10,542 matches
-
care le rupeam din caiet după orele de școală și pe care le aruncam, ca să nu fiu nevoit să dau cuiva dintre ai mei explicații în legătură cu ele. Mă numesc Alton Peterson, mă numesc Alton Peterson - Alton Christian Peterson? Sau te pomenești că-mping lucrurile un pic cam departe? Alton C. Peterson? Și atât de tare mă preocupă gândul să nu care cumva să uit cine mi-ar plăcea să fiu, atât de tare ard de nerăbdare să ajung odată la debarcader
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
a lui Smolka după orele de școală cu transperantele coborâte, în timp ce bătrânii lui Smolka se spetesc muncind în atelierul de croitorie. Am auzit și eu câte ceva din poveștile astea și totuși (în ciuda onanismului, exhibiționismului și voyeurismului meu - ca să nu mai pomenesc de fetișism!), nu pot și nu vreau să cred una ca asta: patru-cinci șmecheri se așază în cerc, pe podea, și la semnalul lui Smolka încep să-i dea la cap - primul care ejaculează câștigă potul, un dolar de căciulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
prevenit-o că ești pe terminate sau, pur și simplu, ai terminat și ți-ai zis las’ să-și bată ea capul? Și cine a vârât-o - ea și-a băgat-o sau tu i-ai pus-o, sau te pomenești că se lasă absorbită de una singură? Și unde ți-ai lăsat hainele? - pe canapea? pe jos? unde anume? Vreau detalii! Detalii! Detalii concrete! Cine i-a dat jos sutienul, cine i-a dat jos chiloții - chiloții ei - tu? ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
omule, care spun totul. Tutti! — Liniștește-te, Maimuțo. — Ba tu să te liniștești. — Eu sunt liniștit. Dar hotărârea mea bărbătească de a nu-mi pierde cumpătul nu rezistă decât aproximativ un minut. — Da’ pentru Dumnezeu, îi zic, să nu-i pomenești lui Mary Lindsay de pizdă. — Ce?! Ai auzit bine. Când ajungem acolo, nu te apuca să trăncănești despre fofoloanca ta udă toată oricui intră pe ușă. Nu te repezi să-l tragi de șlong pe Big John până n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vreo vorbă. Ba chiar și obiectelor neînsuflețite. Mă lovesc din greșeală de un scaun și, prompt, îi și spun „mulțumesc“. Scap din mână șervetul, mă aplec roșind să-l ridic de pe jos: — Mulțumesc, mă aud spunându-i șervetului - sau te pomenești că, de fapt, mă adresez dușumelei? Ce mândră ar mai fi mama de micul ei gentleman! E politicos până și cu mobila! Există, apoi, în engleză, o expresie, „Bună dimineața“ sau, cel puțin, așa mi s-a spus; expresia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
astea, vorbește cu un câine? „În privința câinilor, domnule și doamnă Campbell, noi, evreii, în general...“ Of, las-o baltă.Nu e cazul. Oricum, uiți (sau te străduiești din răsputeri să uiți) de apendicele ăsta elocvent numit nas. Ca să nu mai pomenim de claia ta afro-ebraică. Bine-nțeles că știu. Îmi pare rău, dar n-ai cum să scapi de ceea ce ți-e scris, bubi, cartilajul ăsta e însăși soarta ta. Dar eu nu vreau să scap! Ei, nu, că-i bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mâinile cuiva. Ale cui? Ale lui Mary? Să pun mâna pe el și să mă spăl sau, poate, să las mai întâi să curgă un pic de apă peste el, ca să fie treaba sigură. Sigură în ce sens? Tăntălăule, te pomenești că-ți trebuie un săpun cu care să speli săpunul! Mă duc în vârful picioarelor spre closet, mă uit lung la el: „Ehei, băiete, iată o budă cu adevărat goișe. Marfă autentică. În care tatăl prietenei mele își sloboade rahatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mele! — Îmi pare rău, dar nu mai pot da înapoi, am acceptat invitația - mergem! — Mergeți? Și cum, Alex, nu-nțeleg nimic din planul tău, mă întrerupe mama, cum anume mergeți, dacă pot îndrăzni să te-ntreb, și unde? și te pomenești că într-o mașină decapotabilă, una din alea prea... — NU! — Și dacă-i polei pe șosele, Alex... Mergem cu un tanc Sherman, mamă! OK? OK? — Alex, zice ea cu asprime în glas, se simte din glasul tău că-mi ascunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
