7,636 matches
-
păgânilor ăștia! Încearcă să te comporți ca un martir!” Am scuipat buretele și, în loc să o ascult sau să-i cer un strop de apă, i-am zis să-mi arate sânul. „Isus, dragule, nu se poate!” „Sânul, femeie, vreau să pier privindu-ți sânul!” „Isus, mă dezamăgești. Destinul tău e prea măreț pentru a te coborî la o plăcere atât de lumească.” „Nu!” i-am strigat. „L-ai arătat atâtora, sumedenie de călători și bătrâni libidinoși - orișicui, până te-am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
calendare să dispară Învierea mea. Voi sta pe crucea asta până îi va putrezi lemnul și se va prăbuși ca o ulucă. Soldații aceștia vor îmbătrâni păzindu-mă. Vor veni alții, care mă vor sălta pe alte cruci, și vor pieri și-aceia, și celălalt lemn, și tot așa, generație după generație, pădure după pădure, până voi fi confundat cu Timpul. Iar tu, femeie, te vei fi trecut de mult și nimeni nu va mai tânji să-ți vadă sânul... Vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de mult și nimeni nu va mai tânji să-ți vadă sânul... Vei fi o umbră: cocârjată, știrbă și haină... Vei morfoli pesmeți între gingii și te vei uita spre mine la fel ca acum, fără să pricepi nimic. Vei pieri privindu-mă!” §Cam așa arată visul tău în viziunea Eremitului. Vor fi obiecții, cititorul va... E problema lui, eu scriu! Ești obosit, dormi puțin, spre ziuă. Te uiți de-a lungul pereților, descifrezi zgomotele nopții. Imperceptibil, sforăitul a sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de fizică: atunci când perioada este egală cu frecvența, poate să se producă un dezastru. De aceea soldații nu trec în pas de marș peste un pod. Cristalul, și mai sensibil, nu suportă o anumită vibrație; Universul tot din pricina asta o să piară. Ceea ce s-a născut printr-un Cuvânt nu va sfârși decât prin altul. Într-o stare de grație absolută, te poți volatiliza. Mulți spun că Stațiunea este un loc binecuvântat, alții că este unul blestemat. Cu toții, de vreo două săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
despre Magistrat și despre Caravella, îți vei declina orice amestec, îți vei urî cărțile, bombănind că au fost piaza ta rea. Secătuit, te vei târî între pat și closet, bucurându-te că ai ajuns la timp. Într-o noapte, vei pieri la jumătatea drumului, cu ochii țintă spre raftul cu tomurile tale, și nu vei distinge nimic. Plin de rahat, într-o baltă de pișat. A doua zi, vei fi elogiat, vei deveni Scriitor. Faci parte din cea mai perfidă breaslă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
duce de râpă Stațiunea. Au murit câțiva oameni în ultima săptămână; au prezentat simptome asemănătoare rabiei. Poate nu e decât o meningită, un focar izolat care va fi stins. Dar azi, într-o zonă diametral opusă, în Stațiune au mai pierit, din cauze asemănătoare, încă doi inși, în putere până mai ieri; vreo cincisprezece sunt și ei bolnavi. Au fost internați. Ultimii turiști vor să plece, dar nu mai pot, pentru că Magistratul a impus starea de carantină: se îngrijește ca molima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
să i se plângă pe umăr. Și nici să bandajeze rănile supușilor, nepregătiți pentru o luptă prea aspră pentru ei. Să-i victimizeze încă o dată, prin milă; e stupid să golești vistieria cetății oblojind ceea ce numai din întâmplare nu a pierit. Nu de vorbe și de mângâieri au trebuință locuitorii Stațiunii. Le-am dat lucruri durabile, funcționale. Cazinoul, Spitalul, Școala de fete, Banca, Hipodromul, Legi - fiindcă Ordonanțele, aici, sunt deasupra edictelor venite din Capitală - Siguranță: în urbea asta, unde toată lumea fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
culorilor adevărate. Asupra sunetelor imperceptibile. Asupra inefabilului. Maturi, vor complota din instinct. Viermi pe care nu-i strivesc pentru că aștept să devină pupe: poate se vor preface în fluturi. Așa cum tinde, tardiv, zbătându-se în gogoașa sa, Filozoful. Actorul va pieri sufocat în propriile lui dejecții. Pentru că se cacă mai mult decât mănâncă. Romancierul e încurcat în firele pe care le tot țese; va sfârși, privind printre ele, în gogoașa alăturată. Doar ei, aici, ar fi putut deveni fluturi. Pe Filozof
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Acela precis că va fi un Poet. Cu pana într-o mână și cu sabia în cealaltă. Un ambidextru care să le mânuiască pe amândouă cu aceeași pricepere: cu pana va reteza capetele imbecililor, cu sabia va rescrie istoria. Va pieri asasinat. ROMANCIERUL. Sunt sigur că Masca era Castelanul. Sau Intendentul; pun rămășag că e vorba de una și aceeași persoană. La Domeniu se petrec lucruri ciudate: nimeni nu l-a văzut, încă, pe stăpân - în afara Pădurarului - și nici în fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
