14,398 matches
-
astăzi profund desincronizat ca stare de spirit. Titlul și lamentațiile tragice transmit două sensuri ale despărțirii ireparabile de Europa, așa cum era resimțită în anii ´80 această degradare spirituală: pe de o parte, România comunistă pare iremediabil înstrăinătată de o Europă pierdută, de altădată, acum denaturată și decăzută; pe de alta, Europa însăși, în întregimea prezentului ei, se scufundă, se pierde într-o apocalipsă asiatică. Desiderius Candid notează în memoriul său final: "Vreau să pot striga corect, în clipa în care reintru
O satiră politico-filosofică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8727_a_10052]
-
În sensul că nu ne găsim în fața unei alegeri repertoriale întâmplătoare. Caragiale la Ploiești, știe toată lumea, e acasă. Un argument suficient pentru a-l întâlni pe afiș. El primește însă și o altă rezonanță dacă ne gândim că autorul Scrisorii pierdute e astăzi o pasăre oarecum rară în repertorii. Un motiv pentru care nu pot iarăși să nu recurg la o altă paranteză. Îmi amintesc că prin anii '80 ai secolului trecut pe parcursul a două stagiuni am văzut cinci-șase spectacole cu
D'ale carnavalului și mai multe paranteze by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8763_a_10088]
-
pămînt-apă, foc-aer, au făcut, zice-se, lumea pe care o știm. Fiecare dintre ele are zei, simboluri, capricii, legende. Ion Acsan se oprește la apă, în Sumer, în Polinezia, în Egipt, în Dobrogea preromană, cu detalii despre epopei, știute sau pierdute, cu citate avizate din specialiști în mitologie și gîndire magică, de la Kernbach la Blaga și cu referiri, poate mai multe decît se cade, la mai vechile-i scrieri pe temă. Totul asezonat cu nume dintr-o limbă definitiv străină, avînd
Trecerea Apelor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8782_a_10107]
-
imagine de conducător în contrast evident cu aceea cunoscută spectatorilor din experiența de fiecare zi. Astfel că în mintea lor a apărut , inevitabil, comparația și odată cu ea scârba și revolta. În Higgins (Pygmalion), Bubnov (Azilul de noapte), Tipătescu (O scrisoare pierdută), Astrov (Unchiul Vanea), Fundulea (Visul unei nopți de vară), Pelasgos (Danaidele), Goering (Mephisto), Alfred (Vizita bătrânei doamne), Dodge (Copilul îngropat), Lear (Regele Lear), Claudius (Hamlet), Serebreakov (Unchiul Vanea), Fetisov (Colonelul Pasăre) sau Jevakin ( Căsătoria), dacă e să mă refer doar
Lordul by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8822_a_10147]
-
ani nu va mai rămânea nici cea mai mică urmă din atmosfera morală a operei lui Caragiale; amintirea republicii din Ploiești sau a gărzii civice se va fi risipit de mult. într-o sută de ani, fiecare rând din Scrisoarea pierdută va trebui însoțit de o pagină de comentarii." (Critice, I, 1908). Evident, "e tare! prea tare!", cum ar zice Brânzovenescu. E adevărat că teoria mutației valorilor estetice, care încolțise în mintea tânărului critic, se va nuanța în deceniile următoare, dar
Bietul Caragiale by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8832_a_10157]
-
satirice. Moličre credea că viciile sunt accidentale. Moraliștii contemporani lui nu aveau, în schimb, nicio încredere în virtutea umană. Erau, altfel spus, mizantropi. Așadar, nu atât Moličre, cât, precumpănitor, moraliștii francezi sunt adevărații ascendenți ai lui Caragiale. Dar, dacă autorul Scrisorii pierdute era, prin structură sufletească, scepticul prin excelență, moralistul neîncrezător în virtutea omenească, Lovinescu era, în schimb, convins de evoluția ulterioară normală a societății românești. La 1910, aceasta avea o clasă politică instruită, avea oratori celebri, avea, în fine, politicieni de mare
Bietul Caragiale by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8832_a_10157]
-
