KorAP: Find »[drukola/base=neliniștit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...111 >

2,766 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Doar nu pariem cu napi, ci cu bani, dragul meu. Cu bani! Începu să strige numele lui Salix. „Bani“, se gândi Valerius. O clipă, își dori să-l pocnească pe vecinul său drept în față. Oftă și strânse din dinți, neliniștit. Gândul că putea să-l vadă pe Salix murind îl tulbura. — O să învingă, idiotule... De ce te temi? îi șuieră grăsanul la ureche, ca și cum i-ar fi citit gândul. Punem pariu? Un vuiet anunță intrarea campionului lui Vitellius. Skorpius nu intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
păsa că cei din jur îl auzeau. — Aș vrea să te omor nu pentru că ești trufaș și nepriceput, ci pentru că l-ai lăsat pe Vitellius să-ți scape! Nu trebuia să-l lași... Trebuia să-l ucizi! — Taci, Hyrpus! interveni neliniștit Rubrus, un instructor mic de statură, musculos, temut pentru cruzimea sa. Taci, vrei să te audă? — Și ce dacă mă aud? Să mă audă! Valerius ar fi trebuit să-l omoare pe porcul ăla. Dacă nu era el, n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
altul, îndrăgostit de tovarășul de celulă, îl implora să-i strângă mâna printre gratii. Pentru Valerius, noaptea însemna întâlnirea cu Velunda - glasul ei liniștit, mâinile răcoroase, trupul său alături de el, îmbrățișându-l. Noaptea însemna pasiune. Avea parte de un somn neliniștit, în parfumul de levănțică și verbină ce trăda prezența Velundei în celulă, alături de el. Noaptea avea din nou visul acela. „Nu-l omorî!“ Valerius ridica spre cer sabia scurtă, cu lama însângerată, apoi o îndrepta încet spre bărbatul aflat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din fratele lui un învingător. Ai înțeles? Manteus rămase multă vreme tăcut, privindu-și mâinile. — Care-i partea ascunsă a ofertei pe care mi-o faci și care ar trebui să mă umple de ușurare? De ce faci asta? întrebă, privind neliniștit chipul impasibil al lui Proculus. O faci pentru Valerius? Pentru mine? Pentru fratele lui? De ce? — Ești bătrân, Manteus, dar întrebările tale îmi dovedesc încă o dată că bătrânețea și înțelepciunea nu merg mână-n mână. Te aștepți să-ți răspund? zâmbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Se auzeau strigătele mulțimii îngrămădite pe trepte, aceleași strigăte pe care Valerius le auzise atunci când luptase Salix. Numai că acum el era cel care trebuia să lupte. Marcus se ridică. — Mă duc, zise calm. E rândul meu. Valerius îl privi neliniștit. — Cu cine o să lupți? — N-ai auzit? Cu Florius - arătă spre un secutor mic și îndesat, de vreo douăzeci de ani, care la Augusta îl încurajase întotdeauna pe Valerius în timpul antrenamentelor. E tânăr, dar e ca o fiară, adăugă. — Care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
punându-i mâna pe umăr. Ești Orpheus, să nu uiți asta. Și apoi, nu te las singur, adăugă, strângându-i ușor umărul. Valerius înțelese că maestrul se referea la Velunda, și-și atinse amuleta. — Amuleta mea va rămâne transparentă? întrebă neliniștit. Va rămâne așa pentru totdeauna? Spune-mi, ce ar putea-o face să se întunece? Proculus nu-i răspunse. Înainte să iasă din cămăruță, se întoarse spre el. — Orpheus... De azi înainte ești Orpheus, zise încet, fără să mai zâmbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
te-a învățat să fii milos? — Nu se vorbește despre Proculus, protestară mai multe glasuri. — Marele maestru veghează asupra noastră. — Nici un cuvânt despre maestru! Alți gladiatori, printre care și Flamma, vociferară indignați la auzul cuvintelor tracului. Acesta privi în jur neliniștit. — Dar nu voiam să-l vorbesc de rău pe maestru... Ca voi toți, am o profundă devoțiune pentru el, zise, lăsând cuțitul să cadă. Sper ca mâine să mă apere... Nu vreau să mor! Își sprijini capul pe masă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cei dinăuntrul fortificațiilor aflate în vârful colinei. Tot atâția scorpiones au fost așezați în fața colinei, la distanțe egale. Săgețile aruncate de scorpiones pot găuri orice armură, iat tu și tovarășii tăi veți purta armuri ușoare, toromachos... Valerius era tot mai neliniștit. — Dar noi, gladiatorii, ce... — Mai trebuie să știi că pe la mijlocul colinei au fost puși niște... niște... Băiatul dădu din mâini. — Nu-mi aduc aminte cum se cheamă. Valerius îl apucă de braț. — Trebuie să-ți aduci aminte! Spune-mi cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se teme de o capcană și a rămas la rându-i la Roma. Antonius schimbă o scurtă privire cu Arrius. Se ridică. Îi domina pe cei trei bărbați așezați, mai ales pe cei doi ambasadori, care se uitau la el neliniștiți. Spionii noștri rămân în viață după ce ne aduc vești - Antonius își sprijini mâinile pe masă. Vitellius, în schimb, îi ucide pe ai săi, pentru ca poporul să nu afle despre înfrângerile suferite de armata lui. Știm că se păstrează tăcere în legătură cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

