1,340 matches
-
ei (intențional) la orice fapt de cunoaștere, la structura oricărei cunoștințe, coparticipare condiționată de unitatea conștiinței (un fel de "eu gândesc" kantian, ca apercepție originară), devine "fenomenologie". Teoria pură a multiplicității încheie, cumva, planul de discurs al părții principale (și principiale) a lucrării, instituind un sens "final" pentru orizontul de cercetare al logicii pure: stabilirea "formei" unui domeniu alcătuit din "obiecte ale gândirii", ele însele date strict formal, sau "exclusiv prin forma conexiunilor atribuite lor", în așa fel încât teoriile aplicative
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pierderi de energie prin suprafață exterioară a conductelor de transport ale aerului amplasate la exterior; - încălzirea suplimentară a aerului la trecerea prin ventilator(oare). Această ordine poate să nu fie respectată de funcționarea reală a instalației, însă ea este corectă principial ținând cont de următoarele ipoteze: - controlul preîncălzirii și prerăcirii este realizat pentru aerul refulat în zona încălzita sau răcita; în acest caz, impactul pierderilor de energie la suprafață conductelor și câștigurilor de energie în ventilator sunt astfel compensate; - temperatura setata
EUR-Lex () [Corola-website/Law/187120_a_188449]
-
la Moscova, Gh. Davidescu, după întâlnirea cu V. M. Molotov (26 iunie 1940) Dl. Molotov m-a invitat astă seară la orele 22 la Kremlin. A început prin a-mi spune că m-a chemat într-o chestiune de importanță principială pentru dezvoltarea relațiilor sovieto-române. Mi-a dat apoi citire notei cu caracter ultimativ, transmisă prin telegrama anterioară. Am răspuns președintelui Consiliului că voi transmite cererea de care sunt sesizat, dar că, fără a voi să prejudiciez întru nimic decizia guvernului
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
și social-morale, care, la rândul lor, sunt responsabile de nivelul de satisfacție a muncii. Putem deci presupune în mod rezonabil că performanțele sunt cauza nivelului de satisfacție a muncii. Ambele modele explicative ale procesului de cauzare sunt înalt plauzibile încât, principial, trebuie să acceptăm existența ambelor sensuri de cauzare, într-o relație circulară de determinare reciprocă: satisfacția muncii este o sursă cauzală a performanței, dar totodată și performanța reprezintă o sursă cauzală a satisfacției. Putem însă presupune că, în anumite condiții
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sociologul nu poate dispune de un număr suficient de mare de fenomene independente. Suntem aici în prezența unei limite de principiu a analizei sociologice. Gradul ridicat al interacțiunii presupunând un număr mare de cazuri disponibile agravează dificultatea generată de numărul principial redus de fapte de care dispune sociologul. Variația contextuală a cauzalității. Fizicianul se așteaptă ca o relație empirică oarecare să fie de regulă invariabilă în raport cu spațiul și timpul; aceeași pe continentul american și pe cel asiatic; aceeași în prezent, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
fi asociați doar empiric, într-o modalitate nu neapărat specifică, din punctul de vedere al mecanismului, cu variația respectivelor fenomene sociale, având, în această privință, mai mult funcții de cartografiere socialășimai puțin de explicare cauzală, deși nici aceasta nu este principial eliminată.În fapt, există mereu o relație cauzală, dar ea este adesea extrem de complexă și mediată: relația dintre sex, vârstă, profesie etc. și calitatea vieții optim/pesimism etc. B. Modelul sistemictc "B. Modelul sistemic" Modelul cauzal de explicare a fenomenelor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dificultatea majoră a analizei funcționale: propozițiile funcționale, care raportează diferitele fenomene sociale la cerințele funcționale, au un grad ridicat de indeterminare empirică, fiind mai mult presupoziții speculative, puțin sau deloc verificabile (Hempel, 1965). Este clar că această dificultate nu este principială. Pe baza cunoașterii sistemelor sociale, cerințele funcționale devin tot mai operaționale, mai ușor de identificat empiric. Acolo unde cunoașterea sistemului în cauză este avansată, ca, de exemplu, în biologie, cerințele funcționale sunt determinabile suficient de riguros. Numărul necesar de calorii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Explicația funcțională poate fi strictă. Un fenomen oarecare este explicat prin faptul că răspunde unei anumite cerințe funcționale despre care putem spune cu certitudine că l-a produs sau că îl menține în existență. În ceea ce privește predicția, ea are un caracter principial limitat, fiind asociată cu o indeterminare structurală. Pornind de la o cerință funcțională nu mai putem identifica cu certitudine elementul care va fi selectat. Și aceasta din cauza alternativelor funcționale. În cadrul unui posibil acțional specificat, există, de regulă, maimulte elemente posibile care
