KorAP: Find »[drukola/base=pătrundere & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...252 >

6,278 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Gesta Hungarorum", datat secolul XII, dar care se referă la situația istorică din secolul al X-lea. Concentrările demografice din teren, constatate arheologic, corespund organismelor statale de pe teritoriul Transilvaniei, de tip voievodat (ducat), țări conduse de voievozi (duci).18 După pătrunderea în Transilvania, oștile triburilor maghiare au cucerit prin luptă teritoriile voievodatelor întâlnite aici. Astfel, spre vest, până în zona bazinului superior al Tisei, între Someș și Mureș, se întindea un voievodat ("terra", conform cronicii), ce corespundea ca teritoriu marii concentrări de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este vorba despre voievodatul românesc al Albei, învecinat spre nord cu fostul voievodat al lui Gelu, care se întindea spre apus până la Munții Apuseni, spre sud până la marginile Țării Hațegului și ale Țării Făgărașului, iar spre est până la Carpați. După pătrunderea lor inițială, la începutul secolului al X-lea, ungurii s-au retras în cea mai mare parte, iar cei rămași, puțini, au fost asimilați de majoritatea româno-slavă din teritoriile cucerite. Unele căpetenii și ungurii de rând rămași aici au conviețuit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al IX-lea, creștinarea bulgarilor (864-865) a avut consecințe însemnate în regiunile învecinate românești, mai ales în Dobrogea și Banat. Evenimentele bisericești sud-dunărene, conturate după 864, au influențat mult ținuturile nord-dunărene, în acest fel, s-a născut teza tradițională a pătrunderii liturghiei slave, prin filieră bulgară, considerată firească și acceptabilă de istorici, în general (mai puțin Iorga). Această pătrundere instituțională (liturgică și organizatorică) a formelor bisericii (creștine) bulgare s-a petrecut, mai întâi, în Dobrogea, provincie de margine a țaratului bulgar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Banat. Evenimentele bisericești sud-dunărene, conturate după 864, au influențat mult ținuturile nord-dunărene, în acest fel, s-a născut teza tradițională a pătrunderii liturghiei slave, prin filieră bulgară, considerată firească și acceptabilă de istorici, în general (mai puțin Iorga). Această pătrundere instituțională (liturgică și organizatorică) a formelor bisericii (creștine) bulgare s-a petrecut, mai întâi, în Dobrogea, provincie de margine a țaratului bulgar, acolo unde tradițiile creștinismului paleo-bizantin aveau rădăcini adânci și unde, după organizarea bisericii bulgare, în secolul al X

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
italieni, germani. Înființarea orașelor în toate cele trei țări române este un fapt de istorie universală, crede P. P. Panaitescu, ce privește întreg sud-estul Europei, nu doar istoria românească. Posedăm informații (date) ce dovedesc existența unor târguri românești, încă înainte de pătrunderea economică germano-flamandă din Europa centrală spre est, într-o perioadă anterioară întemeierii statelor și deschiderii drumurilor comerciale spre Dunăre și Marea Neagră. Astfel, viața economică-comercială a orașelor din Țara Românească și Moldova, în secolele XIII-XIV, poate fi considerată o pelungire a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dus la apariția unei curți și a unui târg-un act al papii amintește cu prilejul năvălirii mongolilor de "civitas de Mylco" (Milcov), civitas, adică orășel întărit, aflat pe drumul din Moldova de Jos. Alte orașe amintite după aceea, în urma pătrunderii franciscanilor, în 1345, înainte de descălecarea Moldovei, sunt Siret, Suceava, Hotin, Baia. Orașele de la est de Carpați sunt menționate documentar în secolele XII-XIII. Orașele erau comunități privilegiate, înzestrate cu personalitate juridică-ele se puteau judeca în această calitate cu boierii și mănăstirile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