planurile - în primul rând cea cultural-estetică, pentru care va milita până la moarte - i se poate reproșa lui Lovinescu, ci radicalismul acestor convingeri și formula tranșantă în care și le exprima. Suta de ani a trecut și niciun rând din Scrisoarea pierdută nu are trebuință de vreun comentariu. Și asta nu pentru că limba română n-ar fi evoluat, ci pentru că "primenirea moravurilor", care nu s-a produs, n-a "surpat însemnătatea comediilor lui Caragiale." Dimpotrivă, eroii lui Caragiale sunt mai vii ca
Bietul Caragiale by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8832_a_10157]
-
deasupra sprâncenii din stânga...?" în Raportul Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" citim, de asemenea: "...producerea de anacoluturi ("Eu, de exemplu, C.N.A.-ul mă pune să vă întreb dacă aveți probe." - B 1 TV, 3.X" (s.aut.). în Scrisoarea pierdută, citim: "Farfuridi - ...Dacă Europa... să fie cu ochii ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care lovesc soțietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... și... idei subversive... (asudă și se sărăcește din ce în ce) și mă-nțelegi, mai în sfârșit
Bietul Caragiale by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8832_a_10157]
-
nebuloasei", iar cititorul, chiar dacă nu este familiarizat cu stilul "nebulitic" al scriitorului spaniol interbelic, e tentat să intre de îndată în jocul acestuia. Fie și numai pentru că nu îi mai crede demult pe romancieri, iar acest incipit promite că Omul pierdut e altceva, poate o scriere capabilă să alunge orice urmă de monotonie sau de previzibilitate. În plus, chiar sintagma "romane ale nebuloasei" presupune o ambiguitate care stârnește curiozitatea... "Misterul" se poate dezlega (măcar în parte), dacă plasăm proza lui Ramón
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
proze care compun ciclul "nebuloasei" (El incongruente, El novelista, Rebeca și El hombre perdido). Acesta din urmă (tradus în 2004 pentru prima dată în limba română) poate fi socotit, înainte de orice, un roman al căutării. Sunt multe (și abstracte) lucrurile pierdute și care nu mai pot fi regăsite ("iluzia de a te întâlni cu tine însuți", de pildă, ca și iluzia de a găsi un sens existenței, refugiile de tot felul, de la orele închise în orologii antropofage, la spațiile securizante ale
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
și halucinațiilor, amestecate până la indistincție cu banalul cotidian. De aceea romanul se citește cu pasiune, pentru că "întâmplările" se detașează într-o asemenea măsură de personalitatea eroului-povestitor, încât eșecul existențial afirmat aici devine o parabolă a condiției umane în genere. Omul pierdut se confundă, paradoxal, cu "Everyman", tocmai în măsura în care, de la început până la sfârșit, rămâne un individ excentric, aflat în imposibilitatea ontologică de a defini realitatea și propria sa persoană (de aceea personajul se autocaracterizează exclusiv prin negație). Întrebarea "cine sunt eu?" constituie
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
pomenești că nu-ți ajung. Toți avem ceva încrustat în noi. Unii o miniatură, alții o colivie de păsări care atârnă răsucită într-un cui, pentru că e goală." Pasajul acesta ne trimite cu gândul la Urmuz, dar ceea ce crede "omul pierdut" despre lucruri îl apropie mai cu seamă de naratorul Întâmplărilor lui Blecher. Obiectele, în același timp semnificative și derizorii, populează aceste pagini cu prezența lor neliniștitoare, halucinantă, spectrală. Paharele, pălăriile, fotoliile de răchită, ceasurile-pușculiță, dulapurile, umbrelele, ligheanele, manechinele etc. devin
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
muri", afirmă romancierul în prolog, iar cartea sa își dezvăluie, prin prisma unei asemenea reflecții, miza majoră, aceea de a încerca să ofere vieții - drept compensație - un sens retroactiv. În acea clipă hazardul s-ar converti în destin, dar omului pierdut nu-i e îngăduit decât să cerceteze fragmentele, frânturile de vise, piesele unui puzzle incomplet. Tot ceea ce poate întrezări este un morman de imagini desperecheate, "a heap of broken images", într-un "spațiu de ficțiune" la fel de ostil ca și "tărâmul
