4,087 matches
-
subiectul cercetat și pentru că piesa este considerată și astăzi una din cele trei sau patru mari opere dramatice ale secolului [v.Roger, 1970, ț.2, p.863]. Comedia La Parisienne reprezintă o situatie la modă, a căsătoriei în trei. Spre deosebire de predecesorii săi în această problemă, Al.Dumas-fiul și E.Augier, care mai încearcă să consolideze căsătoria, la H.Becques reiese că familia nu mai există în societatea contemporană: ea este înlocuită cu faimosul trio. Din această perspectivă, infidelitatea nu mai este
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
un numar întreg de proprietăți înnăscute, dar cu toate acestea mai este determinat și de mediu și de împrejurări. Concepția permite, cum observa N.Melic-Sarchisova [p.26-27], cercetarea psihologiei personalității mai argumentata din punct de vedere științific decât o făceau predecesorii săi. Pe urmele lui Flaubert, Zola caută explicarea comportamentului uman în instincte, subconștient și particularitățile temperamentului. Interesul manifestat față de subconștientul personajelor îi ajută să perceapă elementul irațional, care explică dezvoltarea spontană a pasiunilor și mișcarea necondiționată a gândurilor. 81 Femeia
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dintâi în lumina temelor, motivelor, imaginilor făurite de maestrul romantic. De asemenea, abordând diferitele fațete ale relației dintre poezia quasimodiană și cea a recanatezului, paginile următoare urmăresc să evidențieze opiniile ermeticului despre tradiția literară, modul in care acesta privește opera predecesorilor și felul în care dorește să pătrundă în panteonul poeților aleși. La începutul secolului XX, în perioada în care Quasimodo s-a format, și în anii treizeci în care a publicat primele volume ce l-au consacrat, Leopardi era perceput
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în lumina rețeaua de influențe din opera sicilianului. Conform lui Harold Bloom, în cadrul unei tradiții literare sănătoase un poet tânăr care aspiră să fie inclus în rândurile canonului este stăpânit de anxietatea influenței, ce îi menține pe novici sub zodia predecesorilor și îi silește să identifice un mod de a introduce propria opera printre cele consacrate. Pentru Bloom tradiția este un cumul de influențe poetice fertile 32. Cu mult înainte că el să fi scris acestea, Ț. S. Eliot observase că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
referitoare la Gabriele D'Annunzio este cu atât mai grăitoare: Nu înțelesese că pentru a-l înfrânge pe Leopardi trebuia să-i fi primit învățătură.34 Dacă dorește să escaladeze piramida canonului, un nou poet este nevoit să aprofundeze opera predecesorilor, cu scopul nedisimulat de a-i depăși sau, în orice caz, de a ajunge pe aceeasi treaptă cu aceștia. Etapă obligatorie în ascensiunea unui tânăr scriitor sau poet, studiul activ al textelor precursorilor se poate realiza, potrivit lui Harold Bloom, în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tendințelor din literatura epocii, pe de altă parte, fructul unei analize atente a operei recanatezului căreia, chiar nerecunoscându-i meritele în totalitate, i-a dedicat pagini menite să atragă atenția publicului literat. Exegeza ulterioară nu a întârziat să remarce influență predecesorului asupra operelor Juvenilia (LIII), Amintiri de școală sau Noapte de martie. Alături de Francesco de Sanctis, Carducci a contribuit în mare măsură la consolidarea studiilor leopardiene, atât prin scrierile sale critico-biografice, precum Despre spirite și despre forme în opera lui Giacomo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
literaturile moderne și îndeosebi despre cea franceză, Antichitatea și modernitatea.102 Inițiatorul Testamentului nu a fost nimeni altul decât directorul revistei, Vincenzo Cardarelli, emul și epigon consacrat. Admirația să împinsă până la extrem reiese atât din numeroasele articole și analize dedicate predecesorului, cât și din creațiile de sine stătătoare. Toate vădesc preferință pentru rafinamentul și armonia condeiului leopardian, pentru unele cuvinte vagi, pentru inserțiile de limbaj aulic în contexte de limbă comună și pentru folosirea termenilor rafinați, arhaizanți, eleganți; nu în ultimul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a fost dezvăluită de Gregory Hays în articolul Intertextualitate în Poeți greci de Quasimodo.111 Deși se presupune că apropierea sicilianului de operă leopardiană din anii de liceu a fost aprofundata în perioada română, când el ar fi recitit versurile predecesorului, nu s-au găsit până în prezent documente care să plaseze această relectura la Romă fără umbră de îndoială. Totuși, anticipând, date fiind ascendentele la care se va face referire în partea a doua a prezentei cercetări, se poate afirma că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
