14,215 matches
-
modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel mai tare) Așa lupt contra țipătului, ca un asasin împotriva inimii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel mai tare) Așa lupt contra țipătului, ca un asasin împotriva inimii care bate, vie, sub el... (Meridian) Buzele nuntesc, șoptesc. Zadarnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
peste creștet, peste umeri încovoindu-i, doar aplauzele. (Aplauze) Un teatru mut, simptom al teatrului în negativ, în care doar aplauzele se năpustesc asurzitoare pe scenă, pe scena unde nu s-a întâmplat nimic, aceasta este viziunea apocaliptică a poetului. Râsul tăcut, ca și vocea mută sunt atribute ale stării de umbră: Stau la umbră, domnule profesor, doar-doar umbra mă va asimila și pe mine. M-am săturat de substanță, vreau să mă prefac în umbră, tânjesc după starea de umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tăcut, ca și vocea mută sunt atribute ale stării de umbră: Stau la umbră, domnule profesor, doar-doar umbra mă va asimila și pe mine. M-am săturat de substanță, vreau să mă prefac în umbră, tânjesc după starea de umbră. (Rîsul tăcut) Este o formă modernă a romanticului Sehnsucht nach dem Tode: Veveriță, îngân, simt că nu voi mai fi un venetic, un om fără iubire. Mântuirea e poate pe aici, primprejur. Iubesc moartea, și dorul acesta îmi insuflă poftă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
că nu voi mai fi un venetic, un om fără iubire. Mântuirea e poate pe aici, primprejur. Iubesc moartea, și dorul acesta îmi insuflă poftă de viață. De hatârul morții, de dragul ei mă voi căzni să trăiesc. (Cel mai tare) Râsul tăcut, vocea mută sunt un mod de a exploata la maximum tăcerea în care se oglindește cuvântul, adică jumătatea lui cu valențe mistice, cea care îl creează și îl susține. Tăcerea este o cale prin care trăitul se transformă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
disoluție ireversibilă. Spațiul exteriorității este spațiul pustiului tanatic. Fereastra, dimpotrivă, este un drum în afară, simbol al căutării de sine care nu abdică și nu abjură, al aspirației spre superioritate. Este un drum pe care poetul îl parcurge râzând, dar râsul "insurgență și act de sabotaj" îi îngheață pe buze. La capătul acestui drum, Emil Botta descoperă că realul este o farsă, o tragi-comedie "bălțată și barocă". Și, oroare maximă!, tot la capătul acestui drum, se regăsește, dezavuat, pe sine. Aventura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
De la Apollo la Faust, București, Ed. Meridiane, 1978, p. 208. 45 Otto RANK, Dublul. Don Juan, Prefață de Petru Ursache, Iași, Institutul European, 1997, p. 83. 46 Ion POP, Transcrieri, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1976, p.211. 47 Henri BERGSON, Teoria râsului, studiu introductiv de Ștefan Afloroaie Iași, Institutul European, 1992, p.34. 48 Vladimir STREINU, Pagini de critică literară, I, București, Editura pentru Literatură, 1968, p. 106. 49 Doina URICARIU, Apocrife despre Emil Botta, București, Ed. Cartea Românească, 1983. 50 Al.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
-și ceară iertare că a consumat apa. Busuioc a înșfăcat găleata goală și a zbughit-o la fugă prin ploaie și prin glod ca să nu o bată Lupu pe Ioana din cauza toporului. Dar în urma lui Busuioc, ei se prăpădeau de râs. Ioana nu-l iubea pe Toader al ei și mai călca strâmb. Așa a rămas iarăși gravidă cu Veta, care nu seamănă și nici nu răsare cu Lupu, dar îi poartă numele. Într-o bună zi, el s-a dus
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
creator, ci doar un meseriaș de geniu, fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creație reală au adus-o în istorie creștinii. De creat doar zeul creează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul „creație“ — literară, muzicală, filozofică — leșin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendență. Cum să fie creatura creator? „Hai, tată, să-ți arăt eu moșia pe care ți-am făcut-o când nu eram în viață
