1,756 matches
-
însoțite de acuzații de sodomie, în general, prin aceasta înțelegându-se contactul sexual anal homosexual și felația, ambele, practici sexuale standard printre homosexualii de azi. Chestiunea era valabilă în toate regatele catolice din vestul Europei și pe tot cuprinsul statelor papale. Concomitent, s-au înmulțit acuzațiile de vrăjitorie contra femeilor, inclusiv de contacte sexuale cu diavolul. Pedepsele pentru cei "dovediți" că ar fi practicat poziții "nefirești" erau drastice: trei ani penitență pentru poziția cu femeia deasupra, la fel pentru sex oral
Contact sexual anal () [Corola-website/Science/314230_a_315559]
-
800 de reprezentați din numeroase dieceze. Au avut loc 93 de ședințe ale conciliului între 8 decembrie 1869 și 1 septembrie 1870. Sarcinile primordiale pe care și le-a pus papa Pius al IX-lea, au fost definiția dogmei Infalibilității Papale și confirmarea poziției Bisericii Catolice față de raționalism, relativism, liberalism și materialism. În primele ședințe au fost discutate și aprobate două constiuții: prima "Dei Filius", Constituția Dogmatică a Credinței Catolice, și a doua "Pastor Aeternus", Prima Constituție Dogmatică a Bisericii lui
Conciliul Vatican I () [Corola-website/Science/314306_a_315635]
-
60 de participanți s-au abținut și au părăsit Roma cu o zi înainte de alegeri. Arhiepiscopul Antonio María Claret y Clará, confesorul familiei ragale din Spania și fondatorul Misionarilor Claretieni, a fost unul din cei mai ardenți apărători ai infailibilității papale și ai primatului Sfîntului Scaun. El a fost singurul participant la Conciliu care a fost canonizat ulterior de papa Pius al XII-lea în 1950. La conciliu au participat din partea Bisericii Române Unite cu Roma mitropolitul Ioan Vancea și episcopul
Conciliul Vatican I () [Corola-website/Science/314306_a_315635]
-
1950. La conciliu au participat din partea Bisericii Române Unite cu Roma mitropolitul Ioan Vancea și episcopul Iosif Pop Silaghi. Mitropolitul Vancea a făcut parte, împreună cu majoritatea covârșitoare a episcopatului din Austro-Ungaria, din gruparea care s-a opus adoptării dogmei infailibilității papale. Favorabili infailibilității au fost doar trei episcopi din Austria și unul singur din Ungaria, respectiv episcopul unit de Oradea Mare, Iosif Pop Silaghi. Episcopii romano-catolici de Oradea, István Lipovniczky, respectiv de Alba Iulia, Mihály Fogarassy, au făcut parte din grupul
Conciliul Vatican I () [Corola-website/Science/314306_a_315635]
-
folosit o singură dată prerogativa infailibilității, anume în anul 1950 cînd papa Pius al XII-lea a definit înălțarea la cer a Fecioarei Maria ca articol de credință pentru romano-catolici. Declarațiile unui Papă care exercită infailibilitate sînt referite ca definiții papale solemne sau învățături "ex cathedra". În conformitate cu învățăturile Conciliului Vatican I și a tradiției catolice condițiile pentru o învățătură "ex cathedra" sunt: 1. "Pontificul Roman" 2. "vorbește "ex cathedra"" ("cînd este în ipostaza de Păstor și Învățător pentru toți Creștinii și
Conciliul Vatican I () [Corola-website/Science/314306_a_315635]
-
unele culturi noi ca: orezul, pepenele, caisul, lămâiul.Din punct de vedere politic, cruciadele au înlesnit, în Europa apuseană, procesul de centralizare și de afirmare a regalității, ca urmare a slăbirii unei părți a nobilimii și a știrbirii adusă autorității papale. Pentru țărănime expedițiile în Orient au însemnat o sporire a obligațiilor, pentru a acoperi cheltuielile ce le făceau nobilii. Dar, în același timp, ele au stimulat procesul de eliberare a țăranilor din șerbie, eliberarea prin răscumpărare fiind și ea o
