1,866 matches
-
reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul arde "ca fosforul lui Mefistofel"): "Azi suflu meșteșugește / În spuma grea diafană, / Și strofa adesea plesnește/Ca sticla venețiană". Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului călinescian. Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dîndu-ți impresia unei jucării perfecte, de șuruburi și arcuri, care de la prima declanșare a mecanismului merge ca un ceasornic, epicul apare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
decât de preoții ei... Preoți îndrăciți ca tine, vax! Ori poeții acestui întunecat Ordin al Generației 80 - scîrț! ce să spun? - când aud despre patrie, fug ca dracul de tămîie! Când le vine rândul la slăvit clasa muncitoare - scârț, te plesnesc! - trag oblonul îndatoririlor metafizice și se închid în closet... Și de-ar avea cel puțin, caracter. N-au și n-are. Chiar și cel mai infect caracter. Ori de-ar fi, cel puțin, consecvenți chiar și-n opiniile lor cele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
acoperit, mai multe zile, zidurile de peste drum ale Consiliului de Stat al Planificării. Imens scandal diplomatic. Două săptămâni mai târziu, autoritățile române înscenează, pentru a-i mai potoli pe ruși, moartea accidentală a năpraznicului poet șaptezecist. - Pe când Optzeciștii - scârț, te plesnesc! -, prin ce vax de talent se evidențiaseră ei? Prin ce sângeroase fapte de scris au pătruns tinerele scârbe în Istoria literară? Că de scris, nu au scris încă nimic. Și nici de pătruns, ca să fim principiali, nu prea pătrunseseră... Șed
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aceea, nu mă prea omoram cu dezvăluitul. Așa că, ori de câte ori îl presimțeam apropiindu-se de separeul meu, cu chef să-mi dezvăluiască puțin, îl mai bruftuluiam... - Ceasul rău! V-ați bruftuluit, cât v-ați bruftuluit, dar pîn' la urmă v-ați plesnit în microb. - ...Numai că, într-o seară, după ce polizasem suficient, instalându- mă într-o confortabilă zonă de febrilitate intelectuală, țâșnește scurt, către mine, bijuteria de talmudist. Bălmăjește ceva. Își agita cicatricele. Și-mi arată pe degetul mijlociu un inel... - E
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
plac mie dușurile, calde și reci, le rezolvasem p-alea reci, mai rămânea să le execut p-alea calde... tiu-tiu-tiu, fluieram, manevram robinetele, mușcasem, cu ghearele, dintr-o bucată roz de săpun și deodată... inima! pac! la pământ, zobit, amețit, plesnit la cap în cel puțin 14 locuri... și toate astea doar din pricină că-mi fugerase prin minte că, de fapt, tu exiști! Mi se înmuiaseră genunchii... Îmi spuneam: Măi, Radule - Radule - deloc nu mă cheamă Radu, dar așa-mi spun eu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pare faptul că este și galeșă. Femeie de bună condiție, odraslă de extracție dovedit aristocrată, sporovăiește cu el, presară un pic de conversație spirituală și, deodată, slip! c-o mișcare abilă a mâinii, îi înlănțuie capul în cravașă și îl plesnește la fund. Canarul, câinele, pisica, șantierul, toată lumea râde. Nu toată lumea. Dacă în domeniul performanțelor și expedientelor amoroase, Ulpiu Galopenția pare condamnat să rămână toată viața un biet Viorel, în celălalt domeniu, pur arheologic, formidabila sa dotare naturală, tenacitatea, intuiția artistică
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
putîndu-se foarte bine nimeri a fi ori bordeluri, ori lepozerie. Iar pehlivanii turci își jucau GIAMALA. O momâie uriașă, alcătuită, pe dedesubt, din cercuri din tablă. Împodobită cu panglici colorate, țoale fistichii, oglinjoare și săculeți cu farmece. Care, dacă te plesnea peste fălci cu niște lănțișoare descântate, până în trei zile, picai. Ori într-o chiverniseală turbată. Ori în coșciug, din patru surceluțe împuțeai. Zbura și has-Satan, cam într-o dungă, plăcut abțiguit. Iar pîn' la coșconeața din spatele curții Nicoloaicei, nu se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
serelor de portocali, să poți jura că a izbucnit un incendiu. - Foarte multe doamne au dat atunci dovadă de o voiciune ce nu și-o mai demonstrau deloc în cadrul menajului! - Le-a văzut tot Parisul cu poponețele goale! - Le-au plesnit soții cu cataramele peste fund! - Au trecut direct, de la cronica mondenă, la cronica judiciară! 248 DANIEL BĂNULESCU - În patru zile, Robin a onorat 23 de provocări la duel!!... Fericite și gureșe. Cotrobăiau să-i arate și lui gazetele epocii. - Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai puțin, decât atât. - Sigur. Pe de altă parte, nici nouă, celor cărora ni s-a dat drumul (a venit altul, fără necazuri personale, și-a condus garnitura până la prima stație) nu ne-a mai trecut prin minte să-l plesnim cu palma în creștet... Ori să-i agrementăm retragerea cu expresii golănești despre biata mamă-sa... De fapt, unii dintre noi au început să-l regrete pe Raicopol, la nici treizeci de secunde după ce au simțit, sub tălpi, peronul stabil
