8,329 matches
-
chiar la masca de carnaval. E primul lucru care se preia, în mișcarea de emancipare a unei lumi destul de nepregătite și de neștiutoare s-o poarte și, în consecință, primul care se pierde. În piesele care prelungesc lumea lui Caragiale, pălăria face carieră. Cine nu știe de pălăria lui Spirache din Titanic Vals, scumpă, de felui, ca nobilă inutilitate, și apoi sacrificată, tot mai mult, rațiunii practice a familiei? Până, de altfel, la desființarea ei - de unde era un moft aristocratic, ajunge
Pălăriile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5467_a_6792]
-
lucru care se preia, în mișcarea de emancipare a unei lumi destul de nepregătite și de neștiutoare s-o poarte și, în consecință, primul care se pierde. În piesele care prelungesc lumea lui Caragiale, pălăria face carieră. Cine nu știe de pălăria lui Spirache din Titanic Vals, scumpă, de felui, ca nobilă inutilitate, și apoi sacrificată, tot mai mult, rațiunii practice a familiei? Până, de altfel, la desființarea ei - de unde era un moft aristocratic, ajunge o pomană burgheză. În Gaițele lui Kirițescu
Pălăriile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5467_a_6792]
-
inutilitate, și apoi sacrificată, tot mai mult, rațiunii practice a familiei? Până, de altfel, la desființarea ei - de unde era un moft aristocratic, ajunge o pomană burgheză. În Gaițele lui Kirițescu, lumea devine ceva mai selectivă: „Cum îmi stă, țațo, cu pălărie?” (pretenția); „Parcă ești un câine cu oala-n cap” (sancțiunea). Orice complezență a dispărut. Pălăria pică, deci, între două lumi. De la pălăriile spectaculoase, ca ale eroinelor de five o’clock - întrebarea-cheie despre „Protopopeasca a tânără” este „cu ce pălărie era
Pălăriile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5467_a_6792]
-
desființarea ei - de unde era un moft aristocratic, ajunge o pomană burgheză. În Gaițele lui Kirițescu, lumea devine ceva mai selectivă: „Cum îmi stă, țațo, cu pălărie?” (pretenția); „Parcă ești un câine cu oala-n cap” (sancțiunea). Orice complezență a dispărut. Pălăria pică, deci, între două lumi. De la pălăriile spectaculoase, ca ale eroinelor de five o’clock - întrebarea-cheie despre „Protopopeasca a tânără” este „cu ce pălărie era?” - la acelea fără nici un fason, atârnate în cuierul vreunei berării, acoperământul quatre saisons face și
Pălăriile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5467_a_6792]
-
ajunge o pomană burgheză. În Gaițele lui Kirițescu, lumea devine ceva mai selectivă: „Cum îmi stă, țațo, cu pălărie?” (pretenția); „Parcă ești un câine cu oala-n cap” (sancțiunea). Orice complezență a dispărut. Pălăria pică, deci, între două lumi. De la pălăriile spectaculoase, ca ale eroinelor de five o’clock - întrebarea-cheie despre „Protopopeasca a tânără” este „cu ce pălărie era?” - la acelea fără nici un fason, atârnate în cuierul vreunei berării, acoperământul quatre saisons face și platitudinea, și ridicolul unei societăți în care
Pălăriile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5467_a_6792]
-
cu pălărie?” (pretenția); „Parcă ești un câine cu oala-n cap” (sancțiunea). Orice complezență a dispărut. Pălăria pică, deci, între două lumi. De la pălăriile spectaculoase, ca ale eroinelor de five o’clock - întrebarea-cheie despre „Protopopeasca a tânără” este „cu ce pălărie era?” - la acelea fără nici un fason, atârnate în cuierul vreunei berării, acoperământul quatre saisons face și platitudinea, și ridicolul unei societăți în care eleganța nu se mai poartă. Este întruparea pretențiilor de distincție, care sfârșesc în cea mai desăvârșită uniformitate
Pălăriile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5467_a_6792]
