20,850 matches
-
Trebuie să-mi văd copilul! Cum arată? E frumos? Seamănă cu mine!? Nici nu știi ce fericit sunt când mă gândesc la voi! Sunt În stare să zbor... Ce m-ar putea Împiedica? Atât de mare este forța fericirii. Niciun mormânt n-ar rezista În fața dorinței mele...” Și dintr-o dată, ca un automat, s-a ridicat, a privit În jur cu ochii măriți de spaimă, cu fața lividă, din care se scursese tot sângele - și parcă chiar ultima scânteie de viață
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
2013 Nehotărâre ( intervenția radio, 16 februarie 2006) Vorbele sunt mult prea frumoase pentru o creatură a hazardului , a nimicniciei, cum e ființa umană. Un eșec de la Început până la sfârșit. O viață plină de iluzii și amăgiri care sfârșesc Într-un mormânt. Mereu m-am agățat de ceva... precum cel care se Îneacă, plutind o vreme... crezând și sperând că mai există o salvare. După zbuciumul chinuitor În căutarea unui punct de sprijin - mă prăbușeam din nou În valuri. „Hei! E cineva
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
În prezent de orașul Dolhasca, din județul Suceava, de către domnitorul Petru Rareș. Biserica mănăstirii are hramul Sfântul Nicolae, sărbătorit În fiecare an, pe șase decembrie. Mănăstirea Probota a Îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei (1522 1677), aici aflându-se mormintele domnitorilor Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Ștefan Rareș (1551-1552), al Doamnei Elena Rareș și ai altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei. Când soarele era urcat de două sulițe pe cer, parcam mașina În preajma mănăstirii. Dinspre stradă, se vedeau doar
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
de asemenea, petalele uscate care umbreau frumusețea spectrală a acestor flori divine. Ne-am prezentat, spunându i despre rezervarea făcută cu câteva zile În urmă. Era la curent cu acest lucru. Mai Întâi am intrat În biserică, pentru a vedea mormântul domnitorului Petru Rareș. Biserica a fost pictată În anul 1530 de către un grup de călugări. În acea vreme exista o școală de artă, În zona respectivă, după cum ne informează măicuța. Deci, mâna de lucru era asigurată pentru pictarea bisericii. După
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
o poezie deosebită. Timpul trecea destul de greu, așa că am Început o plimbare de dute-vino până am simțit că mă dor picioarele. Vântul se oprise și Înserarea curgea Încet peste dealuri, livezi, flori și lăcașul În care domnea o liniște de mormânt. Stranie liniște! Aproape mă cuprinse frica... Și doar mă aflam În lăcaș „sfânt” - „Hai!” gata cu toate gândurile Întunecate. Privește În jur! Îmaginează-ți că ești stăpâna castelului și te plimbi prin grădina amenajată special pentru tine. Ce poate fi mai
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
august - 24 august 2013 „Scriu... gândindu-mă la “rostul Piramidelor“ (publicat În revista Luceafărul) Și cum „toate trebuiau să poarte un nume”... scrisul a devenit o datorie care trebuia Împlinită, ca o răzvrătire Împotriva destinului ce a Închis cuvinte În morminte, mult prea devreme și mult Înainte de apusul soarelui... Viața este ca o stâncă, dură, periculoasă, stâncă ce trebuie escaladată, dar nu toți cei care vor cuteza spre Înălțimi vor ajunge În vârf. Până sus pe culme, aproape de soare și zăpezi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pe învățătorul ei... Poate chiar și se mai roagă pentru sufletul lui... Peste douăzeci de ani de la această întâmplare, plecase de Paștele blajinilor cu soțul și cei doi copii ai lor, la părinți, în ospeție. Merseră toți la cimitir la mormintele buneilor și a unui frate care murise. Înainte de a se face pomenirea tuturor celor trecuți la viața veșnică, un grup de cântăreți, cu preotul în frunte, înconjurau cimitirul de trei ori, cântând: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sau „ale noastre”. Încercă să-și aducă aminte când trecuse ultima dată pe la casa părinților. Cu doi ani în urmă. Se oprise pentru o zi și o noapte la sora mai mare. A doua zi, se înțeleseră să meargă la mormintele părinților. Trecură să vadă mai întâi casa. Sora ei îi spuse că lăsase să trăiască în ea pe un verișor, care-și construia casă, până urma să o termine. Nu găsiră pe nimeni acasă. Intrară doar în curte și atât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