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
literară cu Adi și Paul, hotărând că eram aproximativ de un milion de ori mai bun decât ei, aceeași subiectivitate mă îndemna să constat că nu eram decât de douăzeci, până la douăzeci și două de ori, mai valoros decât Cristi. Plesneam de obiectivitate și de modestie. De câțiva ani de zile, simțeam, în mintea mea complet nepărtinitoare, răsuflarea lui insistentă în ceafă. Nu-mi păsa că majoritatea celor ce chibițau fenomenul artistic părea să afișeze opinii exact contrare despre pozițiile și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prin fund apreturile și hârtiile, numai în găurile urechilor nu i se vârau. - Nene Sinistrate, dar ce ești tu?... Vreun sonat?! Ți-au deranjat microbii biblioteca? De ce te-ai mutat cu patul afară? - Las-o! E-o balama a noptierii plesnită din fabrică... Păi, știți voi ce stă la baza tuturor tipilor ce ies, cu patul, sub cerul liber, pe stradă? - Nu, recunoștea fascinat ciclul primar. Nu știm. (Și-și străpungeau, cu unghiile, fosele nazale, parte a zeflemea, parte din imitație
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și Spectrul, interpretând rolul marelui Profesor Mircea Eliade, o folosiseră întorcîndu-se din interbelica întîlnire copleșitoare cu Ulpiu Sargețius Galopenția... 388 DANIEL BĂNULESCU Has-Satan se uită țintă la spectru. Se vedea că-l provoacă, așteptîndu-se din partea dânsului la ceva. Și, deodată, plesnindu-se cu palma peste osul fumuriu al frunții, spectrul Profesorului se lumină. - Cum să nu fi greșit?! Intuiție, zero... Control asupra izvoarelor scrise, zero. Discernământ, zero... Filipeni 2 cu 10! Asta e! Îmi cer scuze... Chiar și un copil s-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cucoana. - Dar nu-i nimic. Că ți-o croi-o nentă-tu, Genel, pe-o zgărdiță, să urli de plăcere, când i-oi simți curelușa flencănindu-ți pe beregăți!... Și când oi schelălăi mai cu foc, nu-ți fie grijă, te plesnește și mandea, pe sub masă, cu piciorul. Să nu zică polițaii că te-au cărat, de la cantonament, neantrenat!... - Mi-e îngăduit să vă întreb cum vă veți coborî în Adînc? Diavolul avea pe masă, așezată înainte, o mapă. Pe mapă, o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de zvârcolirile migratoare ale unor fluturi mov-rubinii, purtând imprimate, pe spate, un soi de litere evreiești și din ale căror trupuri negre, călugărești, cilindrice precum trabucele, nici o pasăre cu apucătură teafără nu gusta. Pe la ora 13, bășica tărâmului norilor iarăși plesni, oameni și fluturi fiind zdrențuiți precum copertinele de doc ale unor magazine spulberate de grindină. După măzăriche, se prăvăli și grindina. Din somn, cu dreapta, Sinistratul își trase carapacea de plastic deasupra, continuând să sforăie îndeajuns de nesinchisitor pentru cineva
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
giugiulesc. Când eram mic, am omorât unu cu praștia. Pac, și-a căzut la picioarele mele. Avea un gât alb, alunecos, cu niște pene moi și pufoase, și-un cioc, Paraschive, galben, gălbior, ca miezul oului. Drept în ochi fl plesnisem. Celălalt 150 era rece și albastru ca o sticloanță. Când i-am simțit sângele cald în palme, o dată parcă m-a fiert... -Lam lăsat acolo și, de câte ori văd de atunci porumbei, îmi aduc aminte de ăla. Caut unu la fel
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
beau eu cu sfîntu Petre bere la metru!" Și s-au apucat, mînca-v-aș ochii, să pilească! Și parcă erau mai mulți și înșirau sticlele lîng-un zid. O sută, două sute, nu știu câte erau. Se făcuse sfîntu Petru cât o bute, da nu plesnea. Băga-n el și râdea la mine: "Ar mânca gura ta, Oacă, o corcoviță?" " Ar mânca, sfinte Petre!" i-am zis eu. "Da o aripă de găină ar mânca gura ta, Ciupitule?" Ar mânca, 164 sfinte Petre!" "Nu se poate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
