3,432 matches
-
fiscalității, pentru ca supușii Romei să se considere binecuvântați, și nu blestemați, veniturile statului sunt colectate cu sincope și se ajunge ușor la momente de impas ca acesta... Își aduce brusc aminte că mai are de discutat o problemă. Anunță cu răceală: — Mai sunt și alte nevoi financiare... — Care? se interesează furios împăratul. Ianuarius consultă tăblițele. — Sume incredibil de mari se duc pe aprovizionarea cu grâu și apă a Cetății, pentru menținerea ordinii publice, ridicarea și repararea construcțiilor... Cu o strâmbătură, Augustus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ce-i împărtășesc entuziasmul. Își stăpânește cu greu o tresărire nervoasă. Auditoriumul este aproape plin acum, dar cei mai mulți par mai degrabă preocupați să salveze aparențele unei bune educații. Nu fac zgomot, dau însă dovadă de un dezinteres și de o răceală ce frizează insolența. O! Duce mâna la gură oripilată. — S-a întâmplat ceva, Vipsania? se interesează afectuos Pu pius Piso. Face semn că nu și mai trage o dată cu coada ochiului spre rândul din spate, unde Labienus și Casius Severus trag
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
arată? Aude un tușit greoi în apropiere. Se întoarce plin de solicitudine: — A! Tu erai? Tonul vocii îi este prietenos. Se uită cu atenție la ochii umflați și la fața trasă de nesomn ale secretarului: — Tot nu ți-a trecut răceala? se interesează. Athanas clatină din cap, după care îi arată din ochi una din cele opt încăperi care dau în atrium. — Scribonius Libo? întreabă încet. Secretarul încuviințează pe tăcute. Nici n-ar putea vorbi, căci îl încearcă un nou acces
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
feței schimonosite, procuratorul îi pune mâna pe umăr: — Nici nu-ți imaginezi ce mare bucluc îmi faci și în ce încurcă tură mă bagi cu plecarea ta, încearcă să glumească. Dar vocea îi sună stins. — Eu? se apără Rufus cu răceală. Durerea din suflet a dispărut. Este din nou gata să lupte pentru supraviețuire. — Cum am să conduc eu școala asta fără tine? se vaită Vitte lius. Praful și pulberea o să se aleagă de ea. Rufus îl cercetează lung. — Înțeleg că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
explodează: — Încă se ține pe picioare! — Cum or putea simți o asemenea bucurie barbară? deza probă Pusio. — Fie cel pe care au pariat învinge, fie celălalt se clatină sau s-a prăvălit chiar sub o lovitură ucigătoare, răspunde instructorul cu răceală. Dar seninătatea lui este doar o fațadă. Chiar fără să conștientizeze, dintotdeauna o parte din el s-a revoltat împotriva unui astfel de spectacol rușinos. Împotriva acestei manifestări degradante de dispreț față de demnitatea vieții omenești. Cum să se bucure de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la margine. Imediat după ce se aude clinchetul de argint, perdeaua care separă încăperea pentru odihna de noapte de anticamera unde veghează cubicularul se agită ușor. Încă buimac, tânărul sare jos din patul înalt cu un salt elastic, igno rând scărița. Răceala mozaicului sub tălpile goale îl înviorează. Se simte întru câtva mai liniștit. Pune-ți o tunică pe tine, răsună în urmă glasul sever al Agrippinei. E indecent să umbli așa. Germanicus pleacă ochii și constată că, într adevăr, nu are
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ca Iulius Herodes să-și compună un răspuns convena bil, Germanicus răspunde cu acreală: — Iată rezultatul nenumăratelor comisii nou create ce se ocupă de intendența lucrărilor publice, a drumurilor, a apelor, a distribuirii de grâu... Nu văd legătura, face cu răceală Antonia. — Sunt complet inutile, îi răspunde fiul. Mai bine era lăsat Senatul ca mai înainte, să aibă drepturi depline asupra tezaurului public și să dispună de toate veniturile și cheltuielile. Antonia oftează: — Se pare că este peste puterile tale să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trebuit să suporte dizgrația și exilul soției sale, Iulia, după care puterea tribuniciană nu i-a mai fost reînnoită, pentru