1,285 matches
-
că va rămâne pe orbită. Filmul "Gravity" din 2013 are drept premisă acțiunea unei catastrofe Kessler în desfășurare. Intriga revistei manga din 1999 - și cu serialul anime omonim din 2003 se invârte în jurul unui echipaj însărcinat cu rezolvarea problemei gunoiului orbital și cu prevenirea apariției de noi fragmente care ar rezulta din distrugerea vehiculelor spațiale. Intriga romanului din 2015, scris de Neal Stephenson începe cu explozia neașteptată a Lunii în șapte mari fragmente, eveniment cu cauze necunoscute, care creează un nor
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
prevenirea apariției de noi fragmente care ar rezulta din distrugerea vehiculelor spațiale. Intriga romanului din 2015, scris de Neal Stephenson începe cu explozia neașteptată a Lunii în șapte mari fragmente, eveniment cu cauze necunoscute, care creează un nor de resturi orbitale în urma coliziunilor suplimentare de tip Kessler și eventualul bombardament al Pământului cu meteoriții rezultați.
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
nu este de luat în considerare decât dacă există un rezervor de mici corpuri rămase stabile timp de 600 de milioane de ani, înainte de a fi destabilizate de un element declanșator. Elementul declanșator ar putea fi o modificare în structura orbitală a planetelor gigante. Actuala centură de asteroizi este posibil prea puțin masivă pentru a explica bombardamentul observat. Un rezervor de mici obiecte, considerabil mai important, pare necesar. Un atare rezervor, ar fi putut exista după formarea planetelor Sistemului Solar, lăsând
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
externe (dincolo de orbitele lui Uranus și Neptun) o masă importantă (de peste 30 de mase terestre) de obiecte. Scenariul cel mai reușit pentru explicarea acestui bombardament a fost propus în 2005. Acest scenariu propune ca element declanșator trecerea printr-o rezonanță orbitală 2:1 între Jupiter și Saturn, adică Saturn și-ar fi văzut perioada de revoluție în jurul Soarelui trecând la exact de două ori cea a lui Jupiter. Acest fenomen ar fi la originea unei destabilizări masive a corpurilor cu masă
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
curățat Sistemul Solar interior de rămășițele (planetezimalele) care se găseau inițial acolo. Nu subzistă decât un disc destul de masiv (între 30 și 50 de mase terestre) dincolo de orbitele planetelor Uranus și Neptun. Atâta timp cât Jupiter și Saturn nu sunt în rezonanță orbitală, configurația este într-o stare relativ staționară. În momentul trecerii în rezonanță 2:1 a lui Saturn, acesta a primit o excentricitate orbitală importantă, permițându-i să atingă la afeliul orbitei sale regiuni îndepărtate ale Sistemului Solar. Devine susceptibil să
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
de mase terestre) dincolo de orbitele planetelor Uranus și Neptun. Atâta timp cât Jupiter și Saturn nu sunt în rezonanță orbitală, configurația este într-o stare relativ staționară. În momentul trecerii în rezonanță 2:1 a lui Saturn, acesta a primit o excentricitate orbitală importantă, permițându-i să atingă la afeliul orbitei sale regiuni îndepărtate ale Sistemului Solar. Devine susceptibil să interacționeze cu Uranus și Neptun, care se găsesc foarte perturbați. Îndeosebi Neptun cunoaște o foarte bruscă variație a razei sale orbitale (variație explicată
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
o excentricitate orbitală importantă, permițându-i să atingă la afeliul orbitei sale regiuni îndepărtate ale Sistemului Solar. Devine susceptibil să interacționeze cu Uranus și Neptun, care se găsesc foarte perturbați. Îndeosebi Neptun cunoaște o foarte bruscă variație a razei sale orbitale (variație explicată prin Modelul de la Nisa), aceasta nu numai că s-a dublat, dar a devenit mai mare decât a lui Uranus, care crește și ea. Această creștere a razei orbitale a lui Neptun perturbează foarte puternic discul exterior de
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
Neptun cunoaște o foarte bruscă variație a razei sale orbitale (variație explicată prin Modelul de la Nisa), aceasta nu numai că s-a dublat, dar a devenit mai mare decât a lui Uranus, care crește și ea. Această creștere a razei orbitale a lui Neptun perturbează foarte puternic discul exterior de planetesimale, din care o parte este expulzată din Sistemul Solar, o a doua parte migrează spre regiuni exterioare, dând naștere Centurii Kuiper, iar o ultimă mică parte migrează spre regiunile interioare
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
