3,831 matches
-
ci și temporală, închipuind o întoarcere în timp, un timp reversibil. Cel care se lasă pradă acestor iluzii vrând să atingă chipul care-l privește sparge oglinda, rupe hârtia, sfâșie pânza. Dacă oglinda se află într-o dependență absolută față de privitor, fotografia are avantajul unei independențe relative în raport cu acesta. Cel care crede că se recunoaște în fotografii se vede, de fapt, multiplicat în ipostaze trecute, vede diferite aparențe ale propriei neființe. O "imagine goală" se dovedește a fi de această dată
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fotografia are avantajul unei independențe relative în raport cu acesta. Cel care crede că se recunoaște în fotografii se vede, de fapt, multiplicat în ipostaze trecute, vede diferite aparențe ale propriei neființe. O "imagine goală" se dovedește a fi de această dată privitorul însuși, cel fotografiat care, privindu-și chipul încremenit și trecut, își descoperă propria-i goliciune "istorică". Privirea organică se bazează și ea pe dedublarea fundamentală între privitor și obiectul privirii. Dublul este aici cuplul erotic: privindu-l pe celălalt, fiecare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ale propriei neființe. O "imagine goală" se dovedește a fi de această dată privitorul însuși, cel fotografiat care, privindu-și chipul încremenit și trecut, își descoperă propria-i goliciune "istorică". Privirea organică se bazează și ea pe dedublarea fundamentală între privitor și obiectul privirii. Dublul este aici cuplul erotic: privindu-l pe celălalt, fiecare se recunoaște pe sine. Iubirea este însă și o contrazicere a constatării alterității vizuale, o tentativă de restabilire a unității inițiale. Privindu-se în oglindă, înțelegea să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vidă. Între privirea artistică și celelalte moduri fundamentale ale privirii există o coordonare firească. Arta pare să medieze amintitul conflict dintre privire și iubire, coroborîndu-le în actul creației. Obiectivarea unei anume reprezentări asupra lumii unește în produsul nou creat atât privitorul cât și privitul, dîndu-le o coerență expresivă. Este vorba nu numai de o "reproducere a naturii", ci și de o reproducere a actului, a privirii înseși: privirea este întoarsă ca din oglindă, opera de artă te privește, determinîndu-te. Arta, "inoculată
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vorba nu numai de o "reproducere a naturii", ci și de o reproducere a actului, a privirii înseși: privirea este întoarsă ca din oglindă, opera de artă te privește, determinîndu-te. Arta, "inoculată", este trăită de spectator (de unde și sentimentul imortalității), privitorul identificat imaginii privite. Calitatea esențială a privirii artistice este aceea de a fi o privire transfigurată, întruchiparea unei închipuiri. De notat că Ibrăileanu folosește pentru "imagine", ca și Eminescu de altfel, un cuvânt care, în acest înțeles strict, a devenit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
era însă fertilă, acordând imaginii detașarea transcendentă față de obiectul reflectat, evidențiindu-i întoarcerea privirii: "Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate, / Vuluptuos joc de icoane și cu glasuri tremurate, / Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). PRIVITORUL. La fel ca în procesul cunoașterii, în cel al privirii artistice problema esențială este aceea a raportului dintre subiect și obiect, dintre cel care privește și cel care este privit, o problemă de perspectivă, cât și una a rezultatului acestui
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
însuși "parfumul florii", concretizîndu-se în obiectul contemplat, în imaginea florii adorate. Alături de amintitele caracteristici ale "masculinității", Ibrăileanu mai adaugă una în Adela, cu totul semnificativă, și anume tortura imaginilor, de care pe femei le crede lipsite. Este, de fapt, tortura privitorului, a celui obiectivat, a cititorului devenit imaginea însăși a cărții citite. Față de Adela, Emil Codrescu are o dublă atitudine: una verbală, analitică, doctorală, pedantă. Și o alta vizuală, mută, imaculată de cuvânt. Dorința lui este de a se rezuma la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și cunoaștere), care este forma primară, paradisiacă, și în care este respectată postura sa de cititor autentic. Prin vorbirea lui "prețioasă", însă, își îndepărtează iubita pentru a-i păstra identitatea imaginară, pentru a nu altera prin cuvânt imaginea. Cititor și privitor au o identitate perfectă. Cititorul vede în personaj un "tip" pe care tinde să și-l apropie până la identificare. Criticul-analist rupe legăturile, desparte, impune discriminările necesare: una este în viață, alta în carte, împiedicînd deliberat realizarea "fericirii" personajelor: "Operele de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ei este imaginară, și de acest lucru caută să ne și să se convingă Emil Codrescu de-a lungul întregii cărți. Este deci naturală, prin prezența ei corporală de formă a "perfecțiunii cosmice", și ideală, prin aparițiile el halucinante pentru privitor, acea "tortură a imaginilor" pe care i-o provoacă. Fiind și "vie" și "abstractă", întrunește amintitele condiții ale tipicului, detașîndu-se de creator, tăindu-și "cordonul ombilical". Personajul este șansa realizării autorului său, măsura realității operei sale, toi așa cum femeia este
