1,560 matches
-
mărturisire, nu Bucuria, ci o bunăvestire, nu devenirea interioară a Suferinței în Bucurie, transformarea Deznădejdii în opera mântuirii, ci o răstignire și o înviere. Nici smerenia smerenia vieții care nu s-a creat ea însăși și a cărei auto-afectare este patosul necreării sale -, ci spălarea picioarelor. Nu vedem viața pe mozaicurile de la Daphni pentru că obiectivitatea este pentru viață cel mai mare dușman. Însă vedem figuri ale vieții. Arta este ansamblul figurilor propriei sale esențe și ale proprietăților fundamentale ale acestei esențe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care estetica științifică o nesocotește pe deplin, iar această nesocotire este cea care deschide calea operei sale de moarte. Numai că ceea ce a făcut știința la Daphi a făcut pretutindeni: ignorarea vieții, a proprietăților sale fundamentale, a sensibilității sale, a patosului său, a esenței sale în sfârșit, adică a ceea ce este ea pentru ea însăși, a ceea ce încearcă ea în mod constant și de unde își extrage motivația ascunsă dar invincibilă a tot ceea ce face. Ignorând viața și interesele sale proprii, singurele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o modalitate a devenirii sale, ca pe acel moment în care suferința blocată în ea însăși nu mai vrea, ca suferință, să fie ceea ce este, atunci trebuie să spunem: știința care se întemeiază pe această Idee se întemeiază pe un patos, este ea însăși patos și ca atare va putea și va trebui ea înțeleasă în cele din urmă. Ființa patetică a științei este complexă, iar analiza sa, dacă se vrea exhaustivă, se desfășoară în mod necesar pe mai multe niveluri
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale, ca pe acel moment în care suferința blocată în ea însăși nu mai vrea, ca suferință, să fie ceea ce este, atunci trebuie să spunem: știința care se întemeiază pe această Idee se întemeiază pe un patos, este ea însăși patos și ca atare va putea și va trebui ea înțeleasă în cele din urmă. Ființa patetică a științei este complexă, iar analiza sa, dacă se vrea exhaustivă, se desfășoară în mod necesar pe mai multe niveluri. În primul rând, prestațiile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
prin faptul că nici o viziune care nu se încearcă văzând nu este posibilă, aceste intenționalități de fiecare dată specifice, cele ale ideației, ale conjuncției, ale disjuncției, ale gândirii categoriale sub toate formele sale, sunt legate de fiecare dată de un patos determinat, nu doar printr-o relație extrinsecă, o relație de asociere tributară psihismului aparte al savantului și istoriei sale într-un anumit fel personale, ci potrivit unei necesități interne, care constă în acest fapt că un astfel de patos nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
un patos determinat, nu doar printr-o relație extrinsecă, o relație de asociere tributară psihismului aparte al savantului și istoriei sale într-un anumit fel personale, ci potrivit unei necesități interne, care constă în acest fapt că un astfel de patos nu este nimic altceva și nimic mai puțin decât ființa însăși a fiecărei intenționalități constitutive a științei. Astfel există o bucurie aparte a descoperirii științifice de pildă, o bucurie care aparține viziunii ca atare și care, în funcție de modalizările, rafinările și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
La fel, cel care, urmând sfatul lui Malebranche, încearcă se facă în așa fel încât într-un cerc nu toate razele să fie egale și care se lovește în încercarea sa de o imposibilitate de principiu, încearcă în fața necesității inteligibile patosul unei evidențe care îl constrânge. Există așadar un patos al evidenței constrângătoare, care nu motivează doar în mod tainic alegerea pe care au făcut-o matematicienii în legătură cu propria lor viață: el coincide în realitate cu activitatea matematică însăși, este un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se facă în așa fel încât într-un cerc nu toate razele să fie egale și care se lovește în încercarea sa de o imposibilitate de principiu, încearcă în fața necesității inteligibile patosul unei evidențe care îl constrânge. Există așadar un patos al evidenței constrângătoare, care nu motivează doar în mod tainic alegerea pe care au făcut-o matematicienii în legătură cu propria lor viață: el coincide în realitate cu activitatea matematică însăși, este un sentiment încercat în fața a ceea ce se prezintă în așa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ceea ce găsește. Nefiind niciodată acolo în față, ea