că se afla în dizgrație. Da, i-a fost dat să soarbă până la fund cupa amărăciunii. Nu va uita până la moarte răceala și dușmănia unuia ca Lollius, dar nici prietenia adevărată pe care i-au dovedit-o Seianus, Sulpicius Quirinius și Flaccus Vascularius. După care a venit surpriza neașteptată. Moartea lui Lucius, urmată aproape imediat de cea a lui Gaius, l-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Înțelege că întregul zid a fost acoperit cu un sistem complicat de volute și contra volute sime trice din frunziș de acant, aidoma unui covor sau unei tapiserii. Intervenția discretă a faunei este bine-venită. Introduce o notă de viață în răceala moartă a marmurii. Între timp flaminii au înconjurat de trei ori altarul. Acum se retrag. În centru, n-au mai rămas decât Augustus, rex, dialul și un ajutor. Tiberius Nero îi șoptește lui Velleius la ureche: — Căciula pe care Marele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a fost dor de mine? adaugă ea, alintându-se. ― Eu...ăăă... Ben e absolut, dar absolut consternat. Cine-i străina asta, să fie vreo tipă de la PR cu care poate a vorbit la telefon? ― Bună, spune Sophie, întorcându-se cu răceală spre Diana Macpherson, a cărei figură s-a făcut deodată dură ca oțelul. Eu sunt Sophie, zice ea și-i întinde mâna, dar Diana nici nu se clintește. Prietena lui Ben, adaugă ea. ― Ce? bolborosește Ben, care deodată, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cap. Sărmanul tău iubit are treabă până peste cap. Ei, ăsta da rezultat. E pentru prima oară când Jenny s-a referit la Brad ca fiind iubitul meu; asta se întâmplă doar pentru e Lauren aici, sau dispare ceva din răceala ei? ― Sărăcuța de tine, spun eu cu înțelegere. Să nu-l lași să te muncească prea tare. ― Stai liniștită, spune Jenny. Asta e meseria mea. Oricum, o zi bună. Zâmbește și dispare, iar eu mă întorc la Lauren cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
le chitesc sau să le netezesc sau să le îndes. Deodată, simt nevoia copleșitoare să ies de-acolo. Rapid. Brad se întoarce în dormitor. ― Jenny a plecat, spune el încet. ― Și eu am să fac la fel, îl anunț cu răceală. Imediat ce am împachetat, am și plecat de aici. ― Nu trebuie să pleci, spune el. Ce? Am auzit oare ce cred eu că am auzit? ― Ai înnebunit complet? ― Vreau să spun că am camera de oaspeți. Ai putea sta acolo. ― Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de onoare "Salvator al Bulgariei", pe care, până astăzi, nu o posedă decât împărații Rusiei și al Austriei"2248. Prezentând vizita principelui Bulgariei în România, jurnaliștii constănțeni apreciau că "faptul ne bucură, căci dovedește că nu există nici un motiv de răceală în relațiile dintre cele două state dunărene, că (...) strânsa prietenie ce a existat totdeauna între ambele popoare vecine continuă, cu toată încercarea unor gazete șoviniste din Sofia de a prezenta lucrurile sub altă înfățișare"2249. Totodată se arăta că "în
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
Misionarul rosti o rugăciune de dezlegare și se ridică din adăpostul de lemne. Omul îi mulțumi și se îndepărtă neîncrezător. Misionarul știa că va săvârși din nou același păcat. Chiar dacă se refugiaseră în părțile acestea, credincioșii creștini erau priviți cu răceală de confrații lor. Zilele în care luptătorii și orășenii se întreceau care mai de care să primească botezul trecuseră demult. Misionarul era convins că Ordinul Sfântul Petru purta întreaga vină. Dacă iezuiții n-ar fi fost atât de mândri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
