3,151 matches
-
cultural, vestit mai ales pentru școala sa de drept; aici studiaseră și retori ca Zaharia Scolasticul sau Sever de Antiohia. Viața lui Sever, scrisă chiar de prietenul lui Sever, Zaharia, ne prezintă intensa activitate intelectuală de la Berit, centrată pe cultura păgînă și ascetismul creștin. Aluzii polemice la cultura păgînă se pot încă surprinde în opera lui Roman. Roman a fost un predicator care s-a servit de inspirația poetică pentru a da formă cuvîntului său, dar aceasta nu înseamnă că această
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
drept; aici studiaseră și retori ca Zaharia Scolasticul sau Sever de Antiohia. Viața lui Sever, scrisă chiar de prietenul lui Sever, Zaharia, ne prezintă intensa activitate intelectuală de la Berit, centrată pe cultura păgînă și ascetismul creștin. Aluzii polemice la cultura păgînă se pot încă surprinde în opera lui Roman. Roman a fost un predicator care s-a servit de inspirația poetică pentru a da formă cuvîntului său, dar aceasta nu înseamnă că această inspirație ar fi fost deficientă, chiar dacă era subordonată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a descoperi prezența lui Dumnezeu în istorie, fie ea laică sau bisericească. Socrate face o distincție între împărații buni și împărații răi, pentru că de comportamentul lor depinde viața statului roman și a Bisericii. Această convingere era răspîndită și în cultura păgînă, de exemplu la retorul Temistios, un literat foarte influent la curtea de la Constantinopol. Poate istoricul intenționa să propună din nou, prin analogie cu concepțiile păgîne referitoare la idealul suveranului perfect, o concepție referitoare la „bunul împărat” creștin. în orice caz
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lor depinde viața statului roman și a Bisericii. Această convingere era răspîndită și în cultura păgînă, de exemplu la retorul Temistios, un literat foarte influent la curtea de la Constantinopol. Poate istoricul intenționa să propună din nou, prin analogie cu concepțiile păgîne referitoare la idealul suveranului perfect, o concepție referitoare la „bunul împărat” creștin. în orice caz, atenția sa se îndreaptă mai cu seamă spre tulburările din sînul Bisericii; cu toate acestea, cînd povestește luptele dintre ortodocși și eretici, el nu aprofundează
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
secol producția de opere istorice încetează; în primele secole ale epocii bizantine se înregistrează - în interiorul lumii creștine - transformarea sau extincția acestui gen literar, în accepția sa clasică sau tradițională. Istoriografia din secolul al VI-lea va fi mai cu seamă păgînă. Din mediul cultural plin de viață din Gaza, în Palestina, despre care vom vorbi și atunci cînd ne vom ocupa de Procopius și de exegeza sa biblică, provine și Zaharia Scolasticul, care era poate chiar fratele lui Procopius. El ne
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ammonius, la ale cărui prelegeri Zaharia asistase pe cînd era student la Alexandria și de la care învățase doctrinele lui Aristotel. Opera e foarte interesantă și la nivel filozofic, dovedind că, în epocă, aveau încă loc discuții între creștini și intelectualii păgîni, în special între creștini și filozofii neoplatonici, care erau ultimii apărători ai păgînismului. Ne-au parvenit numai fragmente, în schimb, din Discuția în contradictoriu cu maniheii, scrisă în urma condamnării sectei respective, în 527, de către împăratul Iustinian. Discuția pare să fi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din care nu lipsesc observațiile nimerite și nici o anume subtilitate, iar un alt motiv ce ne trezește interesul constă în faptul că aici este folosit pentru prima oară pentru textul sacru termenul „introducere”, utilizat deja pentru operele analoage din filozofia păgînă, cum e cazul introducerii lui Porfiriu la logica lui Aristotel. Criteriile exegetice ale acestui scriitor necunoscut par apropiate de cele ale școlii antiohiene, pentru că Adrian pledează pentru evitarea interpretărilor prea îndrăznețe și pentru o lectură prudentă. Așa cum am spus, nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Siria, a cunoscut o relativă înflorire care s-a reflectat și în activitatea culturală timp de cîteva decenii în secolele al V-lea și al VI-lea. Aici funcționau școli de mare valoare, din care au provenit mulți scriitori păgîni cu un nivel ridicat de cultură retorică și filozofică: Coricius din Gaza, Enea din Gaza și Zaharia Scolasticul sînt cîțiva dintre acești literați; primii doi vor fi doar amintiți aici, pentru nu s-au ocupat de teme creștine, deși erau
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
legătură și cu prezenta lucrare, deoarece, în esență, nu este o scriere geografică în sens științific, așa cum fuseseră operele clasice, ci o operă de exegeză a cosmografiei biblice. Scriitorul polemizează atît cu geografii, cît și cu astronomii și cu matematicienii păgîni și se bazează pe cosmografiile lui Moise și ale scriitorilor Bisericii. Ca atare, în prima și în a doua carte, pornind de la Scriptură, el susține că pămîntul nu este o sferă, ci un disc, afirmații demonstrate pe larg în a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a zecea, consemnează mai multe mărturii ale Sfinților Părinți. Apoi, pe neașteptate, urmează o descriere a animalelor și a arborilor din India și din insula Taprobane (Ceylon), iar o a douăsprezecea carte are menirea de a arăta că mulți scriitori păgîni atestă vechimea operelor scrise de Moise și de Profeți. Aceste ultime două cărți sînt probabil un adaos redactat de altcineva mai tîrziu, însă amîndouă sînt alcătuite pe baza unor opere ale lui Cosma: cartea a unsprezecea a fost, poate, compusă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1915, 2, 3; Ibrăileanu, Opere, III, 374-375; Ciorănescu, Teatru rom., 183; D. Caracostea, Ovidiu Bârlea, Problemele tipologiei folclorice, București, 1971, 175-176; Ist. lit., III, 580; Bârlea, Ist. folc., 335-338; Dicț. lit. 1900, 802-803; Iordan Datcu, Th. D. Speranția și sărbătorile păgâne ale poporului român, ST, 1993, 12; Mircea Popa, The Jewish World in the Romanian Novel, „Studia judaica”, 1993; Datcu, Dicț. etnolog., II, 215-216; Datcu, Repere, 118-126; Dicț. scriit. rom., IV, 311-313. L. Bd.
SPERANŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289825_a_291154]
-
răscoalei a fost așezarea „urâciunii pustiirii” pe altarul jertfelor. Se pare că această formulă reprezintă forma criptică a numelui zeului sirian Baal Șamain; în ceea ce privește noutatea profanării, „se presupune că este vorba despre un altar suprapus celui vechi, destinat aducerii sacrificiilor păgâne”. Pe lângă toate acestea, evreii erau siliți să nu mai țină sabatul, să consume mâncăruri interzise și să nu mai practice circumcizia. Antiochos închină templul lui Zeus Olimpianul, autorizează jertfele păgâne și prostituția rituală la Ierusalim. Toate aceste măsuri făceau parte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorba despre un altar suprapus celui vechi, destinat aducerii sacrificiilor păgâne”. Pe lângă toate acestea, evreii erau siliți să nu mai țină sabatul, să consume mâncăruri interzise și să nu mai practice circumcizia. Antiochos închină templul lui Zeus Olimpianul, autorizează jertfele păgâne și prostituția rituală la Ierusalim. Toate aceste măsuri făceau parte dintr‑un foarte ambițios proiect de elenizare forțată a Iudeii, căruia populația i se opunea cu îndârjire, în ciuda existenței unui număr important de „colaboraționiști”. Capitolul 7 redă această situație de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
IV‑lea cu evreii elenizanți (7 ani). Perioada încetării sacrificiilor va dura din 25 Kislev, anul 168, până la 25 Kislev 165 (cf. 1Mac. 1,59; 4,52). După cum am menționat mai devreme, „urâciunea pustiirii” se referă probabil, la un altar păgân ridicat peste altarul arderilor de tot. Expresia ϑ∈ ∃∗Ξ8Λ(:∀ ϑ↑Η ƒΔ0: φΦγΤΗ apare de trei ori în Cartea lui Daniel (9,27; 11,31; 12,11) și o singură dată în 1Mac. 1,54. La Sfinții Părinți, Anticristul apare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu Cartea lui Daniel (7,3). Trupurile neînsuflețite ale martirilor „vor zăcea pe ulițele cetății celei mari, care se cheamă, duhovnicește, Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor. Și din popoare, din seminții, limbi și din neamuri [păgâne] vor privi la trupurile lor trei zile și jumătate” (Apoc. 11,8). Trupurile nu vor fi, așadar, îngropate, semn de supremă dezonoare. Locuitorii pământului se vor bucura văzându‑i morți, dar bucuria lor se va transforma curând în groază, căci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un moment asupra simbolurilor mitologice folosite de autor în acest capitol al Apocalipsei. Femeia reprezintă poporul lui Israel - ea poartă pe cap o cunună de douăsprezece stele care închipuie cele douăsprezece seminții. Nu ne vom ocupa aici de modelele anterioare, „păgâne”, ale acestor simboluri. În schimb, modelul scripturistic se regăsește în bine cunoscutul verset de la Isaia 7,14 (LXX), în care se vorbește despre o fecioară care „va lua în pântece și va naște fiu”. Creștinii au văzut întotdeauna acest verset
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe cei ce locuiesc în cer. 7Și i s‑a dat să facă război cu sfinții și să‑i biruiască [cf. Dan. 7,8]; și i s‑a dat ei stăpânire peste toate triburile și popoarele și limbile și neamurile păgâne [cf. Dan. 3,7.29.31; 5,19; 6,25; 7,14]. 8Și i se vor închina ei toți cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului celui înjunghiat. [...] 11Și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cortul Lui și pe cei ce locuiesc în cer” (13,6). Prin puterea ei demonică, dar cu îngăduința lui Dumnezeu, fiara va învinge „sfinții” - inclusiv martorii din capitolul 11 - și va pune stăpânire pe triburile lui Israel, precum și pe popoarele păgâne. Puținii credincioși care vor mai fi rămas vor înfrunta martiriul, singura posibilitate de mântuire. În descrierea atrocităților fiarei, autorul are în vedere situația comunității creștine din care face parte. El justifică aceste atrocități, integrându‑le în planul de mântuire al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