îmi place pielea ta lucioasă, netedă, parcă ești o focă mititică - însă, cuprins de rușine și frustrare, nefericit din pricină că mi se blegise, izbucnesc - dar, vezi tu, s-ar putea să am o boală. N-ar fi cinstit din partea mea. — Te pomenești că și asta ți se pare nostim? sâsâie ea furioasă, își pune uniforma și pleacă. Vise? Măcar de-ar fi fost vise! Dar n-am eu nevoie de vise, doctore, de-aia mi se și întâmplă să visez atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
țărancă! Soldățoaica asta lăsată la vatră! Surogatul ăsta de mamă. Zi și tu, cum e cu putință? Dar, rogu-te, lucrurile nu pot fi chiar așa de simple! Nu în cazul meu! Sau, cu un caz ca al meu, te pomenești că, de fapt, nici nu poți fi suficient de simplist! Faptul că era roșcată și pistruiată chiar trebuie să mă facă s-o asimilez, în inconștientul meu obsedat, cu maică-mea? Numai pentru faptul că ea și regina trecutului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Herbesthal. Scoase cifrele pe care Eckman le propusese ca bază de negocieri cu Stein, valoarea stocului disponibil, valoarea reputației firmei și suma despre care era Încredințat că i se oferise lui Stein de către alt cumpărător. E adevărat că Stein nu pomenise explicit de Moult. Făcuse doar aluzie la nume și-ar fi putut să nege. Moult nu se arătase până atunci interesat de stafide; cel mult avusese un scurt flirt cu piața de curmale. Myatt se gândi: Nu pot avea Încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de băut. Se apucă de bara ultimului vagon, În timp ce un hamal strigă și alergă spre ea. Timp de zece secunde nesfârșite, cu durerea fulgerând-o prin braț În sus, se gândi că va fi smulsă de pe platformă și se va pomeni trasă sub roțile vagonului de serviciu. Scara Înaltă o descurajă. Nu voi reuși. Încă un moment și umărul ei va ceda. Mai bine să cadă pe peron și să riște să se lovească decât să-și rupă ambele picioare. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
femeie Încântătoare, spuse Myatt. — A moștenit frumusețea de la tatăl ei, răspunse domnul Stein. Nici unul dintre ei n-ar fi recunoscut că frumusețea lui Janet Pardoe era de vreun interes pentru el. Înainte de-a vorbi de ea, i-au fost pomeniți chiar și bunicii. Familia dumneavoastră provine din Leipzig? Întrebă Myatt. — Adevărat. Tatăl meu a fost cel care a transferat afacerea aici. Găsiți c-a fost o greșeală? — Oh, cum adică, domnule Myatt? Doar ați văzut cifrele. Nu sunt chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
foame. Să comandăm niște șampanie? am sugerat. —Vă aduc comanda imediat, spuse chelnerița, Întorcându-se scurt pe călcâie. — Nu știu dacă sunt În stare să nu-i spun nimic lui Hunter legat de Sophia, am Început eu. Nici să nu pomenești. O să creadă că ești paranoică, interveni Tinsley, care nu stătea o clipă locului, se agita ca o nebună. Dumnezeule, materialul ăsta de tweed zgârie rău. Poți muri de mâncărime? — Și chiar sunt paranoică? am Întrebat. Dacă eram pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
frază subliniată cu markerul: Rezultatul ultim al morții este chemarea renașterii. De-a lungul blatului lustruit al biroului ei de cireș este o zgârietură lungă și adâncă. Ce poate să-mi spună despre descântecele astea? o întreb. — Toate cărțile le pomenesc - zice, și ridică din umeri - dar se crede că s-au pierdut. Ține mâna întinsă, cu palma în sus, și zice: — Mai arătați-mi-o o dată. Și cum funcționează? o-ntreb. Și ea își mișcă degetele. Și eu dau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Sturnus vulgaris, sturzul european, în Central Park. Cincizeci de ani mai târziu, pasărea se răspândise până la San Francisco. Astăzi trăiesc în America peste două sute de milioane de sturzi. Și asta pentru că Schieffelin voia ca în New York să existe toate păsările pomenite de Shakespeare. Și, în telefon, Stridie zice: — Nu, stimate domn, numele dumneavoastră va rămâne strict confidențial. Helen închide clapeta telefonului, își acoperă nasul și gura cu mâna înmănușată și zice: — Ce pute în halul ăsta? — Sardele-cenușii moarte. Din 1921, de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
