3,087 matches
-
uit în ele... Gh. P. doi: Adică n-ai nevoie să... te uiți la tine! Gh. P. unu: Da tu te-ai uitat în ele? Gh. P. doi: Nu, pe cuvînt! Am vrut să ne uităm împreună... Gh. P. unu: (pipăie dosarele, le privește...) Eu nu știu ce ți-a venit ție cu dosarele astea! Gh. P. doi: Păi dacă tot te plictisești de albume... În reviste porno nu-ți place să te uiți... pentru că ești pudic... Gh. P. unu: Și-atunci ai
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
ochitor de elită... Ha!, numai în frunte țintești... Numai în frunte... Ucigașule...! Te-ai antrenat, nu glumă! (apropiindu-se de Mona; tandru) Mona, rămîi numai frumoasă... numai femeie... N-are rost să faci... analize... evaluări... Nu-mi place să-ți pipăi inteligența... N-am nici un chef să-ți sărut ideile... Groparul: (ridicîndu-se puțin, aplaudă) Octav: ...Nu te grăbi... n-a fost finalul... mai e puțin... Mona: ...Să-nțeleg că mă alungi! Octav: Dacă l-am alungat eu pe Ovidiu...! Dacă m-
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
care o reazemă de piatră; Octav de așează lîngă zidul cavoului; lumină despărțitoare de clipe; apar fantomele trei; sînt îmbrăcate și se mișcă așa cum se mișcă toate fantomele; voci tînguitoare... sinistre...; se apropie din ce în ce mai mult de cavou și încep să "pipăie" lucrurile expuse...) Ei, ce-i cu voi pe-aicea?! F1: ...Noi sîntem fantome... Oooo!, om viu... om viu... Octav: Văd că sînteți fantome... dar ce căutați aici la ora asta?! F1: Dar e douăsprezece noaptea...! Octav: Aha! Și? F1: Am
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
viață, În peisaj, În economia existenței celuilalt reprezintă o modalitate de a face din alteritate o parte sau o experiență a vieții personale, intime. Una este să cunoști din cărți, de pildă, istoria și cultura Italiei, și alta e să pipăi, să adulmeci această revărsare spirituală la ea acasă. Una e să exersezi o limbă În sala de clasă, și alta e să o aplici În stradă. Una e să ți să spună că italienii sunt așa și pe dincolo, și
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
asemuim, să fim Împreună, prin fire, căutare și Îndreptare. 10.3. Spovedanie sau despre calea de mijloc Părinte, mărturisesc că am greșit. Nu sunt un om ascultător, nu mă mulțumesc cu ceea ce am sau gândesc, caut mai tot timpul să pipăi limitele, să clatin măsura, să atac regulile, să pun În loc norme noi. Nu sunt așa de statornic pe drumul arătat de alții, nu mă fixez prea ușor pe calea de mijloc, mai privesc În dreapta și În stânga, Îmi place să cred
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
anume, sentimentul bucuriei că lucrarea, în traducerea unui tânăr plecat dintre cei vii, văzuse lumina tiparului. Sunt multe bucurii pe lume care țin de creație și procreație, dar mă întreb cu ce poate fi asemuită plăcerea de a citi și pipăi paginile unei cărți proaspăt ieșite de sub tipar, pentru a cărei apariție, pe lângă geniul și sacrificiul autorului, s-au depus atâtea eforturi și mult suflet ca să ajungă la cei avizi să cunoască subtilitatea existenței, a vieții și a visurilor, fie ele
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
la suppression des éléments formels ou sémantiques se manifeste à maintes reprises dans la traduction de Paul Villard, ce qui nous a déterminée à déclarer qu'elle fait pârtie de son style traductif. Un exemple supplémentaire : leș vers " mi-am pipăit/încet,/încet/trecutul că un orb " șont traduits par " j'ai tâté/doucement/mon passé comme un aveugle " (Lucian Blaga, Leagănul (Le berceau), în Pașii profetului, édition trilingue, préface par George Călinescu, traduction en français par Paul Villard, op. cît
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
în „pânda” necontenită a lui Dumnezeu: „Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.” Exasperat de hieratismul lunecos al semnelor divinității, strigătul psalmistului cerând evidența senzorială echivalează cu o revoltă ieșită tocmai din esențialitatea setei lui de certitudini: „Vreau să te pipăi și să urlu: «Este»!” Între credință și tăgadă, nici una biruitoare, încordarea către nemărginire („Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,/ În care paște-un mânz”), „neliniștita patimă cerească” e chiar prețul râvnit: existența se substanțializează în patosul interogației, zbaterilor, iar omenescul
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
