1,781 matches
-
narativă a unei compoziții care părea că-și urmează cursul firesc, dar și prin metamorfoza limbajului. Limba caimacamului este a unui boiernaș fanariot de secol XVIII care notează în catastif intrigile politice, dările stăpânirii, tânguielile și aventurile de alcov. Rememorarea nostalgică și reconstituirea realistă a unei vârste interioare, a unei perioade istorice și a unui spațiu uman trecut, în fine, reflecția amară, cu ușoare nuanțe satirice, asupra prezentului pe tema societății bolnave și a nimicniciei omenești, toate acestea determinate istoric, lasă
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
curaj Ioan Lăcustă pentru a risca un asemenea final care, chiar dacă ar fi lipsit, nu ar fi afectat cu absolut nimic textul sau valoarea unei cărți în care realmente te cufunzi și te lași condus de mâna prozatorului prin cotloanele nostalgice ale unei istorii altfel grave. Nu știu câți îi vor ierta insolența romanului După vânzare, un roman cu aparența unei farse care, poate, abuzează de formula proteică a genului jucându-și destinul pe ultima mână, cum se zice. Pentru un scriitor al
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
interlocutor. Un oftat de tristețe îngîndurată semn al unei sensibilități puțin comune, marchează reacția jurnalistului în fața mesajelor tuturor celor care simt nevoia să-și strige disperarea în direct, pe lungimile de undă ale unui post de radio: "Sînt oameni. Enervanți, nostalgici, vorbind mereu despre salarii de mizerie și pensii de nimic, uitați în case sau zidiți într-o tristețe mută, dincolo de care nu pătrunde nici un zîmbet, pentru ei lumea se sfîrșește în fiecare zi, iar așteptările nu au nici un rost pentru că
Mesaje din România reală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12443_a_13768]
-
nostalgia unei arte care nu mai exista - arta grecească, arta creștină. El are nostalgia artei simbolice. Dar în legătură cu întrebarea dvs. există un alt pasaj în care am vorbit despre nostalgie și care se referă la Poussin. Poussin este un pictor nostalgic pentru că are sentimentul foarte puternic al unei antichități pierdute. Păstorii Arcadiei sau Aspirația poetului - două dintre celebrele sale pânze - poartă în ele nostalgia unei lumi fermecate și pierdute. Mă mai gândesc la Claude Lorraine de exemplu, care te reintroduce într-
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
mă refer la Friedrich... ...Kaspar Friedrich... ...da, Friedrich e un pictor al "patriei pierdute". Deci e un pictor oarecum gnostic, al unei lumi din care omul a căzut. Nu credeți că întreaga artă ar putea fi considerată ca un act nostalgic, prin care se recuperează mereu paradisuri pierdute? Mai persistă în timpurile noastre sintagma "imagine interzisă"? Ceea ce mi s-a părut frapant, cel puțin în cercetarea mea, este că au fost două cicluri iconoclaste: unul în antichitate, care a avut nevoie
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
urzit în rodul sincer al holdelor de-acasă...” Cu volumul Aleargă cu mine (2011), poetul se dorește ancorat în trecut, între tainice miresme de suflet, cu aromă simbolist-tradiționalistă, cu fior bacovian sau pillatian. Și-n această ipostază, preferă postura unui nostalgic trubadur, ținând la piept bătrâna vioară, ca un „violonist al nimănui, / un călător etern și-un pierde-vară”, „pururea absent, / pe strada ta cu felinare-aprinse...” (Eternul repetent) Recunoaștem, de asemenea, implantări ale simbolismului francez, prin valorificarea sentimentelor și emoțiilor (Baudelaire), prin
Editura Destine Literare by LIVIA CIUPERCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_249]
-
de efect, acesta încearcă aici să recupereze handicapul de expresivitate. Rău face! Ce iese de-aici se situează uneori sub zodia umorului involuntar. Despre același Mateiu Caragiale (et pour cause! ) aflăm, de exemplu următoarele: În cazul (anti)moderni(ști)lor nostalgici după noblețea unui Ancien Régime pierdut sau visat, noutatea o reprezintă însă elaborarea limbajului: limbajul ca identitate aristocratică, codificată în tipare stilistice înalte, calofile, eventual prețioase. Limbajul ca recipient, ca Lampă a lui Aladin locuită de djinnul lumii râvnite." (pag
Puncte din oficiu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6618_a_7943]
-
tematica controversatului, de-acum încolo, poet. Se întâmplă cu eseurile comparatiste ale lui Dumitru Chioaru ceva ciudat. Cele mai bune din ele au bulină roșie. (Ca, de altfel, multe din clădirile frumoase de la noi.) Indicându-le, mă simt un pic nostalgic. Dar deloc vinovat.