-
și platitudinea, și ridicolul unei societăți în care eleganța nu se mai poartă. Este întruparea pretențiilor de distincție, care sfârșesc în cea mai desăvârșită uniformitate. Ușoară, de vară... În vremea când, în varianta pentru dame, li se zicea și mode, pălăriile au, prinsă la panglică, eticheta efemerului. Că le ia vântul, sau că se pierd, pur și simplu, în învălmășeală sau din neatenție, suferă de o nestatornicie care este a lumii pe care o acoperă prost și o dezvăluie bine. Se
Pălăriile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5467_a_6792]
-
O oră mai târziu telefona Bucureștiului noutatea. Un mic scoop - dar scoop, totuși - care l-a costat mai mult decât onorariul lunar primit de la marele cotidian central. Căci, ca să nu stârnească bănuieli, plecase în capul gol, lăsând pe spătarul scaunului pălăria sa nouă, scumpă, dintr-un fetru fin, o „Borsalino”. Pădurea Carlo, lectorul de italiană, își ia rămas bun de la noi. Iese la pensie. Vocea lui puternică de tenor, care face să vibreze geamurile, a înveselit toate rarele, scurtele noastre agape
Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/5385_a_6710]
-
stranii, poartă pecetea unei poezii tulburătoare: „Oamenii pe care îi întâlneam în drumul meu erau niște lungani purtători de fustanele... Pasul lor era lent, măreț - aș zice - așa cum e totdeauna în Orient. Unii purtau pe cap fesuri albe, iar alții pălării femeiești mari de tragedie - cu aripi. Însă dintr-o dată o angoasă inexprimabilă mi-a copleșit inima. Acești oameni nu aveau ochi! Fusesem atent la ei: deja mă îngrijora privirea lor. [...] Am cugetat la amploarea întregii mele rătăciri, m-am așezat
Călătoriile grecilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5140_a_6465]
-
și civilizație fin de siècle din decorurile selectate cu minuția unui Luchino Visconti. Emil (Werner Stocker), un mic don Juan bulevardier, amestec de autor vagant de cărțulii cu aventuri siropoase și circar, cu un șarm caragialesc, mustața îi lipsește și pălăria dată pe ceafă, intră în atenția a două femei care și-l dispută. Bertha (Dominique Sanda) și Lissy (Dana Vavrova) aparțin aceleiași bresle, una este o damă de companie trăind într-un lux orbitor, cealaltă are aceeași lucrativă meserie, dar
Retrospectivă Radu Gabrea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5338_a_6663]
-
în viață ce-am învățat. În Iubirea față de aproapele, Sébastien trage următoarea concluzie: „Orice prietenie este o limită, orice familie, o închisoare, orice căsătorie, o încarcerare. De-ar fi putut camarazii mei să mă uite o clipă ca pe o pălărie pe un scaun.” Pascal Bruckner subscrie? A, nu! Sau da, doar în parte, pentru că acolo e vorba de un personaj anume care spune asta, e foarte subiectiv. Da, putem să vedem cuplul ca pe o închisoare, adevărata întrebare fiind de ce
Pascal Bruckner despre paradoxurile iubirii () [Corola-journal/Journalistic/5355_a_6680]
-
ale unui real absurd în care criteriile curente ale calității se suspendă: „nu plîng / la traviata / doar cînd toc ceapă / lacrimile mele / miros ca o gură de mort” (fereastra deschisă). Sau nu mai puțin explicit, prin recursul la sapiența extrem-orientală: „pălăria conică / din pai de orez / este cea mai potrivită / ea te apără de ploaie și de concepte / acestea se scurg de pe ea / ne spuse înțeleptul chu van an” (chu van an spuse). În același registru exotic ni se propune o
O viziune gravă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5368_a_6693]
-
