1,651 matches
-
cu titlul "Mihail Eminescu donat de Maria Papadopol născută Isăcescu", care va putea avea și o sală de lectură; nici într-un caz nu va putea servi ca local de școală 41. Se reține din actul citat buna intenție a proprietarei, precum și remarca din final în legătură cu școala, căci proprietăreasa dorea ca gestul ei să aibă finalitatea cuvenită: un muzeu național, închinat poetului 42. Lucrurile iau însă o întorsătură neașteptată. Actul de donație al Mariei Papadopol nu se va autentifica. Și aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poetului 42. Lucrurile iau însă o întorsătură neașteptată. Actul de donație al Mariei Papadopol nu se va autentifica. Și aceasta nu numai din neglijență, cât mai ales din orgoliul prefectului Irimescu, succesorul lui Vizanty, căruia nu-i convenea situația creată: proprietara intenționa să doneze jumătate din curte și casa, în scopul amintit, iar ea să-și facă alături o altă casă; or, faptul acesta nu fusese prevăzut de susnumitul prefect. Atunci au început complicațiile. Un protest al țăranilor din comuna Cucorăni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
195540/12 ianuarie 1933), referitoare la rapoartele Prefecturii din 2 decembrie, se fac cunoscute următoarele: ministerul să renunțe la 3580 m.p. din terenul expropriat, în suprafață totală de 3205 m.p., pe care se află "Casa Eminescu", cum și a permite proprietarei să-și ridice magazia de cereale, construită din lemn, ce se află pe acest teren. În schimb D-sa să renunțe la prețul exproprierei, în sumă de lei 148000, mulțumindu-se cu suma de 30000 lei, drept preț, pentru restul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
juridic, va fi înregistrată la Prefectură, cu nr. 134, în data de 16 ianuarie 1933. Pe 26 mai, Prefectura Botoșani înaintează alăturat copie certificată depe actul de transacție intervenit între această Prefectură și d-na Maria Dr. C. Papadopol, ca proprietară și Dr. Constantin Papadopol, ca soți uzufructuari dotal, ambii din Botoșani, str. Brătianu nr. 13, pentru închiderea dosarului aflat pendinte înaintea Înaltei Curți de Casație, secția III, cu privire la exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenului situat în satul Ipotești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dosarul să fie depus la Înalta Curte de Casație pentru stingerea acțiunii pendinte și închiderea dosarului respectiv 69. Tot în dosarul acesta se găsește și copia după actul de transacție între Petre Irimescu, reprezentantul Prefecturii județului Botoșani, și Maria Papadopol, proprietară, copie referitoare la înțelegerea intervenită, în legătură cu suma de 30000 lei, cuvenită proprietarei 70. În 15 iunie 1933, prin adresa nr. 70760, Ministerul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor din România confirmă primirea copiei certificate depe actul de transacție intervenit 71 între cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pendinte și închiderea dosarului respectiv 69. Tot în dosarul acesta se găsește și copia după actul de transacție între Petre Irimescu, reprezentantul Prefecturii județului Botoșani, și Maria Papadopol, proprietară, copie referitoare la înțelegerea intervenită, în legătură cu suma de 30000 lei, cuvenită proprietarei 70. În 15 iunie 1933, prin adresa nr. 70760, Ministerul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor din România confirmă primirea copiei certificate depe actul de transacție intervenit 71 între cele două părți și astfel ia sfârșit odiseea dărâmării casei copilăriei lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
nr. 50 din 10 decembrie 1935 sunt reglementate schimburile de teren dintre cei doi săteni și biserică, iar preotul cere arendarea și pentru anul următor, 1936113. Un incident peste care nu se poate trece cu vederea, pentru că e vorba de proprietara de atunci a Ipoteștilor-Eminovici, este relatat în scris tot de părintele Scobai: Nr. 22/1935 Aprilie 10 Înalt Prea Sfinte, Cu raportul No. 57/931 am supus la cunoștința Sfintei Mitropolii că pământul bisericei filiale Cătămărăști din această parohie s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de 103 ha (redusă prin împroprietărirea din 1918-1921 și prin vânzarea mai sus menționată), a revenit de astă dată Virginiei R. Săvinescu, profesoară din Botoșani. De menționat faptul că în anul 1945 această moșie a fost în parte expropriată, rămânând proprietarei suprafața de 50 ha, conform legii reformei agrare, iar cu ocazia lichidării resturilor proprietăților moșierești, s-au expropriat, la 2 martie 1949, și cele 50 ha ale Lucreției Săvinescu. Toate