2,067 matches
-
ci spre a se exprima“. În primul rând, subiectul liric este omul care trăiește, destrămat de spaime, sentimentul eșecului. El se simte amenințat, invadat, anulat de mecanica distrugătoare a unei lumi în dezagregare și nuși disimulează spaimele, ci le exprimă obsesiv. În al doilea rând, lumea însăși se configurează ca un topos al morții, ca o multiplicare halucinantă de goluri istorice. „Personajul“ bacovian ființează, așadar, ca actor tragic pe scena lumii, în orizontul limitei și al închiderii, întro durată mult prea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în mod rigid, poate avea ca rezultat fie o alterare a sensului la nivelul întregului enunț, fie, în cel mai bun caz, o formulare obscură și greoaie în limba în care este transpus textul german. Nu mai puțin, repetarea lui obsesivă în cele mai felurite contexte ceea ce pe de o parte sugerează, implicit, rolul major pe care acest termen îl joacă în filozofia lui Dilthey, iar pe de altă parte spune multe despre o operă și o epocă aflate la intersecția
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Scrisori imaginare", "Mitologii subiective", cărora li se vor adăuga cărți precum "Autoportret într-o oglindă spartă", "Viața ca o coridă", "Un muzeu în labirint", "Polemici cordiale", "Calomnii mitologice" și cam tot ce va mai publica Octavian Paler, trădează un interes obsesiv pentru marile întrebări ale omului, și marile teme ale destinului, aceleași care i-au ispitit pe Malraux, Camus, Unamuno, Ortega y Gasset deveniți parteneri statornici de dialog. Tema, aproape imposibilă pentru un regim comunist: adevărul, și libertatea de a-l
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
descriu ravagiile național-comunismului ceaușist, ce își dorea cu orice preț o legitimare inclusiv prin accentuarea recursului la protocronism. Echivalând preexistența cu preeminența, s-a bătut monedă pe originalitatea istoriei și literaturii române, drept care au fost retipărți reprezentanții perioadei interbelice, mit obsesiv al anilor șaizeci, un fel de "paradis pierdut" sau "vârstă de aur": Iorga, Vasile Pârvan, Xenopol, Nicolae Densușianu, V. Papacostea. Totodată au fost republicate lucrările unor autori de eseistică naționalistă cu accente filosofice, precum și studiile de filosofia culturii ale lui
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
golurile, adîncimea, negativul vieții diurne. Nu cu totul invizibile în romanele clasice, care au fost însă ale reliefului faptic, ale acțiunii și inițiativei plenare, "transparențele interioare"(Dorrit Cohn) și discursul reflexiv cuceresc noua scenă a romanului. Explorarea eului, cu accente obsesive, recluziunea în turnul de fildeș și în defavoarea arenei, sau, mai exact, a situării în agora, iată coordonatele pe care se construiește personajul romanului "celibatar". Ca formă, textul se ilustrează prin voința deconstrucției, prin "hibridarea" stilistică și permisivitatea accentuată a discursului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
tandemuri mamă-fiică, reale). Privind romanele succesive ale ciclului Hallipilor, coerența temei locuinței / locuirii, cu semnificațiile simbolice de ordinul generării, ca matrice, și al relației cu nidarea (cuib sau, alternativ, tensiune negativă, dar propulsoare, a căutării unuia), apare stăruitor. Scriitoarea leagă obsesiv personajele romanelor de locuințele lor "de zid", ducînd exercițiul metonimiei pînă la transformarea raportului în sursă originară, subtilă, a conflictelor și evoluției acestora. Fecioarele despletite se încheie, în înțelegerea personajului-reflector, cu o formulă limpede a acestor relații: "Mini se gîndea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
soare de culoare galbenă." Ceremonii nenumărate încetinesc ritmul înaintării, însă nimc nu se compară cu paginile descrierii negocierilor pentru întîlnirea cu askaniamatrimisul împăratului de la Pekin, mai precis asupra locului, care să nu știrbească din demnitatea nici unei părți. Strategii și reluări obsesive ale problemei scrisorii de împuternicire a solului Milescu aduc textul în pragul repetiției absurde, consistent comică, împingînd pe cititorul de azi la asociații involuntare cu proza unui Daniil Harms. Două personaje călătoresc, putem spune deja, împreună: solul (Milescu scrie despre
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
son rêve qui s'enfuit". (12) În formula lui Proust, tulburarea de percepție a timpului, surprizele oferite de oscilațiile memoriei stau la originea cutremurului sufletesc: "Car aux troubles de la mémoire sont liées les intermittences du coeur". La Anton Holban, preocuparea obsesivă a personajului înregistrează și aceste dislocări în straturile palimpsest ale aducerii aminte: "Trăiești clipe teribile și apoi ele se așează la întîmplare în memorie. Nu le mai retrăiești cronologic și nici nu le alegi pe cele mai importante. Deodată, o
