1,267 matches
-
va plânge nimeni dacă va fi un alt președinte decât cel cerut apăsat și rugător de câțiva jurnaliști mari, convertiți stupefiant la encomioane lipsite de judecată și de bun-simț. În ce mă privește, singura speranță pe care o mai am, pâlpâind, gata de extincție, este că dacă va câștiga până la urmă actualul președinte, va învăța ceva din numeroasele-i greșeli din ultimii doi ani (pedelismul dinastic, propriii moguli, ministresele și atitudinea viril-intolerantă și inflexibilă care a iritat pe toată lumea). Dacă va
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
unei vieți terne, dar lipsită de griji fundamentale, e din ce în ce mai rar. Bătrânețea lui e astăzi tristă și, într-un fel poate nemeritat, devastatoare. Cu pensia ridicolă, cu lumea în care a crezut complet ruinată, cu o speranță de viață abia pâlpâind în sistemul sanitar desfigurat al prezentului, se mai refugiază trist, din când în când, într-un trecut pe care, asemeni băieților care-și aduc aminte din armată numai de isprăvile tinerești și nu de umilințele castratoare, îl reduce zilnic doar
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
decât un simplu exercițiu de poetică. Nu exemplaritatea destinelor, nu intensitatea tensiunii lăuntrice - oricât de spectaculoase, literar, ar fi acestea - sunt, În cele din urmă, relevante. Ci ideea că, supusă presiunilor multiple ale istoriei, fragila ființă a scriitorului continuă să pâlpâie. Și că atâta vreme cât memoria nu Îl va părăsi și nu ne va părăsi, mai există Încă speranță. Speranța - cel puțin - că, descriindu-l, disecându-l, izolându-l, răul poate dispărea. Măcar pentru un timp. Măcar atâta vreme cât Întoarcem filele unei cărți
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de / aripi de lumină” (Porumb). Confesive, respirând sinceritate, versurile dezvăluie o permanentă căutare de sine, neocolind presimțirea obsesivă a morții, primită cu resemnarea și liniștea înțeleptului care cunoaște rânduiala lucrurilor, ca în Agonia timpului: „Bătrân, / abia își trage suflarea, / opaițul pâlpâie, / se stinge lumânarea. // Sfârșitul afurisit / vine nedorit./ Toate stau la locul lor,/ numai un cocor / se reazimă pe un picior. Casa e casă / împrejmuită / de ogor. / Pe blidarul din tindă / se uită în oglindă / rotunjitul ulcior. / Toate stau la locul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287504_a_288833]
-
zice, stare. Nici o forță din interior și din afară nu-l poate hotărî să-și Înfrîngă inerția și să se apuce să scrie dacă nu există ambianța favorabilă: cabinetul de lucru bine Încălzit, candelabrul aprins, ceaiul aburind pe masă, focul pîlpîind vesel În sobă... Numai atunci simte Îndemnul de a pune mîna pe condei, numai sub apăsarea „despotismului Îngrozitor al iernei” poetul Își notează impresiile. O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărîrea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
11 (63), 19 mart. 1949). * „Dumitru, feciorul văduvei cel mic, A intrat În ateliere ucenic. Carnetul de utecist e pitit la piept; pasul nu-i tremură, pasul e drept Ședințele ilegale de UTC, departe după gară, Lumina lămpilor de fochist pâlpâie: se stinge se aprinde iară Șinele subțiri se târăie În noapteă Cuvintele: șuvoaie ce șoptesc În șoapte „Tovarăși”Ă(cuvântul ăsta: uneori zâmbește, uneori scrâșnește din toate măselele) „Tovarășul Stalin” (se uită la noi din Kremlin) Să fim demni tovarăși
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
adăpost de fulgere întreaga lume - dar să nu trișăm! Lasă-le acolo unde sînt, domnule! Ă Privește sus! strigă Starbuck. Mingile de foc! Mingile de foc! Flăcări palide tiveau toate capetele de vergi, iar în vîrful întreit al fiecărui paratrăznet pîlpîiau limbi de foc, astfel încît cele trei catarge ardeau în tăcere în văzduhul cu miros de pucioasă, aidoma a trei lumînări gigantice, aprinse în fața unui altar. Ă Lua-o-ar naiba de barcă! exclamă Stubb, în clipa cînd un talaz
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lemn masiv, o structură de prim-plan care lăsa toată scena teatrului vastă, în întunericul pe care se profila contrastant. În acest spațiu amplu, misterios, ca într-o peșteră sumbră, ca într-o noapte adâncă, perpetuă, cosmică, undeva în depărtare, pâlpâia un foc, aruncând în jur lumini nesigure, tremurătoare. Prezența focului aduce în scenă elementele, stihiile, forțele telurice care se opuneau efortului meșterilor de a ridica zidurile bisericii. Găman, un personaj bizar, elemental el insuși, rezonează cu aceste forțe și în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
