1,442 matches
-
de asemenea, nu era acasă. Așa că am plecat tustrei. Charlot cunoștea un local, pe Grivița, aproape de Cimitirul Sf. Vineri. ― Fraților, are un vin care te scoală din boală și te bagă în groapă. Eram vesel, exuberant, într-o dispoziție de plenitudine cum nu mai fusesem de multă vreme. "Bolta verde" unde am poposit părea un local mizerabil dar, oricum, simpatic. Nu știu de "ce-mi plăceau atâta cârciumile periferice care duhneau de rachiu. Înăuntru toate mesele erau înțesate de ceferiști, lucrători
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
erau și ale ei.) A, dacă ar fi presimțit ce avea să se întîmple! Și curând, curând... PARTEA A TREIA I Până la prânz totul s-a petrecut ca de obicei. Am plecat de dimineață la serviciu într-o dispoziție de plenitudine. Aveam o lucrare pe care trebuia s-o isprăvesc chiar în acea zi. Muncind cu tragere de inimă o dădui gata mai repede decât mă așteptam. Norocul făcuse să fiu angajat într-un proces de moștenire, cu câștig de cauză
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ei locuință... ― De ce pleacă, Doamne, iartă-mă? făcu slujnica uluită, crucindu-se. ― Nu întreba, fă ce-ți spun. Eu iau masa în oraș și nu mă întorc decât noaptea târziu... Am coborât scările ușor, plutind într-o dispoziție sufletească de plenitudine. Ce nerozie! În loc ca nesăbuita patimă cu care avusesem soția să mă pună pe gânduri, asemeni unui clopot de alarmă al ființei pândite de primejdie, dimpotrivă, îmi gâdila orgoliul avid de satisfacții: ― Măcar de și-ar da ea seama ce-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
meseria lor zilnică, la care, deși nepricepuți, trebuiau să ia parte. Cel ales va fi agasat de vecinii care îl tulbură, de doctorul care-l pipăie, de rudele care țipă după el. Are o unică ocazie să simtă în toată plenitudinea un vis pe care l-a urmărit atâta vreme și acela îi este ratat din neghiobia celorlalți. Căci ceilalți nu-i pot pricepe gustul, talentul morții fiind rar de tot. Fără rost a fost, de pildă, moartea lui Bonbonel. Subțirel
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
timpul într-o așteptare răbdătoare, așa cum îi stă bine unei fete care se respectă. Avea o vagă presimțire totuși că de curând apăruse o stea pe cerul vieții ei, chiar dacă lumina acesteia nu i se arătase până acum în toată plenitudinea. Astrul acesta devenea din ce în ce mai luminos, asemenea stelelor care vin din constelații îndepărtate. Să fie oare Alex steaua mea?, se întreba ea deseori. Îi plăcea de el. În întâlnirile lor sporadice, acesta îi întărise convingerea că dispune de capacitatea de a
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
traduce din poeți expresioniști (Ivan Goll, „Studentul“, în nr. 30, Georg Trakl, „Amurg în Lans“, în nr. 89-90-91-92). Comentînd „monografia” lirică a acestuia, Pe Argeș în sus („Cărți românești“, nr. 43), Vinea scoate în evidență o „superioritate indiscutabilă” generatoare de plenitudine, în pofida inegalităților livresc-contrafăcute: „acest poet cert are o tradiție de familie și poartă în sine strămoși... Pillat întrăinicește solul nostru istoric. Ne arată cîteva cimitire, cîteva genii, cîteva devotamente: țara. El trece în repertoriul nostru clasic simplu, fără fanfară”. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de „basm” textul despre eroul său: „A fost și rămîne — dar era cît pe ce să treacă neobservat. Uriașă, forța sa era a unui erou de basm, dar a trebuit să moară pentru a fi descoperit cu adevărat în toată plenitudinea și vitalitatea lui”. Urmuz este văzut ca „un Făt-Frumos care contrazice orice regulă a basmului”. Către final, discursul devine delirant, în consonanță cu retorica encomiastică a României ceaușiste: „un profet al vieții a putut (...) să prindă treptat, cu o neiertătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca el, dacă știința al cărei obiect îl constituie trebuie să păstreze un raport oarecare cu omul și umanitatea sa, să poarte în sine măcar urma sau umbra vieții? Categoriile transcendentale care îi aparțin acesteia și își extrag din ea plenitudinea conținutului lor nu sunt oare prezente și active pretutindeni unde, îndărătul celui mai obiectiv dintre toate fenomenele, se ascunde ceva asemănător omului, unui comportament uman, unei semnificații umane? În acest caz, nu a sosit oare clipa să reflectăm și mai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