năvălirea slavo-bulgarilor, în secolul al VII-lea, au fost reluate odată cu revenirea acestuia în regiunea dunăreană. Instalată solid în sudul fluviului, la începutul secolului al XI-lea, stăpânirea bizantină s-a extins și la nord de Dunăre, nu numai prin pătrunderea monedei sale (vezi cap. VIII), dar și prin expedițiile militare întreprinse aici. Această nouă etapă a relațiilor cu Imperiul avea loc sub semnul feudalismului, predominant acum în estul și sud-estul Europei. Chiar din momentul revenirii în zonă, împărăția bizantină înlătura

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mult înainte de instalarea ungurilor în Panonia, la sfârșitul secolului al IX-lea. Conviețuirea secuilor cu ungurii, anterior anului 896, este atestată de mai multe izvoare narative medievale. Astfel, Anonymus, Simon de Keza, Cronica lui Thurocki, Chronicon Vindobonense subliniază că, înainte de pătrunderea ungurilor în Panonia, secuii le-au ieșit înainte și au cucerit împreună Panonia, apoi au trăit laolaltă cu ungurii. Izvoarele medievale arată ca secuii luptau în fruntea armatei maghiare, în avangardă-era un vechi obicei al nomazilor. Secuii fiind asociați cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Una din cauzele aducerii, în 1211, a cavalerilor teutoni în Țara Bârsei sunt și aceste atacuri. Iar când, în 1213, comitele Ioachim de Sibiu a fost trimis în fruntea oastei la Vidin, căpeteniile cumane din Câmpia munteană s-au opus pătrunderii de forțe militare străine în teritoriile aflate sub dominația lor politică. Migrarea spre apus a turanicilor, în jurul lui 1220, s-a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au fost atacate de șahul Horezmului. Înfrângerile suferite de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
constituit Episcopia cumanilor, sub protecția Romei și a coroanei ungare. Dar marea invazie mongolă din 1236-1241 a curmat pentru totdeauna supremația politică și militară a neamurilor nomade turce (pecenegi, uzi și cumani), în spațiul extra-carpatic, ce dăinuia de câteva secole. Pătrunderea mongolilor a provocat exodul spre apus a unei părți însemnate a cumanilor, regiunile extra-carpatice fiind expuse invaziei, care s-au refugiat în Ungaria și Bulgaria, unde au fost asimilați în timp.10 Marea invazie mongolă (1241) " Din uriașul creuzet etnic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ulusul) mongol. În anii următori, 1226-1227, mongolii au atacat din nou tanguții din China, deoarece aceștia au refuzat să susțină militar campania din Asia Centrală.14 După cucerirea Horezmului, hoardele mongole au continuat înaintarea spre apus și au depășit fruntariile Asiei. Pătrunderea lor în Europa a fost în mare măsură datorată hazardului. Pornită inițial în urmărirea hanului Muhammad al Horezmului până în sudul Mării Caspice, armata mongolă condusă de Djebe și Subotai nu s-a mai întors pe același drum, ci a poposit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aserviți stăpânirii mongole. Dacă, pe de o parte, Hoarda de Aur a aservit politic teritoriile românești, pe de altă parte, aceasta a frânat tendințele expansioniste ale regatului Ungariei la sud și est de Carpați. Alți migratori După ce-am urmărit pătrunderea în regiunile noastre a populațiilor nomade de pecenegi, uzi, cumani și mongoli, trebuie să precizăm că, în teritoriile carpato-dunărene, s-au stabilit temporar și alte grupuri nomade mai puțin cunoscute. Berendeii. Menționarea lor în izvoare alături de triburile turce și analiza

