15,934 matches
-
-ți exprime sentimentele, Russ. O face mai bine decît cuvintele. Hai să tăcem. Cum să tac? Am în gîtlej sute de cuvinte care mă sufocă și tu vrei să tac? Am adormit greu în patul străin, tresărind la micile zgomote necunoscute ale casei. I-am auzit pașii lui Russ trecînd spre șemineu, să întrețină focul. Tano, picotind și cu urechile-n patru, l-a mîrîit. N-o ating, Colț Alb, doar respir lîngă ea, fără s-o ating. Am făcut dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
muribund, și, odată cu ele, figura aceluia, pe care el o identifică și în propriul său chip din oglindă. Obsedat de numele străbunicului (pe care nu și-l poate aminti), acesta se materializează, fără a se rosti, sub înfățișarea unui vizitator necunoscut, ce îi pare totuși familiar, și cu care, până la urmă, se identifică în apele oglinzii. În Somnul meu și al Arinei, o gravidă, privindu-se în oglindă pe întuneric, fără a se vedea, deslușește în dreptul ei, de la o vreme, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cuibului, în toate direcțiile, pare a fi un drum inițiatic. Convergente, într-un fel sau altul, cu sensul esențial menționat sunt sensurile mai mult sau mai puțin absconse ale unor compuneri dintre cele mai scurte. Misterioasa fotografie a unei fete necunoscute care îl abordează pe narator, într-o gară, fără să-și trădeze misterul, poate simboliza obiectul iubirii irealizabile pe pământ. Stingerea, în Fereastra, a unui bătrân care nu e câtuși de puțin traumatizat de apropierea vădită a morții poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pădurii de argint. Vedeam în apă oglindit chipul meu în loc de cel al Licornului. De fapt, nici măcar al meu nu părea să fie, dar eu știam că era al meu, așa cum uneori în vise intuiești cine se ascunde în spatele unui chip necunoscut. Astfel, desprinderea din vis era anevoioasă ca o întoarcere din moarte; era perioada când am cunoscut-o pe ea.... Cu doi ani în urmă. Prima zi în rezervație. Întâlnirea Am întâlnit-o în dreptul casei Aspidei. Eram cu prietena mea, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu-mi amintească de ea, ce povești aș mai putea să ascult, neauzite de urechile ei. Azi este duminică și este deosebit de multă lume. Surprinzător cum spațiile cele mai aglomerate te fac să te simți atât de singur. Fețe noi, necunoscute, se amestecă haotic printre cele ale creaturilor fabuloase. Îmi trebuie ceva mai mult timp ca de obicei să mă statornicesc, să mă pierd pe firul unei povestiri, să mă sustrag afluenței de umbre obositoare din jurul meu. Înclin către casa Zmeului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
bună măsură foarte dezordonată, nicio uliță nu era perpendiculară sau paralelă cu alta. Arhitectural, reunea toate stilurile posibile, de la cele mai umile cocioabe, colibe sau grajduri până la cele mai sofisticate locuințe și vile construite din materiale atipice sau de proveniență necunoscută. Relieful se anunța la fel de bizar, un spațiu ondulat fără înălțimi sau depresiuni prea mari, dar suficiente ca să te facă să nu știi unde te afli în fiecare moment. Totuși, nu era un loc în care să poți să te rătăcești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acest sat, nimeni nu știe! Adesea m-am gândit la acest loc ca la o civilizație de gasteropode adunate aici din toate colțurile lumii. Au sosit pe rând fiecare cu casa ei la spinare și s-au fixat după criterii necunoscute între două văi sau două dealuri, după cum au socotit de cuviință. Mă oprește o clipă să mă pregătească pentru confruntarea cu Vasiliscul. Dacă nu vrei să te alegi cu o migrenă năprasnică, va trebui să manifești respect ori de câte ori treci prin fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
eu și cu ea, departe de hămăitul ogarilor și țipătul cornului de vânătoare. Pe măsură ce ne apropiam de destinație, legătura dintre noi devenea tot mai puternică, trupurile noastre erau în contact permanent zi și noapte. Unde vag perceptibile, dintr-o substanță necunoscută, irizau aerul în jurul nostru. Despărțirea a fost dureroasă, ne-am îmbrățișat de câteva ori îndelung. Din nou ochii ei ca ațele s-au încrețit la margini și s-au ivit bobițele de mărgăritar. Fără să mă uit înapoi, am părăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu știu ce s-ar fi întâmplat, căci nevroza se instalase de ambele părți. El nu are nicio vină. Philip s-a sacrificat. Dar eu îl iubesc pe Philip și așa cum e, chiar dacă chipul lui e descompus acum în trei figuri