bani: am trăit prea multă vreme de azi pe mâine. Ce-mi poate oferi, mai mult, Castelanul? Doar nu o fi dat peste Hieros Logos! Cuvântul sacru! Pitagora însuși a ars manuscrisul! Pentru ce altceva i-a fost dat să piară tot de foc? Copiile - puține -, poate niște falsuri, au dispărut; posibilitatea ca Domeniul să devină un fel de Memfis ori Delfi - așa cum ar fi zis nu știu cine - mi se pare exclusă. Chiar dacă în Stațiune au apărut valuri de pelerini. O invazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
câteva capitole ce vor schimba complet fața Stațiunii. Îl voi readuce, fie și ca o fantomă, pe Castelan. Umbra lui va fi pentru bestiile astea cu aer de oameni cumsecade ca un ardei iute. Unul băgat în cur. Să le piară tihna. Somnul. Să vorbească singuri. Să vadă peste tot - și nicăieri - pe Judecătorul ce le cere socoteală pentru tentativa lor de asasinat. Plebea trebuie să aibă mereu o spaimă, să viseze urât; dacă nu e terorizată de un gând, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
îi produce frisoane. Sentimentul vinovăției perpetue. Iude fără cauză. În fiecare târgoveț zace un Iago. Un Cain. Când o comunitate nu mai poate fi îndreptată, trebuie distrusă. O voi da pe mâna Castelanului, acesta nu va cruța pe nimeni. Voi pieri odată cu gloata. Cu Magistratul, cu Filozoful, cu iapa de Caravella; cu Autorul care ne însuflețește, pentru că nu există nimic pe lume fără Autor. Îl voi numi chiar așa: Autorul. Undeva, peste mine, hotărăște cele ce se vor petrece în Stațiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ziua, vilegiaturiștii aidoma și nici Filozoful nu se mai preocupă de iepurii săi și nici de Tratat, moțăie toată ziua în cafenea; nici despre Actor nu se mai știe nimic. Surprins, constat că nu mai doresc putere, bani, femeie... O să pierim de un spleen neștiut... (Manuscris atribuit Magistratului; fragmentă § „UN COPIL DE CINCI LUNI A CĂZUT DIN CĂRUCIOR, PRINZÎNDU-ȘI MÎNUȚA ÎNTRE GRATIILE CUȘTII UNUI IEPURE, care i-a ros trei degete și o jumătate de ureche. Micuța Tracy Caluzzo, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
sunt Castelanul și vreau să aflu ce soartă mi-a rezervat. Încerc - zice - să-l iau pe ocolite, să-l trag de limbă! Mi-a spus că voi muri. Mă va preface în Caravella, să-i vină mai ușor. Voi pieri femeie! Curvă! Imaginație schizo. Agitat. Primul electroșoc. Nu s-a opus. .............................................................................................. Pe hartă: „Dacă vreau, nu va scăpa nimeni!” „Câinii, câinii, câinii...” (De nouăsprezece ori „câinii”!Ă „Piticii - dușmani ai poporului.” „Stânca falică.” Desenul reprezintă o culme în formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
la un moment dat, numai bărbați, aceștia vor fugi, cu toții, într-alta săracă și urâtă, doctore, fiindcă acolo găsesc femei. Femei slute, pe măsura locului, needucate, rele, dar femei, doctore; și ele și-i doresc, ai lor fiind, mai toți, pieriți într-un război, cei rămași sunt prea bătrâni. Cei veniți au nevoie de muieri, doar dacă ești labagiu, doctore, nu pricepi. Exiști datorită instinctului; în clipa în care ai fost ejaculat, doctore, tatăl dumitale nu s-a gândit la morală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
trecătorii care se apropiau curioși și făcându-se nevăzut În masa de capete, după ce Îi adresase poetului un gest obscen. — Sunt prior al Florenței, animalule! Să-i dai cu tifla cățelei de maică-ta! strigă Dante În timp ce falsul cerșetor Îi pierea din vedere. Tersit mizerabil! mai avu puterea să adauge, gâfâind de efort și de enervare. Zări cum un tânăr ieșea din mulțimea de curioși și o lua pe urmele fugarului. Părea să poarte uniforma polițailor. Speră că va izbuti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prin evidența lucrurilor, aflăm zi de zi din Învolburatele contingențe ale vieții. Mânia lui Marte, triumful lui Jupiter și mai cu seamă energia de neoprit a lui Venus, steaua pentagonală, care năruiește porțile cetăților, ultima dintre zeitățile care nu au pierit... Stăpânitoarea Celui de al Treilea Cer, murmură poetul. Cuvintele astrologului Îi amintiseră de un amănunt. Ambrogio, În planurile