2,353 matches
-
rămas înaintea ei, cu păr alb pe piept și cu priviri lacome în ochi. Ea a închis ochii, dorindu-și cu tărie să nu îmbătrânească niciodată. Sper că n-a durut, a spus el mai târziu. — Nu, a răspuns ea nepăsătoare. E unul din avantajele călăriei. — Trebuie să plec, s-a agitat el, iar ea l-a privit cum își recapătă demnitatea hainelor. în timp ce bărbatul își aranja părul și-și pieptăna barba, fata a zis: — Posedată de un geniu. Ce început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prieteni? Vocea lui Tom s-a înmuiat puțin. — Mă bucur că ai sunat, Sammy. Cum merg lucrurile? — Eh, mi-o trag cu un bancher de investiții pe care-l cheamă Sebastian și locuiește în South Kensington, pentru început, am spus nepăsătoare. Pe vremuri - al naibii, adică acum vreo trei săptămâni - Tom ar fi început imediat să mă descoasă pentru detalii. Acum însă îmi dovedea cât de mult îi spălase Alice creierul, răspunzând pe un ton de înmormântare, ca un creștin născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
-l păzi de niște cercei care ar putea țâșni în direcția mea - ca bărbații care, la cinema, se așază picior peste picior când un personaj din film e lovit la ouă. Nu a durut? —Ba da, foarte tare, a răspuns nepăsătoare. Am presupus că trebuie să suferi pentru a-ți face găuri în sfârcuri. Mult mai mult decât în buric. Vrei să vezi? — Nu. În nici un caz, i-am spus convinsă, gândindu-mă că găurirea sfârcurilor ar putea să o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ăsta îl plac pe James, doar Dumnezeu știe de ce. Nu spuneai mai înainte ceva despre prietenele prietenilor tăi? Cele mai otrăvitoare femei din câte există. Nu m-ai prezentat nici unuia dintre prietenii tăi, a remarcat Sebastian pe un ton voit nepăsător. M-am uitat fix la el. — Vrei să îi cunoști? —Ei bine... Și a băut niște bere. Tu îi știi pe ai mei... Adică știu că nu sunt exact tipul de bărbat cu care ai ieși de obicei, dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
toți trei în râs. Apoi prietenul meu a început să strângă farfuriile. Am turnat în pahare. Ea a făcut semn că nu mai vrea. Am ridicat totuși și am ciocnit. — Pentru bandiști, a zâmbit ea. — Și pentru ei, am ridicat nepăsător din umeri. În ușa dinspre holul de la dormitorul copilului a apărut băiatul lor. Somnoros, se freca la ochi, privindu-ne curios, bosumflat. Nu mai vreau să dorm, a început el să se smiorcăie. A venit cineva când dormeam și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un fel de rușine neputincioasă. Cu un fel de sentiment al complicității că, poate, prin simpla mea privire, dărâmam și eu o bucată de zid, câteva cărămizi din zidirea sfântă care, rămasă fără nici un ajutor, se prăbușea sub ochii mei nepăsători. Știam că nu am ce face, că noi toți nu prea aveam ce face, dar, dincolo de acestea, mai greu era sentimentul complicității la moartea, la uciderea unei zidiri. Erau mulți care admirau chiar măiestria cu care buldozerele curățau în câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Se putea. O știam prea bine. Dar parcă niciodată nu avusesem în față atât de clară imaginea a ceea ce de atâtea ori auzisem tot repetându-se, tăvălugul istoriei. Tăvălugul trecuse chiar pe acolo, poate chiar se mai mișca în preajmă, nepăsător, atroce. „Și, la doișpe ne dă și slănină“, l-am auzit ca de peste timp pe țiganul care se hlizea în fața noastră. „La lichidare, cum e ca acu’, c-am tras la culoamne, po’ să iau și șapte bătrâne. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
inginerul arătă cu capul undeva spre înaltul cerului din care continua să cadă năvala aceea de fulgi jucăuși, rotindu-se unul după altul, învârtejindu-se, urmărindu-se într-o goană bucuroasă, hârjoană tăcută, clăbucită de minunea libertății, într-o zbenguială nepăsătoare, așezându-se peste pietrele acelea bătrâne, rănite, peste trupurile noastre cotropite de lehamitea acelei dimineți cu tot ceea ce ne fusese dat să vedem. Zoream spre ieșire. Ester dădea să se scuze că n-a știut, că a crezut, că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
