2,406 matches
-
au apropiat amurgul hegemoniei spaniole, întocmai ca obsesiile religioase ale urmașului său, Filip al II-lea. Filip al III-lea a fost și mai mult un maniac religios. Regii Spaniei, din cauza interesului lor pentru alte lumi, au dus țara de râpă, au închis-o pe vecie gloriei. Își închipuie cineva pe Cezar sau pe Napoleon torturat de vreo problematică etică sau religioasă? Să lăsăm glumele. Vor fi avut ei îndoieli de strategie. Dar unde-i clipa aceea, ca s-o izolezi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
luni în albastra adâncime a cerului și dintr-un șir de munți au zidit domenicul său palat. Colonade - stânci sure, streșine - un codru antic ce vine în nouri. Scări înalte coborau pintre coaste prăbușite, printre bucăți de pădure ponorâte în fundul râpelor până într-o vale întinsă tăiată de un fluviu măreț care părea a-și purta insulele sale ca pe niște corăbii acoperite de dumbrave. Oglinzile lucii a valurilor lui răsfrâng în adânc icoanele stelelor, încît, uitîndu-te în el, pari a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
CUCONULUI VASILE CREANGĂ] 2255 Pe când țara de jos a Moldovei e semănată numai de coline cari, arate primă vara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile? râpe. Cei dendîi înalță coaste albe și neroditore de lut, pin râpele adânci cresc ierburi mari și nepăscute, pietre grunțuroase dar fără consistență se văd clădite ca păreți în huma cenușie și umedă și prin adâncituri de bălți și pâraie leneșe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
semănată numai de coline cari, arate primă vara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile? râpe. Cei dendîi înalță coaste albe și neroditore de lut, pin râpele adânci cresc ierburi mari și nepăscute, pietre grunțuroase dar fără consistență se văd clădite ca păreți în huma cenușie și umedă și prin adâncituri de bălți și pâraie leneșe se așează pe grunzurii pământului o salitră albă și strălucitoare ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
așează pe grunzurii pământului o salitră albă și strălucitoare ca bruma. Spata dealurilor e adesea întinsă, șeasă ca palma și de o productivitate mare și regulată, de aceea adevăratul grânar al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpelor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbravelor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Vietnam”. M-am așezat cu un singur gând În minte: „Doamne, cât sunt de bun!”. Rezultatele strălucitei mele prezentări nu s-au lăsat prea mult așteptate. Lucrurile au mers din rău În mai rău. Aproape că totul se ducea de râpă, când m-am Întâlnit cu cineva din departamentul de producție Într-o pauză de cafea. Cunoscută pentru sinceritatea ei, persoana respectivă mi-a spus fără dubii ce părere avea despre prezentarea mea. „Ce bine era dacă nu ne-ai fi
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
imaginația lirică În direcția sublimului: „O Întindere nemărginită, precum nemărginirea tăriei, bolta cerului cea semănată de stele, o Înălțime sau adîncime grozavă În care se rătăcește și se cufundă vederea, precum un munte trufaș sau un turn măreț și o rîpă fioroasă; zgomotul tunetelor și al unei artilerii, vîjÎitul vînturilor celor Învrăjbite, mugetul valurilor unei mări În vijelie, trosnetul cel vîjÎios al unei cascade, repejunea cea zgomotoasă a unui torent sau șiroi, strigătele și țipetele unui norod Întărîtat sau Îngrozit; urmările
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru modul lui Grigore Alexandrescu de a figura o idee lirică, de ordin, aici, patriotic și moral. Ideea este anunțată de o descripție a reliefului (spațiul meditației), format În chip romantic din ziduri vechi, mucezite de bătaia valurilor, de peșteri, rîpi Întunecate, munți ce se clatină... Descripția este reluată, cu o notă accentuată de mister, În finalul poemului. Muzicalitatea versurilor, cadența lor extraordinară deplasează Încă de la Început accentul de la relieful grandios la sunetul grav al naturii, În Umbra lui Mircea. La
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sugestia ștergerii reliefurilor, a impresurării nopții este admirabilă: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Către țărmul dimpotrivă se Întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei În cadență Îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă... printre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei: un mormînt se dezvelește, O fantomă-ncoronată din el
