1,583 matches
-
nu construiește direcții de evoluție fără să le asigure cel puțin virtualități aplicative. Cel mai bun exemplu îl oferă o carte ca Flashback 1985. Începuturile „noii poezii" (2005). Extrem de serioasă din toate punctele de vedere și net superioară celeilalte sinteze optzeciste (Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă), semnate de Radu G. Țeposu. În primul rând pentru că selecția autorilor e exigentă, în al doilea, pentru că propunerea de clasificare e plauzibilă, în al treilea, pentru că majoritatea comentariilor la volumele poeților discutați
Analiză prin sinteză by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6224_a_7549]
-
Andrei Bodiu la Lucian Vasilescu, Lucian Vasiliu, Mihai Vieru, Matei Vișniec, Călin Vlasie, George Vulturescu sau Ernest Wichner), prozatorii pe urmă (de la Ștefan Agopian, Silviu Angelescu sau Mircea Cărtărescu la Cristian Teodorescu, Radu Țuculescu sau Alexandru Vlad). Sub aspectul vârstei, optzeciștii predomină, dar nu dețin monopolul. Interesant mi se pare un detaliu al cărui punct de plecare e deontologic, dar ale cărui consecințe sunt de ordin stilistic. Și în 7postmoderni, și în oglindă... Ion Bogdan Lefter scrie, să zicem, despre Nedelciu
Analiză prin sinteză by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6224_a_7549]
-
În mintea mamei îmi tot fac bagaje./ În mintea lui iubita sînt peste mare/ cu fulgi în loc de șolzi/ alene fîlfîind în aer (un fel de înger?)" (Zi). Ni se pare a vedea în această metamorfoza o trăsătură generală a poeticii optzeciste și anume fugă de lirism, care purcede din fugă eului de sine. Așa cum am arătat și alteori, numeroși optzeciști virează spre descripție, anecdota, reportaj că spre o obiectivare salutara. Unor impulsuri structurale anafective, extrovertite, li se asociază astfel, după toate
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
fîlfîind în aer (un fel de înger?)" (Zi). Ni se pare a vedea în această metamorfoza o trăsătură generală a poeticii optzeciste și anume fugă de lirism, care purcede din fugă eului de sine. Așa cum am arătat și alteori, numeroși optzeciști virează spre descripție, anecdota, reportaj că spre o obiectivare salutara. Unor impulsuri structurale anafective, extrovertite, li se asociază astfel, după toate probabilitățile, presiunea mediului totalitar, care a coincis cu începutul activității lor. Nu doar simțindu-se altă făptura - situație pe
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
senzația de "déjà lu" - scena oglinzii, de pildă, aduce ecouri din cel puțin două romane celebre, Madame Bovary și Amantul doamnei Chatterley. Acesta este, probabil, unul dintre motivele pentru care autoarea a ales o tehnică narativă ce amintește de experimentalismul optzecist. Povestea, destul de comună de altfel - Cornelia Tudoran, femeia ce se ofilește în atmosfera călâie a unui mariage de raison, are revelația propriei feminități în brațele fermecătorului, dar nestatornicului, Traian Apostol - ajunge la cititor prin intermediul a trei voci: vocea insidioasă a
Romanul unei poete by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14816_a_16141]
-
indecis, ezitând între expresii diferite sau contradictorii referitoare la același fapt. Nu trebuie neglijat, deși a fost, aspectul ludic al prozelor. Sorin Stoica se joacă în mod foarte serios de-a literatura. Rezumându- se la un micro-realism cotidian, ca al optzeciștilor, Sorin Stoica vrea să dea impresia că este un scriitor „naiv”, copilăresc de simplu, transparent, în sensul absenței oricărui subtext sau a oricărei transcendențe, deși este, în definitiv, unul pentru care literatura are prea puține secrete. În Jurnalul publicat postum