părut că o zăresc. Un voal negru îi acoperea fața. Am simțit însă că era ea. Așa cum, câteodată, prin suflet îți trec umbre fără chip, fără trup. Doar le simți cum trec cu mers știut, cunoscut, de amurg pogorându-se nepăsător. 9tc "9" M-au atras (și încă mă mai atrag!) ferestrele. Chenarul lor magic, deschis spre dincolo. Am trăit magia ferestrei, pe la 12-13 ani, într-o seară de toamnă la R. Asfințise de mult. Luminile pâlpâiau în capătul străzii. Isprăvisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zgârci elastic care le scoate și le aruncă iarăși în mine, lăsându-mă doar să le urmăresc irizările pale în scrânciobul dusului meu de gând. Un fel de raci, cuvintele mele, scoase de un prunc neștiutor din cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai poate de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream, idiotizat, jocul fetișcanei cu mingiuca ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scoate și le aruncă iarăși în mine, lăsându-mă doar să le urmăresc irizările pale în scrânciobul dusului meu de gând. Un fel de raci, cuvintele mele, scoase de un prunc neștiutor din cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai poate de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream, idiotizat, jocul fetișcanei cu mingiuca ei de cârpe. Simțeam cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vreo chestiune politică. Nu prea ne interesa politica, decât așa, ca prilej de bancuri sau contrarietăți. Eram plini de tinerețe, eram mustoși de viață, dornici de toate bucuriile pe care le puteam aduce spre noi, avizi de sevele clipei și nepăsători la durerile reale ale Lumii. Nu aveam istorie. Nu aveam bani. Aveam doar imensa plăcere a timpului care numai și numai pentru noi parcă fusese născocit și dat nouă spre risipire. Îmi părea rău să-l fi supărat pe Matvei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tot ce te leagă de acest Pământ, al cărui rod ești, la fel ca arborii, florile, gâzele sau apele ducându-se în voia legilor lor eterne. Nu aveam curajul să-i povestesc astfel de lucruri lui Matvei. Îl ascultam aproape nepăsător, gândindu-mă că, dacă tot este să bem, trebuie să ne umplem cu ceva clipa, timpul să se ducă în dusul lui cu acea gratuitate a vorbelor de la beție, grele uneori, alandala alteori, dar ducându-se fără de urmă. „Și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
troleibuzul, am văzut că îmi lipsea o ceapă, cea din stângul. Mi-o furase probabil garderobiera sau, cine știe, îmi căzuse și o pierdusem pe drumul spre stație. Într-un acces de revoltă, m-am întors spre Mihai Viteazu, care, nepăsător, desigur, stătea cu brațul întins, arătând ceva, undeva, amenințare, triumf, reproș, cine știe ce-i mai trecea statuii pe sub cușmă în clipa aceea. L-am privit trist. Am scos cealaltă ceapă din buzunar și i-am arătat-o. Nu-i reproșam ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Profesorul mi-a întins o plasă galbenă „Spicul“, care nu știu de unde îi apăruse în mâna cealaltă, și a dat să plece, rostind un indiferent „Bonjur“. Doar atât? După amar de ani în care nu-l mai văzusem, să plece nepăsător la cât de dor îmi fusese de el? Nu se putea! M-am prăbușit, cu un gest larg de bucurie, și în brațele lui. I-am spus că parcă avusesem o presimțire că ne vom întâlni acolo, sub umbra marelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să se poticnească mereu pe drumul lung al vieții mele către înțelegere și mărturisire în fața tatălui meu. Cuvintele mi s-au poticnit mereu pe drumul spre tatăl meu, vipia depărtării dintre noi mi-a zburătăcit gândurile, risipindu-le în jocul nepăsător al clipelor care tot veneau, și veneau, și veneau, încărcate întruna de minunile zădărniciei. Abia acum, când coborârea îngheață jocul amăgitoarei vipii, când în depărtarea drumului nu se mai văd nălucile jucându-și chemările, când crivățul doar flutură în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca și cum tocmai citeam și adnotam o pagină din cartea propriului meu destin, „Ți-am spus, așa a fost scris să se-ntâmple. Nu poți spune că nu te-am avertizat. Mai ticălos de atât nu pot fi. Zău!