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a caracteriza obiectele, altele decît cele citate pînă acum, observăm că toate indică un anumit grad de beție, de moliciune abstractă. Roza e beată, bucla e blîndă, stînca e uscată, dar pe ea a căzut raza unui dulce soare, coasta (rîpa) este dătătoare de delicii („coastă de delicii”) și de aceea e binecuvîntată, cascadele sînt „murmuroase” (Proscrisul), văile „Încîntătoare” etc. Obiectele (fizice și morale) primesc aceleași determinări abstracte și sînt, de regulă, valorificate prin capacitatea lor de a desfăta. De a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pur Îl aflăm În Muma lui Ștefan cel Mare. Primul tablou Înfățișează atmosfera care precede evenimentul: peisajul, timpul, poziția astrelor. O descripție (evocare) cu elemente luate din recuzita romantică: castelul fixat pe o stîncă neagră, peștera unui sihastru sub o rîpă stearpă, o mănăstire... În această deschidere intră și preciziuni de ordin temporal, climateric („vînturile negre, Într-a lor turbare”, „noaptea-i furtunoasă”, „noaptea se Întinde și din geana sa”, „ca un glob de aur luna strălucea” etc). Luna este, de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
patriotic). Este inutil să căutăm, În poemele acestea făcute să Îmbărbăteze inimile și să seducă urechea, un peisaj, o formă de sensibilitate față de lucruri, pentru simplul fapt că universul material dispare pur și simplu din poem. Stînca neagră, rîul spumegos, rîpa stearpă, luna ce se retrage după deal constituie un nevinovat repertoriu de regie. Discursul este aproape alb, imaginile - puține - sînt stereotipe. Imposibil de surprins o mișcare mai originală a imaginației. Bolintineanu nu renunță, nici aici, la unele obsesii. Dalbul Îl
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Retorica pune Între obiect și subiect un număr de clișee prin care privirea (arma, totuși, cea mai puternică a poetului) străbate greu. VÎrful de munte, valea verde din Cea de pe urmă noapte a lui Minai cel Mare sau stînca neagră, rîpa stearpă, rîul de spume, citate deja, sînt simple repere de regie. Cronotopul legendelor se situează În altă parte. Eroii lui Bolintineanu stau la masă sau luptă pe cîmpul de bătălie. Minai „stă În capul mesei, Între căpitani”, Mircea stă pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un campion dintr-un concurs dificil. În Basme, spațiul se deschide din nou spre universul dinafară. Devine vast și misterios. În muntele rîpos, Într-o peșteră, se află palatul patinați/or luminat de o „flacără misterică”. Peisajul este tenebros alpin: rîpe sălbatice, „turburoase unde”, vuiet de prigori, nori ce fumegă, lună „gălbenindă”, duhuri neguroase, schelete etc. Locul mesei din Legende l-a luat aici peștera stîncilor alpice: loc de refugiu, sălașul duhurilor rele, spațiul infernalelor comploturi. Aici ascunde zmeul pe fia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
contradicție cu scopul ei) de singurătate. Traduse În semnele naturii, ele configurează un peisaj liric caracterizat prin cîteva elemente materiale: „Călători pe văi, pe dealuri, pe cîmpii nemărginite, Umblu de urît cu ziua pe colnice părăsite ....................................................................... Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară... Caut, cerc stîncile toate, mă Îngrop În adîncime. Petrecerea mi-i plăcută Întru Întunecime...” Un peisaj preromantic, de o sălbăticie calculată: stînci, prăpăstii, colnice, ponoară. Ele satisfac voința de cufundare, Îngropare, de petrecere Întru Întunecime a unui poet
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de suspinul dragostelor Înfocate, Acei copaci nalți și mîndri, marturi cu a lor umbrire De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire, Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare, Dar ne Înlesnea prilejul de-o furișă sărutare, RÎpele Întunecoase ce ferea cu tăinuiri A desfătărilor noastre Înfocaie Întîlniri, Apele acelea-n care, pe furiș, În scăldătoare, Te prindeam, ochilor, spuneți, ce priveam atunci În zare?” Întîlnirca dintre Ikanok (Konaki) și Înfricoșata Zulnia (Amoriul din prieteșug) se desfășoară Într-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Conachi are În chip evident simț pentru monumentalitate, vede grandiosul din natură. G. Călinescu nu-l citează (În Domina bona) printre scriitorii români care monumentalizează natura. Conachi este, totuși, printre cei dintîi care simte plăcere pentru „stîncile hioroase”, „petrele răsturnate”, „rîpele Întunecoase”’, „copacii nalți și mîndri”... El nu caută, e adevărat, În natură domuri; Însă că omul de iatac Conachi simte nevoia să dea o prelungire pasiunii sale În marile decoruri ale naturii nu mai Încape discuție. S-ar putea obiecta