aceste informații provin din Arhivele Naționale, filiala Botoșani, fond Tribunalului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și a lui Cezar Petrescu, prin colectă publică Biserica satului, detaliu exterior Aureolele sfinților din biserica satului, pictate în negru, semn al destinului tragic eminescian Casa memorială, renovată în anul 2000 Interior, casa memorială ...vechiul salcâm... Casa Papadopol, casa ultimei proprietare a moșiei Eminoviceștilor... Nuferi galbeni îl încarcă... Înscris găsit la temelia primei reconstrucții a casei Eminoviceștilor Mihai Eminescu 1869 Biserica Uspenia din Botoșani Botoșani, orașul vechi; ilustrată (1910) Ipotești, casa familiei Eminovici, 1909 Ipotești, casa familiei Eminovici, 1916 Ipotești, casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a rămas căsătorită În Elveția iar alta la Râmnicul Vâlcea, a cărei adresă vă o alătur. Băieții au găsit la tatăl, mort acum 10-12 ani, 150 tablouri pe cari leau luat la București, fără ca să lase măcar unul la gazda proprietară. Cred că s-ar putea cere surorii din Râmnicul Vâlcea să vă dea adresa unui frate, de la care Dvs. ați putea cere un tablou măcar. Avea unul mai reușit care reprezenta interiorul bisericii Sf. Nicolae din Prund. Profesorul Teodorescu a
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Haret, David Emmanuel, V.D. Păun etc.), încheinduși studiile cu un examen de bacalaureat susținut la Colegiul Sf. Sava. În 1885 sa căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. A învățat de tânără să iubească teatrul, muzica, artele plastice, devenind cu tim pul proprietara unei importante colecții de pictură românească și de obiecte de artă populară. A contribuit la înființarea și funcționarea Muzeului de artă „Toma Stelian“ și a Universității Libere (asociație culturală aflată sub patronajul reginei, în cadrul căreia se organizau conferințe și concerte
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
noi, care dedese pe Bulevard. Refuzai de a-l urma din nou fără ordin în scris și pro testai la Lupu Costache, ca să ceară explicații cum puteau ames teca într-o astfel de afacere pe Pia, care nici nu era proprietara automobilului predat de mai multe zile deja autorităților germane și dispărut de la dânsele. N-au mai venit, dar, peste puțină vreme, am aflat că auto-ul fusese luat de colonelul Cleve, șeful aprovizionării, și [acesta] plecase la Ploiești incognito însoțit
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
foarte hazliu. La plecare, în loc de gratificație, dete menajerei, rămasă în casă și care îi făcuse gospodăria, o rochie și o pălărie a stăpânei plecate. Nemțoaica, fe meie cinstită, refuză, spunându-i că nu le-ar putea primi decât din mâna proprietarei legitime. Crăciunul lor trecuse, ilustrat printr-o serie de orgii. La mess-ul din casa d-rului Angelescu, un ofițer beat, care se urcase pe bufetul din sufragerie, căzu de acolo și își rupse brațul; mulți zăceau a doua zi în zori
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
starițe, peste drum de stariție. Era mică, întunecoasă, dar foarte curată și relativ bine mobilată, cu un lavabou și un pat bun. Erau patru camere: a mea, alături un salon și alte două mici. Două erau destinate Liei, spre groaza proprietarei de a vedea un copil în salonul în care nu părea că a intrat vreodată cineva. După ce m-am instalat puțin, ajutată de Dumitra, jupâneasa mamei pe care mi-a dat-o ca mai credincioasă, m-am dus să iau
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
a mirat. evreul călugărit și ras În drum spre casă, ne-am oprit la o grădină mare de pomi, fragi și vie. Un jidan care reușise să se călugărească, apoi fugise din mănăstire pentru a lua o țărancă din sat, proprietară a patru pogoane de loc, le plantase și le exploata. Fragi și mure vindea la București, din ce rămânea de la germani, cu care își făcea afacerile; numai pe căpșuni luase în anul precedent 30 000 lei, sumă enormă pe atunci
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
îi tunde, la intervale regulate de timp, același angajat tăcut, prezent în jurul bătrânei de peste treizeci de ani. Mulți îi spun Majordomul, fiind de părere că bărbatul a renunțat chiar și la propriul nume, din această cauză, însă bătrâna - Lady Esmeralda, proprietara clădirii, sper că este un nume care vă place, mie mi-a plăcut și tocmai de aceea l am ales - îl cheamă de fiecare dată rostind un simplu Jack. Iar Jack se apropie tăcut, așa cum a făcut în ultimele trei
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