complet necunoscute, chiar dacă inima lui bate cu trei ritmuri diferite și mângâierea lui nu mai e ca înainte. Printr-o elaborată operație de concentrare și compunere, eu pot să-l refac pe Philip, așa cum a fost, să mi-l reprezint pe Philip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și apropiată îmi era în fapt total străină. Nu știu cine e sau ce legătură ar putea avea cu mine. Avea un chip frumos, straniu de frumos, pe care, desigur, l-am mai văzut, și nu o dată, și totuși îmi era complet necunoscut. A venit glonț spre mine, m-a apucat de cot și a început să-mi explice că îi este foarte foame, apoi m-am lăsat purtat de braț către vagonul-restaurant, unde am petrecut următoarele două ore stând de vorbă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Ateriza lent, parcă în ciuda gravitației, pe picioare de pisică, apoi se înălța iar, făcea câte o rotație sau două prin aer, apoi iar și iar, fără efort, fără întrerupere, într-un perpetuum mobile. Și energia lui pornită dintr-o sursă necunoscută creștea, fără aparența celui mai mic efort. Sărea dumnezeiește, așa mare și deșirat cum se afla, și mă întrebam la ce se gândește el când se contorsionează prin aer, ce crede el despre el însuși când zboară ca un zeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
celor cinci bandiți, deghizați în monahi. Săgețile se întorc ca niște bumeranguri și se arcuiesc înapoi în umerii tânărului, reluându-și forma de aripi, după care dispar odată cu el. Cei cinci monahi închipuiți zac în nesimțire pe podea, cauza morții necunoscută, niciun organ vital nu a fost aparent atins. Cei de față l-au identificat pe "îngerul exterminator" cu Jorge. A. Jorge, un tânăr ce locuiește chiar în Ouro Prieto și poate fi văzut regulat la slujbele de duminică. El nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
într-adevăr călugări de la o mănăstire din împrejurimi. Ba încă niște călugări cu o reputație impecabilă, care nu s-au abătut nici măcar o dată de la canoanele sfintei biserici. De asemenea, proveniența pistoalelor cu care erau înarmați cei cinci călugări este complet necunoscută, fiecare pistol conținea câte un singur glonț, de calibre diferite. Incidentul a ocupat prima pagină a celor mai importante ziare din Brazilia pentru câteva săptămâni; mai ales, pentru că misterul suscitat de intervenția celor cinci era pe măsura miracolului săvârșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
laterali de fier și scotea rădăcinoasele cu fețele schimonosite, cu părul înfoiat și zburlit. Astăzi stătea la soare în micuța ei grădină din curte și bunica ei nu mai era cu ea, ca s-o apere de prezența acelor creaturi necunoscute, ieșite din pământ printre răsaduri. Urmărea de o vreme o apariție de un violet aprins în spatele răsadului cu leuștean. Abia se mișca, când, deodată, s-a întors brusc cu fața spre ea și a putut să-i vadă ochii omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care se vedea deosebit de clar, de sus, de pe povârnișul plajei. Se vedea fundul mării cu nisipul ei alb desenat cu viețuitoare și alge în cele mai vii culori. Apa deosebit de clară și cristalină era irizată de o lumină de proveniență necunoscută, de la un soare scufundat în adâncuri ce lumina din străfunduri un acvariu uriaș: marea și deopotrivă cerul, straniu de gol. În depărtare se contura linia orizontului, atât de proeminentă încât părea retușată de un fotograf prost; ea despărțea cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
transcenderii timpului. Dintotdeauna broasca țestoasă a însemnat longevitate și legătura dintre cer și pământ. De la naștere, pielea și înfățișarea lor este bătrânicioasă, ca și cum timpul n-ar avea nevoie să le altereze în plus, el își lasă însemnele într-un alfabet necunoscut, pe carapacea lor singurele mărturii ale vârstei. Având simțurile foarte puțin dezvoltate, trăiesc într-un soi de autism, nu sesizează și nu le pasă ce se întâmplă în lumea din jur. Universul lor se restrânge la acea carapace în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la urechi, le astup cu degetele. Un lătrat îngrozitor, strident, disonant îmi arestează timpanele, ce încep să dăngănească în ecou ca niște clopote. Scot repede degetele din urechi; oricum nu deslușesc nimic din zbieretele gnomului, îmi vorbește într-o limbă necunoscută, ce, de altfel, seamănă cu toate limbile. Totul nu are nicio noimă... Tăcere absolută... Gnomul încă se mai zbate în spațiul ferestrei, în același timp continuă să-mi zâmbească. O