20,853 matches
-
lui. Încercă să-i ghicească „problemele”, îl cercetează cu blândețe, pe un ton aproape matern (deși atât de tânără față de el!). Este destul de relaxată (liniștea oferită de somnul copiilor) și, la un moment, îi ia mâna ca să-i ghicească în palmă. Un gest spontan, „natural”! Este, pare-se, impresionată de mâna lui mare, de țăran, și mai ales de palma cărnoasă, cu protuberanțe pronunțate și linii adânci. Îi place să creadă că ea întârzie în a-i ține mâna, că are
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
față de el!). Este destul de relaxată (liniștea oferită de somnul copiilor) și, la un moment, îi ia mâna ca să-i ghicească în palmă. Un gest spontan, „natural”! Este, pare-se, impresionată de mâna lui mare, de țăran, și mai ales de palma cărnoasă, cu protuberanțe pronunțate și linii adânci. Îi place să creadă că ea întârzie în a-i ține mâna, că are o vizibilă satisfacție la descoperirea unor anumite „calități” în liniile din palmă. Rememorând, chiar i se pare că în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mare, de țăran, și mai ales de palma cărnoasă, cu protuberanțe pronunțate și linii adânci. Îi place să creadă că ea întârzie în a-i ține mâna, că are o vizibilă satisfacție la descoperirea unor anumite „calități” în liniile din palmă. Rememorând, chiar i se pare că în căutarea lor se ascunde o mângâiere abia reținută, aproape o „promisiune”... Încălzit de propria imaginație, Profesorul încearcă să se convingă că femeia din fața lui, la cei vreo 30 de ani ai ei, visează
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
au băut cei doi feți-frumoși” - își spune în gând). Teodora se lasă luată în brațe ca un copil, spre a fi dusă... unde altundeva decât în pat? El îi admiră mijlocul subțire și picioarele frumos desenate. Pe când îi prinde în palme fesele mici și rotunde, cu buzele se plimbă pe abdomenul ei catifelat și perfect întins, ajungând la celelalte buze, ale ei, aproape erecte. Pentru că l-a privit oarecum mirată (așa i s-a părut lui), îi răspunde în șoaptă: „E
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
certare” aplicată de P.H.L. „eroului” său, îl regăsesc pe Domnul R. un pic mai umil și mai înțelept. A mângâiat abdomenul deja rotunjit al Teodorei și se simte mai liniștit, mai împăcat. După ce și-a imaginat vietatea măruntă din dreptul palmei, s-a îngrozit de gândul spus cu voce tare deunăzi. N-a putut merge mai jos, cu mângâieri, ca altădată. Trebuie să admită că de-acum trupul dragei sale nu-i mai aparține! Da! Gândul egoist al bărbatului care nu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mângâindu-i cu mâna stângă obrazul nebărbierit. O studiază discret, voind să ghicească ce anume o face atît de liniștită în fața viitorului apropiat. Oare să fie curajul inspirat de ființa aceea mică pe care o simte și el acum sub palma pusă pe abdomenul deja voluminos? Lumina de pe chipul ei vine, desigur, tot din adânc, din arderea intimă în care se plămădește ghemul acela de celule vii, căpătând tot mai clar conformația unui trup uman. I-a fost dat femeii să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
sau de interes mai larg, măreț sau chiar purtând pecetea eroicului.” P.H.L. își contemplă personajul care își duce fetița de mână și meditează la toate acestea, pe cărarea dintre șoseaua națională și liziera pădurii. Profesorul îi simte degețelele în podul palmei, calde și fremătând, ca niște muguri gata să străpungă scoarța inertă și scorojită a pământului. Da, cam acesta-i adevărul: el însuși ca un pământ vechi, spălat de ploi, macerat de înghețuri și dezghețuri succesive. Iar ființa Clarei, fragilă, dar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