freamăt fugar al pleoapelor... Eram așezați pe covorul presărat cu ghemotoace de hârtie și ne dedam unui joc pasionant: scoțând pietricelele din învelitoarele lor albe, le comparam - când un ciob de cuarț, când o pietricică rotundă, netedă și plăcută la pipăit. Pe hârtie erau însemnate nume pe care, neștiutori, le luasem drept enigmatice denumiri mineralogice: Fécamp, La Rochelle, Bayonne... Într-una dintre învelitori, am descoperit chiar o bucățică feroasă și aspră cu urme de rugină. Am crezut că citeam numele acelui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
apărea în strălucirea lustrelor și a oglinzilor sale. Opera ne uluia cu goliciunea umerilor femeilor, ne îmbăta cu parfumul răspândit de splendidele coafuri. Notre-Dame a însemnat pentru noi o senzație de piatră rece sub un cer învolburat. Da, aproape că pipăiam zidurile acelea zgrunțuroase, poroase - o stâncă uriașă, modelată, parcă, de o ingenioasă eroziune a veacurilor... Aceste fațete sensibile trasau contururile încă vagi ale universului franțuzesc. Continentul ivit din apă se umplea de lucruri și de ființe. Împărăteasa îngenunchea pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Împărăteasa îngenunchea pe un enigmatic „prie-Dieu” care nu evoca pentru noi nici o realitate cunoscută. „Este un fel de scaun cu picioarele tăiate”, explica Charlotte, și imaginea mobilei mutilate ne lăsa perplecși. Ca și Nicolae, ne-am stăpânit dorința de a pipăi mantaua de purpură cu fireturi de aur stins care-i slujise lui Napoleon în ziua încoronării. Aveam nevoie de pipăitul acela profanator. Universul în gestație era încă lipsit de materialitate. În Sainte-Chapelle, un pergament zgrunțuros a trezit dorința aceea - Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
altădată siluetele acelea cocoșate erau nedespărțite de palmieri, de deșert, de oaze... Și atunci se dezmeticea: nu, nu era vis! Stătea în mijlocul unei piețe zgomotoase, într-un oraș necunoscut. Zăpada abundentă i se lipea de gene. Trecătorii se apropiau și pipăiau micul medalion de argint pe care spera să îl schimbe pe niște pâine. Cămilele dominau forfota negustorilor ca niște stranii corăbii suspendate. Iar sub privirile amuzate ale mulțimii, soldații îl împingeau pe preot într-o sanie burdușită cu paie. După
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
strat de zăpadă lipită pe pervaz, îmi frecam obrazul cu ea. Asta nu îmi calma fierbințeala decât o clipă. Vedeam acum bărbatul acela pitit pe după geamul fumuriu al mașinii. În lentilele pince-nez-ului său se reflectau siluetele feminine. Le tria, le pipăia, le cântărea farmecele. Apoi alegea... Iar eu mă uram! Căci nu mă puteam abține să nu-l admir pe vânătorul acela de femei. Da, exista în mine cineva care - cu groază, cu repulsie, cu rușine - se extazia în fața puterii bărbatului
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
deja feminin... Mi-am executat numărul de demontare-asamblare cu toate membrele amorțite și mi-au trebuit mai mult de trei minute, pomenindu-mă printre cei mai puțin dotați... Dar, mai mult decât dorința de a îmbrățișa trupul acela, de a pipăi cu degetele mele luciul pielii ei bronzate, am simțit o fericire nemaiântâlnită și fără nume. Exista masa aceea din scânduri grosolane, instalată la marginea unei păduri. Soarele și mirosul ultimelor zăpezi refugiate în obscuritatea desișurilor. Totul era de o simplitate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pistă de dans în aer liber, situată pe culmea unui deal care domina Volga. Abia știam să dansăm. Dar deșelările noastre ritmice nu aveau, în realitate, decât un singur țel: să ținem în brațe un trup de femeie, să-l pipăim, să-l îmblânzim. Ca să nu ne fie teamă după aceea. Seara, în escapadele noastre de la Munte, cástele și clanurile nu mai existau. Eram toți egali în febrilitatea dorinței noastre. Doar tinerii soldați în permisie formau un grup aparte. Îi observam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bac vechi a cărui balustradă cu suporturile sparte se scufunda în apă. A tăcut brusc. Probabil că beția i se risipea încetul cu încetul. Stăteam nemișcat în fața așteptării ei încordate, în întuneric. Nu știam ce trebuie să fac. Îngenunchind, am pipăit scândurile, aruncând în apă când un colac de funii înmuiate, când o grămadă de alge uscate. Din întâmplare, tot făcând curățenie, i-am atins piciorul. Degetele mele, pipăind-o, îi făceau pielea de găină... A rămas mută până la sfârșit. