5,003 matches
-
presupui - mă refer la regulile privind relațiile dintre oameni, gradul de libertate de care se bucură ei și așa mai departe. Știu, la Început, fiecare nou-venit se simte supravegheat, copleșit, strivit, vede pretutindeni interdicții și constrângeri, are senzația că a nimerit Într-o Închisoare subterană mohorâtă și sinistră, din care nu va mai ieși niciodată la lumina soarelui. Dacă mai și ajunge aici În circumstanțe speciale, așa, ca tine, de exemplu -respectiv, mai mult nolens decât volens -, e firesc și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
văzut aici. Nu poți face reguli din conjugarea șansei cu Întâmplarea și să-ți Închipui că găselnița o să țină la infinit. În țara mea, circulă o vorbă care spune că toate lucrurile se Întâmplă o dată pentru prima oară. Dacă trădătorul nimerește peste un nebun dispus să creadă că nu bate câmpii și că Centrul există cu adevărat, nu se prăbușește toată stratagema voastră naivă cu pretenții de marotă psihologică? - Până acum a funcționat, așa naivă cum e, mi-a replicat, Înveselit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Ai observat, probabil, că am vorbit tot timpul despre texte, nu despre cărți, volume, ediții. Nu Întâmplător: nici unul nu era tipărit. Arhiva-depozit a Centrului adăpostea o imensă bibliotecă de manuscrise! Cealaltă constatare insolită am datorat-o norocului de a fi nimerit câteva lucrări ce purtau semnătura unor istorici a căror operă o cunoșteam foarte bine. Cel puțin așa credeam. Am fost nevoit să admit că mă supraevaluasem: dacă manuscrisele erau autentice, iar datarea lor exactă, mă aflam În fața unor texte absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o Îndepărtez de corpul C, măcar preventiv. Ușor de făcut: i-am propus să câștigăm timp, luând În primire fiecare câte un grup de rafturi, și cum n-avea nici o suspiciune, nu mi-a fost greu să fac să se „nimerească” la mine corpul unde știam că se găsește ceea ce căutam. Cred totuși că am comis o mică eroare: am anunțat izbânda cam prea repede, dar am contat pe faptul că, Încântată de succes, Eveline n-o să se mai piardă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Nu o atingere accidentală și trecătoare: o apăsare. Am făcut un pas mic Înainte, atât cât Îmi permitea spațiul, evitând să mă bag eu de data asta În fizicul cuiva. După câteva secunde, am simțit din nou apăsarea. Ce dracului, nimerisem lângă vreun homosexual agresiv sau ce se petrecea? Am Întors capul. În situații de-astea, ipochimenul se uită ostentativ În altă parte și se dă adâncit În gânduri, pentru ca, la nevoie, să poată pretinde că... stimate domn, dar eu nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
prinde chiar de veste în curba pronunțată a bărbiei, atrăgând observațiile mânioase ale soțului, om foarte pedant. Mai în dreapta Drăguțeștilor, aproape de Vodă, ședea vel-logofătul Samoilă, marele strateg al acelor timpuri, cu fiica sa Despina. întrucât, după două-trei încercări de a nimeri centrul farfuriei, vel-logofatul renunțase la mâncare, cei din preajmă îl ascultau respectuos cum povestește, străduindu-se din răsputeri să nu facă zgomotul specific sorbirii la care ei aveau dreptul, fiind văzători. Și cum vă spuneam - continuă Samoilă vorba începută - era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și dovedeau inteligența înotând în formație de semilună, rechini bătrâni ce emigraseră din Mediterană în urma bătăliei de la Lepanto, pisici de mare îndreptându-se spre Sevastopol, nisetri uriași, plini de icre, care se țineau după corabia grecească de teamă să nu nimerească gura Niprului, iar mai în spate, din aer, un stol de gâște sălbatice vâslind cu nădejde, spre bălțile mănoase din Pașalâcul de la Buda. Episodul 93 DESPRE SACI, STOICI ȘI ELEAȚI Și cum vă spuneam, cei patru eroi ai noștri ședeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nostrum, nihil timor urbis moverunt? Salve, pater meus. Post festum, Malgorzata et Zbignew”. — Mda, medită Metodiu. Amor omnia vincit. Da’ cine e Zbignew ăsta? — E locotenent de cavalerie - sughiță hangiul - băiatul lui Potoiki, hatmanul. Păi atunci fata dumitale n-a nimerit așa rău - zise Metodiu. — Ce vorbești?! - se trezi hangiul. Hatmanul a murit anul trecut, ăsta, băiatul, și-a mâncat averea la cărți ca taică-său, n-a mai rămas decât uniforma pe el. îi cunosc eu pe ăștia: vulpem pilum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în