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
cardinalul Lajos Haynald, arhiepiscop de Kalocsa. Până azi, ortodocșii și protestanții contestă această idee, din varii motive. Conform teologiei catolice, sunt câteva concepte majore pentru înțelegerea revelației divine și infailibile: Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și Sfântul Magisteriu. Învățătura despre infailibilitatea papală face parte din Sfântul Magisteriu, ce la rândul său este compus din conciliile ecumenice și „magisteriul universal și comun”. Învățăturile infailibile ale papei trebuie să se bazeze ori, cel puțin, să nu contrazică Sfânta Tradiție sau Sfânta Scriptură. "ex cathedra
Infailibilitatea papală () [Corola-website/Science/314333_a_315662]
-
din conciliile ecumenice și „magisteriul universal și comun”. Învățăturile infailibile ale papei trebuie să se bazeze ori, cel puțin, să nu contrazică Sfânta Tradiție sau Sfânta Scriptură. "ex cathedra" = puterea episcopului Romei (suveranul pontif) [stabilită în 1870] caracterizată prin supremație papală, având autoritatea stabilirii a ceea ce este valabil în materie de credință Pentru ca o învățătură a papei sau a conciliului ecumenic să fie acceptată ca infailibilă, acea învățătură trebuie să fie: - o decizie a înaltei autorități doctrinare a Bisericii (papa sau
Infailibilitatea papală () [Corola-website/Science/314333_a_315662]
-
de conflictul dintre biserică și regele Franței Filip I al Frantei, care se soldase cu excomunicarea acestuia din urmă. În vara anului 1095 se întrunea la Piacenzza un conciliu, având ca scop aducerea în ascultare a prelaților refractari față de autoritatea papală. La conciliu participa și o delegație bizantină, ceea ce a făcut multă impresie, iar prezența ei avea să readucă în discuție lupta împotriva ,necredincioșilor’’. Cronicarul Bernold de Constance relatează că: ambasada împăratului de la Constantinopol a venit la acest conciliu și a
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
înlesnească plănuita căsătorie. Faptul a atras mânia papei, care nu fusese consultat într-o hotărâre atât de importantă ca divorțul regelui. Amănuntul cine era regina Franței nu-l interesa pe marele pontif, dar cazul în speță era de competența tribunalului papal și ambițiosul Urban al II-lea nu înțelegea ca un rege să hotărască peste capul său, de aceea el a reacționat cu maximum de severitate: excomunicarea regelui și a prelaților vinovați de a se fi coalizat cu suveranul lor. Situației
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
în legătură cu cruciada nu se cunoaște precis, asupra acestui punct contemporanii evenimentului păstrează tăcerea. Dar se știe că înainte chiar de dizolvarea adunării au fost luate primele măsuri. A fost desemnat conducător al armatei Ademar de Puy, numit ad hoc legat papal al cruciadei. S-a fixat locul de adunare al trupelor, la Puy precum și data plecării cruciaților spre Orient, anume mijlocul lui august, după strângerea recoltei, pentru a se putea asigura proviziile de drum și a nu rămâne fără hrană familiile
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
în legătură cu cruciada nu se cunoaște precis, asupra acestui punct contemporanii evenimentului păstrează tăcerea. Dar se știe că înainte chiar de dizolvarea adunării au fost luate primele măsuri. A fost desemnat conducător al armatei Ademar de Puy, numit ad hoc legat papal al cruciadei. S-a fixat locul de adunare al trupelor, la Puy precum și data plecării cruciaților spre Orient, anume mijlocul lui august, după strângerea recoltei, pentru a se putea asigura proviziile de drum și a nu rămâne fără hrană familiile