disperate și omenești. Scena finală a spectacolului Personajele sunt transe... se slujesc de actori, istovindu-i ca pe niște hipnotizați. Asemeni unor astre, ele nu au umbră, diferența dintre ele fiind de luminiscență; strălucesc întunecos ori resemnat, jucăuș sau epuizant, pâlpâind agonic ori consolator, zadarnic fremătând ori gratuit patetic. Se autodevoră iradiind. Prezența lor fiind lipsită de corporalitate; pur și simplu ele fiind pe scenă se naște un ideal cosmos bântuit de tensiuni astral siderale. Sunt pustiitoare cu cât se arată
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
gestionată de mama candidului pictor, era burdușită cu imaginea multiplicată a obiectivului socialist. Ea era înfățișată, demonstrativ, celor care treceau pragul casei și aveau aer de ștabi. În rest, pentru cei ce iubeau Pictura, existau vrafuri de cartoane în care pîlpîia duhul inconfundabil al boemului care venea din cealaltă Românie. România boierului Pallady. Cine va concepe acest mult așteptat compendiu al dramaticelor dezorientări și dezarmări, dar și al existenței, nu ne îndoim, unor încă nedivulgate capodopere? Și cînd? 7 septembrie E
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
uman) s-ar dori drumul de la mistificare spre autenticitate, de la umilință spre demnitate, de la a fi oricum spre a fi tu însuți. Constantin Popa Mașina de vînt Referințe critice Măștile absurdului După o "uvertură" în tonuri prețios-poematice (per parcurs mai pîlpîie inflexiuni de lirism oarecum artificios), sugerînd un eteric ceremonial al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
la acel moment: Ludwig Wittgenstein și Karl Popper. Primul era președintele grupului de filosofi de la Cambridge și al doilea venea să țină o conferință în acel grup. S-au reunit într-una din sălile de lucru de la Cambridge. În cămin pâlpâia focul, iar lângă se afla un vătrai. În timp ce făcea o remarcă la adresa lui Popper, Wittgenstein a luat vătraiul și a început să facă vânt cu el împrejur. Deodată, Wittgenstein a aruncat vătraiul și a părăsit camera. Popper nu se aștepta la
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
pâine! Două, trei, ba nu, patru pâini mari și rotunde! Și să rețină numele străzii pe care era brutăria aceea grozavă. S-a apropiat de casa din colț, a ridicat ochii. Dar literele aveau o înfățișare ciudată, cețoasă, se încolăceau, pâlpâiau. „Ce proastă sunt!, și-a spus ea deodată. Asta e strada pe care locuiește unchiul meu...” S-a deșteptat, tresărind brusc. Trenul, oprit în plin șes, era plin de un zumzet nedefinit: o bandă îl ucisese pe mecanic și străbătea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Alte sute de tineri li s-au alăturat, formând un cerc În jurul acestora. În loc de bricheta personală, s-a recurs la o formă de incinerare centralizată, nou-veniții Înmânând ordinele de Încorporare unui alt tânăr, care le dădea foc de la flăcările ce pâlpâiau Într-un ibric de cafea. (D. Kertzer, 2002, p. 117) La o primă vedere, am fi tentați să credem că avem de-a face cu o demonstrație și o Întânire de protest - altfel spus, cu acțiuni politice, și nu cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să ascundă orice urmă de verdeață. Brazii 574 sunt acoperiți cu țurțuri, atmosfera Încărcată cu negură și soarele s-a ascuns nu știu unde, pentru ca să nu-i degere nasul. Spectacolul e frumos, dar Îmi place a-l admira de după geamuri, pe când focul pâlpâie În șemineu și ceaiul aromat de plante de pădure mă Îndeamnă să-l beau, sorbitură una după alta, pentru ca să-mi păstreze căldura... Suntem Acasă!!! 575 CROAZIERĂ PE PACIFIC Prin geamurile avionului se vede cerul albastru și soarele strălucitor, iar dedesubt
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
pe Venetia, Îmbrăcată casual, În jeanși vechi, geacă de piele și cizme Înalte, cu vîrf ascuțit. Privește În obiectiv cu un zîmbet Încrezător, cu brațul În jurul umerilor lui Luke, de parc-ar fi al ei. Distrugătoare-de-familii. Cuvintele Încep să-mi pîlpîie amenințător În creier, fără să vreau. Ei bine, familia asta n-o să reușească s-o distrugă. În nici un caz. Luke și cu mine am trecut prin multe Împreună pe parcursul anilor și e nevoie de mult mai mult decît de-o
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Hristos, sunt defăimați și decimați permanent, acoperiți cu mișelii săvârșite și practicate de „urlători” și puse în spinarea legionarului, „făptură urgisită”. Corupția clocită până la trădare pe seama sângelui mulțimii care așteaptă, nestins suspin, ca pe o tămâie mântuitoare care abia mai pâlpâie în sfintele altare a vrednicilor schivnici. Am fost legionar, și vreau să mor în duhul legionar. Nu-mi dezic crezul și nu am a-mi reproșa nimic, ci doar faptul că nu am făcut sau nu am putut face mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]