5,851 matches
-
Alexandra Olivotto Săptămîna Luminată mi-a oferit o îmbuibare cu peliculă fără precedent, cel puțin raportîndu-mă la ultima jumătate de an. Am ajuns la trei vizionări de presă în cinci zile, am îngurgitat patru filme într-un week-end, ocazie cu care m-am repus la curent cu noutățile video și DVD
Magicianul recent by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10689_a_12014]
-
Alexandra Olivotto intre cele cinci "catindate" la Oscarurile pentru cea mai bună regie și pentru filmul anului mi-a mai rămas doar unul. S-a întâmplat să fie pelicula anului, din motive mai degrabă politice decât artistice. Avea la activ și patru alte nominalizări, printre care și Matt Dillon la cel mai bun actor secundar (tot degeaba). Iar nu mi se pare tocmai logic avînd în vedere că, deși
Oscarurile și Casanova care nu are ce căuta în preajma lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10793_a_12118]
-
prin perpetua răsturnare de statut a fiecăruia: acum victimă a rasismului, cinci minute mai târziu victimizează pe altcineva tot prin discriminare în funcție de culoarea pielii. Solidaritatea, chiar și în interiorul unui grup, e minimă, ivindu-se într-un singur moment al filmului. Pelicula debutează cu un monolog în care ți se explică titlul: "în Los Angeles nu te atinge nimeni. Și suntem atât de flămânzi după acest contact tactil încât, ca să îl obținem, ne ciocnim (crash) unii de alții". Această metaforă e ilustrată
Oscarurile și Casanova care nu are ce căuta în preajma lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10793_a_12118]
-
Bridges) e chiar o vedetă rap. Avantajul acestui format de film, în ceea ce privește satisfacția spectatorilor, constă în multiplele finaluri. E de notat că la sfârșit, după numeroase agresiuni și accidente rutiere, majoritatea personajelor sunt încă în viață. Singura notă spartă a peliculei apare însă la final când, pe fundalul zăpezii care cade peste Los Angeles, personajele au timp să mediteze la sau să sedimenteze întâmplările de pe durata ultimelor două zile. Iar tu ai timp să te plictisești privindu-le. E o ruptură
Oscarurile și Casanova care nu are ce căuta în preajma lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10793_a_12118]
-
cap. Pe scurt, explicația sună așa: rampa acestui articol e ocupată de un recent foarte lungmetraj (pe gustul meu) de Woody Allen făcut în Anglia cu finanțare BBC. Care finanțare l-a influențat și pe el, motiv pentru care această peliculă n-a avut fundalul newyorkez pe care i-l prevăzuse inițial cineastul, ci, din cauza provenienței sumei, s-a mutat pe perfidul Albion. Din nefericire, nu va fi o critică de întâmpinare pozitivă, cu sarea-n bucate. Mai degrabă, a fost
Woody, du-te și te culcă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10911_a_12236]
-
pe un cal de căpăstru către un final anticipabil. Din prima secvență, filmul își face declarația de venit, spunând că hazardul e mai important în viață decât se crede în mod obișnuit (subiect care revine în conversația personajelor) și restul peliculei nu face decât să demonstreze că n-a mințit în această declarație. Și acum, o operație dificilă, pentru că vreau să explic de ce filmul e anticipabil fără să vă stric plăcerea - chit că în ochii mei e îndoielnică - de a-l
Woody, du-te și te culcă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10911_a_12236]
-
avînd drept fundal o clădire moartă, stalinist profilată arhitectural (inevitabil, beneficiem încă de condițiile create de fostul regim!), cu prim-planuri vizînd veșmîntul sfîșiat de un briceag al agentului de pază al școlii, nu se puteau cheltui cîțiva metri de peliculă pentru un amfiteatru universitar viu, cu oameni ai școlii care-și jertfeau zilele de sfîrșit de săptămînă spre a aborda un text al lui Nichita Stănescu, elaborînd noi strategii pentru bătălia desfășurată cotidian la clasă cu lipsa de apetit pentru
Imaginea școlii by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/10916_a_12241]
-
excelentului rol al actorului veteran, tăiați tot restul, obțineți o reușită succesiune de scheciuri, în rest nimic notabil. O să folosesc însă prilejul pentru a exprima o revoltă, zic eu, îndreptățită, apropo de ce trebuie să urmărească biata populație a vechiului continent pelicule cu fotbal american și baseball... Atât timp cât habar n-ai de regulile acestor sporturi, și sunt complicate, credeți-mă, am cerut nu o dată explicații, nu ai cum să urmărești trama. Așa că, pe lângă o intrigă sentimentală nereușită, " Viața ca un pariu" îmi
Cine are premiera în ianuarie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10934_a_12259]
-
evoluția unei echipe din divizia C, în primul caz?). În sfârșit, singurul mod în care poți să ieși nefrustrat de la film e să fii un fan înrăit al lui Pacino. Măcar aici e cineva pe umerii căruia cade responsabilitatea salvării peliculei, ceea ce nu se poate spune despre Walk the line - Povestea lui Johnny Cash. Are la activ trei Globuri de Aur, pentru cel mai bun film și pentru cei mai buni actori principali, Joaquin Phoenix și Reese Witherspoon, la categoria "comedie
Cine are premiera în ianuarie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10934_a_12259]
-
constând tocmai în faptul că nu intră în analize, lăsând bucăți de ambiguitate de-a lungul firului narativ cum lăsau Hansel și Gretel fărâmituri de pâine. Nici nu face judecăți. Plus că arată povara frumuseții, un subiect cu care puține pelicule își bat capul. Cam toți bărbații pe care îi întâlnește Heidi sunt atrași fizic de ea, dar nu mai mult de o noapte sau de un act sexual. Acesta reprezentând singura formă de atenție pe care o poate obține. În
Cine are premiera în ianuarie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10934_a_12259]
-
Nu chiar ca în Gegen die Wand, dar pe aproape. Se pare că München va trebui amânat pe cronica viitoare, dar, în compensație, promit să îi dedic o pagină întreagă. Spielberg merită asta, fie și numai pentru obiectivitatea politică a peliculei.