nu este nici în felul a ceea ce este acolo, stabil și permanent, oferit reiterării indefinite a unui scop intențional. Ființa originară a vieții și a științei înseși în calitate de mod al vieții, în calitate de patos, nu este, ea survine ca necontenita venire în sine a vieții, ca ceea ce, necontenind a se simți și a se încerca pe sine, nu contenește a se încerca în acest fel și astfel a se modifica în felul în care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea ek-zistă, un adevăr mai vechi a cărui substanțialitate fenomenologică este afectivitatea adevărul aflat în subiectivitate și identic cu ea. În vreme ce primul dintre aceste adevăruri, adevărul ființei-acolo ca ființă-acolo, este sustras singularității privirii care se așează asupra lui, patosului său, care se cufundă în Noapte în vreme ce adevărul obiectiv și științific prin urmare este independent de subiectivitatea individuală a individului și se definește prin intermediul acestei independențe, adevărul mai originar despre care vorbim și care se identifică cu subiectivitatea absolută, acest
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei independențe, adevărul mai originar despre care vorbim și care se identifică cu subiectivitatea absolută, acest adevăr variază odată cu viața, are o istorie, care este istorialul absolutului, îmbrățișarea sa cu sine potrivit modalităților fundamentale ale Suferirii, o individualitate, în măsura în care esența patosului său este cea a ipseității și în care ea nu se istorializează niciodată decât într-un individ și ca ființa sa proprie, o singularitate, în măsura în care orice determinare patetică este în mod ineluctabil aceasta, și nu o alta. Faptul că acest
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sporire a diverselor sale puteri se manifestă în fiecare demers autentic al culturii, în artă de pildă, la creatorul operei precum și la cel căruia îi este dat să încerce splendoarea acesteia în propria sa viață, asupra modului unei intensificări a patosului său. Știința ca patos se supune legii culturii. Ca efectuare a unei potențialități cognitive a vieții, ea nu este doar o viziune de fiecare dată mai perspicace, ci o plăcere. Că nu o ia niciodată pe aceasta drept scop, că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
puteri se manifestă în fiecare demers autentic al culturii, în artă de pildă, la creatorul operei precum și la cel căruia îi este dat să încerce splendoarea acesteia în propria sa viață, asupra modului unei intensificări a patosului său. Știința ca patos se supune legii culturii. Ca efectuare a unei potențialități cognitive a vieții, ea nu este doar o viziune de fiecare dată mai perspicace, ci o plăcere. Că nu o ia niciodată pe aceasta drept scop, că respinge din tematica sa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o încercare de sine în fiecare punct al ființei sale, și astfel, ca efectuare fenomenologică a auto-afectării în Suferirea primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura care nu poate fi dezlegată. A vrea să sfărâmi această legătură înseamnă într-un fel a-i spori indestructibilitatea: a o încerca și mai puternic. Slăbiciunea vieții consistă în voința sa de a fugi de sine și avem de-
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ființă în totalitate obiectivă, adică în totalitate independentă de subiectivitate (potrivit iluziei pe care am denunțat-o) acesta este la urma urmei cel mai bun mijloc de a fugi de sine, însă este de asemenea proiectul științei galileene al cărei patos, cu alte cuvinte condiția ultimă a posibilității, a devenit evident pentru noi. Cu toate acestea, proiectul galilean este cel al culturii moderne în ansamblul său în calitate de cultură științifică ceea ce face din ea, la drept vorbind, nu o cultură, dacă aceasta
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la o cultură științifică; ea extinde la scara lumii și a societăților în totalitatea lor autonegarea vieții în care se transformă proiectul său aberant. De aceea ea trebuie să lase să transpară în ea, în același timp cu această autonegare, patosul care o susține. În cele din urmă, autonegarea vieții se înfăptuiește în două moduri: pe planul teoretic, odată cu această afirmație că nu există altă cunoaștere în afara cunoașterii științifice; pe planul practic, pretutindeni unde se realizează, într-un fel sau altul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pierdut deja, făcând loc distanțării unde se ridică o lume. Aderării masive a ființei la sine în imanența radicală a subiectivității sale absolute și la determinările ontologice care afectează din principiu această existență percepută în adecvarea perfectă la sine a patosului său "întâmplarea, spune Kafka, ca pământul pe care stai să nu poată fi mai mare decât cele două picioare care îl acoperă" i se substituie un cu totul alt lucru: distanța și faptul de a fi la distanță în finitudinea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