de întâlnire guvernează modul în care planetezimalele scăpa de pe disc, ca și rata corespunzătoare a migrației. După mai multe sute de milioane de ani de migrație lentă și graduală, Jupiter și Saturn, cele mai mari dintre planetele gigante, trec rezonanță orbitala 1:2. Această rezonanță le provoacă creșterea excentricității orbitale, fapt care destabilizează întregul sistem planetar. Dispunerea planetelor gigante se modifică rapid și considerabil.Planeta Jupiter deplasează planetă Saturn până în poziția sa actuală, iar această delocalizare provoacă întâlniri gravitaționale reciproce între
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
disc, ca și rata corespunzătoare a migrației. După mai multe sute de milioane de ani de migrație lentă și graduală, Jupiter și Saturn, cele mai mari dintre planetele gigante, trec rezonanță orbitala 1:2. Această rezonanță le provoacă creșterea excentricității orbitale, fapt care destabilizează întregul sistem planetar. Dispunerea planetelor gigante se modifică rapid și considerabil.Planeta Jupiter deplasează planetă Saturn până în poziția sa actuală, iar această delocalizare provoacă întâlniri gravitaționale reciproce între Saturn și celelalte gigante de gheață (Neptun și Uranus
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
studierea evoluției Sistemului Solar, au fost efectuate simulări digitale. Potrivit condițiilor programate inițial, simulările dinamice au stabilit formarea populațiilor de obiecte risipite având caracteristici diferite. Studiind diferitele configurații inițiale posibile, astrofizicienii au observat importante variații în talia populațiilor, și proprietățile orbitale ale membrilor lor. Dovedirea unui model de evoluție de la începutul Sistemului Solar este anevoioasa, deoarece această evoluție nu poate fi observată direct. Cu toate acestea, succesul oricărui model dinamic poate fi judecat comparând previziunile populației pornind de la simulări la observațiile
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
Soarelui, adică, cu un diametru de vreo ; dacă s-ar afla pe locul Soarelui, ea s-ar întinde până la orbita lui Jupiter. Luminozitatea sa este cuprinsă între și luminozitatea Soarelui. Masa sa este necunoscută; se estimează, pornind de la caracteristicile sale orbitale, că ar fi de 100 de mase solare; pornind de la luminozitate, ar fi între 25 și 40 mase solare. VV Cephei B este o stea albastră din secvența principală, de tip spectral B0. Este de circa 13 ori mai mare
VV Cephei () [Corola-website/Science/337595_a_338924]
-
jos pentru detalii ale calculului) : Această din urmă valoare este utilizată la ora actuală. În practică, un satelit - natural sau artificial - este capabil să orbiteze dincoace de limita Roche, întrucât este menținut de alte forțe de coeziune. Tabelul exprimă razele orbitale ale sateliților interiori ai fiecărei planete, exprimate în multipli ai limitelor lor Roche respective. Mercur este inclus și el ca titlu de comparație. Se constată că Naiada este cazul cel mai extrem. Toți acești sateliți (cu excepția făcută de Lună și
Limită Roche () [Corola-website/Science/337598_a_338927]
-
ecuator. Aceasta combinată cu puternica luminozitate, rezultă de aici o pierdere de materie care formează un disc în jurul stelei. Emisiile și variațiile de luminozitate sunt create probabil de acest disc. Gamma Cassiopeiae este și o binară spectroscopică cu o perioadă orbitală de circa 204 zile și o excentricitate valorând 0,26, adică „vecină cu zero”, potrivit referințelor. Masa companionului său se presupune că este de ordinul celui al Soarelui (Harmanec et al. 2000, Miroschnichenko et al. 2002). Gamma Cassiopeiae este și
Gamma Cassiopeiae () [Corola-website/Science/337608_a_338937]
-
cele două ipoteze ridică dificultăți de interpretare. De exemplu, se vede greu cum o cantitate suficientă de materie poate fi acretată de o pitică albă ținând cont de distanța stelei secundare (a cărei natură nu este cunoscută), dedusă din perioada orbitală, pentru a produce un asemenea flux de raze X (aproape 10^33 erg/secundă). O stea neutronică ar putea cu ușurință să genereze acest flux de raze X, dar razele X emise de steaua neutronică sunt netermice, și, prin urmare
Gamma Cassiopeiae () [Corola-website/Science/337608_a_338937]
-
anunțat descoperirea planetei Proxima b, o planetă terestră care orbitează steaua sa în zona locuibilă. Planeta orbitează la o distanță de aproximativ 0,05 unități astronomice (7.000.000 km; 5.000.000 mile) de Proxima Centauri, cu o perioadă orbitală de aproximativ 11,2 zile terestre. Temperatura de echilibru a este estimată a fi în intervalul în care apa poate exista sub formă lichidă pe suprafața sa, astfel plasându-se în zona locuibilă din Proxima Centauri. În 2016, cercetătorii investigînd
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
sistemul nostru solar. Cercetătorii cred că apropierea sa de Pământ poate oferi o oportunitate pentru explorarea robotizată a planetei în viitor. Planeta a fost găsită folosind , unde mișcarea periodică Doppler a liniilor spectrale a stelei gazdă sugerează prezența unui obiect orbital. Din aceste date, componenta vitezei sale relative față de Pământ este de aproximativ 5 km/h (3 mph). Primul indiciu al unei exoplanete a fost găsit în 2013, atunci când caracteristici sugestive au fost reperate de Mikko Tuomi de la , în Hatfield, Marea Britanie