futurista, nu în ultimul rând asimilase ultimele cuceriri ale poeziei pure.233 Nu putea fi încadrat fără drept de apel nici printre inovatori, nici printre epigonii unor orientări bine determinate, dar poate fi apropiat de unele curente sau de unii predecesori. Imposibilitatea de a-l clasifică indică măiestria cu care a știut să îmbine elemente proprii cu diferite alte experiențe asimilate și replăsmuite în propriul laborator de creație. Poezia să a fost alimentată de energia ce provenea din surse literare ale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
deopotrivă centripet și dispersiv, grație căruia cititorul care percepe transferurile și îmbinările este fermecat. Nu în ultimul rând, acesta derivă din poeticitatea spațiilor sau timpurilor îndepărtate. Fiecare dintre aceste puncte ale artei versului quasimodian, după cum s-a văzut, datorează ceva predecesorului din Recanati. 3.2. Ascendente ale poeziei lui Salvatore Quasimodo, cu tematică temporală, în Canturile lui Giacomo Leopardi 3.2.1. Observații preliminare Tehnică leopardiană a cuvântului vag derivă din convingerea că unele cuvinte sunt încărcate de expresivitate datorită ambiguității
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
opinia poetului despre tradiția literară precum și felul în care i se raportează. După toate aparențele aceasta îi vorbește răspicat ermeticului prin vocea lui Leopardi. Căutând să se distingă, el a încercat, pradă meprizei poetice, să nege și să respingă înrâurirea predecesorului: foșnetul vântului, desișul, motive leopardiene prin excelență nu mai au, declară poetul în versurile citate, puterea de a modifica și afecta universul fabulos al pădurilor înlănțuite cu funii aurite, asadar nu mai pot influența universul sau imagistic.296 Ermeticul minimalizează
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și experiența cognitivă din versurile romanticului nu sunt niciodată transpuse de Quasimodo ca atare, ci sunt integrate în propriul univers imagistic original. Dat fiind că preluarea este departe de a fi servila, ermeticul distanțându-se și de data asta de predecesor, Vânt la Tìndari și Convalescenta nu pot fi catalogate drept imitații ci, eventual, drept reinterpretări și rescrieri parțiale ale Infinitului. Următoarele versuri, o rescriere a aceleiași miniaturi, dezvăluie un alt tip de atitudine a lui Quasimodo față de poezia maestrului: iar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poate fi lăsată pe mîinile oricui. În fine, politica a devenit foarte complexă, în condițiile în care statele-națiuni subzistă într-o lume ce se globalizează, chiar dacă metamorfoza lor e vizibilă. Imperiul britanic a fost, în secolul al XIX-lea, un predecesor al imperiului american de astăzi. A fost singurul său predecesor realmente global, în sensul că opera pe toată întinderea planetei. Dar, spre deosebire de Marea Britanic, S.U.A. este ea însăși o țară vastă, bine populată și cu o demografie în creștere, datorită
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
devenit foarte complexă, în condițiile în care statele-națiuni subzistă într-o lume ce se globalizează, chiar dacă metamorfoza lor e vizibilă. Imperiul britanic a fost, în secolul al XIX-lea, un predecesor al imperiului american de astăzi. A fost singurul său predecesor realmente global, în sensul că opera pe toată întinderea planetei. Dar, spre deosebire de Marea Britanic, S.U.A. este ea însăși o țară vastă, bine populată și cu o demografie în creștere, datorită în special emigrației nelimitate. Există apoi diferențe de stil. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cărți și articole pe acest subiect. Este membru al Academiei de Afaceri Internaționale și acordă consultanță mai multor companii, guverne și organizații internaționale. Shenkar ne prezintă modul cum China își reface gloria imperială, dezvoltîndu-se într-un mod total diferit de predecesori cum ar fi Japonia și producînd o restructurare a întregu-lui sistem internațional. Lucrarea reflectă într-un mod foarte realist cauzele, complexitatea și contextul ce stau la originea formidabilei ascensiuni a Chinei. Ea reprezintă o lectură pentru toți cei implicați în
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
lui Yves Reuter (2005, 109): intertextualitatea se referă la relația de coprezență între două sau mai multe texte, altfel spus, prezența efectivă a unui text în altul. Această relație este omniprezentă, indiferent de forma sau de miza ei: reverență în fața predecesorilor sau ironie. Cert este următorul fapt: împrumutul poate fi reperat, dacă este semnalat într-un fel sau altul, în text. Și mai important, consideră autoarea, identificarea intertextului depinde de cultura cititorului (Reuter : 2005, pp. 109-110). Una dintre formele ludice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Discovered in the Moon/ Noutăți din Lumea Nouă descoperită pe Lună) se atenuează acum într-o mai mare autocenzură de limbaj și situație (dramatică, epică și, bineînțeles, lirică). Generația lui Webster și Heywood este volens-nolens mai tăcută, pierzînd din strălucirea predecesorilor. Faptul nu determină însă și o necesară diminuare a calităților textuale. Cele două piese amintite dovedesc necondiționat acest lucru. The Duchess of Malfi ("Amalafi", în varianta italienizată, propusă de George Volceanov) a lui John Webster reprezintă, împreună cu The White Devil