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unor determinanți obiectivi, dar limitează obiectul cercetării lor la investigarea contribuției factorilor subiectivi. Rămâne însă, și în acest caz, o inabilitate funciară de a sintetiza, la nivelul unei scheme teoretice generale, determinanții obiectivi și cei subiectivi. Alți sociologi însă neagă principial necesitatea recurgerii la factori obiectivi, cei subiectivi fiind considerați suficienți. Pentru ilustrarea acestor abordări mă voi opri la interacționismul simbolic și etnometodologic. Interacționismul simbolic, originar în teoria lui George H. Mead (1934), pune în centrul preocupărilor sale probleme de tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
bună (optimă). Această soluție optimă poate fi selectată sistematic, și nu accidental, doar în condițiile unei raționalități complete, a unei cunoașteri complete: condiția de certitudine. Comportamentul sistemelor care posedă un grad suficient de ridicat de cunoștințe (condiția certitudinii) este deci principial optimal și, în consecință, complet determinat (predictibil). Legile care guvernează sistemele sociale, caracterizate prin condiția certitudinii, sunt riguros deterministe. Legile sociale strict deterministe afirmă că sistemele sociale evoluează către o stare care, în condițiile date, este fie optimă, fie singura
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o raționalitate limitată, au la dispoziție o strategie eficace: descompunerea ei în subprobleme, până când se ajunge la probleme rezolvabile. Dar chiar acceptând că sistemul reușește să formuleze soluții optime la subproblemele care compun o problemă globală, prin cumularea altor soluții, principial nu se ajunge pe această cale la o soluție globală optimă. Optimalitatea ansamblului nu rezultă din cumularea optimalității părților. Rezolvarea optimală a subproblemelor nu duce la soluționarea optimă a problemei globale. Caracterul antiintuitiv al comportamentului sistemelor complexe. Jay W. Forrester
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
În sensul său general - concepție a unei clase sau grup social -, ideologia poate fi „falsă”, „mistificatoare” atunci când justifică interese particulare opuse altor interese, dar poate fi și științifică atunci când (cazul clasei muncitoare la Marx) interesele respectivei clase sunt în concordanță principială cu cerințele legilor sociale, cu interesele generale ale dezvoltării întregii colectivități. În acest sens general, știința (sociologia) nu mai este principial incompatibilă cu ideologia. Dimpotrivă, în cazul clasei muncitoare, ideologia este necesar să se fundeze pe știință: este o ideologie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
altor interese, dar poate fi și științifică atunci când (cazul clasei muncitoare la Marx) interesele respectivei clase sunt în concordanță principială cu cerințele legilor sociale, cu interesele generale ale dezvoltării întregii colectivități. În acest sens general, știința (sociologia) nu mai este principial incompatibilă cu ideologia. Dimpotrivă, în cazul clasei muncitoare, ideologia este necesar să se fundeze pe știință: este o ideologie științifică. În acest caz, cerințele obiectivității, după cum argumenta Lenin, nu mai sunt incompatibile, ci chiar coincid cuangajarea socială. Avem deci o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
care se confruntă sistemul analizat este posibil să se determine dacă comportamentul acestuia din urmă este sau nu rațional, dacă soluțiile pe care le adoptă sunt sau nu raționale. O asemenea condiție este însă dificil de realizat, dacă nu cumva principial imposibil, presupunând că un membru al unei colectivități (specialistul) deține toate cunoștințele funcționării optime ale acesteia, în timp ce ea nu le deține. Oricât de tentantă ar fi perspectiva de conținut asupra raționalității, ea ridică deci dificultăți insurmontabile, cel puțin în momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
prezentul și trecutul. Dificultatea constă doar în posibilitățile de predicție. Pentru modalitatea probabilistă, viitorul reprezintă doar un repertoriu de posibilități. Putem spune cu precizie, eventual, doar ce este posibil și ce nu este. Însă în cadrul acestui repertoriu nu se poate principial prezice starea precisă viitoare. Se pot doar determina probabilitățile diferitelor posibilități. Viitorul nu poate fi deci gândit doar ca o realitate care încă nu există, dar este complet predeterminată, ci ca un set de alternative posibile. Din acest punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și suficiente ale sale. O asemenea concepție asupra cauzalității face din evoluție un proces determinabil, dar nu și predictibil. Caracterul emergent al efectului face ca fiecare linie de evoluție să aibă unicitatea sa. O teorie generală a evoluției este, astfel, principial imposibilă. Aceasta este și opinia antropologului cultural american Julian H. Steward. În mod explicit, el afirmă un principiu general: „Nu există nimic în procesul evolutiv care să preordoneze dezvoltările particulare ce sau petrecut pe planeta noastră” (Steward, 1955). Un observator