bine multora. Ce va fi cu ele? Nu se vor mântui? Nu pot să cred că vor merge la iad. El îmi răspunse cu cuvintele din Sf. Evanghelie: „Aceștia spală paharul pe din afară, dar înlăuntru îl lasă murdar, sunt morminte văruite și îngrijite pe din afară, iar înlăuntru pline de putregiune și putoare. Aceștia, dragii mei, lucrează faptă bună pentru ochii lumii, nu pentru Dumnezeu; pentru a fi văzuți și lăudați de oameni, cum că sunt corecți și cinstiți. Pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
zi și noapte... Sărmănica! Adesea era tristă, poate flămândă, poate înghețată... dar cea mai mare greutate pentru ea era singurătatea pe care greu o suporta. În una din zile, venise feciorul mătușei Ecaterina, Nicolae, care plecase la cimitir să tămâieze mormântul mamei sale. Șurca se furișase neobservată după el. Atunci, sosită, ea a mirosit îndelung țărâna proaspătă a mormântului stăpânei sale, apoi, uitându-se trist când la mormânt, când la cel ce pleca la drum, s-a îndreptat tristă de tot
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
era singurătatea pe care greu o suporta. În una din zile, venise feciorul mătușei Ecaterina, Nicolae, care plecase la cimitir să tămâieze mormântul mamei sale. Șurca se furișase neobservată după el. Atunci, sosită, ea a mirosit îndelung țărâna proaspătă a mormântului stăpânei sale, apoi, uitându-se trist când la mormânt, când la cel ce pleca la drum, s-a îndreptat tristă de tot spre casa ei... Atât au mai văzut-o vie. Când venise iarăși domnul Nicolae cu cei trei copii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
din zile, venise feciorul mătușei Ecaterina, Nicolae, care plecase la cimitir să tămâieze mormântul mamei sale. Șurca se furișase neobservată după el. Atunci, sosită, ea a mirosit îndelung țărâna proaspătă a mormântului stăpânei sale, apoi, uitându-se trist când la mormânt, când la cel ce pleca la drum, s-a îndreptat tristă de tot spre casa ei... Atât au mai văzut-o vie. Când venise iarăși domnul Nicolae cu cei trei copii ai săi, au găsit-o moartă pe un braț
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
acasă doar cu părinții, o părăsise, auzi o părăsise, dar cred că gândurile lui, de aici, de la Varna, se transmiteau spre ea ca undele electrice prin cablurile de înaltă tensiune, ar trebui să se ridice din pat precum Cristos din mormânt, femeile astea răsfățate sunt moi și veștejite, niciodată nu voi înțelege de ce se omoară bărbații după astfel de femei, nici măcar nu au mirosul lor, mă uitam în zare, sufletul mi se umplea de o tristețe grea... Au fost nopți când
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de minune să ne insufle visuri cât mai îndrăznețe, a știut să ne învețe să avem încredere în noi, ea, o mănușă de om, atât de geloasă pe tata, îndrăgostită de el până a închis ochii. Acum e acolo, în mormânt, încerc să mi-o imaginez așa cum era în zilele înainte să o îngropăm, frumoasă, cu hainele ei neasemuite, era una din țărăncile care își păstrase portul, îl purta cu distincție, veșmintele i se potriveau de parcă ar fi crescut în ele
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
om ca voi toți...", urale în piață, urale, "sunt un soldat la căile ferate române", urale, urale în piață: "tu ești Conducătorul, tu ești Conducătorul", scandează frenetic mulțimea, "bineee, să fie cum vreți voi, dar..." se lasă o tăcere de mormânt, acest dar nu are niciun sens, în Revoluție nu pui condiții, Conducătorul nu pune condiții, el merge înainte la moarte, în tăcerea nefirească din jur se aude o voce timidă: "Tovarășu comandant, da' eu, acu, pot să-mi tai gițălu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
până la jumătatea încăperii. E învelită cu o plapumă de puf de gâscă. Își amintește că femeia de serviciu îi spusese de cu seară: "Domnișoară, puneți duna pe dumneavoastră, că în căsoiul ăsta e frig și în miezul verii ca în mormânt". A simțit de cum a intrat în cameră un miros de beci și un frig aproape neverosimil. Și-a zis că frigul vine din interiorul ei, vara nu poate fi atât de frig într-o încăpere, și totuși cu greu a
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
șiroaie de sânge, din colbul uliței se ridică un nor de praf, praful acoperă chipul de ceară, femeia aleargă, aleargă, cu toate acestea nu poate înainta, picioarele i s-au înfipt în pământ, în jur se așterne o tăcere de mormânt. Este la doi pași de gardul de sârmă. Inima începe să îi zvâcnească în piept. El o așteaptă. Ea se apropie. Lumina este tot mai difuză, dar chipurile lor radiază lumină. Îi vede fiecare mușchi al feței. Are o figură