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
Nemurire: Tăcerea mi-e amară/ Când ești în preajma mea,/ Mă împiedic de un vis.../ Mă tulbură, o stea.// Mă uit, privesc și cerul/ Și caut să-l întreb,/ - Mă-ncearcă iarăși dorul/ în preajma ta, Caleb?// Dulceața morții învie/ în sufletul pierdut/ în gânduri și abise/ Și trupu-n așternut.// Și moartea și iubirea/ Sunt ale vieții vămi Prima e fericirea/ Celei din urmă dări". Să mai luăm un exemplu. Tăcerea cosmică: Pun palma mea pe gura cerului,/ Să tacă!/ Ating cu ea
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8829_a_10154]
-
Să fie chiar în acest instinct al eșecului reacția revanșardă a cuiva care are presentimentul neputinței?! Să fie coborîrea în eșec o formă de salvare printr-un eroism negativ, întors?! Spune Cioran: "De cînd mă știu, am îmbrățișat doar cauze pierdute - menite a fi pierdute, vreau să spun. Ce tainică complicitate cu eșecul în toate înflăcărările mele! E firesc să fi suportat tragedia țării mele [...]" (I, 181). De reținut, oricum, că atunci cînd vorbește despre eșec, despre propria-i atractivitate către
Eșecul, această rană, acest balsam... by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/8845_a_10170]
-
unei fatalități pe care cititorul trebuie să o descopere singur. În Măștile se ascunde alt secret: Mieko TaganÜ se răzbună pe cei doi bărbați, soțul și iubitul, care i-au provocat, fiecare, o mare suferință. Povestea căsniciei și a sarcinii pierdute are ca pandant povestea secretă de iubire cu tatăl adevărat al gemenilor ei. Cine este iubitul a cărui scrisoare de despărțire o recitește Mieko ToganÜ? Autoarea știe să presare pe parcursul romanului detalii pe care lectorul trebuie să le asocieze și
Femei diabolice by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8851_a_10176]
-
Opera lui Constantin Brâncuși în România, apărută deja în mai multe ediții. Aici sunt repertoriate, descrise și analizate, cu un impresionant acompaniament bibliografic, toate (și acest fapt trebuie puternic subliniat) lucrările lui Constantin Brâncuși din țara noastră. Chiar și lucrările pierdute, dar care sunt cunoscute documentar, au fost incluse, într-un fel sau altul, în această amplă panoramă asupra unei opere unice. Iar cei 99 de ani pe care n-a mai apucat să-i ducă pînă la capăt, l-au
Stingerea lui Barbu Brezianu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8872_a_10197]
-
care e creația poetică, "un continent în care litera îngheață / și cuvintele se dilată"? Cu totul altfel decît contemporanii d-sale de mare succes precum Ioan Alexandru sau Ion Gheorghe, care, pornind și ei de la premisa sensibilă a unei "lumi pierdute", au umplut scena cu clamoarea unor orizonturi cosmice gemînd de încleștări stihiale, de grandioase prăbușiri la scara regnurilor, sau Nichita Stănescu cu abstractizarea sa glacial-absconsă, cu încifrarea sa sec-oraculară. Solemnitatea, poza patetică, teatralitatea nu l-au atras cîtuși de puțin
Retrospectivă Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8863_a_10188]
-
un roman cvasitradițional, așa cum îl produc în prezent nord-americanii sau britanicii : Dacă aș avea douăzeci de ani poate că m-aș gîndi la turnarea în bronz a unui roman, așa, nu pot decît să concurez într-o competiție de la început pierdută. Ca să fii un mare romancier, trebuie să fi trecut sau să fi locuit mai multă vreme la Paris, să fii diplomat la Paris , să fii în lumea aceea și-n felul acesta să te omologhezi. Uitați-vă la biografiile tuturor
Seductia dialogulu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8887_a_10212]
-
acesta se va fixa de către Direcțiunea Revistei". Cum oare, într-o lume plină de orgolii (și de datorii...), funcționa această înțelegere, între prestatorul de servicii originale și neprețuite, și redacție? Tradiția scrisului de meserie care, în ani, a făcut-o pierdută, ar putea să răspundă.