așa fel încât, sprijinită de sine și ca strivită de sine, fără să se creeze distanța nici unui recul posibil, ea este patos și nimic altceva decât patos temporalitatea sa nefiind nimic altceva decât mișcarea acestui patos, adică istorialul Absolutului în plenitudinea nicicând ruptă și ca atare neîntreruptă a suferinței sale și a bucuriei sale. Însă această plenitudine niciodată slăbită este cea a Energiei, ea este Prezența superputernică a vieții față de ea însăși și ceea ce face simțită forța sa în fiece clipă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nici unui recul posibil, ea este patos și nimic altceva decât patos temporalitatea sa nefiind nimic altceva decât mișcarea acestui patos, adică istorialul Absolutului în plenitudinea nicicând ruptă și ca atare neîntreruptă a suferinței sale și a bucuriei sale. Însă această plenitudine niciodată slăbită este cea a Energiei, ea este Prezența superputernică a vieții față de ea însăși și ceea ce face simțită forța sa în fiece clipă. În fiece clipă: fără să existe vreodată în ea, în pura sa încercare de sine, un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Activez ca profesor la Colegiul Henri Coandă, Tg-jiu. Experiență personală: colaborări la diverse reviste din Tg-Jiu. Cărți publicate: Teatrul românesc și francez la începutul secolului al XIXlea. Argument pentru a fi, volum de poezii Eminescu - filozofie a singurătății și a plenitudinii Principii de viață: Pentru mine poezia e o curgere, un fluviu. însetații însuflețesc fiecare picătură.” Reverie Adorm tremurând genele pe rama fotografiei prăfuite abandonată-n visele șoptite. Mă așez pe banca din scânduri zăcute, îmi pun condurii amintirilor să pot
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
utopia androginului, ca fuziune În unitate a celor două „sexe” ale spiritului, așa cum o figurează toate marile tradiții. Ca tensiune a aspirației, androginia dandy se află aproape la antipodul a ceea ce se Înțelege printr-un autentic proiect spiritual. La capătul plenitudinii visate nu se Întrevede În cazul dandy-lor (pentru că nu este dorită) nici o iluminare eliberatoare. O altă dimensiune care apropie dandysmul de un soi de utopie angelică, valabilă, din nou, doar parțial, ar decurge din chiar gratuitatea (sublimă uneori) a Întregului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o groapă de gunoi. O simplă groapă de gunoi. FETIȘCANA: Aici e clenciul. Lăturile nu-l conving pe spectator că groapa nu-i decât o simplă groapă de gunoi. Abia când vine BĂRBATUL CU TOMBERONUL vine și certitudinea, siguranța, sentimentul plenitudinii... vin, cum să vă spun, convingerea și senzația clară că totul e bine, că totul e frumos, că nu trebuie să ne temem de nimic, atât timp cât groapa de gunoi rămâne o simplă groapă de gunoi. Tomberonul e așadar foarte necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Își caută și el un adăpost... PARASCHIV: Mă duc să-i dau drumul... MACABEUS: Nu. PARASCHIV: I-o fi foame... MACABEUS: Nu. Auzi? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: A stat. (Cinci secunde de liniște; apoi, cu cea mai mare violență, apocalipsa în plenitudinea ei, undeva deasupra; cei doi se ghemuiesc unul în altul; PARASCHIV își apără capul, MACABEUS îl strânge în brațe pe PARASCHIV; câteva lungi secunde de haos; apoi îndepărtarea treptată.) PARASCHIV: S-a dus? MACABEUS: Se duc... PARASCHIV: Gata? MACABEUS (Patern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
specifice ale acestei experiențe înspăimîntătoare și iraționale. El descoperă sentimentul de spaimă în fața sacrului, a acelui mysterium tremendum, a acelei majestas care emană o putere copleșitoare; descoperă de asemenea teama religioasă de un mysterium fascinans, în care înflorește ființa în plenitudinea ei desăvârșită. Otto desemnează toate aceste experiențe prin termenul de numinoase (din latinescul numen, "zeu"), pentru că sânt determinate de revelația unui aspect al puterii divine. Numinosul este un fel de ganz andere, ceva cu totul deosebit, care nu are nimic
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sânt un laitmotiv în mitologiile paleo-orientale, asiatice și oceaniene. Apa "ucide" prin excelență, dizolvă, abolește orice formă, și de aceea este bogată în "germeni", creatoare. Simbolismul goliciunii baptismale nu este nici el privilegiul tradiției iudeo-creștine. Goliciunea rituală înseamnă integritate și plenitudine: "Paradisul" implică lipsa "veșmintelor", adică lipsa "uzurii" (imagine arhetipală a Timpului). Orice goliciune rituală implică un model în afara timpului, o imagine paradiziacă. Monștrii adâncurilor se întîlnesc în numeroase tradiții: eroii, inițiații coboară în adâncuri spre a înfrunta monștrii marini, într-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