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
grele de pe deal s-a furișat o rază, răspândind peste ploi un abur de aur, ca atunci pe Ceahlău. Dar în curând raza se stinse în negurile tomnatice de pe înălțimi". Dialogul se încheie în monolog, peisajul se instalează în ochiul privitorului pentru a-l suplini în cele din urmă. PRIVIRE ȘI AMINTIRE. Amintirea joacă în procesul constitutiv al narațiunii un rol determinant, de la ea pornind și spre ea tinzând întreaga desfășurare a faptelor. Amintirea nu este altceva decât o imagine imprimată
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cele din urmă. PRIVIRE ȘI AMINTIRE. Amintirea joacă în procesul constitutiv al narațiunii un rol determinant, de la ea pornind și spre ea tinzând întreaga desfășurare a faptelor. Amintirea nu este altceva decât o imagine imprimată, de multe ori arbitrar, în interiorul privitorului, devenind astfel expresia modului de a privi al acestuia, a "sufletului" său, cum ar fi spus Ibrăileanu. Se aseamănă cu fotografia prin decalajul el temporal, numai că nu "mortalizează" ca aceasta, ci însufletește datorită suportului ei viu. Amintirea este o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ei, mereu. Când voi dispărea și eu, va fi murit și ea complet din univers. ă...î. Amintire a unei imagini arbitrare de altădată, aceasta și atâta este mama." Chiar după dispariția fizică a celui privit, și cu toate că însăși calitatea privitorului se modifică neîncetat, urmele privirii rămîn: după cum cel care privește este acea imagine, toi astfel cel care-și amintește este propria lui amintire. Iar dovada cea mai bună a acestei supraviețuiri este reacția senzorială pe care continuă să o provoace
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ce te vor alinta”). Corelativ însă, creând un uimitor echilibru, liniile de forță ale poeziilor născute din contemplarea naturii constau în... personificări. Exemple pot fi nenumărate: „Soarele, de sus, șăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă”; „Dar sunt doar un privitor/ Al naturii cu-a ei vrere...”; „Timpul urcă pe-a lui treaptă,/ Toamna-și scutură veșmântul”; Plânge copacul de lângă fântână,/ Adâncul de ape se rupe și el...”; O, tu, toamnă, doamna mea,/ Spune-i vântului să stea,/ Oprește-i dezlănțuirea
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
mâine... ... voi înțelege care este totuși nuanța care desparte ridurile înțelepte ale bunicii lor fără nepoți de ridurile unsuroase ale cerșetoarei mele de amintiri? Dacă e să le pui pe amândouă înapoi în tablou, cu rama zâmbind insipid și monoton privitorilor, amândouă deposedate de prieteni, de rude, de contextul lor de culori și sunete, cu pielea golită astfel de nuanțe, le poți confunda ușor sub numele generic de „babă” - mirosind a singurătate și delăsare. Și totuși, viața nu e un tablou
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
fac posibil jocul cu banalitatea, calcule cu hazardul, creația fără constrângeri și exprimarea fluidă a vieții sau a artei. Gramatica procesului creativității devine una dominată de șansă și mediu, înțeles ca ambient al desfășurării unei interacțiuni constante între artist și privitor. Schimbări și atribuiri de noi roluri au loc între artist și spectatorul, care lasă în urmă toate convențiile și prejudecățile legate de artă în momentul în care asistă la o lucrare sau o creație chiar în direct. BIBLIOGRAFIE 1. Fried
Mişcarea dada şi influenţa asupra artei contemporane. Conceptul de urât la dadaişti. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Oana-Maria Nicuţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_944]
-
fascinant fluture pe un timbru, acasă, între lucrurile păstrate cu avariție, precum comorile fără de preț. Marele meu fluture doar se prefăcea că plutește. Îi înghețase desenatorul avântul, dăruindu-i, în schimb, o șmecherie de la imprimare, încât te făcea pe tine, privitor, să crezi că el zboară întruna și să amețești privindu-l. Iar uneori, să cazi rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stranie, neobișnuită. Dacă răsuceai petecul acela de hârtie, lăsând ca lumina să-l atingă ușor, ca un fel de mângâiere, uriașul fluture prindea să-și miște aripile, ca și cum plutea într-un zbor lent, furat de orizonturi și înălțimi ascunse ție, privitorul, doar de el știute, doar de el râvnite și doar lui menite a le atinge, la capătul acelei necontenite plutiri. Nu mai văzusem timbrul acela la Ghidale. Credeam că-i cunosc toată colecția, de altfel, nu prea mare. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