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu gesturi rigide, ritualice, coboară în cavou, rătăcește în oraș, plânge și râde isteric, preferă o poză teatrală vecină cu demența lirică, vede într-o noapte o brună care cântă la clavir marșul lui Chopin (Marșul funebru). Culoarea bacoviană devine obsesivă, materială ca la expresioniști, vopselele sunt halucinante, nevroza este expresia unei alienări. Poetul se înstrăinează de lume, de sine însuși, până la impresia de vid existențial, de care este legată teatralitatea poeziei bacoviene. Unii exegeți au privit poetul ca pe-un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
alb/ negru (simboluri ale morții), "copacii albi, copacii negri" (agonia lumii), parcul solitar (solitudinea), "doliu", "funerar" (moartea). Acumulările de enunțuri nominale au câteva mărci particulare: laitmotiv (alb, negru), refren; câmpul semantic al ideii de moarte (repetiția "Decor de doliu"); repetarea obsesivă a adjectivelor "albi", "negri"; planul naturii ("decorul" parcului); planul uman obiectivat prin epitetul calificativ "Decor de doliu funerar", care simbolizează agonia sufletească. În strofa a doua identificăm un alt simbol bacovian frecvent: simbolul păsării; pasărea "cu pene albe, pene negre
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
estetic și cultural ar putea permite o receptare deformată. Trăsăturile criticii lovinesciene: "adaptarea permanentă la spiritul și gustul evoluat al timpului, caracterul perfect unitar al unei opere mai puțin lipsite de contradicții decât s-ar părea și, în sfârșit, permanenta, obsesiva strădanie a autorului de a se defini pe sine prin critica sa" (I. Negoițescu). Etapele activității critice: 1. "relativism estetic naiv" (Pași pe nisip); 2. "dialogul între persoane imaginare" (în Convorbiri literare, sub influența lui Anatole France); "revizuirile" (în revista
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
punct de vedere științific, acest fenomen are două explicații: una cognitivă și alta pur biologică. Explicația cog ni tivă spune că atunci când bârfești pe cineva, riști să asimilezi deja o parte din acea persoană și astfel dezvolți un comportament oarecum obsesiv față de ea. Explicația biologică spune că furia sau conflictul cu o persoană produce o formă primară de atașament datorită catecolaminelor (adrenalina și noradrenalina) secretate cu aceste ocazii. Sexul e împlinirea iubirii În faimoasa carte Tot ce ai vrut să știi
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
importantă metafizica a corpului"20. Concretizarea acestei noi filosofii, reluată în literatura, îi restituie omului "autentică să condiție tragică", așa cum susțin atât Cioran, cât și Sábato, ca o continuare a gândirii filosofului german. Că și la Nietzsche, o temă reluată obsesiv în opera lui Cioran este problematică străinului, ca și apusul civilizației occidentale. Cioran se compară cu un străin în Romă decadentei; cinismul, scepticismul, stoicismul sau sunt rând pe rând trecute prin scrisul sau rafinat încă din perioada să românească de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
să fii fericit în această lume, măcar să încerci să nu fii, cel putin, atât de nefericit"42. Omul fiind produs al hazardului, prima catastrofă pentru el este însăși nașterea, oroarea inițială pentru omenire. Momentul nașterii este pentru Cioran un stigmat obsesiv, căci, daca metafizic se poate elibera oricând prin sinucidere, în plan social, se simte privat de această libertate, este sclavul acestui accident rizibil care este nașterea: "E ora trei dimineața. Percep o secundă, apoi una, apoi altă, fac bilanțul fiecărui
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
altora. Ceea ce distinge omul comun și naiv de individul care a cunoscut profunzimile spiritului este tocmai luciditatea, dramă conștiinței care sfidează eternitatea aflându-se într-un permanent conflict cu zeii acestei lumi. Prea lucidul Cioran se transformă într-un mistic obsesiv, chiar dacă filosoful recurge la confesarea literară a metafizicii, redefinind continuu conștiința finitudinii, cu intenția mărturisita de a atinge neatinsul, absolutul. Sábato crede că apariția creștinismului a însemnat începutul neliniștii conștiinței omului, care s-a văzut prins într-un cerc de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu fie vulgarizate și interpretate în mod eronat 32. Omul "pierdut în labirintul sau", așa cum spune Isabel Allende, este și preocuparea să fundamentală, atât în viața personală, cât și în literatura, ceea ce îi va crea nenumărate momente de tristețe, până la "obsesive gânduri de sinucidere". Goethe spune că proastă dispoziție e un fel de lene. Cioran se lamentează de frecvențe episoade de proasta dispoziție, de melancolie, spune că "sentimentul vieții îmi distruge viață"33. Sentimentul de lehamite îl face să arunce venin
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
