1,924 matches
-
o ajută să coboare, privind iarăși în sus și vorbindu-i despre castel și despre călărețul care îl aștepta. O privi cum se depărtează, mergând încet printre blocuri, ținându-se cu o mână de zid și cu alta apăsându-și pântecele de o durere întârziată. Se îndreptă spre casă, aproape alergând, se strecură prin poarta întredeschisă, la fel și prin ușa de la intrare, doar că, uitând de el, clopoțelul de deasupra ușii dădu, numaidecât, de veste. Atât de repede apăru maică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceva. Poate că el nu știa ce așteaptă. Bărbatul cerea, parcă, o răsplată pentru furia care îl cuprinsese, ea aștepta să se întâmple ceva care să-i arate că, de fapt, în ciuda fierului înroșit pe care îl simțea încă în pântece, lucrurile se petrecuseră altfel. Și atunci, în locul lor, combina muzicală începu iar să cânte, moartea săltă, când pe un picior, când pe celălalt, ca un mandarin miraculos. Fata își întinse cu greutate picioarele și-și adună mâinile în poală, ca și cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lingura în care el scuipa cu îndemânare sâmburii de măslină. Nu-i mai era foame, dar se rușina s-o refuze, căci ea, preocupată să-i ducă lingura la gură și să-l șteargă, parcă uita de durerea surdă din pântece. — O să fie bine, spuse el, fără să fie limpede cam ce înțelegea prin asta. Ea ridică privirea din farfuria unde mân carea se sleise. Cum o simți că iar începe să plângă, adăugă : — O să plouă iar, o să mergem să adunăm
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spună. Căci nu fusese o singură lovitură, ci mai multe deodată, prea multe pentru cele două brațe cu care încerca să se apere. Singurul fel în care trupul alesese să se salveze a fost să îngenuncheze, cu mâinile strânse peste pântece. „Drogata aia în blugi !“, strigase careva, dar ea nu grăbise pasul, putea fi vorba despre altcineva, oricum, s-o iei la fugă însemna condamnare sigură, numai ei aveau dreptul să alerge, erau justițiarii, toți ceilalți care fugeau erau vinovați, fuga
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îmbulzite după ploaie, priveau spre același loc. Acum, acolo era o tonetă în care un bărbat, după ce se încredințase că cerul se limpezește, începuse să-și aranjeze nimicurile de vânzare. Atunci Rada, căzând în genunchi și cu mâinile strânse peste pântece, fusese mai ales surprinsă. Cum să se poată întâmpla una ca asta, voia să-i oprească și să le explice, dar n-avea cum. Și nici ei nu așteptau vreo lămurire, de vreme ce loviturile lor făceau ca lucrurile să fie din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de vârf, înțeleseră de unde venea căldura. Vârfurile zimțate sclipeau, fiecare ciob de oglindă, fiecare fund de oală răsturnată ori fărâmă de faianță răsfrângeau cu sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu o energie care-i suia din pântece și țâșnea ca dintr-un gâtlej retezat. După ce însă ochii se obișnuiau cu lumina, ieșeau la iveală tot felul de petice multicolore. Unele sclipeau, țevi înfipte pe jumătate, corniere rășchirate, table îndoite, tălpi încă lucioase de fiare de călcat, întoarse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
anume înnăscut bun-gust. Printr-o întîmplare oarecare, pendulul intrase acum în proprietatea lui Saferian. Pe un postament cu două trepte ședeau două statui de femei în mărime naturală, sculptate astfel că fibra lemnului își arăta apele pe la genunchi și pe pântece. Între cele două femei era atât spațiu cât să încapă pendulul propriu-zis, încît ecranul se afla între subsuorile femeilor, care își împreunau mâinile deasupra orologiului, ținând în palme un mic glob. Celelalte brațe libere erau lăsate de-a lungul coapselor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
poartă. La un trandafir, care i s-a părut prea toxic, Ștolț a lătrat cu lacrimi, implorîndu-mă să-l scot din această bolgie infernală. Numai gazonul e pe placul lui Ștolț, vara, când e prea cald, fiindcă se așază cu pântecele pe el, să-i țină răcoare. De asemeni, Ștolț are un vegetal din care mușcă atunci când e bolnav. Natura e deci pentru el mai mult o farmacie. Intelectualicește, Ștolț asistă cu interes la toate industriile pe care le profesez. Ține
