3,246 matches
-
unitatea divină, Marcel al Ancirei, unul din protagoniștii sinodului de la Niceea, va merge până la respingerea ideii existenței din veșnicie a lui Cristos. Cu toate acestea, adopțianismul lui Marcel trebuie nuanțat. Teologia sa trinitară, analizată dintr‑o perspectivă nouă, în contextul polemic al epocii, se dovedește cu mult mai „ortodoxă” decât am crede. T.E. Pollard, referindu‑se la Marcel, vorbește despre un „monarhianism dinamic” foarte apropiat de trinitarismul ortodox 2. Concepția sa eshatologică decurge, ca o consecință logică, din această viziune asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care îl consideră pe Cristos un simplu om, născut din părinți obișnuiți, ales la un moment dat de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune sfântă. „Cristosul” propovăduit de aceste mișcări este tocmai Anticristul care apare în De consummatione. Acest aspect polemic, vizând anumite grupuri eretice s‑a adăugat, probabil, mai târziu tramei inițiale a mitului, reprezentată de scenariul lui Hipolit. Un alt aspect inedit este prezența lui Ioan Teologul, un al treilea profet, alături de Ilie și Enoh. Ucenicul preaiubit al Mântuitorului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de profeții) să restabilească regatul lui Israel este încă așteptat Dumnezeu Isus Cristos (vestit de profeții și minuni) să mântuiască întreaga omenire a venit deja și este încă așteptat în vederea Judecății Pornind de la această schemă, putem înțelege mai ușor strategia polemică pe care o adoptă Tertulian. Într‑adevăr, ceea ce își propune el să realizeze după ce va fi desființat mecanismul falsei cristologii a lui Marcion este să denunțe această cristologie ca o variantă, destul de prost construită, în definitiv, a cristologiei iudaice pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vechi. Într‑adevăr, pentru episcopul Cyrului, mitul își are sensul teologic și ideologic în contextul mai larg în care este inserat și utilizat. Fie că este vorba de Comentariul la Daniel, de Comentariul la Epistolele sfântului Pavel sau de tratatul polemic Haereticarum fabularum compendium, mitul face corp comun cu materia fiecăreia dintre aceste opere. Adevărata sa semnificație nu ar putea fi înțeleasă în afara contextului. Cele trei contexte 1. Cartea lui Daniel este prima dintre cărțile Profeților care se bucură de un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Irineu (privind succesiunea celor patru imperii), Hipolit și Ieronim și este condamnată cea a lui Theodor de Mopsuestia, considerată mult prea iudaizantă. Comentariul cărții acestui profet, „rău‑înțeles” de rabini, în opinia lui Theodoret, este realizat în chiar contextul polemicii antiiudaice și deci antiiudaizante. În canonul iudaic, Cartea lui Daniel este integrată grupului Hagiografe (Ketubiim) și nu celui al Profețiilor (Nebiim), așa cum este pentru creștini. Două motive principale pun în mișcare proiectul lui Theodoret: demonstrarea faptului că „fericitul Daniel” este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au avut loc deja; mai rămân două: dispariția Imperiului Roman și domnia efemeră, dar cumplită, a Anticristului iudeu. Este vorba de schema tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa polemică împotriva iudeilor/creștinilor iudaizanți și prin gustul său pentru meditația ascetică. Anticristul va fi iudeu și recunoscut drept Cristos/Mesia de către iudei. El va apărea după destrămarea Imperiului Roman, simbolizat, în profeția lui Daniel, prin „cornul cel mic”, crescut între
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vremea lui” (v. 6). Apostolul vorbește de omul nelegiuirii, Theodoret, de idolatrie, schimbând printr‑o distorsiune aproape imperceptibilă semnificația fragmentului. 3. În fine, al treilea loc în care episcopul Cyrului vorbește despre Anticrist nu este un comentariu, ci un text polemic și dogmatic în același timp. Este vorba despre Haereticarum fabularum compendium, un tratat impresionant, pe care îl redactează către sfârșitul vieții sale (cca 453) - la cererea comes‑ului Sporacius, delegat imperial la sinodul de la Calcedon (451) - împotriva tuturor curentelor eretice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