începe odată treaba. Întrucît nu aveau nici creion, nici hîrtie la ei pentru a face bilețele, Vlad luă o pietricică și i se adresă lui Virgil: Dreapta, ori stînga? Dreapta! zise cu inima îndoită Virgil. Dar, nenorocire! Vlad îi arătă palma dreaptă goală. Nu se mai putea face nimic. Deci Vlad va lucra împreună cu Ilinca, iar Virgil cu Bărzăunul. Dar mie nu-mi dați s-aleg? se miră Bărzăunul. Tu? pufni Vlad dîndu-și importanță. Tu sapă cu Virgil! Ce mai vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Dar treaba începută trebuia dusă la capăt fără doar și poate. Nedescoperirea comorii ar fi însemnat o înfrîngere prea dureroasă pentru întreaga echipă și orice participant era perfect conștient de urmări. Săpa deci fiecare cum putea, icnind, gemînd, scuipînd în palme, scoțînd exclamații de mirare cînd săreau scîntei la loviturile cazmalelor, îndemnîndu-se unul pe altul, mă rog, se cunoștea că te afli printre niște adevărați căutători de comori și nu printre șoricari! Mai trist era însă altceva: comoara încă nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Auzindu-l însă pe Vlad vorbind și, mai ales, ajungînd pînă la el scîncetele Ilincăi, deveni deodată foarte interesat. Lăsă totul baltă și alergă într-un suflet pînă la locul unde Ilinca se prăbușise pe o lespede, cu capul în palme, suspinînd. În urma lui alergă și Vlad. Ilinca!... răsună plină de duioșie întrebarea lui Virgil, te-ai lovit cumva? Și în imaginația lui o și vedea pe sărmana fată cu un deget zdrelit... ori cu o rană adîncă la picior... ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fiecare clipă, răsuna tot mai aproape. Hai să ne urcăm pe creasta zidului! dădu ideea salvatoare Virgil. Acolo nici ursul nu ne poate ajunge. Crezi tu? suspină Ilinca îngrozită. Hai! ziseră cu toții într-un glas și, cît ai bate din palme, pe cea mai înaltă coamă de zid se puteau vedea cinci capete înfricoșate, cu ochii holbați spre locul de unde venea lătratul lui Napoleon. Cum ajunseră sus însă, Vlad se simți cea mai nefericită ființă din lume. Gîndul că biata vacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ilinca se înfioră toată de o bucurie pe care n-o mai trăise. Mulțumesc mult, Virgil... mult de tot, mă-nțelegi? Ești cel mai... Dar nu mai continuă. Îmbrățișă iedul cît mai strîns și începu să-l mîngîie și cu palmele și cu obrazul. Frumosule... dragule... scumpule... măi moțoflicule... O să te duc acasă și o să... Ba să-l ducem la școală, la colțul viu, propuse Bărzăunul. Ce te bagi tu? îl repezi Virgil. Ba-i cel mai bun lucru, interveni Vlad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Ilincăi. Aceasta n-ar fi lăsat iedul din brațe altcuiva nici dacă s-ar fi desfăcut pămîntul în două. Zadarnic s-au chinuit însă să-i dea apă. Cum să dai apă cu sticla unui ied? Încercară să toarne în palmele lui Vlad și să-l apese pe ied cu botișorul acolo, dar tot degeaba. Sărmanul pui se uita cu ochii mari și speriați la fiecare, zbătîndu-se mereu să scape din brațele care-l încolăceau. Ce facem? Nu bea apă! Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
răspunse Virgil tot mai furios. N-ai decît să te duci singur, ori cu cine vrei și unde vrei tu! Cu mine ai terminat-o pentru totdeauna! Ba te interesează, frățioare, își muie vocea de tot Bărzăunul, bătîndu-l amical cu palma pe spate... Știu eu ce știu... ehe! Și tăcu cîteva clipe uitîndu-se țintă la Virgil. Dar acesta nu-l mai lua în seamă. Părea cu totul absorbit de alte gînduri. Ce-ai rămas așa... ca un triton împotmolit? îl scormoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tonul mai blînd. Trebuie să te superi? Nu mă s-supăr... Deh, bu-bunica zice că-s p-p-prea gras. De aia. Bărzăunul îl privi din cap pînă-n călcîie și ridică dintr-un umăr. Apoi scoase un strigăt prelung, lovindu-se cu palma peste gură și o luă la fugă înaintea tuturor. După ce intrară bine în adîncul pădurii începură cu toții să cînte, să chiuie, să se ascundă pe după copacii uriași și să rîdă cu mare poftă ori de cîte ori cineva cădea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
arunca în cascade. Ajunși pe un tăpșan fără verdeață, dar cu nenumărate vîrfuri de cremene de diverse culori, zăriră, nu departe înaintea lor, un perete uriaș de stîncă... Piatra Domniței! Am ajuns la Piatra Domniței! strigă fericit Bărzăunul bătînd din palme și arătîndu-le tuturor o priveliște de basm. Piatra Domniței Î ntr-adevăr, o priveliște mai frumoasă ca aceea nici că se putea imagina. Piatra Domniței răsărea nu numai din visul fiecăruia ca o împlinire meritată, dar în acele clipe părea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
posibilă că asta a fost ultima lor expediție în grup... Avea o voce înceată Bărzăunul, cu modelări stranii, de parcă atunci l-ar fi operat de amigdalită. După ce mi-a prezentat hotărîrea lui, a oftat prelung, și-a rezemat capul în palme și a privit cu multă nostalgie către munții din depărtare. Nu se poate să aibă totul un final așa de trist, m-am împotrivit eu. Odată ce ați făcut o descoperire așa de însemnată pentru știință, nu vă puteți retrage din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