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a Europei într-un mod ireversibil. În 2009, scriitoarea "a recidivat" cu un nou șir de narațiuni istorice (intitulat, simbolic, The Cousins' War, aluzie la "Războiul Celor Două Roze"), un fel de prequel al dinastiei Tudorilor, prequel axat, firesc, pe predecesorii protagoniștilor din colecția epică anterioară, în speță Plantageneții. Primul roman al seriei, The White Queen, s-a ocupat de Elizabeth Woodville, soția monarhului Edward al IV-lea, pe cînd cel de-al doilea, intitulat The Red Queen, din 2010 (publicat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Aș spune că romanul este chiar mai mult decît atît, stabilind filiații discrete, dar vizibile, cu acea atmosferă de suprarealism macabru, nelipsit însă de profunzime filozofică și de intensitate dramatică, din Suflete moarte a lui Gogol. Ca și în romanul predecesorului clasicizat, în volumul lui Kurkov, viața își pierde valoarea, devenind o anexă cumva derizorie a singurei realități umane palpabile și semnificante: moartea. Personajele (cu excepția, nu lipsită de conținut, cum spuneam, a protagonistului) dispar pe rînd, în contexte absurde și adesea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
În „Krissis”Ă, care căuta validitatea absolută a responsabilității ca fundament al oricărei morale. Heidegger subordona responsabilitatea mișcării interne a ființei: pentru el, autenticitatea Ființei era cea care Îi permite să fie responsabilă. Lévinas denunță această reducere a responsabilității de către predecesorii săi la un logos care nu este un dialog, ci un monolog al Ființei cu propria sa mișcare de a fi. Înțelegând responsabilitatea ca structură determinantă a subiectivității, Lévinas o situează nu În ființă, „unde ea nu răspunde de nimic
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
masca sfinxului distanțat ironic în superioritate ascunde o inimă care a fost întotdeauna pentru el "slăbiciunea spiritului"" (p. 41); "Eminescu intuiește cauza rupturii între personalitatea scriitorului patruzecioptist și epocă. Altfel spus, printr-o reducție fenomenologică, Eminescu ajunge la esența spiritului predecesorului și a psihologiei sale de inadaptat superior. Drama psihologică a personajului heliadesc se rezolvă printr-un proces de dizolvare a eului într-un model mai înalt, până la pierderea identității reale" (p. 61); Dubla motivare, individuală și colectivă, găsește în umorul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
expresie care înseamnă în spaniolă un fel de mâncare făcut din resturi, un "ghiveci" în sens figurat). Obligatoriu pentru cine vrea să scrie în acest fel o carte de călătorii este să-și aleagă un model, o carte a unui predecesor de încredere pe care s-o urmeze, dar "nu prea fidel... și confirmă-l în tot ce spune, în general. Laudă exactitatea și fidelitatea sa, și când ai ocazia citează-l. E un lucru corect: după ce jefuiești pe cineva, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
preluate de la alții trebuie să fie puțin reduse ca să fie crezute. De pildă, dacă este vorba de lungimea unui monument arhitectonic, măsurată anterior ca având "o lungime de 747 picioare, trebuie s-o măsori din nou și să declari că predecesorul greșește, că lungimea nu este decât de 727 picioare, și că ai măsurat-o de două ori". Cititorul îl va crede pe autorul mistificator, nu pe predecesori "pentru că ești ultimul care o măsoară și pentru că i-ai redus (sublinierea e
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de 747 picioare, trebuie s-o măsori din nou și să declari că predecesorul greșește, că lungimea nu este decât de 727 picioare, și că ai măsurat-o de două ori". Cititorul îl va crede pe autorul mistificator, nu pe predecesori "pentru că ești ultimul care o măsoară și pentru că i-ai redus (sublinierea e a autorului) dimensiunile. Călătorii sunt cunoscuți pentru exagerări..." Autorul unei scrieri de călătorie trebuie de asemenea să aibă în vedere o schemă generală, care ar arăta cam
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nu vă pierdeți vremea cu bărbații) altă anecdotă" etc. (citatele de la p.292, 293, 294). Și nu așa arată trei sferturi dintre cărțile de călătorii? Partea interesantă este că și aceste recomandări, ironice la adresa călătorilor care se nutresc din cărțile predecesorilor, nu rămân doar parodii: uneori, situațiile, întâmplările sau tipurile umane se regăsesc aidoma în două, trei au patru cărți cu același subiect. Mai mult, de aici ele trec chiar în literatură. Cine nu-și amintește de Balta Albă a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]