recit sur l’Anticrist (1900), care zugrăvește portretul unui tiran eshatologic umanist, pacifist, ingenios și cultivat, al cărui farmec diabolic cucerește aproape întreaga lume, cu excepția câtorva creștini refractari. În 1907, Monseniorul Robert Hugh Benson publică Lord of the World, roman polemic în care autorul denunță materialismul crescând și pseudodivinizarea omului în civilizația modernă. Părintele Percy Franklin este ultimul preot catolic fidel valorilor Evangheliei. Ales Papă, el va fi consemnat în satul Nazaret. Anticristul este o figură carismatică, Julian Felsenburgh, care devine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ale clerului ahtiat de putere lumească și văzând în politica de unire a Bisericii Ortodoxe cu cea Catolică doar un mod de expansiune, de aservire totală a românilor. Prezența autorului în text, intervențiile patetice, pasajele cu aspect de pamflet, spiritul polemic și adresarea directă reușesc să învie adesea masa amorfă a documentelor. Când familiar oral, când înalt oratoric, stilul său produce expresii lapidare, sentențioase, concentrate, prin utilizarea unor elemente plastice sau lexicale de sorginte populară sau livrescă. Apreciată superlativ de generația
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
scriitorului), Ion Minulescu, Caton Theodorian, Ion Agârbiceanu, Ion Luca, Dan Botta ș.a. Un loc aparte între scrierile comentatorului îl ocupă cartea Elemente de caragialeologie, abordare modernă privind diagrama receptării, motivele operei (scrisoarea, semidoctismul, personajul care nu apare), dezbaterile nu o dată polemice pe marginea noilor montări ale pieselor (aparținând lui Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu, Alexa Visarion), dar și cariera internațională a dramaturgului ori receptarea sinuoasă pe care a avut-o drama Năpasta ș.a. SCRIERI: Trenul regal, București, 1949; Într-o
SILVESTRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]
-
se produce un salt cu caracter revoluționar sau o mutație, cum va prefera să spună Lovinescu mai târziu, preluând un termen din vocabularul biologului olandez Hugo de Vries. Interdependența și imitația nu sunt noțiuni contradictorii, cum au încercat unii comentatori polemici ai lui Lovinescu să le interpreteze (Ion Barbu, G. Călinescu), afirmând că prima, presupunând simultaneitate, exclude imitația și dovedește o creativitate concomitentă. Pentru teoreticianul s. interdependența reprezintă cadrul normal în care se manifestă imitația, iar aceasta e agentul prin care
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
și fără a-și propune cu dinadinsul aceasta („revizuirea nu trebuie să aibă ca efect o modernizare forțată. Moderația și firescul interpretării sunt greu de cucerit”, afirmă criticul în textul depre Ion Creangă), eseurile aduc în scenă perspective incitante și polemice, care redeschid dosarele unor „cazuri” prăfuite de clișee. Sunt prinși în sumar atât scriitori de prim-plan ai literaturii române (Eminescu, Maiorescu, Hasdeu, Creangă, Caragiale, Macedonski, Arghezi, Bacovia), cât și alții (Gib I. Mihăescu, I. Peltz, Alice Voinescu). Această eterogenitate
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
deschiderea metodologică față de teorii precum psihocritica lui Charles Mauron. S. va comprima ulterior textul într-o micromonografie, Liviu Rebreanu (2003), o lucrare de factură similară fiind și Augustin Buzura (2001). În fine, Arena actualității (2000) este cartea lui cea mai polemică, mai atașată la disputele zilei: de la „carențele criticii actuale” la chestiunea existenței postmodernismului românesc, de la impasul posterității călinesciene la „prețul erorilor optzeciste”, de la falsa criză a romanului la „mersul literaturii prin ceața tranziției”. Istoricul literar nu lipsește, numele lui Panait
