7,285 matches
-
iubire pentru Beatrice. Da, murmură el. Nu există entitățile colective. Universaliile, ca și cabalinitatea lui Platon, trăsătura comună tuturor cailor, gândită nemijlocit de Dumnezeu În lumea ideilor, sunt numai o abstracție a minții. Cu siguranță, nu putea exista un asasin orb și impersonal, de acest lucru era Încredințat. Unul singur ucisese, unul singur trebuia găsit. Dar cine? Și de ce? Și, mai ales, de ce În felul acela barbar, În ambele cazuri? Trei erau răspunsurile pe care le căuta, iar necesitatea logicii impunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dureros de oroarea care umblă printre noi, adăugă poetul cu răceală. Tensiunea spori. O umbră se coborâse, ca un văl funebru, peste expresia tuturor. În cele din urmă, Cecco d’Ascoli rupse tăcerea. — Oroarea... printre noi? Vrei să spui ferocitatea oarbă care i-a lovit pe cei doi exponenți ai Studium-ului? Ucigătoarea dispoziție a cerurilor, care a provocat o asemenea pierdere? — Vreau să mă refer la cel care, dintre voi, i-a ucis pe Ambrogio și pe Teofilo. Care, cu viclenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trece peste Ponte alla Carraia ar fi fost nevoie de prea multă vreme. Știa Încotro să se Îndrepte. Recunoscu de Îndată turnul cel alb, după descrierea făcută În raportul asupra membrilor Studium-ului. Nu era nimeni pe strada mărginită de ziduri oarbe, pe care se deschideau doar arcele ferestrelor zidite pe vremea ultimelor revolte. Peretele turnului era Întrerupt În partea de jos de o poartă din lemn Întărit prin piroane de fier, iar pe zidul din piatră nu părea să existe nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Gândește-te la tovarășii dumitale, În Cerul al Treilea. Francesco d’Ascoli, cu credința lui În rigoarea abstractă a mișcărilor cerești, În geometria absolută a destinului. Și Bruno Ammannati, teologul. Gata să urce pe rug, la capătul drumului său, călăuză oarbă a altor orbi. Antonio da Peretola, stăpânit de visul de a-i uni pe toți oamenii sub semnul crucii, și dispus, pentru asta, să ne predea În masă În mâinile tiranului. Augustino di Menico, convins, ca anticii, că rațiunea poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-mi ancorez disperarea. Undeva În vorbele sinistrului meu amfitrion trebuie să apară o fisură, o eroare, o neatenție - nu există crimă perfectă, așa ne Învață toate policier-urile lumii. D’a capo, așadar... Brusc, am tresărit ca scurtcircuitat. Acefal și orb ce sunt: cum de nu mi-am dat seama de la Început? Sigur că exista un detaliu care nu se potrivea În nici un fel cu restul tabloului, era vizibil, sărea În ochi de la o poștă: Kapala! Am țâșnit de pe pat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Deocamdată, n-am reușit. În Încăperea despre care v-am vorbit există mii de dosare, sute de sertare, fișete, rafturi și un număr practic infinit de locuri unde ar putea fi ascuns. Am ajuns la concluzia că doar un noroc orb sau o preafericită Întâmplare poate duce la descoperirea lui. Nici șansa, nici hazardul n-au fost de partea mea până acum. Sunt Însă un tip perseverent: Într-o zi, mai știi?... Nu cred că toate acestea vă interesează foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mă mai Întrebi, doar am fost Împreună, nu? - Dacă am fost Împreună Înseamnă, că „ne-am”, nu că „te-ai” trambalat... - Am vorbit În numele meu și al cecității mele. Era necinstit să te bag pe tine În autocritica personală, de vreme ce orb am fost doar eu. Nu mă apăram peste măsură de Îndemânatic, recunosc, dar Eveline nu părea foarte atentă la ce spuneam. - Am crezut că vorbeai despre perioada de după Împărțirea pe sectoare de căutare și mă Întrebam când ai avut timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cele mai multe animale vor muri pe drum. Ce crezi că s-ar întâmpla dacă am bea din apa asta? — Habar n-am. Este ulei de mașină și am auzit mereu spunându-se că oamenii se îmbolnăvesc și rămân orbi de pe urma lui. — Orbi? întrebă fata, îngrozită. — Orbi sau paralizați, ce mai contează? — Dar uleiul rămâne deasupra apei. Poate că... — Nu putem să riscăm, o întrerupse fratele său... Nu putem ști cât ulei este suficient pentru ca un om să se îmbolnăvească și nici ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe drum. Ce crezi că s-ar întâmpla dacă am bea din apa asta? — Habar n-am. Este ulei de mașină și am auzit mereu