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pruncii nu aveau nimic de răscumpărat, de ispășit, neapucând să săvârșească păcate personale, prin care să se despartă în mod voit de comuniunea cu Dumnezeu, și nu aveau ce regreta. „Despre Sfântul Ioan Botezătorul ne spune Evanghelia că «încă din pântecele maicii sale se va umplea de Duh Sfânt» (Lc. 1, 15); deci nu era vorba să aibă credință”<footnote Pr. Ioan Mircea, „Taina Botezului ...”, p. 467. footnote>. În cazul pruncilor, harul Duhului Sfânt nu întâlnește opreliștea vreunui păcat personal, astfel
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
se găsește praf de aur, prin codri sânt cerbi, ciute, căprioare, bivoli sălbatici și, în munții despre apus, o fiară pe care moldovenii o numesc zimbru. La mărime ca un bou domestic, la cap mai mic, grumazii mai mari, la pântece subțiratec, mai înalt în picioare, cornele, ei stau drept în sus, sânt ascuțite și numai puțin plecate într-o parte. Fiară sălbatecă și iute, poate să saie ca și caprele de pe-o stâncă pe alta. Pe lângă hotară, despre câmpuri
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
să încerci cu multă prudență și atenție să îi împingi către credință, așa spune domnul părinte. ERNA: Wottila e un om foarte sever tocmai pentru că locuiește singur. I-am spus că nu pot să-l gonesc pe copilul născut din pântecele meu. Dar trebuie să ne gândim că Wottila a avut odată, într-un luminiș, o viziune adevărată, în mijlocul beznei din pădure. Tocmai voia să-și aprindă o țigară și să tragă un gât de bitter, că numai ce-i apare
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ceafă și le lovește unul de altul până când sângele dă pe dinafară și sufletele le pleacă în emigrație. (Respiră adânc și își dezmorțește spatele.) Și cum îi merge în vremea asta lui Mariedl? Stă acolo, câștigată cu totul, cu un pântece strălucitor. Și scaunul omenesc de pe corpul ei se transformă în praf de aur. Între timp, oamenii l-au doborât pe Herrmann și l-au legat și printre picături îi mai îndeasă niște pumni ca să se învețe minte, până vine poliția
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
mâna de cenușă Și Mâna iernii fărâmițează buricul degetelor în fața noii fertilități Și toți râd a ușurare Și ușurarea are o curiozitate ațâțată Pentru că noul Fruct arde-nlăuntru un fruct secret E sângele de anul nou în partea de jos a pântecelui Și Anul va fi puternic și vrea Pui din Gălbenușuri tinere Și tot anul dă pe dinafară din latrină Și se prelinge, se prelinge, se prelinge Și iarna face ger și stă, și stă, și stă Mort bun mort Dar
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
rotită cu materiale din orchestra Lumii Pentru că Inelul dinlăuntru îngheață împuțiciunile omenești Foamea mondială e alungată din cel mai rău dintre Ceruri Și dogoarea face din împuțiciune fruct, Și fructul are o vreme a frumosului gata halită, Iarna n-are pântece, Iarna lasă sucul unui somn adânc, Și Anul următor va fi roșu așa cum gândesc la ei, La Fructe, la vremea rodirii Și deodată totu-i într-un fruct și e plin de fructe, Până se răcește Fără folosință, fără plăcere
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
birt Vacile din contravecinătate mor împreună cu vacile lor Antivecinul se ridică pe pământul de fân Orfan Furca de fân fără fânul de la pământul mamă se înfige cu coada de fag în pământul de argilă rupt Și antipierduta vecinătate zboară cu pântecele înainte în gata pregătitul Semn Cine pierde un tăpșan Și tot îngrăsământul din el Și mațul gros ciuruit, nu mai are parte de nici o buruiană sfântă Un maț gros ca ăsta nu are nevoie de nici o curățenie pentru cazanul de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
războiului rece erau toți egali Eram prieteni ai pădurii roșii Toți își spuneau prieteni împotriva altor împăduriri Toți se bucurau și credeau că pădurea e una în care păsările se sfiesc Nevasta mea era destul de tânără Și destul de poticnită la pântece Un brad aplecat Un vârf pentru cei dornici de un luminiș Și nici o singură creangă Muștele nu mai știau încotro La ciotul de la picior sau la cadavrul femeii O grămadă de muște cărnoase Și mereu țâncu născut mort Până la copilul
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
totul îi aparține da (râde) Acolo unde ești legat Acolo totul este al meu și al proprietății ... Acum s-a umplut întreaga mea viață cu omenia mea cea proastă Acum omul rău din mine e beat Totul a început în pântecele împuțit al puturoasei mele mame Și totul a zguduit căpățâna mea dată peste cap Și totul a trebuit să fie spus Că devine nimic Va deveni un om rău .... Ușurătatea Așa o ușoară simțire Că totul atât de ușor pute