obstinație în fantasmele copilului Ernesto era că se făcea că, fiind singur sub o cupola cosmică, dârdâia de frica în fața cuiva sau a ceva nedeslușit, ceva ce aducea vag cu tatăl său, pe care scriitorul de mai tarziu îl evocă obsesiv, ca și Kafka, ca fiind un om extrem de dur, care înțelegea că fiii lui să aibă o educatie spartana. "Spațiul copilăriei mele, scrie Sábato -, ca un teritoriu zguduit de forțe străine, era invadat de teroarea pe care o simțeam față de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
refer, bineînțeles, la tangourile filozofice", de genul lui Cambalache.107 Sábato evocă de multe ori în paginile sale acest complex psihologic și metafizic al "descendentului din străin", în strânsă legătură cu pesimismul lui. Cu atat mai mult ca să se aplece obsesiv și patologic spre interiorul său. Sábato este înșelător, spune Cătănia, agresivitatea să ascunde o nevoie continuă de a se simți iubit, dar și de a da iubire. Nu numai că a dat în viața lui multe probe de solidaritate și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
În ciuda faptului că omul, din punctul său de vedere, este "animalul cel mai sinistru al creației", crede cu tărie în el, pentru ca, "dacă nu aș crede în om, cum as mai putea să trăiesc?"110. S-a menționat frecvent prezenta obsesiva a mamei în opera scriitorului, în strânsă legătură cu melancolia lui vitală. De exemplu, românul Sobre heroes y tumbas începe cu menționarea statuii lui Ceres, zeița fecundității, sărbătorită în Eleusis prin ritualuri misterioase că zeița a lumii de dincolo de mormânt
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
înțelegi înseamnă, înainte de orice, să pui cap la cap. Efortul de a pune la un loc piesele, una cate una, îl umple pe Sábato de o melancolie care îl va însoți toată viața, se va transforma în boală metafizica, cu obsesiva să explorare a condiției umane, remarcă Nelly Martínez.115 Este esențial să ne referim la adeziunea să la suprarealism și psihanaliza, pe care le folosește că pe calea cea mai sigură de a a pătrunde în misterele lumii. Există o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
reduce la "o mansarda și o bucată de pâine", cum spune Alfred de Vigny. Mansarda, ca "ultimul stadiu al existenței precare", este pentru Cioran tot o izolare, o ruptură; de fapt, toata biografia și opera lui evocă ruptură, care revine obsesiv, ca un leit-motiv: ruptură de copilărie, ruptură de cei dragi, de țară și de neam, de prieteni, de limbă, cea mai dramatică fiind cea de cordonul ombilical, "la plus grande rupture", cum apare în Caiete, ruperea cordonului ombilical "preschimbându-l
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mai putem să o trecem pe curat"120. La decernarea premiului Menéndez Pelayo, se spune în discursul omagial că, prin eseurile sale, amestec de luciditate și pasiune, prin narațiunile sale, pline de halucinații, de idei sumbre, de întâmplări circulare și obsesive, de introspecții atroce și calculate, de fragmente de paradis și de infern descrise cu minuțiozitate, Sábato reda românului măreția de a fi "sora nocturnă și deliranta a istoriei".121 SÁBATO ȘI CIORAN, FAȚĂ ÎN FAȚA " Adevărată nesăbuința este lipsa nebuniei." (E.
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
absolutului, în concepția lui Sábato, nu se află la cap, ci la ombilic. Ombilicul este o cicatrice, marca pe care o lasă cordonul ombilical, care îl leagă pe nou-născut de mama, din nou referințe la cele două simboluri care revin obsesiv la Sábato: orbirea ochiul că organ al văzului, al lucidității, și mama ombilicul. Obsesiv, pentru ca, așa cum spune însuși autorul în Scriitorul și fantasmele lui: "Orbirea este metaforă umbrelor, a întunericului, coborârea în infern sau în întunecoasa lume a inconștientului, este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
este o cicatrice, marca pe care o lasă cordonul ombilical, care îl leagă pe nou-născut de mama, din nou referințe la cele două simboluri care revin obsesiv la Sábato: orbirea ochiul că organ al văzului, al lucidității, și mama ombilicul. Obsesiv, pentru ca, așa cum spune însuși autorul în Scriitorul și fantasmele lui: "Orbirea este metaforă umbrelor, a întunericului, coborârea în infern sau în întunecoasa lume a inconștientului, este întoarcerea la mama sau la uter, este noaptea". Simbolul focului care apare în halucinațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată, scrise la date apropiate, observăm referirea la același obiect: suferința eului narator și încercarea disperată a acestuia de a se refugia în spații închise și onirice, cu semnificații bivalente. Modul obsesiv în care personajul lui Blecher încearcă să-și găsească refugiul în aceste spații închise: pivnițe, poduri, case uitate, săli de cinematograf, etc., trimite aparent la o încercare de evadare a personajului din lume. Dacă urmărim cu atenție însă metamorfozele acestor
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]