Alexie I Comnenul () [Corola-website/Science/313291_a_314620]
-
cu mătase neagră, ale cărei extremități cad pe piept și pe spate. Este confecționat din lâna mieilor pe care papa îi binecuvântează în sărbătoarea Sfintei Agnesa, la 21 ianuarie. Paliumul este purtat de Arhiepiscopi și de Papa, fiind simbolul autorității papale și expresie a comuniunii particulare cu Suveranul Pontif. Istoric, primul pallium a fost creat în secolul al VI-lea, de papa Grigore I cel Mare, care i l-a dat lui Augustin de Canterbury, misionar în Anglia. De aici s-
Pallium () [Corola-website/Science/313362_a_314691]
-
I, a rânduit învățătura catolică despre păcatul originar și slavă, excluzându-i pe Pelagius și Caelestius, despre care i s-a spus că au respins aceste doctrine, din sânul Bisericii până ce le va veni mintea la cap. Următorul la scaunul Papal, Papa Zosim, mânat de simțul dreptății și având îndoieli, a dat însă altă sentință pentru Caelestius, care atunci se afla în Roma, însărcinându-i pe africani fie să își revizuiască vechea sentință, fie să îi dovedească erezia în prezența sa
Caelestius () [Corola-website/Science/313490_a_314819]
-
și având îndoieli, a dat însă altă sentință pentru Caelestius, care atunci se afla în Roma, însărcinându-i pe africani fie să își revizuiască vechea sentință, fie să îi dovedească erezia în prezența sa în decursul a două luni. Porunca papală a lovit Africa ca o torpilă. În mare grabă, a fost convocat un sinod la Cartagina, în noiembrie 417, scriindu-i-se și lui Zosim, rugându-l imediat să nu abroge sentința pe care predecesorul lui, Inocențiu I, a pronunțat
Caelestius () [Corola-website/Science/313490_a_314819]
-
ca rege al Italiei și Eugène de Beauharnais vicerege. Napoleon a fost încoronat în Domul din Milano, pe 26 mai 1805, cu Coroana de Fier a Lombardiei. Regatul era alcătuit din Lombardia, Veneția, Ducatul de Modena, o parte din statele papale (Ancona, restul părții cu Roma fiind anexat de către Imperiul Francez), o parte din Regatul Sardiniei și Trentino-Tirolul de Sud. Din 1805 până în 1809 "Regatul napoleonian al Italiei" a stăpânit chiar și peste Istria și Dalmația, de la Trieste până la Kotor (venețianul
Regatul Italiei (napoleonian) () [Corola-website/Science/313491_a_314820]
-
au trăit numeroși români. Situată la o distanță de doar 9 km față de Târgu-Mureș, localitatea Pănet ( fost Pănetu de Câmpie, în ungurește Mezopanit) este atestată documentar în prima parte a secolului al XIV-lea. În anul 1332 registrele de dijme papale amintesc de preotul Ioan „de Pambus” care achită o anumită sumă de bani. În perioada următoare denumirea localității variază: 1431-Panijth; 1567-Panijt; 1733-Penyed; 1750-Penyet;1760-62: Panit; 1850-Panot; 1854-Panit. Odinioară numărul creștinilor ortodocși era destul de însemnat, împuținarea acestora, ca dealtfel a românilor
Biserica de lemn din Pănet () [Corola-website/Science/313828_a_315157]
-
trăit ca pustnic într-o peșteră din apropierea mânăstirii, dedicându-și timpul meditației, în rugăciune și asceză. La 31 august 1958 a fost hirotonit ca preot, apoi stareț al mânăstirii Sfânta Maria. Antonius Sirianul a fost printre candidații numiți pentru scaunul papal în 1959, dar în acel moment Cyril al VI-lea a fost ales în această funcție. La 30 septembrie 1962, Papa Cyril al VI-lea l-a numit la Episcopia Educația Creștină și decan al Seminarului Teologic Copt Ortodox, schimbându
Shenouda al III-lea () [Corola-website/Science/313941_a_315270]
-