spunându-se că oamenii se îmbolnăvesc și rămân orbi de pe urma lui. — Orbi? întrebă fata, îngrozită. — Orbi sau paralizați, ce mai contează? — Dar uleiul rămâne deasupra apei. Poate că... — Nu putem să riscăm, o întrerupse fratele său... Nu putem ști cât ulei este suficient pentru ca un om să se îmbolnăvească și nici ce leacuri există pentru asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Leopold Bloom). Să zicem că sufăr de un fel de cleptomanie culturală și am comis un furt involuntar; dar de ce din toate momelile lui Ulisse eu am pus mîna, cu ochii Închiși, tocmai pe bucata asta de săpun, așa cum tînărul orb, deși o ia de fiecare dată pe alte străzi, ajunge mereu la aceeași Întretăiere de drumuri. Ce seu s-a topit În bucata aceea alunecoasă, ce seminții blestemate respiră În diafanul parfum de citron? Mă gîndesc la toți acei paria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
meu) — ... da ei, ți-ai găsit, nici nu te lasă să-i explici și-ți țrîntește ușa-n nas, da cînd vine o nespălată d-aia cu puradeii după ea or una de ține ochii Închiși și zice că-i oarbă numa ce-i vezi că scoate pieptul ardelenesc și-i dă sau un ciolan afumat, de ce agonisește tot omu, Își rupe de la gură c-așa ie românu milos, da ia să-i ceri bani să trăiască și iel mai civilizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
avortul unui pariu, Încăpățînarea de a demonstra că fuselajul ruginit mai poate să zboare, că poezia se poate supune docil comenzilor reci ale creierului. O, frumoaselor, desfrînatelor, nici cea mai mică tresărire În lumina de aur, nici o fisură În oglinda oarbă, prin care chiotul sîngelui vostru să mai răzbată pînă la mine. Și toate iluziile astea care-mi dau tîrcoale cu fețele lor scofîlcite, grețoase, cum le-aș suci gîtul În aceste dimineți de august În care scurm Într-un mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
doarme cu fața În sus, cu fața luminată de lună, cu fața umbrită de noapte, visează crengi de brad, se visează dulgher, se odihnește după muncă. Un strop de spermă a căzut alb, sidefiu, un dirijabil microscopic, plin cu vizitatori orbi, atrași de magneți puternici Într-un crater voluptuos, Într-o scufundare fără sfîrșit, Într-un tunel al timpului și a Împrumutat chipuri din alte ere developînd ciclurile amoebei și ale peștelui, ale șacalului și leului - august soare de foc, coarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
M. A. este poate cel mai apropiat ca structură tipologică de Domnul D. Cred că prin comparație am fost tentat să-i adaug personajului În discuție aceste valențe suplimentare. Poate ar fi putut fi un bun militar, avînd vocația supunerii oarbe și a bravării inconștiente. Mi l-aș putea imagina seara cufundat În tăcerile lui cum organizează războaie imaginare, armate imaginare, inamici imaginari, cum desfășoară strategii diabolice și trăsăturile i se Însuflețesc, conduce, Învinge. Acea „petrecere adevărată“ este fața complementară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sîntem Albu, ai să rîzi, chiar și Bârsan. Da, da, Îți vorbeam de situația În care un popor merge cu ochii legați spre prăpastie. Dacă noțiunea de revoluție poate instaura arderea cărților pe rug și extirparea conștiinței printr-o supunere oarbă la deciziile unui partid conducător, manipulat de un dictator obtuz și retrograd - iată nonsensul! - dacă noțiunea de patriotism devine o frumoasă emblemă pentru edificiile masacrului și ale teroarei - vezi absurdul! - ca să nu mai vorbim de Însuși sensul de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Început Încă să mă gîndesc serios la posteritate că mă și apucă o lehamite și o plictiseală fără margini; cum se furișează viermele mic În carnea fructului, cum proliferează la adăpostul matern al organelor celulele canceroase. Această rumoare de vietăți oarbe care crește acolo surd, vrînd parcă să iasă afară, Într-o lumină de care nu au știință. Măruntele mele delicii cotidiene, culoarea mov, piersicile, frisonul de la ora cinci, lingurițele de argint, meciurile de football auzite la radio, cînd și cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