foarte strict în privința respectării tradiției biblice, istorioara apocrifă a căderii îngerilor, descrisă cu numeroase detalii în 2 Enoh, filozoful nostru ar fi fost imediat sancționat. Aceeași reținere, din aceleași motive, după cum am văzut, și în privința figurii Anticristului. În fața unui public păgân, această figură ar fi reprezentat, dimpotrivă, un argument de primă importanță. Miza principală a celor două Apologii este deculpabilizarea creștinismului în fața puterii imperiale. În plan secundar se află sensibilizarea păgânilor și eventuala lor convertire. Descoperim în Iustin un creștin înzestrat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
imperiale. În plan secundar se află sensibilizarea păgânilor și eventuala lor convertire. Descoperim în Iustin un creștin înzestrat cu tehnica persuasivă și puterea de seducție proprii filozofiei. A.D. Nock a arătat în ce punct se întâlnesc, în fond, modelele filozofice păgâne (mai ales cel platonician), cu cel iudeo‑creștin. Credința într‑un adevăr unic și salvator este definitorie pentru cele două atitudini spirituale. În consecință, Iustin, convertindu‑se la creștinism, nu a făcut decât să‑și convertească ambiția soteriologică de tip
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să‑și convertească ambiția soteriologică de tip platonic - filozofie a revelației finale, epoptice - la creștinism - religie a revelației inițiale. Această conversație este marcată de renunțarea la Satan, adică la „principele acestei lumi” și, în același timp, zeul suprem al cultelor păgâne. Dumnezeu (ΔΔ0ϑ≅Η, în viziunea lui Iustin) l‑a așezat pe om ca stăpân al pământului, iar pe îngeri, păzitori ai tuturor celor de sub cer, inclusiv ai oamenilor (2 Apol. 5, 3‑4): Dar îngerii, călcând orânduirea [rânduiala] aceasta, s
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lungul întregii istorii. Socrate este primul care a îndrăznit să denunțe tertipurile demonilor, dar aceștia au reacționat prompt ridicându‑i pe atenieni împotriva înțeleptului. La fel s‑a întâmplat cu Isus, Logosul întrupat. Mântuirea devine posibilă tuturor oamenilor, greci sau păgâni, în virtutea faptului că un 8(≅Η ΦΒγΔ:∀ϑ46Η există ascuns în adâncul sufletului fiecăruia. Această „sămânță” iese la lumină în momentul botezului. Cum a fost deci posibil ca oamenii să nu‑l recunoască pe Isus, Logosul prin excelență? Pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în adâncul sufletului fiecăruia. Această „sămânță” iese la lumină în momentul botezului. Cum a fost deci posibil ca oamenii să nu‑l recunoască pe Isus, Logosul prin excelență? Pentru că, explică Iustin, demonii au zădărnicit adevărata revelație, falsificând‑o prin intermediul poeților păgâni. Aceștia cunoșteau previziunile profeților, dar nu le înțelegeau adevăratul mesaj. Mai exact, sensul profețiilor veterotestamentare a fost intenționat deformat de demoni. De exemplu, profeția lui Moise din Geneză 49,10‑11 (LXX) - „10 Căpetenie nu va lipsi din [neamul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deformat de demoni. De exemplu, profeția lui Moise din Geneză 49,10‑11 (LXX) - „10 Căpetenie nu va lipsi din [neamul lui] Iuda și cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni ce i‑a fost hărăzit; el este așteptarea neamurilor [păgâne]. 11Își va lega mânzul de vița de vie [...]. În vin își va spăla haina sa și‑n sânge de strugure, veșmântul său” - se află, după părerea lui Iustin, la baza mitului lui Dionysos, zugrăvit de demoni ca un creator al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
își va spăla haina sa și‑n sânge de strugure, veșmântul său” - se află, după părerea lui Iustin, la baza mitului lui Dionysos, zugrăvit de demoni ca un creator al podgoriilor și al misterelor dionisiace (1 Apol. 5, 6). Mitul păgân spune că zeul, născut din Zeus și din Semele, deși devorat de Titani, s‑a ridicat din nou la ceruri, așa cum se întâmplă mai târziu cu Isus. În realitate, prorocia lui Moise nu are nici o legătură cu mitul lui Dionysos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]