“. B. dormea nepăsătoare. Sprijinit de fereastră, urmăream doar spatele Esterei. Am știut, din aruncătura aceea de privire, trecută peste mine, peste B., fără cel mai mic licăr, că atunci mă prăbușisem cu adevărat în toată mizeria istoriei mele. Tomuri întregi de-aș scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i spun ce? Pe la Chitila, Ester a plecat din ușa compartimentului. M-am despărțit posac de B. N-am vrut să o mai conduc. Aproape că am repezit-o, deși, știam, puștoaica nu avea absolut nici o vină. Decât că era nepăsătoare, îi plăcea muntele, mai ales Omul cu vârful lui, și prea puțin îi păsa cine o scotea la peisaj. Nu a înțeles atunci și nici n-a aflat vreodată ce se întâmplase, de-am expediat-o chiar de pe peronul gării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a mai scăpa de o parte din datorii. Eram înglodat până peste cap după moartea tatei și nu găseam nici o posibilitate de a face rost de bani. Din salariul meu mizer abia îmi târam zilele, de la o votcă la alta, nepăsător la tot ce mă înconjura sau mi se întâmpla. Gândul că sunt întruna dator mă chinuia, cu sâcâitoare statornicie, precum mult hulitele picături chinezești. Și măcar de-ar fi fost niște sume nemaipomenite. Datoriile mele, adunate, nu făceau mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
clienților, cu uniformele lor albe, prin care adeseori li se zăreau chiloții și sutienele, cu rochițe scurte vara, în toiul căldurilor, dezbrăcate pe sub ele, frământând aluatul, sporovăind, povestindu-și necazuri, bucurii, drame, aventuri, toate de-ale femeilor, în gura mare, nepăsătoare la clientela din prăvălie. Am văzut vânzătoarele de aici îmbătrânind, odată cu mine, fetișcanele din studenția mea cum se lasă cotropite de vârste, devenind, an de an, anotimp de anotimp, femei împlinite, cu păr alb, cu riduri, cu suferințe și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
celor destul de mulți ani adunați, prin descoperirea acelor analize dezastruoase. Voi face ce voi putea să repar ce-i de reparat, dacă se mai poate. Știu că viața mea, începând cu acest an, se îndreaptă sigur, grabnic și teribil de nepăsătoare spre Moarte. O Moarte urâtă, probabil. O privesc senin, aproape împăcat. Încerc să cred în ceea ce este bun din ceea ce mi-a mai rămas. Să nu las ca măcar puținul tot mai puțin de pe o zi pe alta să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de scurtă durată și vizează răbufniri imediate. Își ucide vecinul pentru o brazdă de pământ, dar suportă - chiar cu secretă admirație - hoțiile celor ce-i iau ogoarele, pădurile, apele. Se încrâncenează în „răzbunare“ pentru un pumn de cuie, dar privește nepăsător cum uzine, mine, șantiere sunt prădate, făcute de nimic. Există, din această cauză, o mare diferență între scrierile despre anii prigoanei. Multe dintre ele par „blânde“ în relatările celor ce au trăit pe atunci, au fost chinuiții acelor vremuri. Altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ridicat îi dezgolește spatele, cam la două palme deasupra blugilor. Pare aproape dezbrăcată, cu tricoul roz. Lângă ea un flăcăiandru anost, slab, cu păr creț citește cufundat. Cu mâna stângă, posesiv, între picioarele fetei. Nu face nici o mișcare. Amândoi par nepăsători. Sala prinde a se aglomera. Tot fete, mici, necăjite. Sărăcia se vede clar în ținuta lor, în aerul lor. Majoritatea, remarc, văzându-le cum vin și se duc la catedra custodei, au bluze scurte, cu buricul dezgolit. Se poartă ostentativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
liber la Basarabia! Prostește, am izbucnit în râs. — Hai, popo, du-te. Nu-i lăsa să te-aștepte la Comisie, i-am spus, împingându-l și trântind ușa mașinii. Am traversat, într-adevăr, și am intrat la „Gambrinus“. Am trecut nepăsător pe lângă mine, cel rămas încă în ușa localului în veșnică așteptare, ezitând dacă să mă duc la masa mea cu cei doi orbi schimbând tandreți doar de ei știute, pipăindu-se cu limbile, ca și cum și-ar degusta obrajii, urechile, negurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
povestire a literaturii române. Vei regăsi un timp frânt, clipe de neant în care te-ai lăsat dus, neștiind dacă ai revenit tu sau un altul în viața pe care o duci. Vei scrie cărți din deznădejdea de a fi, nepăsător la cititorul care crede că te citește, care speră că pătrunde, prin cartea ta, în textul tău. Nu am știut aceasta, până deunăzi. Credeam eu însumi în astfel de baliverne. Eu însumi eram cititor avid de a coborî în textele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]