satisface, este punerea în operă a Corproprierii originare a naturii. Numai că munca vie a acestui corp care trăiește și se apropriază nu este susceptibilă a fi o măsură, nefiind nimic altceva decât încercarea mută de sine a acestuia în patosul suferirii sale o modalitate a auto-afectării în care nimic nu se pro-pune vreodată ca obiectul posibil al unei măsuri, în care, de asemenea, nici o privire nu se strecoară pentru a lua sau a da această măsură. Munca ce determină valoarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
curativă subordonează în mod constant progresul cognitiv destinului afectului și, revelând natura adevărată a oricărei intersubiectivități concrete, relația dintre analist și analizant se situează sau mai curând funcționează ca o înfruntare între niște forțe scufundate în ele însele și prada patosului propriu al fiecăreia dintre ele. Prin aceasta psihanaliza se disociază de științele umane și se opune reducției galileene, mai cu seamă reducției sale lingvistice, în măsura în care, în chiar inima nimicirii umanității de către cunoașterea obiectivistă și de către pretențiile sale exorbitante, ea afirmă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și prin mijlocirea sa se înfăptuiește istorialul Ființei despre care vorbim, operația imobilă în care viața se cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
reprezentare. Vieții i se oferă atunci pentru a fi trăite și asumate de către ea două posibilități, numai două. Cea dintâi este tocmai cultura. Dacă acțiunea nu este niciodată aruncarea în afara sa a ceea ce constituie în viață tocmai esența sa, adică patosul oricare ar fi el al purei sale încercări de sine, insuportabilul de pildă, dacă ea, dimpotrivă, îl reține în sine ca ceea ce este ea și ca ceea ce o motivează, atunci ea se ridică până la înălțimea acestui patos, operația sa nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
esența sa, adică patosul oricare ar fi el al purei sale încercări de sine, insuportabilul de pildă, dacă ea, dimpotrivă, îl reține în sine ca ceea ce este ea și ca ceea ce o motivează, atunci ea se ridică până la înălțimea acestui patos, operația sa nu are altă finalitate sau, mai bine spus, altă realitate decât de a fi înfăptuirea și realitatea acestui patos însuși, istorialul său: în loc să expedieze raportarea noastră la ființă în afectivitate, ea o actualizează. Cu cât se intensifică această
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
reține în sine ca ceea ce este ea și ca ceea ce o motivează, atunci ea se ridică până la înălțimea acestui patos, operația sa nu are altă finalitate sau, mai bine spus, altă realitate decât de a fi înfăptuirea și realitatea acestui patos însuși, istorialul său: în loc să expedieze raportarea noastră la ființă în afectivitate, ea o actualizează. Cu cât se intensifică această raportare, cu atât se intensifică acțiunea însăși, în așa fel încât aceasta din urmă este pe potriva celei dintâi. Creațiile culturii în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
anumit fel propriei sale esențe, se inversează în stagnare și regres? Cum de există și cum de poate exista, pe undeva, o oprire? Deoarece sporirea se înfăptuiește ca o străbatere a suferirii și ca un efort: acesta din urmă, din cauza patosului său, este cel care se întrerupe, oprirea se produce în suferire, în faza sa de suferință și odată cu ea se produce și inversarea. Căci, în fond, oprirea ca atare nu este niciodată posibilă. Așa cum a stabilit întreaga problematică, barbaria se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fațada bisericii San Carlo alle Quattro Fontane toate aceste mișcări nu-și au nici sălașul, nici posibilitatea altundeva decât în îmbrățișarea cu sine a vieții și în hiperputerea acestei îmbrățișări și iată de ce ele se înfăptuiesc ca și aceasta, în patosul beției sale. Or, s-o mai spunem o dată, această energie nu este folosită doar în operele de artă. Toate comportamentele cotidiene ale unei lumi de cultură permit această utilizare și sunt în ultimă instanță motivate de ea. Munca, de exemplu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]