continua să locuiască, în compensație pentru cele suferite. După naționalizarea casei, în mod firesc, Vencica, măritată și cu copii, tovarășă de nădejde și victimă a fostului proprietar, a rămas definitiv acolo, mai întâi plătind o chirie simbolică statului, apoi devenind proprietară, cu acte în regulă. Își făcuse în câțiva ani și liceul, și facultatea, la fără frecvență ori prin cursurile rapide organizate de comuniști special pentru victime ca Vencica. Așa că în 1959 Zogru a găsit-o membră în guvern, cu Pobedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Mâncat? ă Da, mâncat. ă Eu... Aveți de mâncare? ă Nu. Dar pot să fac rost. Virginski râdea gol. Râdea cum ar râde în fața unui nebun care i-ar fi promis bogății infinite. ă Nu trebuie decât să vorbesc cu proprietara. ă Ea... Eu datorez... chirie. ă Sigur, dar asta este o chestiune de umanitate. Nu te va lăsă să mori de foame. ă Soțul ei. Virginski își ridică o mână fără speranță și o lăsă să cadă. ă Înțeleg, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
au nimic de a face cu moarte lui, cu sigurnață? Este doar o întâmplare că a avut chitanța de la amanet la el când a fost ucis. Porfiri nu spuse nimic pentru a confirma sau nega aceasta. ă Am convenit cu proprietara să îți reglez conturile aici. Îți ajunge atâta? Porfiri îi prezentă studentului cincizeci de ruble. ă De ce faceți asta pentru mine? ă Fiindcă sunt sigur că ai puterea să faci mult bine. Dar mă tem că sărăcia și foamea te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
scoată șalul, pălăria, să intre În salon, În stînga coridorului... Cu ce-a fost ucisă? — A fost sugrumată. Ieri-dimineață, locatarii s-au mirat că nu aud zgomot la parter și... — Nu venise la cură? — Locuiește tot timpul la Vichy. E proprietara casei și Închiriază camerele de la primul etaj. Maigret nu se ridicase din fotoliu, și soția lui știa ce efort mare făcea. — Crezi că a fost omorîtă pentru jaf? — Asasinul a scotocit peste tot, dar se pare că n-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
faptul că nu a auzit zgomot, mai ales a doua oară, pentru că domnișoara Lange se trezea de dimineață și o auzeau trecînd dintr-o cameră În alta. „Mă Întreb dacă nu cumva e bolnavă”, Îi spusese soțului, În timp ce mîncau. Pentru că proprietara se plîngea mereu că nu se simte bine. La nouă, soții au coborît, În timp ce doamna Vireveau era Încă În camera ei și, pe coridor, au dat peste Charlotte care era uluită... — Charlotte? — O menajeră tînără care venea la domnișoara Lange
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cu Lecoeur? — Nu. A fost chemat la Clermont-Ferrand din cauza unei spargeri. — Crezi că va descoperi asasinul? Maigret tresări. Acum era rîndul lui să fie adus la realitate. Adevărul era că nu se gîndea ca la un asasinat. Aproape uita că proprietara casei cu obloane verzi fusese sugrumată și că problema numărul unu era găsirea asasinului. Căuta și el pe cineva. Ba chiar se gîndea la el mai des decît ar fi vrut, Încît devenea o obsesie. Îl intriga bărbatul care, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
dumneavoastră. Nu puteți să-mi spuneți nici măcar unde lucra... — Mai Întâi, Între noi e o diferență de vârstă. Pe urmă, nu ne-am Înțeles bine niciodată, nici când eram mici... — N-am terminat. Apoi, curând, ajungeți, Încă tânără, să fiți proprietara unui salon de coafură la La Rochelle, salon care probabil a costat foarte mult. Am făcut un Împrumut ca să plătesc o parte. — E posibil ca, mai târziu, să lămurim și lucrul ăsta. Sora dumneavoastră dispare Într-un fel din circulație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ar forța să iau măsuri destul de neplăcute. De data asta, vreau să-mi răspundeți clar, cu „da” sau „nu”. În actul de vânzare al salonului de coafură, figurează numele dumneavoastră sau al surorii dumneavoastră? Altfel spus, sora dumneavoastră era adevărata proprietară? — Nu. — Dumneavoastră? — Nu. — Cine? — Amândouă. — Așadar, erați asociate și Încercați să mă faceți să cred că nu aveați nici un fel de legături cu sora dumneavoastră! — Astea sunt afaceri de familie care ne privesc doar pe noi. — Nu și când are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de taxi o deflorase la cincisprezece ani și nu vedea de ce-ar fi refuzat și altora corpul ei atrăgător, de ce nu s-ar fi folosit, față de bărbați, de zâmbetul ei fermecător. Până la urmă, nu reușise și ea În viață? Proprietara casei din Vichy avea un cont gras În bancă și sora ei cea mică, Întoarsă acasă, Își etala opulența În cel mai bun salon de cosmetică din oraș. Lecoeur nu simțea nevoia să se pună În pielea lor, să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]