care se profila neverosimil în fața ei, ca o excrescență uriașă pe un copac plăpând. Ochii îi erau atât de întunecați, de negri și de vehemenți, că oamenii aceștia care-și suceau capetele ca să se holbeze în urma ei se întorceau rapid, neliniștiți, nemaifiind în largul lor dintr-un motiv necunoscut. Trecea printre ei fără să-i observe, de parcă nici nu erau acolo. Datorită felului în care își ținea gura și bărbia, pe chip i se citeau voința și hotărârea, cu toate că părea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
să vadă cum înaintau norii. Când fură, în cele din urmă, pregătiți pentru potop, rămaseră la fereastră să privească asemeni lui Kulfi și tuturor locuitorilor din Shahkot, aplecați pe balcoane și verande, de sub copertinele ricșelor; întregul oraș privea cu ochi neliniștiți, îndreptați în sus, până când o pală deosebit de puternică făcu frunzele să zboare ca păsările înainte de focul de armă, aducând primele picături de apă pe pământul uscat. Kulfi privea ploaia. Cădea repede și apoi din ce în ce mai repede. Umplea fiecare bucățică de cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
pe iarbă, fie mai rău, împroșcând și scurgându-se, pe biata purtătoare a mâncării. — O, nu, spunea Sampath plin de tristețe, iar mațele care-i ghiorăiau îi țineau isonul. Era nevoie de mai multe încercări până să poată mânca ceva. Neliniștită, familia o privea pe Pinky urcând din creangă în creangă, ținând un vas cu linte sau niște naan între dinți. — Ai grijă, beti, ai grijă, dar, fleoșc! până să ajungă Pinky la Sampath, nu mai era decât o urmă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
își susținu din nou punctul de vedere. — Ideea e să lucrezi cu ce ai, chiar dacă asta înseamnă nimic. Dar oare exista nimic? Se uită în sus, către Sampath, îi privi fața, se gândi la ce spusese și se simți ușor neliniștit... Apoi, după o vreme, renunță să mai asculte sau să mai privească foarte atent. Închirie vechea lor casă din Shahkot unui secretar de la compania de fertilizare. Își deschise un nou cont la bancă și abordă firmele care ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
de nebuni, murmură el. Odată cu trecerea anilor, descoperise că o înțelegea din ce în ce mai puțin în loc să o înțeleagă mai mult. Ce se petrecea în capul ei? se trezea uneori întrebându-se. Oare gândea ca o ființă umană? Vedea pe fața ei expresii neliniștite, fericite, pline de seninătate într-adevăr, dar oare se gândea la ce simțea, oare analiza și raționa? — Am dat din mîncare unui pui înainte, ca să mă asigur că nu e otrăvitoare, îl liniști ea. Unul după altul, puii fuseseră numiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
te odată, urlă brigadierul roșu de furie. Mută-și naibii sutele de valize. — Vai, Doamne, spuse perceptorul districtual, privind la agitația stârnită, eu însumi am semnat cererea de concediu de odihnă. Bănuiesc că a fost vina mea. Era din nou neliniștit și nefericit. Era clar că toate deciziile pe care le luase fuseseră neinspirate. Întâi bucătarul și insultarea cotletelor lui, apoi inspectorul sanitar șef și concediul lui. Și acum problema cu maimuțele se va agrava, va izbucni un scandal, tatăl lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
cețurile groase de aburi până la ceaune care fierbeau pe foc, bolboroseau și sclipeau... Un bușel, un dram, o pintă, mormăia Kulfi în somn. O baniță, un hău, o bute, un gram, o tonă. Santal, roibă, cassia, rădăcină de iris. Devenise neliniștită. Nucă galică, baton de scorțișoară, nucșoară. Siminichie, fenicul, ouă de prepeliță, ouă de șarpe, ficat de mistreț, coadă de pisică sălbatică... Se răsuci din nou. Frunze de călțunași, flori de trandafir de munte, orhidee cicada! Se ridică în picioare. Florile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