Generația 2000: Sorin Stoica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4620_a_5945]
-
glas domina scena. Timp în care nu a încetat să scrie versuri, de melancolică tentă și dulce degustare a verbului. Între ultimul său volum de versuri publicat în țară (Rondeluri - 1980) și cel la întoarcere, O lumină de cuvinte, 1994, optzeciști și nouăzeciști au ocupat aria lirică, generația pierdută, căreia i-a aparținut Dinu Ianculescu a trecut în paginile istoriilor literaturii, aproape toți reprezentanții ei au părăsit această lume, succesiunea modernismelor a obosit, ca și resurecția valurilor de suprarealism, a eliberat
În fericite aruncări de zaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/6824_a_8149]
-
cu valul de „ego.proză” ieșit la suprafață în aceiași ani; refundamentarea unei poezii existențiale, grave și înalte, în opoziție cu minimalismul/mizerabilismul tot mai agresiv al fracturiștilor. În acest context, „neoexpresionismul” lansat și girat de Al. Cistelecan însuși (critic optzecist lipsit de parti-prisuri generaționiste), cu cele două vârfuri de lance Claudiu Komartin și Dan Coman, a devenit o marcă demnă de luat în serios. Poezia ultimului îmi apare azi manierizată prematur. Faptul se vede numaidecât din lipsa stratificării experienței poetice
Calofilia suferinței by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4117_a_5442]
-
pildă, la noi, în poezia lui Ion Mureșan. Din păcate, însă, scrisul lui Dan Coman își pierde efectul prin pastișarea celorlalți, ba chiar a lui însuși. Obsesia pentru „galbenul” asociat trupului se trage din „carnea galbenă” devenită simbol la poetul optzecist. Angoasa exprimată ca expectorare convulsivă a unui animal interior vine și ea tot de la Ion Mureșan. Versuri precum „prietenii mei speriați urlă printr-o gură de bivol în gura mea/ și gura mi se umflă ca o măciucă./ de-aș
Calofilia suferinței by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4117_a_5442]
-
al îmbulzelii, în gălăgie. Am presupus atunci că e vorba de o strategie de defamilitizare prin care studenții reticenți scăpau de trauma tablourilor cu tânărul Eminescu pentru a descoperi un mecanism viu, integrat în cotidian. Realismul poeziei tinere a confraților optzeciști, care va să zică! Déjŕ lu, déjŕ entendu. Apoi, prin Salvarea Speciei, am descoperit că "mai vârstnica noastră prietenă" vorbea despre un mod de a trăi poezia, dincolo de stilistică și de frazeologie, ca experiență de realizare personală. Ce sens mai avea să alergi
Firul Ariadnei by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12530_a_13855]
-
decît pe cele sociale. Ironia lui Cărtărescu e a unui scriitor cultivat, iar intertextualitatea este interfața preferată. Levantul nu va putea fi gustat decît de un cititor avizat, care a parcurs istoria poeziei românești și recunoaște codurile modulate de autorul „optzecist”. Fantasticul și fantasmaticul sînt, în schimb, „lungi” și luxuriante, întinse ca o junglă peste terenul realității, modificabilă cu ușurință. Poetul nu substituie realitatea cotidiană ceaușistă, ci o vampirizează, impregnînd în ea viziunile sale, micșorînd-o ori dilatînd-o enorm, focalizînd un aspect
Altceva by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3054_a_4379]
-