Iarna revistelor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8900_a_10225]
-
în patria lui Amiel, format acolo, Russo descoperea uimit o realitate căreia contemporanul și concetățeanul său genevez avea să-i consacre miile de pagini ale Jurnalului intim. Antrenat de o asemenea dinamică, Russo își privește copilăria ca pe un paradis pierdut. în deceniile următoare, topos-ul în cauză va deveni loc comun al literaturii noastre, însă Alecu Russo l-a formulat cel dintîi. "Părul, cu locul bătut pinpregiurul de vitele satului lui, ce singure astăzi mai țin divan; curtea boierească, opcină
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
a exasperat învârtirea în gol a cărturarilor, incapabili să concretizeze o aspirație, cantonați într-o retorică stearpă. La naziști a aderat în 1934, iar la finele unor rătăciri, în proză și în teatru readuce motivul vechilor incapacități, drogurile, femeile, iluziile pierdute. Încă în romanul Gilles, reproduce spovedania unui înger căzut pe care o proclamă grandilovent noaptea în mijlocul unui spațiu pustiu, în Place de la Concorde: "Sunt născut pentru solitudine, orfan, bastard, fără familie și mă voi returna tot la solitudine." Ceea ce rostește
Dincolo de baricade by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8849_a_10174]
-
determinate de preocuparea tematică. Ceea ce rezultă la capătul Însemnărilor... e un Caragiale problematizat în cercuri concentrice. Inedit prin insistența asupra detaliului, inedit prin câteva dintre concluzii, inedit prin materialul documenar. De pildă, mitul instrucției precare - pe care chiar autorul Scrisorii pierdute l-a cultivat și l-a difuzat cu umor - se spulberă complet. Ipoteza autoficțională a unei nașteri sub semnul nenorocului, într-un Ploiești ascuns sub ninsori, e și ea exclusă cu dovezi greu de pus la îndoială. Interesant mi se
Pentru uzul rechinilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8907_a_10232]
-
Vincenzo Robaudi. Orișicît, e mai puțin kitsch să cînți Robaudi la pian, în salon, decît Paderewsky din gură, pe coclauri, cu trăsurile la pas. Încă și mai bizar, sau poate semnificativ, e faptul că numele polițistului care, la finalul Scrisorii pierdute, solicită să înceapă Muzica! Muzica! vine de la un cîntec și un joc populare. Pristandaua este un dans tradițional asemănător cu "Brîulețul", un fel de bătută pe loc, jucat de bărbați prinși în șir. Spre deosebire de "Tontoroiul" jucat de femei. De unde vine
Pentru urechile și sufletele personajelor by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/8895_a_10220]
-
fructificarea ei îmi vor măcina din viață... 40 de ani. Precum cartoforii, m-am așezat la masă convenind ca jocul să nu ne fure prea mult. Vorbe - deoarece, peste tururile de onoare, au urmat repetate prelungiri, mereu pentru recuperarea timpului pierdut, hărăzit altminteri să se ducă pe Apa Sâmbetei" (p. 155). Scriitorul amânat își spune aici oful, întristat că istoricul literar i-a furat timpul și posibilitatea de afirmare. Modestia editorului nu-l satisface: " În cazul unui autor de ediție critică
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]