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
Sud, condusă de Guillem Anglada-Escudé de la . Descoperirea a fost comunicată în "Nature". Măsurătorile au fost efectuate cu ajutorul a două spectrografe, HARPS pe de la și UVES Telescop Foarte Mare de 8 metri. Vârful vitezei radiale al stelei gazdă, combinat cu perioada orbitală a permis să fie calculată masa minimă a exoplanetei. Statistica fals pozitivă este mai mică decât unu la zece milioane. Știrea descoperirii de la ESO a fost divulgată către "Der Spiegel", care a publicat-o pe 12 august 2016, iar zvonul a
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
24 august 2016. Aparenta înclinare a orbitei Proxima Centauri b nu a fost măsurată. a Proxima b este de 1,27 "M", presupunând că orbita sa este văzută pe muchie de pe Pământ, care ar produce efectul Doppler maxim. O dată înclinația orbitală cunoscută, masa va fi calculabilă. 90% din posibilele orientări implică o masă sub 3 "M". Dacă planeta are o compoziție stâncoasă și o densitate egală cu cea a Pământului, raza sa este de cel puțin 1,1 "R". Cu toate
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
mult decât va trăi Soarele. Planeta este destul de aproape de steaua sa, putând avea rotație sincronă, o stare în care, de-a lungul unei orbite, nu există nici un transfer net de moment cinetic între o planetă și steaua gazdă. Dacă excentricitatea orbitală a planetei este 0, acest lucru ar putea duce la rotație sincronă, cu o față permanent în arșiță, spre stea, în timp ce partea opusă este permanent în întuneric și frig. Cu toate acestea, între aceste două zone extreme, ar putea fi
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
opusă este permanent în întuneric și frig. Cu toate acestea, între aceste două zone extreme, ar putea fi o regiune locuibilă - numită , unde temperaturile pot fi potrivite - aproximativ 273 K (0 °C; 32 °F) - pentru ca apa lichidă să existe. Excentricitatea orbitală a Proxima Centauri b nu este cunoscută cu certitudine, numai că aceasta este mai mică de 0,35 - potențial suficient de mare pentru a produce o rezonanță spin-orbită de 3:2, similară cu cea a planetei Mercur cu Soarele. Observatorul
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
cerească și în mecanica spațială, argumentul periastrului este unul din elementele utilizate pentru definirea traiectoriei unui corp pe orbită în jurul unui alt corp.El exprimă unghiul dintre direcția nodului ascendent și cea a periastrului acestei orbite. Este măsurat în planul orbital și în direcția mișcării corpului. În mod curent este notat cu litera grecească omega, formula 1. Termenul "periastru" desemnează în mod normal periapsida (termen general) unei orbite descrise în jurul unei stele. După corpurile orbitate, cuvântul se schimbă, deși termenul periapsidă rămâne
Argumentul periastrului () [Corola-website/Science/336809_a_338138]
-
2009 - Galileo - European Court of Auditors - Europa. Gestionarea etapei de dezvoltare și validare a programului galileo, eca.europa.eu</ref> Sistemul GALILEO va fi format din 30 de sateliți pozitionați pe trei orbite medii (MEO), câte 10 în fiecare plan orbital înclinat la 56°, la 23.222 Km altitudine. Fiecare satelit va avea o greutate de 675 Kg, și perioadă de funcționare medie mai mare de 12 ani. În orice punct de pe glob vor fi vizibili 6-8 sateliți. Galileo are sediul
Galileo (sistem de navigație) () [Corola-website/Science/336874_a_338203]
-
mai mici de cooperare. Următoarele țări din afara Uniunii Europene, sunt de asemenea implicate: Următoarele state sunt în stadiu de negociere pentru a participa: Constelația sistemului Galileo va fi compusă dintr-un număr de 30 de sateliți dispuși pe 3 plane orbitale înclinate la 56° la altitudinea de 23.616km. Greutatea fiecărui satelit este de 675 kg, durata de funcționare 12 ani, iar perioada de revoluție a unui satelit va fi de aproximativ 14,4 ore. Salteliții sistemului vor primi numele unor
Galileo (sistem de navigație) () [Corola-website/Science/336874_a_338203]
-
Planetele minore din Sistemul Solar primeesc diferite denumiri după descoperirea lor. La început, în urma descoperirii unei planete minore, acesteia i se atribuie o denumire provizorie de către Minor Planet Center. Odată ce acest obiect a fost suficient observat pentru ca parametrii săi orbitali să fie suficient de bine cunoscuți, o denumire definitivă, corespunzând unui număr de ordine în lista planetelor minore, îi este atribuită. Pentru puține din aceste obiecte, se atribuie un nume, dar acesta, făcând parte din denumirea oficială a obiectului odată
Denumirea planetelor minore () [Corola-website/Science/337178_a_338507]