insule. În anumite după-amieze, cînd Îi zărea În depărtare pe cei care se ocupau de aprovizionarea cu balene, În lungile lor peregrinări din Oceanul Arctic pînă la Antarctic, evoca, nu fără nostalgie, puținele momente În care se bucurase de o adevărată plenitudine și aproape fericire, dar Îi era limpede că niciodată nu avea să se mai Îmbarce pe un vapor, pentru că, după toți acei ani de singurătate și independență, nu se simțea În stare să se obișnuiască din nou cu dovezile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pentru a promova viziuni diferite despre alcătuirea puterii în societate. Oricît de diferite ar fi fost ele, de la Marx la anti-marxistul Pareto, toate aceste viziuni sînt consensuale în a considera că elita nu desemnează un model uman, în sensul de plenitudine paideică, ci o structură reală de putere, oricare ar fi natura acesteia (economică, politică, religioasă etc.) - ba chiar indiferent de moralitatea ei. Pentru America, intrată mai tîrziu în arena acestor dezbateri, acest înțeles de ruling elites este sensul originar și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
om, ba chiar și mai departe, la îngeri, constituie o ierarhie dată, și nu o succesiune în devenire. Iar această ierarhie este o operă de artă (după cum sugera și pilotul din povestea de mai sus), definită prin ceea ce Lovejoy numește „plenitudine” : nimic nu poate lipsi din această creație perfectă a lumii ! După cum constată și Lovejoy, această viziune era incompatibilă cu orice credință în progres sau, mai exact, în orice soi de schimbare semnificativă ce ar putea surveni în ansamblul acestui univers
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Alegerea lui se oprise la un canar alb, o vietate sperioasă. Canarul cânta, mai ales dimineața; cu toate astea, nu părea bucuros; dar poate un canar să fie bucuros? Bucuria este o emoție intensă și profundă, un sentiment Îmbătător de plenitudine, resimțit de Întreaga conștiință; Îl putem compara cu beția, cu transa, cu extazul. Odată, scosese pasărea din colivie. Terorizat, canarul se găinățase pe canapea, pe urmă se izbise de gratiile coliviei căutând să intre Înapoi. O lună mai târziu, Djerzinski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
brutale, Aizic dorea cu orice preț să-l zmulgă din inerția pe care bătrînul o dorea durabilă. Un cîine lătră a om. Înspăimîntat, intrusul privi spre ușă. Vremea a tras perdeaua și tabloul zugrăvit de Aizic îi apăru în toată plenitudinea bătrînului Goilav. Nutri chiar, pentru fostul persecutat, un sentiment de dușmănie. - Mai departe știi ce s-a întîmplat? îmi povesti Goilav. Au venit timpurile dorite de tînărul Aizic, dar în lupta pentru putere alții s-au dovedit mai tari ca
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și curtenitoare, iar ochii veșnic bătrîni și răi sînt plini de bucuria unui consimțămînt mîrșav. O lume a morților ticăloși, atît de puternică prin zidurile protectoare ale bogăției sale obscene, prin corupția sa iubitoare de moarte și necredință, prin impertinența plenitudinii sale istovite și prin greutatea derutantă a mulțimii și abundenței sale, Încît viața omului mărunt este strivită sub atacul său frontal și orice făptură vie ce-i servește drept hrană este ucisă și mutilată - nu numai inima și sufletul tinereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lecuiește-ne, Vrăjitor atotputernic! Ah, ce blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului. Valurile Somnului se leagănă În inimile oamenilor, curg ca niște rîuri În noapte, se revarsă cu toată bogăția și plenitudinea puterilor Întunecate și nepătrunse În miile de peșteri ale pămîntului și peste țărmurile planetei. Se revarsă cu toată forța valurilor lor Învingătoare și inexorabile peste Împărăția nopții, de-a lungul și de-a latul pămîntului nemuritor, pînă ce inimile tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai necunoscute decît Egiptul, mai Îndepărtate decît ținuturile tătarilor, mai ciudate și mai obsedante decît Japonia sau decît chipurile șterse ale primilor faraoni care au Înălțat piramidele - și pe care el Îi văzuse, Îi auzise, Îi Întîlnise, Îi cunoscuse În plenitudinea avîntului pasiunii și gloriei tinereții sale: chipurile dispărute, fără grai, uitate de vreme ale lui Buchanan, Johnson, Douglas, Blaine - chipurile Împodobite cu favoriți, estompate, mîndre, Înstrăinate de vreme ale lui Garfield, Arthur, Harrison și Hayes. — Ei, Doamne! spuse el - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
senzații. Pretextul o invadează, oricine și orice devine involuntar un pretext pentru a se simți rănită. Îi place să se lase rănită, să-și manifeste sentimentul de persecuție, se joacă ușor cu obsesia morții pe care însă no trăiește cu plenitudine, ea este mai degrabă un spectator destul de indiferent, calculat regizoral, față de scena morții în care vede “demonul care închide sub nasul nostru obloanele vieții”. Ideea morții este o cochetarie feminină, este lipsită de consistența unei trăiri, ar părea mai degrabă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]