intelectualii moraliști - asupra ideii că trebuiau scoase la lumină crimele politice comise În epoca sovietică, iar făptuitorii lor pedepsiți. Dacă adevărul despre trecutul comunist nu era recunoscut În mod public, tranziția spre libertate, deja dificilă, risca să devină și mai grea: apărătorii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
izolate pot fi puse pe seama exilului: Arthur Koestler sau Isaiah Berlin). În Europa Centrală și de Est, aspectele care mobilizau cândva intelighenția politică (marxismul, totalitarismul, drepturile omului sau economia de tranziție) stârneau generațiilor mai tinere doar indiferență sau plictiseală. Bătrânii moraliști ca Havel sau eroii politici de altădată ca Michnik erau asociați irevocabil cu un trecut pe care puțini aveau chef să-l răscolească. „Iritarea intelectualilor est-europeni”, cum spunea odată Czes³aw Mi³osz, față de obsesiile materialiste americane viza acum propriii concetățeni. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
față de obsesiile materialiste americane viza acum propriii concetățeni. În Europa de Vest, intelectualul ca povățuitor nu dispăruse complet (cititorii presei franceze sau germane de calitate suportau periodic predici politice Înflăcărate din partea lui Günther Grass sau Régis Debray), dar Își pierduse obiectul muncii. Moraliștii publici tunau și fulgerau Împotriva unor păcate individuale, dar nu aveau un ideal sau un scop general care să le mobilizeze discipolii. Fascismul, comunismul și războiul fuseseră eliminate de pe continent, Împreună cu cenzura și pedeapsa capitală. Avortul și contracepția erau la Îndemâna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1996; În fața dumneavoastră. Revoluția și personajele sale, pref. Florin Constantiniu, București, 1998; Sub blestemul imperiului, București, 2000; Sub semnul Crucii, București, 2001; Măștile puterii, Constanța, 2002. Repere bibliografice: Victor Felea, „Cum învățăm să trăim”, TR, 1978, 22; Sergiu Selian, Un moralist modern, TMS, 1978, 9; Victor Felea, Anchetele reporterului, TR, 1979, 7; Mihai Ungheanu, O evocare lucidă: „Toamna pătimirii noastre”, LCF, 1980, 17; Mihai Stoian, Cultivarea faptului de viață, „Presa noastră”, 1981, 10; Mihai Ungheanu, Vartan Arachelian, „Duminică, după infern”, LCF
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285411_a_286740]
-
unei acțiuni de dirijare a conștiinței publicului, de conștientizare a zonelor de urgență, nu tematică, ci ontică. Critica literară trebuie să militeze și pentru realism, și pentru o literatură angajată, definind termenii de realism și angajare”. Dar, în același timp, „moralistul, psihologul, filosoful, criticul și sociologul trebuie să se întâlnească în aceeași persoană cu scriitorul. Critica fără talentul scrisului nu are șansa să determine modificări în conștiințe, modificându-și ea însăși conștiința.” E limpede programul (utopic în condițiile culturii de masă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
nu e literatură", exprimăm o judecată de valoare de acest fel ; emitem o judecată similară când, vorbind despre o carte de istorie, filozofie s-au știință, spunem că aparține "literaturii". Majoritatea istoriilor literare includ și analiza operei filozofilor, istoricilor, teologilor, moraliștilor, politicienilor și chiar a unor oameni de știință. Ar fi greu de imaginat, de exemplu, o istorie literară a Angliei în secolul al XVIII-lea fără o prezentare amplă a lui Berkeley și Hume, a episcopului Butler sau a lui
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
In majoritatea cazurilor se fac prezentări superficiale și incompetente ale activității acestor autori în chiar domeniul lor de specialitate. În realitate însă, Hume poate fi judecat corect numai ca filozof, Gibbon numai ca istoric, episcopul Butler numai ca apologet și moralist creștin, iar Adam Smith numai ca moralist și economist. 45 Dar în cele mai multe istorii literare acești gânditori sunt discutați în mod fragmentar, rupți din contextul potrivit - istoria materiei de care s-au ocupat - deci fără o înțelegere reală a istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
și incompetente ale activității acestor autori în chiar domeniul lor de specialitate. În realitate însă, Hume poate fi judecat corect numai ca filozof, Gibbon numai ca istoric, episcopul Butler numai ca apologet și moralist creștin, iar Adam Smith numai ca moralist și economist. 45 Dar în cele mai multe istorii literare acești gânditori sunt discutați în mod fragmentar, rupți din contextul potrivit - istoria materiei de care s-au ocupat - deci fără o înțelegere reală a istoriei filozofiei, a teoriei etice, a istoriografiei, a
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
prezent. Ba nu este o problemă ridicată instinctiv de poeți sau de cei cărora le place poezia ; pentru aceștia, după cum a spus o dată Emerson, "Frumusețea este propria ei rațiune de a fi". Problema este pusă mai degrabă de către utilitariști și moraliști, sau de către oamenii de stat și de către filozofi, adică de către exponenții altor valori speciale sau de către arbitrii care cugetă și cântăresc toate valorile. Care este, întreabă ei, utilitatea poeziei - cui bono ? 65 Și ei pun întrebarea referindu-se la întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]