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ei încordate, în întuneric. Nu știam ce trebuie să fac. Îngenunchind, am pipăit scândurile, aruncând în apă când un colac de funii înmuiate, când o grămadă de alge uscate. Din întâmplare, tot făcând curățenie, i-am atins piciorul. Degetele mele, pipăind-o, îi făceau pielea de găină... A rămas mută până la sfârșit. Cu ochii închiși, părea absentă, abandonându-mi trupul ce-i tresărea ușor... Probabil că i-am făcut foarte rău cu gesturile mele grăbite. Actul acela atât de mult visat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o perspicacitate deja bărbătească, înțelegeam că nu era vorba de o simplă cruzime. Îmi aminteam acum de primele clipe care urmau după actul sexual, în care trupul, dorit cu o clipă în urmă, devenea subit inutil, neplăcut la vedere, la pipăit, aproape ostil. Mi-am amintit de tânăra mea parteneră de pe pluta noastră, noaptea: e adevărat, mi-era ciudă pe ea că nu o mai doream, că eram decepționat, că o simțeam acolo, lipită de umărul meu... Ducându-mi gândul până la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
la o parte praful și frunzele moarte, erau curate și uscate. Nu mă mai țineam pe picioare. M-am așezat, apoi m-am întins cât eram de lung. În întuneric am atins cu capul un obiect de lemn. L-am pipăit. Era un prie-Dieu. Mi-am pus ceafa pe catifeaua lui ponosită. Curios, suprafața lui părea călduță, ca și când cineva îngenunchease pe el cu o clipă mai înainte... În primele două zile, nu mi-am părăsit adăpostul decât ca să merg după pâine
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Ci de-ar fi spus diata aceea, ia aceea: Roman Bodei să fie epitropul moșiei, Adică, cum s-ar spune, să fi fost eu acela, Eu aș fi spus: Stăpâne, deschide-ți bine ochii, Nu-mi crede-așa orbește, ci pipăie-mă bine Și vezi că sânt ca alții, din carne și din oase, Sânt om... și e moșia și scaunul la mijloc, Sânt om... și șubred este copilul vostru încă, Sânt numai om și omul la rele e plecat. Adică
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
el de diata noastră Dar voi ca nici să știe de ce așa făcui... O ochii mei, sărmanii luminători ai feței, Se-ntind încet spre dânsul ca mâna făr' de trup Cu care al meu suflet l-apucă de departe; Îl pipăi cu vederea, cu nălucirea minții... Ce trist! BOGDAN (apart) Vorbește singur... De când vorbește singur - Mai multe luni de zile sânt de atunci la mijloc - El nu mi-a spus un singur cuvânt bun... (tare) Tată, tată, Cu ce-am greșit
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
acopere cu mantaua; cu fața-ntoarsă) Deschide acea ușă... BOGDAN Aceasta, Doamne? [DRAGUL] Nu, Drept colo în părete deschide acea ușă. {EminescuOpVIII 77} BOGD[AN] Aici nu-i nici o ușă... (apart) Vorbește într-aiurea Părete gol e, Doamne, oricât cu mâna pipăi. [DRAGUL] Ia un cărbune-n mână și fă o cruce mare Acolo în părete, căci eu văd că-i o ușă. Hai fă! BOGDAN (face o cruce) Să-i fac pe voie! [DRAGUL] Spune-mi, e multă oaste-n curte
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
lampă) Așteaptă, așteaptă, voi să te conduc cu lampa. Ași! S-a dus, nu-l mai zăresc. (se-ntoarce și pune lampa pe masă ) Oare e realitate? De-abia pot pricepe... nu visez? Nu, nu! Sunt deștept, sunt deștept. (se pipăie) Ce amar și rău s-a-nceput ziua asta, și acuma... O, îți mulțumesc, îți mulțumesc, Dumnezeul meu, bunul meu, iubitul meu părinte! Ai depărtat așa curând de la mine durerea. (îngenunche) O, Doamne! Privighează faptele mele, ca să nu cază corpul
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
violent încît toate deșertările de fiere, după cât s-a constatat de doftori, urma cu mari greutăți. Pe cei mai mulți îi apuca un sughiț sec, împreunat cu cârcei tari, cari la unii încetau în curând, iar la alții țineau mai mult. Trupul, pipăit pe dinafară, nu era tocmai cald, nici se arăta palid, ci roșietic sau vinețiu, c-un exantem de bășicuțe și de bube. Dar înăuntru fierbințeala era atât de cumplită încît cel bolnav nu putea Histo[r]iografii medicinei sânt la
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
reprezintare. De aceea trebuie și corpul ce li dă actorul, realitatea sensibilă în care le transpuue, să fie (adecuată) potrivită acestei origini, adică. trebuie, prin toată iluziunea sensibilă, să vedem totuși înainte-ne o operă a fantaziei libere și să pipăim această operă a fantaziei manifestată în carne și sânge. Cum se ajunge asta însă? Numai dând artistul aceleași drepturi atât idealităței cât și naturalităței (Naturwahrheit) și numai manifestând în reprezintațiunea sa o pătrundere neprecurmată a părților amîndorora. Idealitatea imprimă reprezintațiunei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]