în ordine actele și am sunat la room-service. În final, am avut suficient timp la dispoziție pentru turul de rămas-bun al New York-ului. Am început prin a-i da lui Felix o hârtie de cincizeci. Părea neobișnuit de agitat sau neliniștit și, cine știe de ce, a încercat să mă facă să rămân întins pe pat. Sper, însă că a fost mulțumit de francii pe care i-a primit. Îmi place să arunc cu banii. Dacă ai fi lângă mine acum, probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
meu frigider, am deschis o cutie de bere și am înghițit zece capsule de vitamina E. Sunt dependent de vitamine, sunt dependent de penicilină, sunt dependent de analgezice. Calmantele astea sunt, într-adevăr, un rahat... Am traversat apartamentul amorțit, gemând, neliniștit, neajutorat. Am rămas nemișcat M-am așezat Am deschis televizorul cu telecomanda. Cu un pocnet prevestitor, prințul de Wales s-a ivit pe ecranul închiriat. Salutare, prințe, mi-am spus eu. Când te-ai întors? Tipul ăsta se va căsători

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
în care sunt omorâte și curvele. Curvele au pătruns de curând în cartierul meu. Nu știu cine sau ce le-a adus aici, dar iată-le: salutare, fetelor, și bun venit. Stau una câte una, câte două sau câte trei. Sunt mereu neliniștite. Băieții vin cu mașinile. Le vezi pe fetele astea vârâte pe geamurile deschise ale portierelor. Fetele sunt de-ale casei, dar clienții sunt străini - întotdeauna o problemă cauzată de limbă. „E bine așa. Nu! Douăzeci de lire.“ Una din ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
subțire. Chiar că arată de douăzeci de lire. Are sâni elastici și picioare bronzate, care lucesc din cauza rasului, și pare mai puțin plictisită și speriată de faptul că e curvă decât colegele ei, care sunt agitate, lipsite de nerv, mereu neliniștite. O dată cu apariția curvelor în cartierul meu, au apărut și crimele îndreptate împotriva lor. Acum trei săptămâni o fată a fost găsită strangulată într-o mașină furată. Alaltăieri o fată a fost găsită înjunghiată în subsolul unui hotel. Și, cu toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Adică tipii ăia cu bărbi de zimbru și frizură ca niște căciuli de husari, gagicuțele ale de doi metri cu profil de tomahawk și bronzate ca niște venusiene - vreau să spun că sunt pur și simplu americani. Mi-am ridicat neliniștit capul în căutarea vreunui amic în smoching. Femeile păreau destul de aranjate, dar masculii erau mai toți îmbrăcați ca la birou. Ar fi trebuit să mă îmbrăcat ceva mai simplu. Hotărât lucru. Nu era nici o mirare că Martina se simțea așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
cât poți tu mai bine“. Apoi ne îndreptăm spre colțul lui Eighth Avenue, de unde bulevardul se întinde pentru a-și lua în primire porțiunea din noaptea newyorkeză. Acolo dă Shadow drumul scâncetului său de durere. Totul începe cu un fluierat neliniștit care pornește din sinusuri. Totul se termină cu niște plescăituri umede prin care aerul e înghițit cu nesaț. O fi având vreo mamă acolo, sau poate surori, frați? Îmi fumez ultima țigară, în timp ce privirile îmi aleargă spre Twenty-Third și centru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
afecta munca la Bad Money. Dar te înșeli. — Convinge-mă. Am făcut repetiții împreună. De fapt așa am și ajuns aici. Știi că în scenariu există un monolog frumos în care Butch vorbește despre călătoria sufletului meu. Dea, făcui eu neliniștit. — E poezie - e muzică. Știi acel frumos monolog pe care îl am despre Butch, în care spun că ea este unul din copiii vieții? În timp ce lucram am descoperit că înțelesul vieții noastre era un fel de înflorire duală care... — Uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

a magicianului, extrem de frumoasă și foarte proastă. — Lotti, i-a explicat Deggle cu un aer stânjenit. Lokki și Lotti, înțelegi. în sufletul lui Vultur-în-Zbor se aduna frustrarea, frustarea acumulată timp de secole. — Deggle, a spus el, neluând în seamă protestul neliniștit al Marelui Lokki, cred că e timpul să încetezi să mă mai prostești. — Dar, dragule, i-a zis Deggle - iar acum ochii săi nu mai scânteiau -, e atât de ușor! Vultur-în-Zbor era cât pe ce să comită un act violent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
ajungea acum la un moment critic. în plus, mai exista și crucea pe care se părea că de-acum trebuie s-o poarte tot timpul, răspunderea pentru viața lui Virgil, salvatorul, călăuza și prietenul său. Cum oare, se gândi el neliniștit, cum se face că pun în pericol viețile și fericirea tuturor celor pe care-i ating? N-am vrut niciodată să fie așa. Ca și când i-ar fi citit gândurile, Virgil zise: — Nu-ți face griji în privința mea. Mă bucur c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]