femeie, dar întîmplarea a făcut ca într-o zi, prin primăvară, într-o duminică însorită, cu strada Parcului plină de lumea ieșită la aer, să se audă strigat pe nume. Cînd s-a răsucit brusc pe călcîie, nedumerit, s-a pomenit față în față cu Maria Săteanu și cu fiica parcă mai pîrguită și mai subțire, începînd să semene a domnișoară -, iar între ele, un bărbat la vreo 45 de ani, a cărui figură i se părea cunoscută. Din ce sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mînă. Uite că și Aura are o feblețe... Aoleu, dă cafeaua în foc!... Asta-i bună! rîde zgomotos Radu, prăbușindu-se în fotoliu. Ziceam de gusturile ei artistice, că dac-oi ajunge să mă tem și pentru scriitorașul ăla... Te pomenești că Aura e din piatră se aude rîsul înfundat al Paulei, însoțit de zgomotul ceștilor de cafea. Cît mai stăm? întreabă cineva pe culoar. Aici avem necaz mereu cînd viscolește răspunde conductorul. Poate vor trimite înaintea noastră un plug. Aura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tabloul tău de comandă, la filamente-carbon. Vino la uzină cu schimbul trei, poți? Sînt obosit. Vino, că pe la două-trei găsim noi un loc de pus capul. De ce m-ai căutat? În legătură cu nea Toader... murmură Mihai. A, Săteanu, rîde Ion te pomenești că te-a întîlnit și te-a invitat pe la el!... Sper că nu ești atît de prost să te duci. De ce? Lasă-mă acum că trebuie să merg în secție. Salut! Mihai închide telefonul și vrea să iasă din complexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vreun fel. Gafă? De ce? întrebă Ion. Sticla asta de pe birou, dacă o săltam mai mult, pocnea. Ce voiai să-mi spui despre nea Toader ? Nimic. Doar sîntem consăteni. Și ce-are a face? Ei, dă-o naibii! rîde Ion. Te pomenești că n-ai auzit nici de "Moșneagul rege Lear"? Așa l-au poreclit pe tat-su niște profesori tineri, veniți în sat la noi. Îl știi doar cum umblă... Ba, sincer să fiu, murmură Mihai, încercînd să și-l amintească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pilda cu toiagul, dezvoltînd o adevărată prelegere pornind de la cuvîntul toiag, simbol al înțelepciunii celor vîrstnici și nicidecum instrument de tortură pentru copiii neascultători. A mai amintit și de vorba poporului că "babă frumoasă și copil cuminte nu s-a pomenit", iar cînd toți cei din biserică, dar mai ales femeile reîntoarse din drum s-au cufundat în emoția ascultării, cu o voce caldă, într-o moldovenească pură, preotul a început cu inegalabilul " Stau cîteodată și-mi aduc aminte ce vremi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
farfurie, împrăștiindu-și pe jos gustarea, apoi începe să înjure, plimbîndu-se pe lîngă fereastră. Ce te-a apucat? saltă Paula din umeri. Ți-am reamintit doar... Ia te rog să mă mai lași în pace cu toate aranjamentele tale! Te pomenești că nu-ți mai convin! explodează Paula. Și te rog nu mai vorbi așa tare spune domol. Radu face un pas spre ea, o înșfacă de braț și-o duce lîngă fereastră, ferind perdeaua, arătîndu-i viscolul de afară: Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de jos. Am telefonat eu și mi-au spus că autofreza n-a putut avansa mai mult de cinci kilometri. Și stați ca tîmpiții, cu mîinile-n sîn?! țipă Radu în telefon celui care-i spune același lucru ca Paula. Te pomenești că te bucuri? o întreabă încet pe Paula, aruncînd telefonul în furcă, apropiindu-se de ea. Să nu mai vii pe la mine nici măcar pentru pijama; am aruncat-o la gunoi. Amintește-ți că nu eu te-am reținut să pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
transmiți sărutări de mîini. Am vorbit cu autogara. Cursa rapidă mai stă încă la "Sălcii". Runca își pune ochelarii, privindu-și lung colegul, nevenindu-i să creadă: Cum?! Aura stă de ieri la Sălcii? Da. Și tu? Eu ce? Te pomenești că nici n-ai vorbit cu ea la telefon. Pe-o vreme ca asta abia vorbești în interiorul orașului. De-aseară am făcut comandă și-am tot așteptat; ba linie aglomerată, ba circuite defecte... Curios! începe Runca să se plimbe, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
da viața lui toată?" Eu n-am dat-o murmură profesorul, oftînd, aruncînd buza de jos înainte, strîngînd mai bine pe genunchi geanta de piele. "S-ar putea, vorba lui Lazăr, să crăp, azi, aici... Pe el, măcar, îl va pomeni o soție..., viitorul copil...; cîtă vreme... pe mine... Să fi avut atunci mintea de-acum!... Chiar de-am s-o cunosc..., de-o să am putere să-i spun... E ridicol totuși; vii peste douăzeci de ani și spui : sînt tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]