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
au zidit-o într-un coteț de câine în fața unei case calde și lașe Voioșia mea a fost mereu o jignire puturoasă în fața caselor omenești care urau cu atâta avânt Omenii Totul a fost oribil Oribil din craniul meu din pântece Pântecele meu mort în craniu Oamenii Toți având la ei povești, o groază de povești excitante Și ei înșiși terminându-se în cele mai împuțite povești O să mă aducă acasă împotriva mea Nici un om nu vrea să scoată totul la
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
zidit-o într-un coteț de câine în fața unei case calde și lașe Voioșia mea a fost mereu o jignire puturoasă în fața caselor omenești care urau cu atâta avânt Omenii Totul a fost oribil Oribil din craniul meu din pântece Pântecele meu mort în craniu Oamenii Toți având la ei povești, o groază de povești excitante Și ei înșiși terminându-se în cele mai împuțite povești O să mă aducă acasă împotriva mea Nici un om nu vrea să scoată totul la iveală
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
de o Viață, care prin Mizerabilul singurătății pe Somn și pe A locui le distruge... Aș fi eu un Stigmatizat neomenos care trăiește permanent cu cei Absenți și de fapt speculativ se omoară. Este întrebarea unui obraz pus pe un pântece cu indiferența unui cer albastru față de originea Pântecelor și a Obrazurilor, sau faptul concret al unui echilibru care luminează prietenos propriul Obraz pe un anume ales Pântece. Orice formă de echilibru este prin claritatea existenței sale o catastrofă a simțurilor
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
și de fapt speculativ se omoară. Este întrebarea unui obraz pus pe un pântece cu indiferența unui cer albastru față de originea Pântecelor și a Obrazurilor, sau faptul concret al unui echilibru care luminează prietenos propriul Obraz pe un anume ales Pântece. Orice formă de echilibru este prin claritatea existenței sale o catastrofă a simțurilor care-i lovește pe Oameni care sunt Aproapele tău. Știți că poștașul meu resimte adresa mea ca pe un parfum de marcă, ca pe o Văgăună asigurată
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
vecinei noastre dreptatea și-a dat silința îndeosebi. Că vecina noastră a trebuit odată să aibă o fată, dar aceea a putrezit de devreme, pentru că bărbatul ei, a cărui poză a apărut mai târziu și în ziare, i-a desfăcut pântecele cu o doză de bere ascuțită și încă neconsumată. Și, închipuieți Mariedl, abia că a apărut bărbatul prin toate ziarele, că a și fost eliberat din toate închisorile, și-atunci iar a îmbucătățit cât ai clipi alt copil ca pe
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
n.) 17 respectivă foarte profitabilă, totuși vocația lui Boccaccio a fost, indiscutabil, aceea a literaturii, așa după cum afirmă și într-un pasaj autobiografic din Genealogia deorum gentilium: „Nu știu care este vocația altora, dar a mea, așa cum s-a arătat încă din pântecele mamei mele, este clar studiul poeziei. Pentru aceasta, cred, am fost născut... Îmi amintesc perfect că, înainte de a împlini vârsta de șapte ani, fără să fi citit vreo poveste sau să fi auzit vreun profesor vorbind sau fără a ști
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cel mai mic preoții păcătuiau cu toții prin desfrânări trupești; și nu doar întru cele rânduite de fire, ci chiar și-n desfrânarea sodomiei, fără a cunoaște frâul pocăinței ori al rușinii [...] îi cunoscu pe toți drept lacomi și bețivi, robiți pântecelui ca dobitoacele și fără altă grijă decât desfrâul lor. [...] mai văzu că-s și zgârciți și atât de lacomi de bani, încât vindeau și cumpărau sângele asupriților, chiar și pe cel creștinesc și deopotrivă cu el și lucrurile sfinte, oricare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
eră nouă În care toate adevărurile de ieri au devenit erorile de astăzi, În care Încercările de economisire ruinează instituțiile, În care un uragan sau un război sunt binefaceri ale cerului, În măsura În care asemenea dezastre creează locuri de muncă și umplu pântecele șomerilor”.<footnote Samuelson A., L’Économique, p. 118. footnote>. Economia de piață (ca formă socială de organizare a unei economii de tip capitalist) și-a dovedit viabilitatea prin aceea că are la bază un mecanism social (cel al intereselor și
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]