voiam să te aud spunând.” Dar știam amândoi că mințisem. „De azi înainte, rămâi pe mâna mea”, îmi spusese Sartre când mă anunțase că am fost admisă. Îi plăceau prieteniile feminine. Prima dată când îl văzusem la Sorbona purta o pălărie și discuta aprins cu o candidată la agregare, mare și deșălată, pe care am găsit-o foarte nasoală; îi displăcuse și lui; se împrietenise cu alta, mai drăguță, dar care îi făcea tot felul de încurcături, așa că se certase rapid
Simone de Beauvoir - Memoriile unei fete cuminți () [Corola-journal/Journalistic/5232_a_6557]
-
drum pe culoarul ticsit de studenți care ducea la amfiteatrul Hasdeu (et. II), silueta profesorului (nu prea înalt de statură) aducea o notă de distincție vestimentară nu foarte obișnuită la profesorii noștri. Un mantou bleumarin tăiat după ultima modă, o pălărie ŤEdenť (cum i se spunea după numele ministrului de externe al Angliei), o geantă diplomat (lucru foarte rar pe atunci) de care nu se despărțea niciodată și în care, se spunea, păstra manuscrisele traducerilor sale din dramaturgia shakesperiană (integrale) îi
Ritmuri memoriale by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6664_a_7989]
-
dintre zecile de autoportrete, realiste sau imaginare, pe care le-a compus. A dorit mereu să demonstreze că lucrările sale fac parte integrantă din istoria artei europene. Rând pe rând, se reprezintă ca un "dandy" de inspirație rubens-iană ("Autoportret cu pălărie înflorată"), cu un gest al mâinii ce-l invocă pe Dürer, ca un schelet ("Portretul meu în 1960") sau ca o insectă parcă descinsă dintr-un desen de Odilon Redon. Pictate cu agilitate, în culori stridente, "Mirarea măștii Wouse", "Schelete
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
domnule avocat. - Și care e motivul, domană? - Nu mi-a fost credincios. - Adică? - Adică mi-am dat seama că nu e tatăl copilului meu. Era odată un cerșetor care se așeza mereu lîngă o biserică pentru a cerși cu o pălărie în mînă. Într-o zi, vine cu două pălării. Un enoriaș se apropie de el și-l întreabă: - Domnule dragă, de ce aveți două pălării? Cerșetorul răspunde: - Adevărul este că mi-a mers atît de bine încît m-am hotărît să
BANCUL ZILEI: Cum ştie o femeie că bărbatul nu i-a fost credincios? () [Corola-journal/Journalistic/66943_a_68268]
-
a fost credincios. - Adică? - Adică mi-am dat seama că nu e tatăl copilului meu. Era odată un cerșetor care se așeza mereu lîngă o biserică pentru a cerși cu o pălărie în mînă. Într-o zi, vine cu două pălării. Un enoriaș se apropie de el și-l întreabă: - Domnule dragă, de ce aveți două pălării? Cerșetorul răspunde: - Adevărul este că mi-a mers atît de bine încît m-am hotărît să-mi deschid o sucursală. - Tată, care este diferența dintre
BANCUL ZILEI: Cum ştie o femeie că bărbatul nu i-a fost credincios? () [Corola-journal/Journalistic/66943_a_68268]
-
Era odată un cerșetor care se așeza mereu lîngă o biserică pentru a cerși cu o pălărie în mînă. Într-o zi, vine cu două pălării. Un enoriaș se apropie de el și-l întreabă: - Domnule dragă, de ce aveți două pălării? Cerșetorul răspunde: - Adevărul este că mi-a mers atît de bine încît m-am hotărît să-mi deschid o sucursală. - Tată, care este diferența dintre prosperitate și criză? întreabă Bulă. - E simplu, Bulă. Prosperitate înseamnă Mercedes, șampanie, vilă la Snagov
BANCUL ZILEI: Cum ştie o femeie că bărbatul nu i-a fost credincios? () [Corola-journal/Journalistic/66943_a_68268]
-
Andra, unul dintre cei trei jurați de la ”Românii au talent”, recunoscând că l-ar lua acasa. După ce a interpretat un număr demn de un mariachi, Frone i-a dedicat Andrei două piese, în aplauzele sălii. Concurentul cu chitară și o pălărie deosebită nu a dorit să lase chitara din mână și chiar i-a cântat și lui Smiley un refren în greacă. Cel mai surprins a fost Mihai Petre care a recunoscut că regretă că nu l-a ales la preselecție