președintele cu bunul dumnezeu - de aici Înainte totul e În funcție de dispoziție. Azi ne dăm jos barba mîine ne-o punem la loc, azi ieșim la vînătoare, mîine nu mai ieșim. Mai sînt și gloanțe care nu nimeresc ținta și gloanțe oarbe. Și Dumnezeu se distrează uneori, ne Învață să ne apărăm, o dată, de două ori... pac, pac, pac! În marile malaxoare ale betonierei, unde se amestecă cimentul, tot efortul acela, toată lupta urmărind un singur țel - uniformitatea totală. Praful din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
animalele au membrane care le unesc degetele ca să poată Înota, În junglă șerpii atîrnă de copaci ca lianele și unele maimuțe au cozi lungi ca o funie cu care se agață de crengi și saltă mai departe, viețuitoarele subpămîntene sînt oarbe ca să suporte Întunericul ca pe un mediu normal și totul devine normal cînd Îți reglezi predispozițiile la baremul obișnuit, cînd toleranța devine natură și te trezești Într-o seară Întrebînd: dar de ce se aprinde lumina, de ce curge apa, de ce mîncăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de cea mai firavă adiere. A venit o adiere firavă. Cincizeci de uși au scârțâit în același timp. Eram din nou față în față cu luna. Păi, bineînțeles că pe acest mal de lac și sub această lună a trăit orb și a murit Eberhart, mi-am spus și am adormit. Dimineață, tanti Amália a vrut să mă ducă mai întâi la poliție, apoi la preot, dar până la urmă m-a dus acolo unde trebuia, pentru că am reușit să îngaim câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că nu vreau să devin un orfan etern! Vâsla se înmuia în apă. N-o mișca nimeni. Apoi s-a apropiat de mine, a desfăcut pătura pe care șezuse și m-a acoperit cu ea. — Acum arăți ca fratele meu orb. Care nu vedea nimic, dar credea că simte totul. De fapt n-a fost destul de atent, pentru că-i era teamă. — Ce caraghios. Vrei să-mi explici? — Sunt nevoit s-o fac. Nu e ce gândești dumneata. Dar chiar dacă trezești toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cuprins de rușine că se lăsase pradă furiei, o ieșire de nepermis în fața unui necunoscut care altădată, după cum pretindea el, făcuse parte din lumea ficțiunii lui. - Știu că e prea frumoasă pentru mine, dar în starea ei chiar frumusețea e oarbă la urât. Gura domnului Fischer se uscase de tot. Între timp portarul venise lângă ei ca „să-l apere pe domnul regizor“ de asaltul „diletanților“. - Ce vrea? întrebase el scurt. - O vrea pe Nina de nevastă, gemuse domnul Fischer, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
greu să-și dea seama că era vorba, probabil, despre una dintre cele mai înzestrate apariții de pe scena literară a ultimilor ani. Iar faptul că mai avea și aproximativ doisprezece ani îl umplea pur și simplu de furie, o furie oarbă. De ce îi fusese dat tocmai lui așa ceva? De ce să-și încheie cariera într-un mod atât de nedemn, de nepotrivit cu un scriitor de talia lui? Mircea era bântuit de aceste întrebări cumplite pentru că își făcuse un calcul simplu: având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Din ce în ce mai nemulțumit, împăratul se ridică, apropiindu-se de calculator. La un moment dat se oprește, încercând să înțeleagă ce anume nu este în regulă. Nu poate descoperi nimic. Peste câteva secunde însă, în timp ce își pune ochelarii, pentru că este bătrân și orb, Ionel sesizează un lucru necurat. Pe măsură ce unghiul său subiectiv ne permite ca prin ceață să vedem despre ce este vorba, observăm cum în colțul din drepta sus al ecranului viermuiește o cifră uriașă. Ah, ticălosul! parcă citim în noua expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
se auzi dinspre casele lui Negru. Cu paloșul în mâini, acesta se repezise afară. Mergea ca un hăbăuc și se izbea de acareturile din curte. Rotea lama tăioasă deasupra capului, sfărâmând tot ce-i ieșea în cale. Chiar și așa orb, Negru era un dușman de temut, așa încât cei trei se fereau din calea lui. Simțea el că ceva nu era în regulă, așa încât pe bâjbâite și împiedicându-se se îndreptă spre muntele cu aur. Cei trei așteptară să treacă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acest lucru? Fără nici o îndoială vâlva știa că ei se află acolo dar nu voia să îi atace. Era capabilă să învețe? Ileana și Calistrat o descriseseră în așa fel încât îl făcuseră să o perceapă ca pe o forță oarbă, mânată numai de instinct. Acesta să fi fost adevărul? Nu cumva situația era cu totul alta? Bătrânul îi spusese că până atunci așa o amăgise, iar bestia se lăsase de fiecare dată păcălită. Până acum când iată, nu mai voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]