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din mânăstire. Catârul îl ducea în spinare pe părintele Costantino; băiatul în urma lui, pe jos, nu se uită înapoi nici măcar să-i facă un semn mamei sale. Mergând, se uită la țarina pârjolită, cu văi înguste și imense, șanțuri și râpe ca niște rânjete... Își bagă mâinile în buzunar ca să simtă micul corn de fier pe care maică-sa i-l dăduse să-l apere de piaza-rea. Pe cer treceau nori ce se risipeau spre apus precum păsările în căutarea hranei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ude learcă și că clopotnița se ia la întrecere cu vântul și cu lăstunii. Asta e-adevărat. Știi, Giacomo, atunci când m-am întors, mi s-a frânt inima. Nu-mi aminteam câtă sărăcie e-aici. Totul s-a dus de râpă de când ai plecat. Au trecut ceva ani și, odată cu ei, câte ceva se schimbă mereu. Desigur, ceva s-a schimbat, acum cel puțin tușa Ada le ajută pe gravide, când eram copil îmi aduc aminte că într-o dimineață, întorcându-mă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
specială grupului respectiv. La început a fost un moment de ezitare, apoi izbucniră în râs și, bătându-l pe spate, îl luară cu ei. Sosiseră pe coasta de la Perniciaro, o vale îngustă, îngrozitoare, ce se căsca ca un soi de râpă imediat după ultimele case ale satului, pe latura opusă locului în care se afla locuința lui Tommaso. Se numea Perniciaro fiindcă, așa cum spuneau bătrânii, acolo odinioară își făceau cuibul stoluri de potârnichi cu care ani în șir și-au potolit
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
sau să-i omorâm pe toți răsculații. Ar fi trebuit să le tăiem limba, atât femeilor, copiilor, cât și bătrânilor, ca să-i facem să vorbească și să ne destăinuie ascunzătorile lor. Calabria are un relief accidentat, plin de stânci și râpi, și are puține străzi, în ce fel am fi putut să scotocim ținutul acela plin de capcane, greoi, arid? Cel puțin v-ați convins dacă turcii erau cât de cât amestecați? Nu, Excelență, ne-a fost imposibil. Și la urma
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
învioră pe arhitect. Stătu câteva minute rezemat de balustrada podului, privind la spumele apei. Podul se găsea în partea cea mai lată a văii, constituind centrul satului, ce se întindea de o parte și alta a râului și pe câteva râpe alăturate. După aceea însă, valea, luînd-o în sus, se strâmta. Zgomotul clocotit și surd ce se auzea provenea de la un punct unde râul cădea într-o scurtă cataractă, îndoindu-se asemeni unui balot de mătase desfășurat. Nici o moară sau piuă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
provenea de la un punct unde râul cădea într-o scurtă cataractă, îndoindu-se asemeni unui balot de mătase desfășurat. Nici o moară sau piuă nu exista prin aceste părți, apa fiind prea repede ar fi rupt fusele, nu era loc pe râpă spre a se așeza o cât de mică colibă. Aci era altă climă decât la câmp, pomii nu înfloriseră. Jos însă, pe drumul Bucureștilor, Ioanide fusese plăcut impresionat, ca estet (fără considerație pentru latura economică), de multitudinea fluturilor. Pe zeci
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pietroase se ridicau alte planuri. O fântână cu tub de fier și jgheab, câteva punți peste șuvoaie mici de apă căzând spre un platou împestrițat cu floricele albe, câte un adăpost de lemn anunțau satul. Intrarea acestuia o forma o râpă. Pe marginea ei se plecau câțiva nuci uriași, ale căror crengi, în căutarea soarelui, înaintaseră orizontal spre vale. Străbătură satul îngust, cu mici grădini, în povârniș, pe lângă case, salutați de grohăituri de porci și lătrături furioase, și ieșiră la capătul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pierdere. Încă un client ca dumneata și mă scoate la mezat cu darabana. . Când clientul ieșea pe ușă, plăpumarul îi striga: . - Să nu spui și altuia, te rog din suflet măcar atât, cu cîtți-am dat-o, că mă dai de rîpă! Interesant era că mușteriul, departe de a fi plictisit de asemenea procedură, ieșea încîntat după tocmirea în sudori, având sentimentul că rezistența negustorului vine din imposibilitatea de a da articolul mai ieftin. Alții, care-l cunoșteau, informîndu-se dinainte asupra prețului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]