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
serios fără morozitate, sistematic fără ticuri, bine informat”, „un glosator subtil și malițios” care „are mereu grijă să-și împartă admirația pentru literatură între respectul civilizat și pasiunea inocentă”. Neocolit de subtilitate, dar ocolit de partipriuri generaționiste, mobil în regim polemic, dar atent la civilitatea tonului, S. este un critic solid, urmărind programatic, prin augmentări succesive ale sumarelor, sinteza și panorama. Fundamental un spirit canonic, el modulează totuși această constantă în sensul conștiinței relativității faptului literar, înscris, pe de o parte
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
caută să sublinieze valențe necunoscute ale operei lui Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Costache Caragiali, Matei Millo, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Nicolae Filimon. Întreruptă de publicarea Caietelor Princepelui, rubrica devine, în 1974, „Aventura limbii române”, unde Eugen Barbu proiectează „o istorie polemică și antologică a literaturii române”, pe care o ilustrează cu fragmente din cărțile vechi românești, cu texte din Mihai Eminescu și I. L. Caragiale ș.a.m.d. În scenariul rezultat exemplele alese au rol de nucleu care adună și emite filiații
SAPTAMANA CULTURALA A CAPITALEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289478_a_290807]
-
loc se află „cercetarea istorică, cercetarea filosofica, popularizarea rezultatelor cercetării științifice”, după cum ilustrează articolele semnate de Serafim Duicu (Perenitatea spiritului luminist, Academia Română - 125. Contribuția transilvănenilor, Eminescu și mutațiile poeziei românești, Nicolae Iorga, critic și istoric literar, Școala Ardeleana și spiritul polemic), Mircea Popa ( Primul reflex shaskespearean din literatura noastră, Eminescu - întruchipare a ființei naționale), Silvia Urdea (Din memoria culturală a Transilvaniei), Ion Buzași (Andrei Mureșanu și Școala Ardeleana și Principatele Române), Florea Firan (Ioan Inocențiu Micu-Klein și istoria manuscrisului „Ilustrium poetarum
SCOALA ARDELEANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289562_a_290891]
-
redactor), „Universul”, „Universul literar” ș.a. Cu începere din 1928, este secretar general de redacție la „Dreptatea”, oficiosul Partidului Național Țărănesc. În noiembrie 1911 devine membru, iar un timp va fi și secretar al Societății Scriitorilor Români. Un șir de note polemice intitulate Opera d-lui Ilarie Chendi (1906), unele apărute inițial în „Epoca”, sunt strânse de S. într-o broșură care a stârnit multe discuții. Cu o dezinvoltură pe care o poate explica doar tinerețea autorului, se expun aici păreri despre
SAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
tinerețea autorului, se expun aici păreri despre rosturile criticii și, mai ales, despre menirea criticului, lectura atentă a operei lui Hippolyte Taine, Jules Lemaître sau Émile Faguet făcându-se simțită în fiece pagină. Dar scopul real al scrierii este unul polemic, iar ținta o constituie activitatea publicistică a lui Ilarie Chendi, judecată în termeni frecvent inadecvați, nedrepți. Următoarea carte, tipărită după un lung răstimp sub titlul Între rețele (1919), adună în paginile ei impresii din război. Vor urma culegerea de portrete
SAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
le crede influențe) cu marea proză romantică germană (Novalis, Hoffmann, Tieck), capodopera prozei lui Eminescu realizând o sinteză a romantismului de tip germanic. S. este totodată creatorul unui stil critic și eseistic foarte personal. Un stil de idei, nervos și polemic, de expresivitate literară (G. Călinescu a relevat picturalitatea descrierilor), atrăgător și fermecător chiar prin libertățile pe care și le asumă: e direct, de o familiaritate netrivială, antrenant și provocator prin asocierile neașteptate și divagațiile ce predispun la reflecție, acestea fiind