Cine are premiera în ianuarie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10934_a_12259]
-
an, zice un studiu de la Oxford. Nu mă îndoiesc de intențiile bune ale lui Jeffs, dar modul desuet în care le materializează o face să cadă în aridul teren al stereotipiei. Ce m-a deranjat cel mai mult este că pelicula cade în vechiul clișeu "de a da vina pe el". Nu înțeleg de ce regizoarea nu folosește absolut nimic din romanul autobiografic Clopotul de sticlă și de ce filmul se axează doar pe idila dintre Sylvia și Ted (acesta era și titlul
O scuză și două noutăți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10952_a_12277]
-
vina pe el". Nu înțeleg de ce regizoarea nu folosește absolut nimic din romanul autobiografic Clopotul de sticlă și de ce filmul se axează doar pe idila dintre Sylvia și Ted (acesta era și titlul inițial, mai ilustrativ altminteri). Ecuația poziționată de peliculă sună așa: cât e cu "pe atunci nu încă poetul laureat al Marii Britanii", eroina are dificultăți cu scrisul, pentru că e absorbită de gătit, își bate capul cu infidelitățile lui și se ocupă singură de copii. Când se despart, măcar scrie
O scuză și două noutăți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10952_a_12277]
-
film despre poeți care să nu folosească din ei primele zece citate faimoase pe care le găsești dând o căutare pe Google. Biografiile astea siropoase dau literatura la o parte cu piciorul: bine zicea un critic anglo-saxon, din astfel de pelicule reiese că Sylvia Plath e notabilă pentru sinucidere, la fel ca Iris Murdoch, remarcabilă pentru că a suferit de Alzheimer. Singura-mi consolare e că filmul ilustrează perfect o replică dintr-un film de Woody Allen (Annie Hall, parcă). Și merită
O scuză și două noutăți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10952_a_12277]
-
cu băuturi alcoolice. Nu se pune problema "oare a revenit din morți?", ci cum gestionează protagonista această problemă și șocul pe care i-l produce această întâlnire. Te-ai aștepta ca, venind din filmul independent, Dylan Kidd, regizorul și co-scenaristul peliculei, să se avânte în experimente. Nicidecum. E vorba de un lungmetraj cu și pentru actori, tot restul fiind ținut în frâu ca să îi pună în valoare, de la luminație până la replici. Acestea din urmă sunt oarecum relaxate, se contează mult pe
O scuză și două noutăți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10952_a_12277]
-
fiind ținut în frâu ca să îi pună în valoare, de la luminație până la replici. Acestea din urmă sunt oarecum relaxate, se contează mult pe jocul corporal al actorilor pentru a veni cu subtextul. O privire sau o mișcare cîntăresc în această peliculă de trei ori mai mult decât într-una comercială. Când e umor, e de obicei coroziv. Dar, la urma urmei, filmul face apologia obsesiei feminine într-un mod cu totul nou. În primul rând, nu îi glorifică intensitatea sau manifestările
O scuză și două noutăți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10952_a_12277]
-
credință, din astea) aferente sărbătorilor de iarnă. Pe acest fond pesimist, mi-a tresăltat inima de bucurie auzind că se lansează filmul Crăciun fericit. Făcând abstracție de titlu, era "de război", o combinație bizară, care promitea să mă recompenseze pentru peliculele sărbătorești îndurate până acum. Subiectul acestei coproducții România-Germania-Marea Britanie-Belgia este o noapte de Crăciun din 1914 (de fapt și dimineața care îi urmează, și parcă și a doua zi) în care soldații nemți, francezi și scoțieni lasă armele și fraternizează
Premiereînainte de Crăciun by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11011_a_12336]
-
și comentariul unui critic care a prins același fir: , Dacă regizorul sugerează că armistițiul era un parteneriat comunitar prototip al națiunilor europene, englezii nu par să fie invitați". Numerele trei și patru le voi ilustra citând din caietul de presă: ,pelicula Crăciun Fericit, produsă în Studiourile MediaPro, în 2004, a avut premiera oficială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, este nominalizată la Globurile de Aur pentru ŤCel mai bun film străinť și a fost desemnată să reprezinte Franța în cursa pentru