Piața San Marco treceau grăbiți târgoveți cu coșuri, pictori cu rame și femei cu pistrui. Iovănuț și cu osebire Metodiu aveau acel sentiment ciudat pe care trebuie să-l fi-ncercat de atunci înainte mulți compatrioți de-ai lor nimeriți într-un oraș străin, doar cu conștiința latinității lor în sânge și cu obiceiurile slave în cap. — Frate Iovănuț - grăi cam derutat Metodiu - mărturisesc că nu știu ce te-a făcut să mă bați atât la cap să ieșim din drumul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ciocănel, partea de jos a piciorului sare ca din arc, fără să vrei. Cu străbunicul, singurul care mă înțelegea, ne jucam în sala oglinzilor în felul următor, pe puncte: stăteam pe scaune și eu îi loveam genunchiul cu ciocănelul. Dacă nimeream bine și piciorul sărea singur, aveam un punct. Apoi dădea el și tot așa mai departe. însă în ultimii ani ai vieții lui, făceam tot mai puține puncte, pentru că piciorul îi sărea tot mai greu, puteam da și cu barosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-l extrăsese din cine știe ce specie grea la vedere, hohotind prin peșteri. Episodul 173 BOIERUL RADU STOENESCU-BALCÂZU (IIIÎ Hidosul copil crescu. Nu se juca nimeni cu el. Fetițele, găinile, caprele - ființe care fac deliciul copilăriei - îl ocoleau de departe. Dacă nimerea întâmplător într-un lan de cânepă, zeci, sute de vrăbii, de sticleți zurbagii se ridicau lărmuind și a doua oară nu se mai dădeau pe-acolo. Recoltele boierului crescură. Când urâțelul împlini nouă ani, fu adus un dascăl grecesc chior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i care la palme și pumni, dar curând obosi și se opri, pentru că Vasâle era cât un munte și nici nu se clintise, ba chiar părea că nici nu se trezise din somn în timp ce Vodă asudase pleznindu-l pe unde se nimerea. Gâfâind, Vodă se lăsă pe un divan din care ieșeau câlții. — De ce bei tu, mă Vasâle? - întrebă el potolit, ștergându-și sudoarea de după ceafă. Ia șezi tu colea lângă mine. Vasâle se așeză cu grijă. Nu ești mulțumit de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu ne predispuneau deloc la evlavie și reverie, fiind literalmente înconjurat de o mulțime neverosimilă de țărănci pietroase, tinere. Mersul după apă la izvor era un veritabil chin. Nu-ș cum se făcea, că totdeauna la izvorul unde trăgeam eu, se nimereau vreo trei-patru Giacomette de-alea care, probabil văzându-mă atât de abstras, de pur, mă țineau cât timp mi se umplea ulciorul tot în măscări, de nu mai știam pe unde s-o apuc. „Iartă-le, Doamne, că nu știu ce fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise turcul. Până când? - zise Metodiu. — Până la Anul Nou viitor, când venim iarăși la bujbei, la joc - zise turcul. — înțeleg - oftă Metodiu. Da’ nu se supără nimeni? — Cine să se supere? - făcu turcul. Dacă-i joc, joc să fie! — Dar dacă nimerești una tot de-a ta? - întrebă Metodiu. — Jocul e bine făcut - spuse turcul - și dacă nimerești o dată ce-ai mai avut, mai învârti o dată și dacă din nou iese aceeași, o trimiți la Anul Nou al veteranilor, nici pe ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise turcul. — înțeleg - oftă Metodiu. Da’ nu se supără nimeni? — Cine să se supere? - făcu turcul. Dacă-i joc, joc să fie! — Dar dacă nimerești una tot de-a ta? - întrebă Metodiu. — Jocul e bine făcut - spuse turcul - și dacă nimerești o dată ce-ai mai avut, mai învârti o dată și dacă din nou iese aceeași, o trimiți la Anul Nou al veteranilor, nici pe ei nu trebuie să-i uităm, au luptat atâta... Episodul 220 SPRE VALAHIA — Vorbele domniei-tale mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
numeroaselor televizoare, se puteau vedea imagini surprinzătoare ale unor oameni și locuri despre a căror existență nu avusese niciodată habar. Văzuse chiar și transmisia în direct a unui sângeros război în deșert și rămăsese uimit de eficiența cu care proiectilele nimereau ținta pe timpul nopții. Ce putea face el în fața unei asemenea situație având doar un Mauser ruginit moștenit de la bunicul lui, pentru care nu mai avea decât un pumn de gloanțe? Ce putea face el, când cea mai rezistentă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Ce vrea să însemne asta, binoclu de noapte? — Că poți să vezi cu el noaptea. — Glumești? — Deloc! răspunse Nené Dupré cu deplină siguranță. Nu mi-ai povestit că, pe când stăteai la oraș, erai uimit de felul în care rachetele americane nimeresc obiectivul chiar și pe întuneric? Îți amintești că la televizor se vedea totul de culoare verzuie din cauza razelor laser?... Da, sigur că-mi amintesc. — Păi eu am întotdeauna la mine un binoclu cu raze laser, care mă ajută să găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