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
discută „probleme sociale și psihologice”, făcându-se mari asociațiuni biologice în stilul unei erudiții vii, extravagante, tip Hasdeu. [...] Toată această parte a eseisticii sale, trecând peste latura doctrinară ce poate forma obiect de violente discuții, se remarcă printr-un spirit polemic viu, amestecat cu elemente de grandomanie mai curând inocente și simpatice, acordând paginilor sale mișcări de umoare care încântă. G. CĂLINESCU SCRIERI: Încercări critice, pref. C. Rădulescu-Motru, București, 1903; Cercetări critice și filosofice, București, 1916; ed. 3, București, 1925; Icoane
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
de Charles Joliet. Din Leipzig Horia Petra-Petrescu trimite o corespondență intitulată Revistele teatrale germane. Sunt inserate și câteva amintiri sub titlul Costache Caragiali (Manuscript inedit de Pantazi Ghica). În articolul nesemnat Primul conflict este reprodus și comentat schimbul de scrisori polemice dintre H. G. Lecca și „secretarul particular” al lui Pompiliu Eliade, directorul Teatrului Național din București, în legătură cu modificările operate în textul versiunii lui H. G. Lecca după piesa La Femme de Claude de Al. Dumas-fiul. A.-M.B.
SCENA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289542_a_290871]
-
textul Lacrimile și blestemul mumei sau Călătoria mortului, apărut în „Revista olteană” (1889), la care adaugă o notă despre informator și citează alte variante autohtone și străine ale motivului. Spirit combativ, S. și-a definit opiniile despre folclor în lucrări polemice. În studiul Poeziile populare colecția Alecsandri (1866) sau Cum trebuie culese și publicate cântecele populare (1889) susține că folclorul trebuie să fie „un izvor pentru psihologia populară”, „un repertoriu al limbii poporului”, care să folosească lingviștilor, scriitorilor și istoricilor. De
SCHWARZFELD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289561_a_290890]
-
principiile susținute anterior. S-a ocupat și de istoria și cultura poporului evreu, a alcătuit o bogată colecție de folclor în limba idiș, a scris studii de etnopsihologie comparată, cu privire specială asupra creației folclorice evreiești, precum și numeroase articole, unele polemice, privitoare la situația comunității evreiești din România. SCRIERI: Anecdote populare române cu privire la evrei. Cercetare critică, București, 1889; Poeziile populare colecția Alecsandri (1866) sau Cum trebuie culese și publicate cântecele populare, Iași, 1889; Vasile Alecsandri sau Meșterul drege-strică și apărătorii săi
SCHWARZFELD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289561_a_290890]
-
și verva demistificatoare a lui Marin Sorescu, pornesc de la simbol pentru a dezvolta o concluzie insolită sau umoristică. În proza științifico-fantastică din Femeia venită de sus (1971), Crâncena luptă dintre „Ate”și „Abile” (1976), Trofeul (1980) se păstrează, cu intenții polemice, recuzita genului, dar accentul nu cade pe inventivitate, ci pe meditația existențială, pe satirizarea hipertehnicizării sau pe reconstituirea unei atmosfere poetice. Scrisul lui S. este întregit cu un roman polițist neconvențional, având prelungiri lirico-fantastice, Meduza (1976), cu un grupaj de
SCOROBETE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289570_a_290899]
-
astfel esența artei argheziene: „Universul arghezian e făcut din miracole, proiectate de cristalul, cu o mie de fețe, al ochiului său”. La rubrica „De toate”, redactată de Dan Smântânescu și Augustin Popescu, ca și în alte însemnări, sunt prezente accente polemice, chiar pamfletare. Sunt avute în vedere și unele periodice cu secțiuni dedicate literaturii, precum „Universul literar”, „Duminica Universului” ș.a. În notațiile eseistice intitulate Europa în București F. Aderca invocă pe Maurice Chevalier și filmele cu Stan și Bran. M.Ș
SEPIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289624_a_290953]