organicism al vizionarismului cărtărescian. În Ninge peste Gara de Nord, după o mică autoironie de intro („băgai de seamă că m-am înălțat”, „mă ridicam solemn”), începe „nebunia” poetică, cu atît mai izbitoare cu cît distan- țarea de cotidian și de tranzitivitatea „optzecistă” e mai pronunțată. Se face auzit „plescăitul de sînge al mării”, iar peisajele devin „din ce în ce mai adînci”. Poetul își mai permite o glumă culturală, pentru descrețirea frunții prea încrețite a cititorului („vedeam orașele tremurînde, giubea cu giubea/ de la tunis la novaia
Altceva by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3054_a_4379]
-
face o ultimă buclă, grațios și voit minor, înghesuindu-și universul într-un vers: „știam că într-un fulg de zăpadă cădea lumea mea”. Asta a fost. A fost altceva. Parte din ignoranță, parte din rea-credință, se vorbește astăzi despre „optzeciști” și despre marele poet al generației ca despre niște eterne speranțe. Ei ar fi autorii fără operă. Sau: autorii cu operă, dar fără audiență. Sau: autorii cu operă și cu audiență, dar fără talent. Sau: autorii cu operă, cu audiență
Altceva by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3054_a_4379]
-
autorii cu operă, cu audiență, cu talent și cu caracter, dar fără miză. Ceva e obligatoriu să n-aibă Cărtărescu și colegii săi... La o relectură atentă și cu o evaluare obiectivă, să spun că autorul acestui volum extraordinar și „optzeciștii” în ansamblul lor au ținut în cel mai oribil deceniu al ceaușismului și în pofida umilințelor la care au fost supuși calea regală a poeziei; altfel decît mai norocoșii „șaizeciști” din primul val, al lui Nichita Stănescu; și fără compromisurile lor
Altceva by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3054_a_4379]
-
noi nu putem ghici toate intențiile de comunicare ale autoarei. Tot ce ne rămâne de făcut este să reinventăm lumea poemului în funcție de propria noastră imaginație. Poemul Roxanei Sicoe-Tirea are conștiință de sine, el trimite cu gândul mai degrabă spre poezia optzecistă decât spre cea milenaristă de care aparține, biologic, autoarea. "tu ai spus: Ťar fi trebuit să mor în flăcăriť/ eu spun: Ťtextul e un incendiu din care fugť,/ dar mă obligi să pricesc ultimul strat de/ piele solzoasă născut într-
Caleidoscop de cuvinte by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10250_a_11575]
-
odihnitoare/ pulberea dinamita curg prin vene lin". Spre deosebire de congenerii ei, Roxana Sicoe-Tirea nu este câtuși de puțin preocupată să o rupă cu poezia scrisă înainte de ea. Dimpotrivă, într-o viziune intens intelectualizată, ea recuperează totul, de la Nichita Stănescu, până la textualismul optzecist. Firește, sonurile din poemele "Generației 2000" își au și ele locul lor bine definit și Sanda Cordoș are perfectă dreptate să remarce în prefață "aerul de familie în explorarea dezinhibată a imaginarului". Ceea ce surprinde la această poetă foarte tânără este
Caleidoscop de cuvinte by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10250_a_11575]
-
conceptelor teoretice dezvoltate în cadrul unui curent sînt extrem de utile pentru o înțelegere comparatistă a visului, dar secțiunile de cel mai mare interes, credem noi, sînt cele privitoare la grupul oniric (direcție, reprezentanți, concepte teoretice) sau la latura onirică a literaturii optzeciste. Un alt avantaj al acestui studiu este analiza unor opere ca Istoria ieroglifică a lui Cantemir sau Viața lumii a lui Miron Costin din perspectiva comparatistă a problematicii visului.