văită Laila. — Pilotul m-a asigurat că nu vor fi mai mult de douăzeci... - spuse Gacel. Și părea destul de convins. — Ai încredere în el? — Totală. Altfel n-aș fi aici. Arătă cu mândrie arma. Am încercat-o pe drum și nimeresc o piatră de la trei sute de pași. - Zâmbi fericit și adăugă: Și pe deasupra mai avem și un binoclu pentru întuneric... - Se înclină și abia atinse cu buzele obrazul maică-sii. - Nu te mai necăji - o rugă. O să trecem noi și peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să nu-l omori. Vreau să-l interoghez. Din nou, așteptarea. O așteptare lungă, până când, dintr-o dată, răsună o bubuitură ce străbătu întinderea și lovi pereții de stâncă repetându-se în nenumărate ecouri ce se pierdeau înspre sud. — L-am nimerit. Țipă. — Înaintează cu grijă. La cel mai mic gest suspect, omoară-l. Din nou, așteptarea și tăcerea, până când glasul numărului doi răsună de astă dată vădit tulburat: — Lepădătura asta cere ajutor în italiană. S-ar putea să fi tras într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nervos și nemulțumit. — Aici numărul trei! Doi a căzut și mizerabilul care l-a împușcat a dispărut printre stânci... Totul s-a petrecut foarte repede și se afla destul de departe ca să trag în el. — Dar cum au putut să-l nimerească în plină noapte? — Dracu’ știe, n-am nici o idee. Dar adevărul e că l-a nimerit. — Bine! Stați liniștiți cu toții. De îndată ce se va lumina o să vin spre voi. Prima rază de lumină se lăsa așteptată. Când, în sfârșit, apăru soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dispărut printre stânci... Totul s-a petrecut foarte repede și se afla destul de departe ca să trag în el. — Dar cum au putut să-l nimerească în plină noapte? — Dracu’ știe, n-am nici o idee. Dar adevărul e că l-a nimerit. — Bine! Stați liniștiți cu toții. De îndată ce se va lumina o să vin spre voi. Prima rază de lumină se lăsa așteptată. Când, în sfârșit, apăru soarele la orizont și armeanul se convinse că nu se zărea nici urmă de om cât vedeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întâmplat? fură primele lui cuvinte. — Asta vreau să știu și eu... - spuse printre dinți Serafian, supărat. Colegul meu a aprins lanterna? Rănitul negă cu convingere: — Nici măcar n-am reușit să-l văd - spuse. — Cum se explică atunci că l-au nimerit la asemenea distanță? Împușcătura trebuie să fi venit dinspre stâncile acelea. — N-am cum să știu. Mi-am dat seama că se apropia, am auzit împușcătura și, în aceeași clipă, un strigăt. Pe urmă, nimic. — Cum te simți? — Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
murmură. — Da! - bombăni armeanul, ce părea a fi supărat și derutat. Eu sunt cel care comandă și planul este bun. Este o tactică ce întotdeauna a dat rezultate excelente, deși tot nu-mi explic cum dracu’ au reușit să-l nimerească pe ăla în toiul nopții și de la asemenea distanță. Unii spun că beduinii văd pe întuneric, ca pisicile. De la aproape patru sute de metri?... Nu vorbi prostii! Eu mă consider un bun trăgător, dar n-aș reuși nici măcar cu ajutorul unei lunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de camuflaj s-ar putea să fie foarte practice în junglă, dar aici verdele ne trădează de la kilometri distanță, pentru că nu există o tufă cât vezi cu ochii și devenim o țintă perfectă pentru niște tipi care au faima că nimeresc tot ce ochesc. — Ai dreptate. Sigur că am! Și mai e ceva... Când văd cum omoară un tovarăș de-al meu în plină noapte de la aproape patru sute de metri distanță, afacerea începe să nu-mi mai placă. — Nici mie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să se întindă cât era de lung pe o movilă de nisip. Stătu câteva clipe să respire și să-și liniștească bătăile inimii, își duse pușca la ochi, își ajustă luneta și trase repede douăsprezece împușcături. Cel puțin cinci gloanțe nimeriră ținta, perforând tabla groasă de oțel și făcând ca șuvoaie groase de apă să țâșnească în toate direcțiile. Cei șapte oameni țipau, blestemau, alergau și trăgeau cu armele. Nu erau deciși ce să facă: să încerce să-l lichideze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]