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai util să analizăm limitele acestei metode, ce nu poate ea realiza. Tipul de fenomene la care poate fi aplicată. Cu cât ne îndepărtăm de evenimentele a căror substanță este acțiunea individuală, cu atât metoda este mai inaplicabilă, până când devine principial inoperantă. Câteva tipuri de fenomene istorice imposibil de pătruns comprehensiv vor lămuri această afirmație. a) Formele de organizare socială - familia monogamă, cetatea antică grecească, organizarea feudală, sistemul economic capitalist etc. - nu sunt produse conștiente, programe ale colectivității. Ele sunt produse
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
inteligibilă. Deși nu este exprimată într-un mod clar, este conținută aici o teză generală. Situația ca atare fixează doar unele limite ale deciziilor, dar nu o determină pe una sau pe alta. În acest sens, demersul comprehensiv nu este principial predictiv. El este doar o înțelegere a unor fapte petrecute. Invocarea situației face opțiunea doar familiară, îi reduce din caracterul ei neobișnuit în aparență. Acest aspect este foarte important de subliniat. Prin comprehensiune, cercetătorul nu face nici un fel de predicție
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și cultural. Rezultatul este conștiința identității ca specie umană, independent de timp și loc. Putem spune deci că metoda comprehensivă este în fapt o variantă mai primitivă, la nivelul simțului comun, a explicării de tip științific, și nu o strategie principial alternativă. Capitolul 14 EXPLICAȚIE EVENIMENȚIALĂ ȘI EXPLICAȚIE STRUCTURALĂtc "Capitolul 14 EXPLICAȚIE EVENIMENȚIALĂ ȘI EXPLICAȚIE STRUCTURALĂ" Să ne imaginăm drumul parcurs de o furnică în căutarea hranei. Ceea ce ne uimește este marea sa complexitate. Furnica urcă, coboară, face un ocol mare
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
structural creșterea ei era limitată sau condiționată de expansiunea politico-militară incertă. Revoluția industrială a deschis un câmp imens dezvoltării forțelor de producție. Comunitățile umane au început să aibă o nouă dimensiune în viitor în care plasau tocmai o asemenea dezvoltare, principial nelimitată a științei, tehnologiei, producției de bunuri. Tehnologia industrială reprezintă deci un factor de un tip cu totul nou. El este caracterizat printr-o anumită dinamică în timp, continuă, cumulativă, având un sens fundamental pozitivpentru om. Antichitatea, de exemplu, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
X4. O decizie rațională care selectează soluția cea mai bună trebuie să aleagă din mulțimea completă a soluțiilor posibile. Dacă decidentul nostru reușește să formuleze numai primele trei soluții posibile, ignorând-o pe cea de-a patra, nu mai există principial nici o garanție că va fi aleasă soluția cea mai bună: soluția neformulată nu are principial nici o șansă să fie aleasă, deși ea are șansa de a fi cea mai bună. c) Completitudinea evaluării soluțiilor alternative. Se presupune că subiectul deține
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
completă a soluțiilor posibile. Dacă decidentul nostru reușește să formuleze numai primele trei soluții posibile, ignorând-o pe cea de-a patra, nu mai există principial nici o garanție că va fi aleasă soluția cea mai bună: soluția neformulată nu are principial nici o șansă să fie aleasă, deși ea are șansa de a fi cea mai bună. c) Completitudinea evaluării soluțiilor alternative. Se presupune că subiectul deține toate criteriile de evaluare, ierarhizate clar în funcție de importanța lor; că el dispune sau poate obține
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai va fi în mod sigur o lună cu ploi abundente, soiul a va cel mai bun. Dacă,dimpotrivă, această lună va fi secetoasă, soiul b va fi preferabil. Pentru o decizie certă în mod absolut, universul trebuie să fie principial complet predictibil. Există situații în care se utilizează o variantă simplificată a procesului de decizie cert de acest tip. În loc de a se formula mai întâi toate soluțiile posibile, de a se evalua fiecare în parte și de a se ierarhiza
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de către decidenți, cu mijloacele intuiției lor (Steinbruner, 1976). Un al doilea argument se referă la identificarea unor paradoxuri ale agregării preferințelor, formulate în teoriile logico-matematice ale deciziei. Este cazul, de exemplu, al celebrei teoreme a lui Arrow, care demonstrează imposibilitatea principială a agregării logice, în anumite cazuri, a preferințelor într-o ierarhie unică (a se vedea pe larg această temă în Gheorghe Păun, 1980, 1987). • Cunoștințele despre semnificațiile efective ale diferitelor soluții, cât și probabilitățile de realizare a acestora sunt și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ca propoziții distincte ale modelului nostru: PROPOZIȚIA 1.2: Incertitudinea face ca, în anumite condiții care vor fi specificate ulterior, metodele analitice de decizie să fie inaplicabile, decidentul trebuind să recurgă parțial la metode nonanalitice. PROPOZIȚIA 1.3: Nu există principial nici o garanție că, în condiții de incertitudine, decidentul va identifica soluția cea mai bună, nici în mod obiectiv, nici subiectiv, relativ la nivelul cunoștințelor de care dispune. Dacă modelul clasic asuma certitudinea asupra faptului că decizia luată este, cel puțin la
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]