au început să bată din palme. Nevestele se uitau chiorâș la ea, dar n-aveau ce-i face. În mijlocul salonului se făcuse un loc larg în cinstea celei alese. Președintele federației, abia ținîndu-se pe picioare, s-a ridicat după obicei. Plesnea de mândrie. O învartea ușor, râzând și spunând măscări. Ceilalți se uitau dimprejur la ei. Fetele oftau cu părere de rău, că le plăcea și lor ibovnica. Au ocolit tot salonul. De pe margini, meșterii aruncau cu confeti și cu serpentine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Se gândea ctt o să-i mai meargă și lui, că se cam trecuse, i se înmuiaseră oasele, și, dacă -lar fi prins, nu mai scăpa. În tinerețe, fugise de la pârnaie, era mai ușor. Ager, cu sângele fierbinte... Ce mai primăvară! Plesneau florile de salcâm și toată groapa era verde, verde, plină de dudău și barba-popii. Mărăcinii aveau tulpinile cât sulița. Vântul se încorda în ele ca într-o harfă. Și cădeau niște nopți line, cu stele albe și mărunte. Lângă baltă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Didina. Vântul de aprilie îi mișca părul bogat și pe fața lui mohorâtă se așternu un zâmbet de mulțumire. Maiul era greu și avea o coadă lungă. Stăpânul măsură înălțimea unde trebuia să pocnească o capsă. Ridică o dată ciocanul și plesni jos drugul de fier al tiribombei. Se auzi un trosnet și în capul ei se aprinse un foc mic. Negustorul scoase un pol și-i luă ciocanul din mână. Așeză apoi altă capsă. - Gata, cine mai trage? La încercarea puterii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zise unul. Ucenicul strânse fălcile. Auzi apoi apa clipocind în căldare. Se făcu din nou liniște. - Spui? întrebă unul. - Nu știu nimic. - Bine. Pungașul se uită liniștit la ei. Îl întoarseră cu fata în jos. Sergentul își potrivise frânghia. Îl plesni o dată cu sete. Sfoara groasă și răsucită bine se lipi adânc de piele. Sângele tîșni șuvoi. Iar băgau foc în el. Icni scurt. - Ah, ah... Se gândi că ar fi fost bine să fi putut să nu mai știe nimic. Îl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Focul îi intra sub piele. Urlă ca un bou înjunghiat. Ochii i se roșiseră și se săltă din toți mușchii. Cei ce-l țineau se clătinară. Nu-l mai stăpâneau. Lovi ca un turbat în dreapta și-n stânga. Comisarul îl plesni peste glezne cu cizmele și-l doborâră. - Las', că spui tu! scrâșnea lunganul furios. - Nu spun! Nu spun! răcnea Paraschiv. - O să vedem... Îi răsuciră mâinile la spate și-l legară cu frânghia. Cu mâna lui, șeful u așeză cărbunii la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
curvelor venind din urmă. - Aici erai, Paraschive? a întrebat starostele. Didina a căzut pe așternuturi. A înțeles cel tânăr. Stăpânul s-a întors către codoș: - Asta o fi muierea lui, Treanță, că tu mi -lai trimis la însurătoare. Și -la plesnit cu pumnul de -la pus jos. Paraschiv s-a dat doi pași înapoi, a apucat lama suriului și-a așteptat. De-abia se dezmeticise din plăceri și o lene ucigașă fl cotropea încă. Cataroiul râdea sălbatic, clătinând din pieptul lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
avut ce face. Cântau și plângeau de mila gagicii. O lovea Bozoncea, pornit. Pielea se făcuse vânătă, vânătă. Starostele o apucase de păr și o îngenunchease între picioarele lui. Îi răsucise coadele bogate, s-o țină mai bine și-o plesnea pe spate și pe față: - Na! Na! striga. Na, să-ți ajungă! Ți-a trebuit corditor, ai? Curvă fără saftea! Didino, mi-ai mâncat viața, Didino... Plângea și el și nu se lăsa. Se răstea iar la lăutari: - Ce vă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
meseria, meserie. Muierile priveau prin geamul aburit și, dacă zidarii nu erau la frizerie, o luau spre cârciuma lui Stere, să-și aștepte bărbații la întuneric. Meșterii erau arțăgoși și cântau. Atunci își băteau nevestele. Din nimic se aprindeau. Le plesneau cu palmele lor grele peste față. Apoi le jucau în picioare. Zidarii luau cozile țigăncilor în pumni și le smuceau sălbatic. Toată mahalaua era un vaiet. Țipa a lui Ghiula, țipa a lui Șandor. Îl apucau și pe Matei dracii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aspirația obișnuită își pierd orice farmec și orice seducție. Dacă totuși trăiești, aceasta se datorează capacității de obiectivare prin care te eliberezi, prin scris, de acea încordare infinită. Creația este o salvare temporară din ghearele morții. Simt cum trebuie să plesnesc din cauza a tot ce-mi oferă viața și perspectiva morții. Simt că mor de singurătate, de iubire, de disperare, de ură și de tot ce lumea asta îmi poate oferi. Este ca și cum în orice trăire m-aș umfla ca un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]