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
scrie. El poate să-și scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuți... Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de țăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu știu dacă vom fi
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
foarte mândri. Oameni În vârstă, creștini ortodocși, cu frică de Dumnezeu, nu mai conteneau cu sfaturile pentru nepoata lor să fie cu mare băgare de seamă, să nu cumva să facă o prostie să le Flora Stănescu - facă familia de râs. Bunica Îi povestea de unele fete neascultătoare care au sfârșit foarte rău. La vremea aceea o fată care trăia cu un băiat Înainte de cununie, era alungată din sat, ca să nu se abată asupra satului vreo nenorocire. Cuminte din fire dar
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
făcea naveta până la liceul cel mai apropiat de satul bunicilor ei. Așa se face că venind spre casă grupuri, grupuri de tineri, un băiat Înalt și subțirel se tot așeza În apropierea ei și-i povestea câte ceva hazliu. Îi plăcea râsul ei cristalin și privirea jucăușă dar, avea ea și un fel de a-l privi când erau numai ei doi În urma grupului. Mai mult nu i-a trebuit tânărului Feodor, inima lui s-a aprins după fetișcana ce locuia cu
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
mintă tatăl, ca să nu iște un scandal și mai mare. O negură se lăsase grea pe inima sa. Acasă nu mai pomenise nimic de iubirea lui, iar cu alte persoane, nici nu avea de gând, s-ar fi făcut de râs. O anunțase totuși pe Letiția de cele petrecute În casa lor și o sfătuise să se prefacă și ea, că Între ei nu este nimic, măcar până va termina armata. Apoi vor putea să ia decizii singuri și să plece
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
fusese mirarea când la numai câțiva metrii În fața lor, zăriseră baiatul cu tricou alb, de la barieră, Însoțit de tatăl său. Uite, uite...tricoul alb! el este, n-am nici cea mai mică Îndoială...vezi? Spusese Andreea, gata să izbucnească În râs. Te rog, Andrea! Stai calmă...să vedem mai Întâi dacă te recunoaște el și ce are de zis. Hai să nu ne dăm În spectacol....habar nu avem cine sunt, Încercase Teia să pondereze entuziasmul fiicei sale. Uff ! uite că
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
subție sub pleoapa vineție. Trează, mai lasă să intre cenușa de oseminte. Scâncește ca o fiară lumina de afară, se apleacă de spinare în ușă la intrare. O! Fragedă făptură oricât ai fi de pură în prag o să rămâi la râsul dintâi... Vechea împărăție topită în pustie și putredă și mută rămâne nefăcută. * * * A fost un popas în timp cu iubiri și tinerețea adusă în memoria care a rămas cu geamurile înghețate în zidul de acasă. Târziu privirea a descoperit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a spaimei, un potențial frust de transgresare în necunoscut, ceva incomparabil cu plăcerea „liniștită” a surprizei, proprie adultului cu „capital” emoțional modelat prin educație și cultură. „-Mai sus, bunicule!” Strigătul și gâlgâiturile de râs ale Clarei, pe care tocmai a ridicat-o de subsuori până deasupra capului, îl trimit din nou în copilărie, când era „smuls în sus” de brațele vânjoase ale unui bărbat uriaș, căruia îi ajungea la genunchi. Simțea imediat pe față
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
străzi dintr-un oraș necunoscut. La fel, iubirea pentru Teodora l-a ridicat la înălțimi nebănuite vreodată, conducându-l, pînă la urmă, pe calea previzibilă la capătul căreia a găsit o casă reală, prin ale cărei ferestre răzbate hohotul de râs al unui copil. Un copil care îl strigă din nou, chiar în acest moment: „- Prinde-l, bunicule!” Un fluture uriaș, surprins de căderea serii, caută ultima geană de lumină a zilei pe un vârf de păducel. Profesorul se îndreaptă spre