Bulina roșie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6820_a_8145]
-
expirați, iată că avem șansa de-a întâlni o personalitate care, în ciuda vârstei, pare să fi atins abia în ultima vreme apogeul carierei. Opera lui Leonard Cohen reprezintă, de altfel, un elogiu al creativității neobosite, împinse mult dincolo de vârsta recapitulărilor nostalgice. Indiferent la mode și conjuncturi, el a continuat să mediteze, să scrie, să compună și să cânte. A adunat o avere, apoi, din naivitate, imprudență și indolență, a rămas fără ea. Explicația actualului turneu mondial se leagă și de acest
Aveți bilete la concertul lui Cohen? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8043_a_9368]
-
relațional de dependență care acționează în sfera economicului și politicului, comparabilă cu „o oglindă în care fiecare își privește propria față”, și care „reflectă mai mult imagini individuale decât de grup”. Perioada pe care o trăim este bântuită de puseuri nostalgice: compozitorii au preponderent nostalgia viitorului, iar publicul pe cea a trecutului, europenii sunt sunt năpădiți de delirul exoticului, de tentația orientalizării, în timp ce extraeuropenii de dorul formalizării și occidentalizării<footnote Idem, op. cit., pp. 40-42. footnote>. Referindu-se la mult dezbătuta problemă
Despre...De musicae natura by Ovidiu Trifan () [Corola-journal/Journalistic/83695_a_85020]
-
a părului bătrîn din curtea parohiala din satul Chintelnic, singurul supraviețuitor al unei livezi bogate care a căzut sub secure cu prilejul ridicării noii case preoțești. Îmbătrînirea pomului e pusă în analogie cu propria înaintare în vîrstă, într-o comparație nostalgica. „Încep să uit cum arata părul de la Chintelnic. Simt nevoia să îl văd. Îl redescopăr într-o fotografie alb-negru așa cum l-am întîlnit prima dată: sobru și măreț. Mă întîlnesc cu noul preot paroh. Îl întreb: Ce mai face părul
Părul din parohie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4367_a_5692]
-
bizuit pe trăire, experiență, autenticitate, ultimul concept înlocuindu-l pe cel de originalitate utilizat de romantici. Astfel se explică interesul său pentru jurnal, înțeles ca o captare imediată a pulsului existenței. Autor al unor copioase scrieri memorialistice, scriitorul se întreabă nostalgic: " Unde este Ťpleiada de tineri scriitoriť, să mă gîndesc la aceia care aduceau în cultura noastră o febră, o problematică, o vastitate de idei și un orizont spiritual ce se ținea la unison - și uneori depășea, fără exagerare și fără
Mărturia unui longeviv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9815_a_11140]
-
va revalorifica, va recicla în totalitate formele poetice anterioare, învestindu-le, mai cu seamă prin procedee textuale ( metatext, intertext, hipertext etc.), cu un sens nou. Splendoarea formelor literare din trecut, esențializată, răsfrîntă asupra ei însăși, este convertită într-o nouă, nostalgică splendoare actuală. Paradisul va rămîne însă, inevitabil, artificial, astfel că opoziția civilizație ( naturalețe) vs. cultură ( artificiu) este esența relației dintre cele două căi posibile de a face azi poezie" ( p. 77). Ideea a fost confirmată nu doar de evoluția fenomenului
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
urmare prăbușirea genialului cîrmaci și a celor mai apropiați dintre acoliții săi n-a dus și la amuțirea corului protocronist ce-i înălța, măcar indirect, deși de cele mai multe ori și direct, impudice osanale. Protocroniștii de ieri își păstrează un auditoriu nostalgic sau cel puțin debusolat de schimbări, format sub constelațiile mentale ale propagandei comuniste. Au loc doar minime deplasări de accent. Din mitologemele de odinioară are trecere mai cu seamă cea a patriei primejduite, pîndite, din interior, ca și din exterior
Avatarurile protocronismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8576_a_9901]
-
de elogii aduse apropiaților, cartea cade în convenția placidă a paginilor laudative. Oricum, natura intimă a autorului are cîștig de cauză în fața minei indiferente a medicilor, cinismul fiind ultimul defect pe care i-l poți imputa autorului, a cărui stofă nostalgică dă Memoriilor afective alura unor confesiuni calde, pe alocuri indulgente, dar niciodată seci.