dintr-o călătorie în scopul tratamentului. Înmormântarea a avut loc la trei zile după deces, pe 20 martie, la Mânăstirea Sfântul Pishoy, în Wadi el-Natrun, în conformitate cu dorințele sale. Mitropolitul Pachomious de Beheira și Pentapolis a fost desemnat să preia atribuțiile papale până la alegerea unui nou Papă. În noaptea de după anunțarea morții Papei, s-a estimat în jur de un milion de credincioși îndoliați, care au vizitat Catedrala Sfântul Marcu, unde era depus trupul neînsuflețit, cauzând mari blocaje de trafic. Corpul a
Shenouda al III-lea () [Corola-website/Science/313941_a_315270]
-
de la cruciați, după cum se va vedea din cele ce au urmat. De aceea, măsurile luate, începând cu interdicția ca femeile să nu însoțească bărbații, nu au fost respectate. Dacă în Franța și Anglia fost nevoie de nenumărate deplasări ale legaților papali pentru ca să fie îmbrățișată cruciada cu convingere, în Germania ea s-a bucurat de la început de adeziunea împăratului Frederic I Barbarossa. Adept al universalismului politic al acelui dominium mundi, Frederic I Barbarossa, împăratul cu voința de fier, educat în spiritul școlii
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
cu Roma (greco-catolică), prin Decretul de la 1 decembrie 1948 emis de autoritățile comuniste ale vremii, preotul Iuliu Hirțea a activat în clandestinitate, iar la 29 iunie (după altă sursă 28 iulie) 1949, a fost consacrat episcop, în secret, de internunțiul papal Gerald Patrick O'Hara, la București. A fost arestat și întemnițat la Oradea, apoi la Gherla, pentru refuzul de a trece la Biserica Ortodoxă, viețuind în temnițele comuniste 12 ani. În anul 1964, ca urmare a unui decret de grațiere
Iuliu Hirțea () [Corola-website/Science/314992_a_316321]
-
mai mulți ani. El s-a întors la Roma în 1850. La recomandarea colegului său Francesco de Vico, el a devenit șef pe viață al Observatorului Colegiului la 32 de ani. Poziția lui a fost contestată după 1870, când Statele Papale din jurul Romei au fost preluate de către Regatul Italiei. În 1873, Colegiul a fost declarat proprietate a guvernului italian. Când guvernul a încercat să preia controlul și asupra Observatorului, Părintele Secchi a protestat viguros și a amenințat să părăsească Observatorul pentru
Angelo Secchi () [Corola-website/Science/320397_a_321726]
-
(nume alternative: Statul Papal, Statele Bisericii sau Statele Pontificale) () () a fost unul din statele istorice majore din Italia din secolul al VI-lea până când peninsula italică a fost unificată în 1861 de către Regatul Sardiniei (după care , într-o formă mai puțin extinsă teritorială, a
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
Atunci când în secolul al cincilea,peninsula italică a trecut sub controlul lui Odoacru mai întâi și apoi ostrogoților, episcopul de la Roma se vede ca șef al Bisericii, înaintat autorității lui suverane în timp ce începe să-și afirme supremația spirituală. Semințele statelor papale ca o entitate politică suverană au fost plantate în secolul al șaselea. Imperiul bizantin a lansat o recucerire a Italiei, care a avut zeci de ani și a devastat structurile politice și economice ale țării. Până în secolul VII, autoritatea bizantină
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
Isaurianul. Cu toate acestea, Papa și Exarh încă au lucrat împreună pentru a controla puterea în creștere a longobarzilor în Italia. Cu puterea bizantină slăbită, însă, papalitatea a avut un rol tot mai important în apărarea Romei. În practică, eforturile papale au servit să se concentreze asupra extinderii longobarde. Un moment culminant în fondarea statelor papale a fost acordul de peste limitele cuprinse în donația regelui longobard Liutprand de Su. În cazul în care în cele din urmă a pierit longobarzii în
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]