lui, reprezentase și el o mică stea cu cinci colțuri. Iar Bruno, În biserică, vorbise de un astru cvintuplu. Cecco Încuviințase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o clipă cu ochii săi albaștri, În timp ce trecea pe lângă el. Poetul se gândi să Îi urmărească pe cal, Însă Își văzu animalul țeapăn Într-un ungher, prostit, incapabil nici măcar să pască puțina iarbă. Era atât de extenuat, Încât ar fi pierit după câteva lovituri de pinten. Dante Își Îndreptă privirea spre Apus. Dinaintea ochilor săi se Întindea orizontul, o linie cenușie care separa două mase Întunecate Într-un chip diferit. Exista oare cu adevărat al cincilea pământ, dincolo de punctul acela, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
20 aprilie, Clement al V-lea moare sufocat, iar În noiembrie, același an, Filip cel Frumos suferă la vânătoare un accident letal. Aceeași soartă o au și cei trei fii ai săi care, Într-un interval de numai doisprezece ani, pier În diferite Împrejurări, fără a lăsa În urmă succesori de parte bărbătească, ceea ce echivalează cu stingerea dinastiei Capeține. Dar urgia blestemului lui Jacques de Molay nu se oprește aici: curând, asupra Franței se abat În avalanșă alte nenorociri și catastrofe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
știe. Cel de-al doilea voinic se așeză înapoi în iarbă. Când cei doi călugări ajunseră în dreptul lor, primul voinic strigă: — Hei, preacuvioșiile voastre! Ia veniți puțin încoace! — Sfinte Haralambie, apără-ne! - sări ca fript Metodiu, uitându-se în jur. Piei, drace! Domol, domol! - grăi din iarbă primul voinic, sculându-se în capul oaselor. Nu e necuratul, preacuvioase. — Bată-vă să vă bată - zise Metodiu, ținându-se cu mâna de piept - cum ne-ați mai speriat! Dar ce faceți acolo în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de la Râm. Metodiu și Iovănuț rămaseră literalmente cu gura căscată. Mai ales Iovănuț, cu gura căscată specifică vârstei, holbă niște ochi cât cepele. Ruxăndrița sări de pe genunchiul lui Sima-Vodă și se plecă în fața lui Metodiu. — Binecuvântează-mă, părinte - gânguri ea. „Piei, drace” gândi brusc Metodiu simțind cum urcă spre el un excepțional miros de caisă coaptă. Dar cu glas tare, pe nas, zise: — Fii binecuvântată, Doamnă! Domnul să te aibă în pază! — Care domn? - chirăi papagalul. Că sunt doi. Cel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
șlefuindu-i vertebrele, subțiindu-i imperceptibil metacarpienele. Ierburi înalte, flori de românită, fragile păpădii au crescut rând pe rând din mormântu-i, spulberându-se cu plecarea fiecărui anotimp. Generații întregi de rozătoare, de rândunele care, o vreme, i-au supraviețuit, au pierit și ele, îngrășând pământul. I-a murit până și actul de deces, un frumos pergament în care mai întâi, în colțul din stânga sus, a apărut o necruțătoare gaură. Moliile au lărgit cât au putut gaura cu pricina, apoi, la rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că, din paradisul unde ajunsese în momentul morții sale, ochii lui Gacel Sayah continuau să-i urmărească pe toți și pe fiecare în parte și că, în loc să se bucure de miile de plăceri pe care profetul le promitea celor ce piereau în apărarea credinței sale, singura lui grijă era să transmită o parte din puterea sa celor de același sânge cu el. Dacă acolo, în albia acelei străvechi sekia și la rădăcina acelor palmieri ofiliți ar fi curs cel mai firav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Aici apa reprezintă diferența dintre viață și moarte, de aceea nu are preț. Cinci sute de franci pentru zece litri? — Cu adevărat credeți că putem să bem cinci sute de franci? — Dar o mie? — Chiar și cu ăștia nu-ți piere setea. Mă rog! izbucni celălalt. Dar ce anume cereți? Vă ofer o avere pentru un strop de apă. — Eu nu cer nimic, spuse Gacel. Nici o mie, nici zece mii, nici un milion de franci nu servesc la nimic dacă nu avem apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că nu va rata ținta. Răbdarea este pentru tuaregi ca o a doua piele în care intră chiar în momentul când sunt capabili să gândească. Răbdarea era arma care-i ajutase să supraviețuiască acolo unde atâtea alte popoare ar fi pierit; răbdarea era ca un fel de genă adăugată genelor rasei sale, atât de diferită de alte rase. Acum, așezat acolo, privind puținul ce rămăsese din ceea ce fusese căminul său, Gacel Sayah demonstra încă o dată că pentru cei din stirpea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]