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prin regiunile est-carpatice, astfel, necropolele de la Hansca (Basarabia) aparțin acestor bulgari. După dezmembrarea statului lor, unele grupuri chazare s-au împrăștiat spre apus. Un grup chazar, intrat în serviciul cnejilor ruși, este menționat în vecinătatea nordică a Moldovei, în contextul pătrunderii de cumani în Wolhynia, în anul 1106. Cete chazare au însoțit pe pecenegi în regiunile dunărene, în a doua jumătate a secolului al XI-lea. Anterior, kabarii, trib desprins din confederația chazară, au participat alături de maghiari la cucerirea Panoniei, ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cumanii este confirmată, în 1250, de scrisoarea regelui Bela IV către papa Inocențiu IV, unde se arată că la răsăritul Ungariei trăiau rutenii, cumanii și brodnicii. Deducem din aceste documente că grupuri ale brodnicilor se stabiliseră în sudul Moldovei, iar pătrunderea lor în teritoriile est-carpatice a avut loc în ultima parte a secolului al XII-lea. Nicetas Choniates menționează pe "bordoni și sciți", care au ajutat pe vlahi și bulgari, după 1185-istoricii cred că bordonii sunt sinonimi cu brodnicii, iar sciții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ținuturile noastre prin nord și au pătruns în Carpații păduroși. Înainte de a pătrunde în Ungaria, oști însemnate erau concentrate în preajma regiunilor extracarpatice. Despre atitudinea mongolilor față de populația (locuitorii) din teritoriile extra-carpatice, în 1240-1241, după supunerea Cumaniei și Rusiei, deci înaintea pătrunderii în Ungaria, avem informații neclare, contradictorii. Rogerius, în Carmen miserabile, susține că "în mod deliberat, mongolii nu s-au atins de zonele învecinate Ungariei, pentru ca la declanșarea invaziei plănuite să poată găsi aici hrană și nutreț pentru cai". Dar tot

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei. După Wilhelm de Rubruk, nomazii turanici așezau statui de piatră pe morminte (tumuli). În perioada îndelungată în care triburile nomade turcice au sălășluit în teritoriile nord-dunărene extra-carpatice, ele au stabilit legături cu populația autohtonă, românească. Pe de altă parte, pătrunderea călăreților nomazi turanici în regiunile de la nordul Dunării de Jos a provocat mari perturbații în evoluția normală a societății locale (românești). Caracterul prădalnic al migrației (năvălirii) turanicilor este reliefat de cronicile contemporane-atitudinea pecenegilor și cumanilor față de români a fost aceeași

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prima jumătate a secolului al XI-lea, iar în perioada următoare (secolele XII-XIII), acestea au devenit foarte rare deoarece autohtonii, sub presiunea nomazilor, s-au retras în regiunile de deal și podiș, unde se puteau apăra mai lesne.28 Prin pătrunderea turanicilor, apoi a mongolilor, întinse teritorii au fost dezafectate vreme îndelungată agriculturii, iar câmpia Bărăganului și stepa Bugeacului au avut o redusă populație până în epoca modernă. Pe lângă aceasta, populația ce locuia în apropierea teritoriilor unde sălășluiau nomazii se pare că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Roma și cnezatele Vladimir și Suzdal, pentru ca, în anii următori, să-și facă apariția și ierarhia ecleziastică latină în teritoriile ruse apusene, prin numirea de către papa Grigore IX a unui "episcop al Rusiei". Reușitele catolice în aria cumană și rusă, pătrunderea misionarilor dominicani până în regiunile Niprului și instalarea lor la Kiev, în 1229-1230, au purtat "avangărzile" misionare catolice până la marginea Europei, teritoriile dintre Volga și Ural, unde locuiau populații păgâne de seminții diverse, bulgari (Bulgaria Mare), unguri (Ungaria Mare). Zelul misionar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dominicanii din regatul Ungariei s-au străduit să-i convertească pe ungurii păgâni de la periferia Europei, în a doua misiune din 1234-1235dominicanul Iulian a reușit convertirea lor la creștinism, după ce a ajuns singur în regiunile lor de la răsărit de Volga. Pătrunderea (atacul) mongolilor dincoace de Urali, în 1236-1237, a impulsionat încă o dată apropierea de Roma, în sânul lumii ruse. Ajuns în țara mordvinilor, locuitori păgâni din zonă, dominicanul Iulian află despre dorința lor de a se converti la creștinism. Reușitele lumii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