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Lăsăm pe mai încolo, nu?... adică peste vreo jumătate de oră. E bine-așa? Dacă ți-i așa de foame, i se adresă tăios Vlad, pune de mămăligă, mulge vaca și fierbe laptele! Noi avem treabă. Un nestăvilit hohot de rîs însoți cuvintele lui Vlad. Se ridicară cu toții veseli și puseră mîinile pe unelte. Rîse și Virgil, mai mult de formă, ca să arate că știe de glumă și se hotărî să nu se mai gîndească la mîncare. La urma urmei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o tăbliță și o răsuci disprețuitor pe la nasul Bărzăunului: Și ce credeai c-ai găsit, bă, plachie? Comoara? Ia-le și ți le leagă de gît, să te vadă așa domnul Nicanor. Zău că meriți! Toți izbucniră în hohote de rîs. Chiar și Bărzăunul rîse, considerînd astfel incidentul rezolvat. Ilinca puse tăblițele pe o piatră și făcu o plecăciune caraghioasă spre Bărzăun: Serviți, vă rog! Rîseră iar și vrură să-și reia lucrul, dar, deodată, simțiră apropierea unei mari primejdii. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
s-aude? interveni cu glas aspru domnul Nicanor. Lasă copiii mai încet, zise cu aceeași voce blîndă străinul. Nu vezi cît îs de speriați?... Ce aveți, puștilor, de nu vreți să scoateți o vorbă? Și străinul slobozi un hohot de rîs care umplu toată camera. Se ridică de pe scaun, deschise o mapă neagră și scoase de acolo cîteva batoane mari de ciocolată. Întinse fiecăruia cîte unul, ciufuli vesel părul lui Virgil, îl pișcă puțin de bărbie pe Tomiță, iar pe Bărzăun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pe ușă intrase Ilinca, îmbrăcată într-o rochiță roz, cu săndăluțe albe și cu o floricică roșie în păr. Se opri în prag rîzînd. Apoi își duse repede amîndouă mîinile la ochi și începu să suspine. Această trecere neașteptată de la rîs la plîns nu făcu decît să stîrnească un hohot general de rîs. Ce ai, frumoasă Cosînzeană, de plîngi? Și străinul porni spre ea cu brațele deschise. O prinse de umeri, o sărută pe frunte, apoi o trase pe un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și cu o floricică roșie în păr. Se opri în prag rîzînd. Apoi își duse repede amîndouă mîinile la ochi și începu să suspine. Această trecere neașteptată de la rîs la plîns nu făcu decît să stîrnească un hohot general de rîs. Ce ai, frumoasă Cosînzeană, de plîngi? Și străinul porni spre ea cu brațele deschise. O prinse de umeri, o sărută pe frunte, apoi o trase pe un scaun lîngă el oferindu-i o ciocolată. Poftim, și te rog să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
că ei nu rîd de ce le spui, ci de moaca ta de harbuz murat! Șopîrluțele alea se pricep grozav la proști și cum văd cîte unul pe mal, se adună în turmă, ca la circ. Bărzăunul schiță un început de rîs, dezvelindu-și doi dinți din partea stîngă, apoi propuse: În cazul ăsta hai și tu cu mine în pădure, să aibă încaltea de cine rîde mai mult! Ce-s nebun? Atunci n-ai decît să rămîi acasă și să-ți pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a-și da mai multă importanță: eu zic să nu mai strînim iar tot satul. Mai chemăm încă cel mult doi-trei, în care să avem bază, nu niște momîi... ca Nuțu lui Răstoacă sau... Virgil slobozi un hohot nestăvilit de rîs cînd auzi de Nuțu lui Răstoacă, pentru că Nuțu ăsta era un fel de povară grasă, veșnic transpirat, rîzînd aproape tot timpul și c-o poftă de mîncare cum nu s-a mai pomenit. De felul său era din Iași, fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
acolo, cu ochii țintă la autobuzul care tocmai oprise în stație. Mare-i fu mirarea însă cînd văzu, chiar lîngă el, o mogîldeață neagră, cu fața acoperită de niște frunze. Bărzăunul îl recunoscu imediat și scoase un hohot înfundat de rîs. Era Virgil. Acesta se ridică nemaipomenit de iritat că fusese dat de gol și ieși în șosea, după ce-i adresă Bărzăunului alte cuvinte, de care eu personal nu vreau să-mi mai amintesc. Tii, și ce frumos era îmbrăcat Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]