Fără cinisme by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2652_a_3977]
-
mai nuanțate, mai explicite decât originalele. Dar, totodată, mai inteligente artistic decât glosele prin care, în timp, au fost aproximate. Nu e singurul caz de recursivitate. Ar fi de urmărit, de pildă, cum o plantă cu nume muzical dintr-o nostalgică confesiune de dragoste migrează, literalmente, din Circul domestic în Un anotimp în Berceni și din poemul Irina în mai proaspătul Un dans matinal: "Deșteptat dintr-o dată de o mireasmă/ pentru care, către amiază, îți vei aminti să-l lauzi/ pe
Poezie și deziderat by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7262_a_8587]
-
pisică pe care îi aruncați în baltă/ scriu în așa fel încît poezia să fie pusă sub semnul întrebării// scriu și scriu/ ca să-mi distrug posibilitatea de a primi o cunună de lauri" (Mărturie, pp. 184-185). Prin tonul său vag nostalgic, melancolic și prin valoarea pe care o acordă obiectelor care compun universul casnic, cotidian, scrisul lui Petre Stoica seamănă cu cel al prozatorului Daniel Vighi. Aceeași fascinație în fața banalității existenței, același efort al redesenării vieții din perspectiva inocenților utilizatori ai
Viața în paranteze mici by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11877_a_13202]
-
angajament, evitînd "să dea socoteală", în fine, ahtiat după singurătatea socială. Deficient sentimental și apatic spectator al propriei vieți ("îmi place viața, nu-mi place s-o trăiesc" spunea într-o carte anterioară), trăind cu voluptate gratuitul, hazardul și lentoarea, nostalgic și avid după discreție, anonimat și insignifiant ("sînt fericit cînd pot să trăiesc estompat, cînd, totodată, trăiesc și nu trăiesc"), în căutare permanentă a acelui loc securizat al letargiei, dincolo de expectativă, el este și mefient față de sine. Uneori mărturisește chiar
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
atelierului de lăcătușerie, careul de dimineață, armata pentru "domnișoarele studente" ori minunatul suc Brifcor... Exact din aceste componente indimenticabile ale unei adolescențe dominate de figura Marelui Cârmaci scoate autoarea materialul și simbolistica volumului, notele ironice, accentele sarcastice, dar și tonalitățile nostalgice. În centrul lumii și al existențelor planificate, normate se află bancul de lucru al muncitorului, strungul, menghina care fixează, deopotrivă, piesa metalică prelucrată și piesa umană prelucrătoare. Individul e o rotiță într-un uriaș angrenaj, oamenii sunt distribuiți în roluri
În menghină by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8353_a_9678]
-
și persistent ce întoarce în elegiac și murmur toată poezia. Neliniștile existențiale, dar și madrigalele din partitura erotică, sunt contaminate de acest limbaj evlavios ce se desfășoară ca o monodie melancolică”. În acest fel, versurile lui Eugeniu Nistor posedă înfiorarea nostalgică a unui eu liric care percepe spațiul natal ca pe un „paradis pierdut”, un topos edenic la care ființa nu poate accede decât prin intermediul evocării și sugestiei. Poet cu o structură clasicizantă, Eugeniu Nistor își orientează demersul liric spre resuscitarea
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
circumscrise riguros de criticul literar Cornel Moraru, care subliniază faptul că „lirica lui Eugeniu Nistor, luminoasă și melancolică, își trage seva din îndureratele coline ale Ardealului, ținutul de neuitat al copilăriei poetului. Cu Elegiile transilvane ne aflăm într-un spațiu nostalgic, al reveriei și confesiunii neliniștite, în care metafora limpezește versul, nu-l încifrează. Poetul, destul de dotat muzical, aspiră în continuare la claritate și la o puritate simplă ce învăluie imaginile suave și delicate ale unei lumi ce agonizează blând, în
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
deplin inocent. Dar dincolo de evenimentul editorial, simplul fapt al aducerii împreună a poeziilor lui Mircea Cărtărescu se lasă și nu se lasă descifrat. Verdict definitiv al despărțirii, al despărțirii prin însumare? Gest firesc al oricărui visător care privește, pe jumătate nostalgic, pe jumătate detașat, înapoi? Epilog sau punct de suspensie?... Greu de spus, dar avantajul cel mare îi revine cititorului. Pentru că alăturarea aduce beneficiul lecturii într-un nou context. Pentru că alăturarea confirmă și infirmă ceea ce știam - vom ști - despre Mircea Cărtărescu
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
zi va trebui să mă maturizez, că într-o zi exteriorul va începe să existe, că n-o să îmi mai țină multă vreme." Verdict definitiv al despărțirii, al despărțirii prin însumare? Gest firesc al oricărui visător care privește, pe jumătate nostalgic, pe jumătate detașat, înapoi? Epilog sau punct de suspensie?... Postmodern, hazardul a vrut ca Mircea Cărtărescu să fie poet și visător incurabil.
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
și unduind”, pe Alice Fay „întinsă și unduind și cântând”, pe Mirna Loy, desigur, și pe Mae West. Îi știu din Buletinul săptămânii, pe care-l răsfoiam și-l citeam, și iar îl răsfoiam și-l citeam, ca un copil nostalgic și prostuț, și-l am și acum în mansardă, că altfel, la cinema, nu știu să-i fi văzut. O’Hara: „...e plăcut să fii la o-nălțime de câteva etaje în toiul nopții / întrebându- te dacă-i ceva de
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2771_a_4096]
-
arată a fi Nori. Atât descompus tehnic, cât și ca expresivitate intrinsecă, acesta - bătăușul, dipsomanul, ratatul - ține capul de afiș. Singurul care mișcă lucrurile în amorțeala generalizată, Nori îi schimbă numele și destinul Anei-Maria. Pentru el și numai pentru el, nostalgica fată întoarsă din Statele Unite, devine, pentru ani și ani, Polonia. Pasajul explicativ al improvizației onomastice este - fără dubiu - o reușită eufemistică: "A apăsat un buton în dreptul radioului și am așteptat amândoi să iasă niște sunete din cutia neagră, dar n-
Cumințenia pământului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8835_a_10160]