Românii au talent: Află cui i-a spus Andra că este visul oricărei femei () [Corola-journal/Journalistic/66950_a_68275]
-
privire aruncată în inima lumii despre care scrie: - Îi așteptam și am început să vorbesc cu un om caraghios. Un negru mic... Un negrotei? - Nu, era alb, dar era îngrozitor de bronzat și de prost îmbrăcat - n-avea nici cravată, nici pălărie. Și totuși, mi-a spus niște lucruri amuzante. Spunea că am cea mai bună digestie pe care a văzut-o vreodată și spunea că dacă mi se rupe breteaua rochiei, țara ar fi devastată. Spunea că e de profesie mincinos
Primul Faulkner (VIII) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6708_a_8033]
-
diferite, experiențe diferite, ba chiar și opinii diferite, expuse pe larg într-o corespondență savuroasă și adeseori paradoxală. N-aș vorbi, totuși, despre roman epistolar (narațiunea e ca și inexistentă, iar aspectul de lettres russes rămâne o convenție ieșită din pălăria unui singur autor), cât despre, schimbând tot ce-i de schimbat, dialoguri platonice. Ceea ce îndreptățește impresia, remarcată de mai toți cronicarii, că Ernu ia lucrurile de la zero, fără a se sinchisi de reziduurile analitice sedimentate în timp. Un bun exemplu
La pachet by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6710_a_8035]
-
insistenței pisăloage cu care Brâncuși solicita tot felul de amănunte legate de ambient și de vecinătăți, ceea ce pentru ploieșteni era insuportabil, dar și, pe de altă parte, pe insistența celor din urmă ca monumentul marelui scriitor să fie prevăzut cu pălărie, ceea ce, pentru Brâncuși, era inacceptabil și ofensator. Pălăria putea fi un element de compoziție rezonabil pentru un retor ca Baraschi (a se vedea rezultatul mai mult decît modest din Piața Caragiale!), însă în nici un caz pentru elipticul Brâncuși, a cărui
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
de amănunte legate de ambient și de vecinătăți, ceea ce pentru ploieșteni era insuportabil, dar și, pe de altă parte, pe insistența celor din urmă ca monumentul marelui scriitor să fie prevăzut cu pălărie, ceea ce, pentru Brâncuși, era inacceptabil și ofensator. Pălăria putea fi un element de compoziție rezonabil pentru un retor ca Baraschi (a se vedea rezultatul mai mult decît modest din Piața Caragiale!), însă în nici un caz pentru elipticul Brâncuși, a cărui specialitate nu era, totuși, creația vestimentară. Dincolo de acest
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
existenței individuale, cel de-al doilea denunță stereotipia privirii și mimesisul estetic, tirania memoriei muzeificate și impostura orgolioasă a formelor redundante. Iar dincolo de toate acestea, și chiar dincolo de orice întîlnire în spațiul vreunui proiect cum a fost cel ratat din pricina pălăriei, opera celor doi mari artiști mai are ceva în comun: haloul ei metafizic. Dar și la Caragiale, și la Brâncuși, acesta este o consecință legitimă, și nu o premisă chinuitoare. N. B. Sculptorul Ioan Bolborea va amplasa în curînd, pe pajiștea
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
după ce Francisc Munteanu l-a văzut pe platouri și l-a luat direct pentru a interpreta rolul Pistruiatului. “Eram emoționat și îmi era teamă. Ce să fac în momentul ăla? (...) Am văzut și eu un muncitor de acolo cu o pălărie pe cap și i-am spus: Nene, ce pălărie frumoasă ai! A zis mama că o să îmi ia și mie una dar n-are bani acum. Atunci Francisc Munteanu a spus: Stop! Dați-l jos, el e Pistruiatul. Și așa
Pistruiatul despre Sergiu Nicolaescu: l-am perceput ca pe un om rece, respingător () [Corola-journal/Journalistic/67250_a_68575]