durere ascuțită în zona abdomenului mă anunță că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aveau ochii morți, ațintiți într-un singur punct, în funcție de poziția fiecăreia, o împietrire vie, în afară de păpușa pietrificată cu totul. Ceasul funcționa, umbrele aveau atitudine, răzmerița de grup se terminase sau așa i se părea deocamdată, făceau gălăgie într-o limbă necunoscută, dar parcă vorbeau din spatele unui perete, așa de înfundat le auzea vorbele dacă erau vorbe scâncetele, râsetele dacă erau scâncete sau râsete -, vorbeau de parcă ar fi scris indescifrabil sunetele desenate în cuvinte străine. Pictogramă sonoră? Cod? Din difuzor, un violoncel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mai ales, admirația copiilor apăruți de niciunde, despre care se bănuiește că nu erau din oraș. Dar ei alergau, prindeau fumul cu palmele, se întreceau în țipete, gălăgia era înghițită de fumul gros în care rând pe rând, printr-un necunoscut proces de lisopție, dispăreau câinii, copiii, unul câte unul, apoi parcările goale, chioșcurile mute, blocurile cu miile de uși încuiate, cu miile de ecrane TV din spatele lor, sau ale laptop-urilor. Fiecare dintre acestea devenea un flux energetic, o undă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
care sprijineau ca Atlas globurile de stâncă din creștetul lor, încât și cerul avea căuș deasupra. Infinitul se mula, ca o pânză de tul, peste stâncile sferice bine șlefuite, bine prinse cu mortar, alcătuit dintr-un ciment și o apă necunoscută, dintr-un nisip necunoscut, nu se crăpa niciodată gulerul gri care le sprijineau, ploaia nu-l spăla, soarele nu-l usca, unghiile-i nu-l puteau scrijeli, mâinile ei nu le puteau răsturna. Fără-ndoială, erau paznicii din Hadesul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
globurile de stâncă din creștetul lor, încât și cerul avea căuș deasupra. Infinitul se mula, ca o pânză de tul, peste stâncile sferice bine șlefuite, bine prinse cu mortar, alcătuit dintr-un ciment și o apă necunoscută, dintr-un nisip necunoscut, nu se crăpa niciodată gulerul gri care le sprijineau, ploaia nu-l spăla, soarele nu-l usca, unghiile-i nu-l puteau scrijeli, mâinile ei nu le puteau răsturna. Fără-ndoială, erau paznicii din Hadesul lui Homer. Meduze pe capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
seama de substituire, pentru că deținuta e la fel de bătrână ca mine și, cu puțin noroc, o voi stafidi și mai mult, prezentând-o astfel pe legumă ca pe o glumă a naturii dintr-un nefast mariaj-aventură, pe când eram copilă neștiutoare și necunoscută de tine, Mitică, tu ți-ai căutat norocul în altă parte, eu l-am găsit în durerea acestui loc în care nu se întâmplă nimic de sute de ani, aștept să vii și să-mi spui după prima noapte petrecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de ani se urcau câțiva călători și aceia sosiți din viitor și mai ales cum în clipa în care oprea trenul așteptat plecau firește doar cei în cauză. Fiindcă apucaseră să citească pe tabla indicatoare ceea ce refuzau ceilalți călători: destinație necunoscută. Cum aceștia apăreau din când în când în orașul la fel de retezat de lama uriașă de buldozer, cu cerul la fel de jos privindu-i de pe acoperișul gării, rezemat într-un cot și mirându-se: ăștia-s neschimbați! Cum netezeau cu pașii hârtoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Trupul se lățea, căpăta volum, spicele erau înspăimântătoare nu prin înălțime, ci prin zvârcolire, fără ca vântul să le atingă. Împietrit, la rândul său, între blocuri și pe sub streșini, nu atât de uimire, cât de spaima nemărginirii mișcate de o forță necunoscută entropiei sale. Se spune că au îngropat Orașul. Abia dacă se familiariza cu noua stare. Se spune că elicopterele survolau pădurea de grâu fără să zărească printre valuri vreun semn de viață. Vârfurile copacilor nu dădeau semne de disperare, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vidul. Se pot schimba între ele oricând, uvertura luând locul concertului simfonic și vidul măsurând timpul. Răsturnare sau întoarcere a valorilor la locul cuvenit. Când are loc schimbarea și de ce, mintea mea fiind timbrul lipit pe scrisoarea către un destinatar necunoscut?! Dacă eu sunt timbrul, cine e destinatarul răvașului de noapte? Sau poate e ziuă și cineva scrie răspunsul. CAPITOLUL III SEARA C hiar în clipa în care Povestitorul aflat în Pleistocen lovea cu furie tavanul trecutului pentru ca cei din viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]