noastră dacă am descoperi cu adevărat ceea ce se spune că există. Și, în cîteva cuvinte, Matei fu pus în gardă cu tot rostul expediției. Cum era și el extrem de interesat să vadă o asemenea minune, deveni cît ai bate din palme membru al grupului și porniră cu toții, nu înainte de a-l trimite pe Nuțu la bufetul din centru, să-i ceară patronului Știrbu cinci pahare de plastic, două pîini, 1 kg de telemea de oi, ceapă verde și sare. Te-așteptăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ierți... și... să nu fii supărată pe mine. Cum să fiu supărată pe tine?... Doar noi sîntem prieteni și nu ne uităm la copilăriile altora! Și Ilinca revărsă asupra sa toată căldura ochilor, zîmbindu-i prietenoasă și lovindu-l încet cu palma peste obraz: Blegule! Tomiță lăsă ochii în jos pierdut, dar grozav de fericit că Ilinca i-a vorbit mai apropiat ca niciodată. După două ore și mai bine de la acest schimb de vorbe întregul grup se pomeni, sfîrșind un urcuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
măcar o singură clipă amîndoi în acea imensitate de ireal și straniu... dar o surprinse transformată în stană de piatră, cu un zîmbet lung, de care se aninau toate zările și cu un deget rămas uitat, poate pentru totdeauna, în palma strînsă a lui Virgil... Altă pasăre neagră își luă zborul dintr-un cuib nevăzut și se pierdu în cer ori în negura abisurilor. Și era așa de tristă pasărea aceea, și soarele era trist, și toată lumea era tristă în ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
icnind și spetindu-se de credeai că te afli cel puțin în fața unor constructori de piramide egiptene. Stați așa! zise la un moment dat actorul uitîndu-se spre un bolovan colțuros, așezat pe o margine a blocului de stîncă, la cîteva palme deasupra capetelor lor. Stați să dau deoparte matahala aia de sus, să nu care cumva să ne cadă în cap. Și, după ce se feriră cu toții din preajma sa, nea Petrică împinse bolovanul într-o parte, dar nu reuși să-l dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nemuritor? Se vorbește mereu despre răpiri în spațiu, uite că a fost sechestrat un extraterestru de oameni?! Cei de față au înțeles că este o glumă și s-au amuzat copios, inclusiv Evelin care bătea, cu o plăcere tristă, din palme ca la teatru. Evelin: Vreau să particip la conferințele lui Adam și Eva, așa vă cunosc mai bine. Desigur: o întălnire cu un extraterestru deghizat într-o clonă....umană?! Profesorul: OK! x x x în laborator Robo și Cosmos discută
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
azi susțin o dizertație. Apoi vă duceți la navă, Cosmos să mai aducă ceva provizii pentru mesele lui Evelin. Aveți grijă cum vă expuneți; oamenii sunt curioși. în cinci minute plecăm. Iese. Robo: Mergem la vănătoare de iepuri! îsi bat palmele precum copiii cănd le reușește ceva. Cosmos: Cu vănatoarea am rezolvat, a rămas viața și Pămăntul. Robo: Așteaptă profesorul. Ies. în laborator intră Aurora și Evelin. Evelin: Unde au plecat cu elicopterul? Aurora: îl lasă pe profesor la Academie apoi
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
biscuiți. Are procese de conștiință că a mâncat așa mult... nu, nu e nevoie să-mi spună chestia asta ca s-o văd cum se ridică și cum întreabă la recepție dacă au wireless. Da, au. Își aranjează fusta cu palma deschisă, degetul mic puțin depărtat de celelalte, buzele strânse, umbre de riduri în colțul gurii. Log in. Mailul 1. Mailul 2. Mailul 3. Super. Mailul 3 s-a blocat. Ca tot sistemul, de altfel. Ar fuma. Cută dreaptă între sprâncene
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
atârnase deja de picior, în torcând spre el o privire cârpită și albastră pe la colțuri. O voia pe maică-sa. Dominique intră în bucătărie îngânând un cântecel fără noimă, atârnă săcoteiul cu mălai în cuiul de după ușă și-și șterse palmele de șorț, în timp ce Ivan își hrănea deja conștiin cios fiul, cu biscuiți muiați în lapte. Iar îi dai ciocolată? zâmbi ea, mângâind creștetul copilului. — Are și puțină scorțișoară. Un vârf de lingură de miere și trei boabe de piper. A
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]