universalismului roman, dar, provocată, stepa a reacționat devastator, în 1240-1241. 5 "Secolul mongol" (1241-1359) Evul mediu românesc propriu-zis este precedat de o perioadă mai lungă, pe care noi am numit-o "secolul mongol". Această perioadă cuprinde intervalul de timp dintre pătrunderea mongolilor în regiunile noastre, în 1241, și întemeierea Moldovei, în 1359. Este o secvență temporală caracterizată de apăsătoarea prezență a mongolilor în spațiul românesc, care au impus locuitorilor de la Dunăre și Carpați o serie de obligații tributare și care, prin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
urmată de un efort de organizare teritorial-politică. Noul cadru era alcătuit din patru mari entități politice, laice și bisericești: Episcopia cumanilor (la est de Carpați), Regatul Cumaniei (în Muntenia), Banatul Severinului și Țara Severinului (țară cnezială și voievodală).25 Începutul pătrunderii ungurești dincoace de munți l-a reprezentat chemarea cavalerilor teutoni în Transilvania-acțiunea este strâns legată de rolul Ungariei de cruciată perpetuă în Răsărit. Chemarea cavalerilor este asociată cu un pact încheiat în Orient de regele Andrei II-cruciat, mergând până în Egipt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rolul de instrument de permanentă cruciată pentru a-l acorda Ordinului teutonic. Ulterior, regele va reveni la misiunea cruciatei, uzurpată un timp de Ordin.26 În timpul acesta, prima jumătate a secolului al XIII-lea, românii de la sud de Carpați, unde pătrunderea cavalerilor apuseni "stârnise" (Iorga) o nouă viață în jurul fortificației (cloașterului) de la Câmpulung, rămași de-sine-stătători, începuseră opera de asimilare asupra oaspeților aduși de teutoni. De-aici intervenția (amestecul) papei cerând ajutorul regelui față de "acești oameni ce se zic vlahi" și, mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Scaunul roman.Un statut al cumanilor fusese elaborat de rege și fiul său, a urmat un nou aflux spre botez cu principi și nobili ce se produse în 1231, urmată de situația reflectată în scrisoarea din 1234 deja menționată. Odată cu pătrunderea până la Câmpulung a trupelor regești, dominicanii, miliție disciplinată a Sf. Scaun, au început opera misionară între păgâni (cumani)-probabil vor fi cunoscut noua credință prin contactele cu vechii locuitori. Regele, așa cum am văzut, proiecta constituirea unui nou episcopat, al Milcoviei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ungariei Andrei II face apel la cavalerii cruciați (teutoni) pentru apărarea hotarelor regatului, dar, în același timp, și pentru a lansa atacuri asupra cumanilor de la sud de Carpați ce primejduiau Imperiul de Constantinopol (vezi mai sus). Așa se face că pătrunderea bizantină la nordul Dunării a fost oprită încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, după revolta vlahilor, fiind înlocuită cu penetrația ungurească, după 1200. Dar infiltrarea arpadiană la sud de Carpați (în părțile Olteniei) este mai veche decât instalarea cavalerilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aduși aici, pentru că sud-estul regatului era considerat teritoriu (pământ) de cruciată împotriva păgânilor (cumanilor). Oaspeții teutoni, așa cum am văzut, își iau misiunea de cruciați în serios și reușesc prin lupte neobosite să diminueze puterea cumană din regiune.28 Concomitent cu pătrunderea lor la sud-est de Carpați (zona de curbură), o altă pătrundere ungurească se produce în partea de vest a regiunii, la apus de Olt, unde regatul arpadian a instituit un cadru politic nou prin înființarea, în aceste teritorii, a Banatului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]