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
idioato, spune una dintre vocile ei interioare, "vreau să scap de durere", "n-o să scapi până închizi ochii", "dar atunci vreau să-i închid acum", "e prea devreme, abia a început ospățul", "Doamne ajută-mă să mă liniștesc", "doar în mormânt, te-ai lăsat fraierită, batjocorită și te-ai mințit că e fericire, acum plătești pentru că nu ai știut să te aperi, dar cum poți să te aperi de cel pe care îl iubești, te-ai mulțumit cu foarte puțin și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
prietenă". "Cu cine?", țipă Zinzin. "Ți-am spus... ca nu cumva să faci vreo gafă", și îi întoarce spatele. Zinzin se uită disperată la mezin, acesta se uită încremenit la ea, în sala de concerte se așterne o tăcere de mormânt. Într-un târziu instrumentiștii încep să-și acordeze instrumentele, Zinzin stă cu mâinile în poală, cu ochii uscați, din cer curge sânge, Sandei cu botul de lup, operația, recuperarea, totul în mare secret, cu ajutorul celor de la orfelinat, filiera secretă dar
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lui Sandei, vedetă necontestată la pian, felul crud în care tratează bărbații, îi devorează pur și simplu, fără să lase niciun fel de urme în sufletul ei, nu a putut afla nimic despre trecutul ei, e închis ca într-un mormânt, parcă s-a născut sub zidurile filarmonicii, gravidă în luna a treia, o femeie splendidă cu buză de iepure, nu părea să-și dea seama de infirmitate, de fapt a dormit încontinuu până a dus-o la doctor, și după ce
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
care și-a lipit o mască senină, foarte convingătoare, chiar pare senină, numai că seninătatea ei e de suprafață, exact ca cinismul lui Sandei, două prietene, două femei rănite profund, măștile lor ca niște lespezi de piatră bine lipite peste mormintele pe care le închid în ele cu strășnicie, una bătându-și joc de toți bărbații pe care îi întâlnește în cale, alta sfioasă și încriptată, una de succes, alta trăind în sărăcie cu un fel de artă, exemplară profesional, fără
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o mină de om transportat, femeia e mai mare cu un cap decât el, o femeie rasată, din cele cu sângele subțire și glezne fragile, durerea din coșul pieptului scurmă în oase, soarele a dispărut, se așterne o tăcere de mormânt, ea cade în spațiu cum cazi într-un hău, dirijorul trece pe lângă ea în fugă și o atinge, nu mai contează, nimic nu mai contează, drumul Golgotei este fără întoarcere, cerul e înalt și pustiu, își simte pieptul strâns într-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
suflări românești din Bucovina pentru apărarea sfântului nostru tricolor și a limbii noastre strămoșești. Pentru munca depusă și pentru deosebitele sale merite, a primit o serie de Ordine și Distincții, printre care: Ordinul Coroana României, Marele Cordon al Ordinului Sfântul Mormânt, Medalia Răsplata muncii pentru biserică Clasa I etc. După ce, în 8 iunie 1935, participă la Serbările Naționale închinate regelui Carol al II-lea, făcând parte din suita acestuia, fiind suferind de inimă și-a dat creștinescul suflet în data de
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Clasa I etc. După ce, în 8 iunie 1935, participă la Serbările Naționale închinate regelui Carol al II-lea, făcând parte din suita acestuia, fiind suferind de inimă și-a dat creștinescul suflet în data de 4 iulie la Cernăuți. Întrucât mormântul său de la Catedrala Mitropolitană din Cernăuți a fost profanat și jefuit de naționaliștii ucraineni după 1990, iar osemintele aruncate în cele patru zări, eu, în calitate de nepot de la vărul său drept Constantin Cotlarciuc, am comandat și amplasat un bust al Mitropolitului
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
cad stânci de fier, / În lupta dusă de brigadier...” ori din agricultură, cu reforma agrară și cu colectivizarea. Marele actor Stefan Ciubotărașu a rămas în memoria colectivă a țăranilor cu următorul dicton: „Ne-au dat boierii pământ / Pentru al nostru mormânt”. La Cimitirul Eroilor din dealul Buzău sunt îngropați soldați de toate naționalitățile, din primul și al doilea Război Mondial. Când bisericuța veche a cimitirului s-a degradat, a trebuit refăcută din temelii în 1950, la atelierul de tâmplărie al bunicului
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]