Premiereînainte de Crăciun by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11011_a_12336]
-
film străinť și a fost desemnată să reprezinte Franța în cursa pentru Premiile Oscar de anul acesta, de asemenea la secțiunea ŤCel mai bun film străinť". Refuz să cred în ,reputația" francezilor de a o lua pe arătură, dar această peliculă chiar nu are ce căuta prin festivaluri și competiții, de-abia se califică la categoria "lungmetraj decent de Crăciun". Nu aduce nici măcar un unghi nou de filmare, ce să mai vorbesc de rezolvarea scenariului... Eu una știu rețeta asta de
Premiereînainte de Crăciun by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11011_a_12336]
-
se apropie sfârșitul anului, m-am decis să mai recuperez din filmele bune care au fost pe marile ecrane și la TIFF, pe care nu le-am vizionat și, în consecință, despre care nu am scris. Așa că o să discut trei pelicule, care nu meritau neglijența anterior acordată. Înainte să fi apucat să văd Pianista lui Michael Haneke, am fost întrebată dacă este un film postmodern. Acum pot să răspund: "da", spus cu toată gura. Este, pentru că aneantizează limita - mai exact ar
Trilogie de psihologie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11039_a_12364]
-
masochist, care, pentru maximumul de umilință, trebuie săvârșit în spațiul public. Ironia, căreia, în contextul de față, nu poți să îi aplici altă etichetă decât cea postmodernistă, constă în raționalismul protagonistei pe care îl pretinde neînvins de sentimente. Ca această peliculă să aibă eficiență din plin, Haneke merge pe varianta punct-contrapunct în privința decorurilor: când extrem de formale și elegante (saloane și conservator), când sordide (toalete, debarale). Stilul de filmare e cât mai neutru și mai potențat cu putință, camera stă fixă băț
Trilogie de psihologie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11039_a_12364]
-
în ambele filme macho-ul care debutează explicându-ne filosofia vieții sfârșește în postură de perdant, doar că în cel anglo-saxon finalul apasă pedala tragică, iar în cel latin comicul bătăliei dintre sexe câștigă. La capitolul "poante", scenariul e inegal. Pelicula folosește însă o întreagă baterie de artificii umoristice, de la cele săritoare în ochi (detectivul cu strabism) la cele absurde (puștoaica de opt ani care declară că e însărcinată în trei luni pentru că a violat-o profesorul de sport). Războiul masculin
Trilogie de psihologie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11039_a_12364]
-
și idei care, de regulă, beneficiază de limbajul specializat al inițiaților sau de cel tabuizant al credincioșilor. Nu știu cu ce o fi mai mare blasfemia Alinei Mungiu-Pippidi decât aceea a lui Mel Gibson, care ne-a oferit într-o peliculă parcă filmată în abator imaginea unui Isus Hristos trecut prin mașina de tocat. Dacă așa arată suferința în variantă hollywoodiană, de ce nu și-ar permite și Alina Mungiu un tratament textual ceva mai dezinhibat al unui proces de inițiere filozofico-religioasă? Ca
Censura transcendentală by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11045_a_12370]
-
Alexandra Olivotto Sper să nu vă mint când susțin că peliculele asupra cărora vreau să zăbovesc (cu excepția uneia) sunt noutăți video și DVD. Cel puțin le-am închiriat la prețul destinat filmelor de-abia sosite. Toate însă, nici o excepție aici, mi se par remarcabile prin bizareria lor, dar și prin faptul
Despre gangsteri, psoriazis și bomba atomică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11056_a_12381]
-
Toate însă, nici o excepție aici, mi se par remarcabile prin bizareria lor, dar și prin faptul că sunt cumva "de graniță", se întind către artă fără a ajunge acolo. Elementele lor, luate separat, provoacă și intrigă, dar, luate per ansamblu, peliculele sunt mai puțin decât ar fi putut fi, tind să cred că din cauza unui defect structural. Dar acest fapt îl voi constata sau nu doar utilizând niște instrumente ceva mai analitice decât prima impresie. Să îi dau înainte cu Prins
Despre gangsteri, psoriazis și bomba atomică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11056_a_12381]