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
de hârtie. Complementară acestei modalități prozastice este cea care, lăsând deoparte realitatea exterioară, societatea, participarea protagonistului în cuprinsul lor, își recompune personajele la nivelul discursului, prin captarea și dirijarea unui flux verbal caracterizant. De la schițele lui Caragiale la cele ale ,optzeciștilor" (Ioan Lăcustă, Cristian Teodorescu) și de la volumele biografice ale lui Radu Cosașu la povestirile tinerilor Bogdan Popescu și Sorin Stoica, există atâtea mostre de proză auditivă, prinzând ca pe banda reportofonului, o dată cu modulațiile unei voci, întregul univers lăuntric al unui
Romanul peltea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11432_a_12757]
-
sinucis, la 80 de ani, aruncîndu-se în Sena, Paul Păun s-a remarcat și ca pictor iar David Trost a murit, și el ca și Păun, de moarte bună. E ultimul val suprarealist din România. Ba greșesc. Pentru că poeții generației optzeciste și nouăzeciste au refăcut legătura cu generația de aur, continuînd să cultive suprarealismul. Bune capitole sau paragrafe închină, în cartea sa, Crohmălniceanu lui Brunea-Fox, regele reportajului, lui H. Bonciu, prozatorul din Bagaje și altora ca Jacques Costin, Dan Faur, Raul
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
că moda nu înseamnă în chip necesar un plus de valoare. Dar este greu de ignorat faptul că o anumită ceremonie a textului în poezia sa trimite cu gândul, cel puțin într-o primă instanță, la poemele textualiste ale generației optzeciste. Puține dintre ingredientele de bază ale poeziei optzeciste lispsesc din bucătăria lui Mircea Petean. Pe blatul numit poem se pun citate și aluzii culturale, observații cotidiene, reflecții despre viață și despre poemul care tocmai se pregătește, se presară din abundență
Tranșeele textualismului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6866_a_8191]
-
plus de valoare. Dar este greu de ignorat faptul că o anumită ceremonie a textului în poezia sa trimite cu gândul, cel puțin într-o primă instanță, la poemele textualiste ale generației optzeciste. Puține dintre ingredientele de bază ale poeziei optzeciste lispsesc din bucătăria lui Mircea Petean. Pe blatul numit poem se pun citate și aluzii culturale, observații cotidiene, reflecții despre viață și despre poemul care tocmai se pregătește, se presară din abundență spirit ludic, ironie și autopersiflare și totul se
Tranșeele textualismului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6866_a_8191]
-
cultivat, înzestrat cu spirit de observație, umor rafinat și o reală sensibilitate poetică, Mircea Petean izbutește să producă viață și în asepticul mediu textualist. Volumul său de poeme, Câmp minat, este dovada vie a faptului că grenadele literare ale generației optzeciste sunt încă în stare de funcționare.
Tranșeele textualismului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6866_a_8191]
-
poezie, Marin Mincu e un schismatic. Pe de o parte, s-a delimitat categoric de modul de a înțelege, de a clasifica și de a promova noțiunile al lui Nicolae Manolescu, liderul șaizeciștilor, și al lui Ion Bogdan Lefter, liderul optzeciștilor. Pe de altă parte, fie din idiosincrazie, fie dintr-o pricină teoretică, i-a ignorat sau s-a pronunțat negativ față de câțiva poeți importanți, din toate generațiile, refuzați în această antologie: Horia Stamatu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Horia
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
a lui Ion Barbu. Explicația e mai alambicată (p. 16), bazată pe motivul însușirii procedeelor de abolire a realului (p. 277), și nu o pot reproduce aici, dar speculația e cât se poate de puțin credibilă. După părerea mea, poezia optzecistă (textualistă, neoexpersionistă etc.) nu are nimic de a face cu poetica barbiană, orice "pulsiuni semiotice", ca definiție a generației, am vrea să mobilizăm. Mi se pare un fapt estetic (sau, mă rog, semiotic sau textualist) de domeniul evidenței. Marin Mincu
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
scarpină-n barbă...", "Adrian Dinu Rachieru din buzunarul vestonului/ scoate o laternă de hârtie", "Alexandru Cistelecan întorcea o misivă pe dos..." Toate aceste ipostazieri nu au în spatele lor nici o miză și rămân simple aluzii exploatate expeditiv; poetul încearcă să fie optzecist dar nostalgia unui discurs liric străbătut de mari teme culturale și de efuziuni sentimentale îl face să eșueze mai ales în ultimul ciclu al cărții: Insula troienită de nisipuri. Mona-Ra definește un autor fără îndoială citit și inteligent dar ezitant
Un pretins optzecist by Bogdan Iancu () [Corola-journal/Journalistic/16841_a_18166]