existau numai în imaginația sa, “toate desfrâurile visului, toate hiperbolele imaginației”, tot ceea ce naște, din cauza “somnului rațiunii”, monștri. Cele mai multe “capricii” ironizează superstiții și slăbiciuni, demască viciile, neomenia, cruzimea, condamnă nedreptatea, intoleranța și prostia. Dar pentru ca toate acestea să acționeze asupra privitorului cu o forță halucinantă, Goya nu se mulțumește să le observe, ci imaginează nevăzutul: “Marele merit al lui Goya - scria Baudelaire constă în a crea monstrul verosimil. Monștrii săi sunt născuți viabili, armonici. Nimeni nu a îndrăznit mai mult decât
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
explic ce se întâmpla. Din toate părțile camerei, tablourile Ioanei îmi sorbeau pri virile în adâncul lor vrăjit. Îmi trebuia un timp să mă smulg de sub puterea incantatorie a acelor culori care încet-încet mă subjugaseră. — De ce picturile tale sucesc mințile privitorilor? am întrebat-o în ultima vizită de seară, înaintea plecării acasă. Eu aduc pe pânze lumea viselor. Când pun culorile, ele încep să cânte. Un tablou trebuie să atragă spectatorul, dar să-și păstreze misterul. Culoarea, muzica și poezia se
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
îi scrijeleau auzul interior; liniștea măreață a coardelor de bronz din pianul mare de abanos era și ea cuviincioasă. Lucrurile participau azi cu un tact și cu o inteligență nespusă la împrejurările zbuciumate ale oamenilor. Tabloul de interior era expresiv. Privitorul înțelegea că toate acele personagii așteptau ceva sau pe cineva care să le descleșteze poza. Două perechi de ochi, țintiți cu o statornicie neliniștită spre ferestre, dau indicația acelei așteptări: ai Lenorei și ai lui Mini. Celelalte trei: Lina, Elena
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
s-au mai întîmplat. Masculii, în schimb, sînt adulați dacă se bat bine sau cîntă, dacă intră pe "scena politicii" sau aleargă de bezmetici după niște chestii umplute cu aer de-al lor - mai mari sau mai mici, în funcție de dioptriile privitorilor. Între altele, vor să aibă și să risipescă! Pun mare preț pe diverse metale inoxidabile, pe obiecte fără rost numite lux (într-o limbă antică de-a lor, înseamnă lumină!!!) și pe mijloacele de locomoție, întrucît călătoresc și caută zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
a satului. Adulții și vârstnicii se așezau în cerc în jurul dansatorilor care, în ritmuri săltărețe, frământau cu voioșie pământul, transformându-l într-un strat gros de praf ce se ridica și plutea, ca un nor, deasupra mulțimii adunate. De pe margine, privitorii urmăreau mai puțin frumusețea și măiestria dansului cât mai ales cine pe cine a scos la joc, îmbrăcămintea tinerelor, care dintre codane sunt viitoarele mirese etc. Coloritul viu și împestrițat al îmbrăcămintei și basmalelor persoanelor de pe toloacă ofereau privitorilor de la
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
margine, privitorii urmăreau mai puțin frumusețea și măiestria dansului cât mai ales cine pe cine a scos la joc, îmbrăcămintea tinerelor, care dintre codane sunt viitoarele mirese etc. Coloritul viu și împestrițat al îmbrăcămintei și basmalelor persoanelor de pe toloacă ofereau privitorilor de la distanță imaginea unui câmp înflorit în mijloc de primăvară. Copiii, gătiți cu haine de sărbătoare, schițau hore sau sârbe după modelul tinerilor, alergau veseli printre grupurile de adulți, se delectau cu dulciurile și înghețata cumpărate de la negustorii târgăi, bucurându
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
explic ce se întâmpla. Din toate părțile camerei, tablourile Ioanei îmi sorbeau pri virile în adâncul lor vrăjit. Îmi trebuia un timp să mă smulg de sub puterea incantatorie a acelor culori care încet-încet mă subjugaseră. — De ce picturile tale sucesc mințile privitorilor? am întrebat-o în ultima vizită de seară, înaintea plecării acasă. Eu aduc pe pânze lumea viselor. Când pun culorile, ele încep să cânte. Un tablou trebuie să atragă spectatorul, dar să-și păstreze misterul. Culoarea, muzica și poezia se
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
adevărat că muzele trebuie să tacă? Pentru a răspunde la această întrebare e cazul să ne imaginăm următorul tablou pe care nici nu știu dacă nu cumva l-am văzut: este vorba de apă, de foc sau de cutremur. Un privitor, plasat la o anumită înălțime, vede imediat ce ar trebui să facă acei oameni care răcnesc în chinurile cataclismului sau aleargă care încotro, nici măcar cuprinși de panica ― panica poate fi justificată! ―, ci de dezordine, neânțelegere, risipire a forțelor, neputință generală, prin
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]