trecut prin Taxco și o săptămână mai târziu am intrat în Mexico după o ploaie năprasnică. Când orașul ni s-a arătat din vârf de deal, japonezii au rămas tăcuți. Nici măcar negustorii cei curioși n-au dat să facă zarvă. Răceala cu care au fost primiți la Acapulco le tăiase tot avântul, iar eu simțeam cum se răspândea nemulțumirea printre ei. Cu toate acestea, solii au refăcut convoiul poruncindu-le supușilor să țină sulițele și steagurile. Am intrat pe poarta orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Madrid în fiecare seară mi-au răsunat în minte cuvintele Domnului: „Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul.” După ce Adunarea Episcopilor și-a anunțat hotărârea, oamenii s-au schimbat de-a dreptul și au început să ne trateze cu răceală. N-am mai primit nici o invitație și nimeni n-a mai trecut pe la noi. Până și starețul mănăstirii unde stăm a trimis la episcopie o scrisoare în care spunea că șederea îndelungată a japonezilor într-una din clădirile mănăstirii este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sprijină sunt cei din familia unchiului meu. Și, spre uimirea mea, un duce care până atunci se arătase rece față noi, ne-a devenit aliat. El se împotrivește ca, oricare ar fi pricina, credincioșii creștini spanioli să se poarte cu răceală față de niște japonezi care au trecut la aceeași religie cu a lor. De asemenea, ducele a cerut pentru noi ajutorul cardinalului Borghese, un om cu mare trecere la Roma. Astfel, vrând-nevrând, unchiul ne-a pregătit o luntre cu pânze care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
este îngăduit să-și ia viața dată de Dumnezeu. — Nu din credință adevărată am trecut noi la credința creștină. Nu ne-am făcut creștini decât de dragul însărcinării și a Stăpânului, călcându-ne pe inimă. Hasekura arăta pentru prima oară o răceală de care nu o cunoscusem până atunci. Era ca și cum s-ar fi răzbunat pe mine. — De ce să-și spintece pântecul? E în zadar! Dacă n-ar face acest lucru, senior Tanaka s-ar face de rușine pentru că și-ar pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cuvânt de mulțumire pentru strădaniile lor. Pesemne că așa primiseră poruncă de la Sfatul Bătrânilor să se poarte cu ei. N-a sosit nici o veste de la seniorul Shiraishi sau de la seniorul Ishida? întrebă samuraiul nemaiputând îndura. Un slujbaș le răspunse cu răceală că nu sosie nici o veste și că nu era nevoie de o întrevedere cu acești seniori. În schimb, zise: Credem că e de prisos ca voi doi să vă mai întâlniți o vreme. Apoi le zise că așa poruncise Sfatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-i conducă până la poarta principală. Aruncați ca niște pietricele, samuraiul și Nishi părăsiră clădirea. Dintre copacii înșirați de o parte și de alta a potecii pietruite se prelingeau raze de soare, iar gurile de ochit se holbau la ei cu răceală. Unde anume stătea Stăpânul pe întinsul acestui domeniu de la castel, habar n-aveau. Poate că nici nu știa că ei doi se întorseseră acasă. În timp ce coborau în tăcere povârnișul pustiu până la poarta principală, deodată samuraiul murmură pentru sine: — Pământurile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
piept. Samuraiul închise ochii din nou și se gândi la omul acela care îl privea în fiecare seară de sus, din peretele încăperilor unde înnoptase în Nueva España și Spania. Nu știa de ce, dar acum nu mai simțea disprețul și răceala de odinioară. Chiar avea sentimentul că omul acela vrednic de milă semăna cu el însuși, așa cum stătea acum lângă vatră, gânditor. „Cât a trăit pe pământ, El a umblat mult, dar n-a trecut pe la cei trufași sau pe la cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
simt Îngrozitor pentru treaba aia cu leul. Nu-i nevoie să ajungă mai departe, nu-i așa? Vreau să zic, n-o să mai audă nimeni de ea, nu? — Mă-ntrebi dacă o să povestesc la Clubul Mathaiga? Wilson Îl privea cu răceală. Nu se așteptase la asta. Deci pe lângă că-i un nenorocit de laș, mai e și-un jegos care poate fi descris printr-un cuvânt din cinci litere, se gândi. „Până azi parcă-mi plăcea și mie de el. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
în ambulanță la intersecția de la Kamiyachō și m-au dus la un spital mic numit Azabu. Aici veniseră deja vreo 20 de persoane afectate de inhalarea gazului sarin. Timp de o săptămână am avut simptome asemănătoare cu cele ale unei răceli. Mă chinuia o tuse astmatică și trei zile la rând am făcut febră peste 40°. Mă gândeam că poate se stricase termometrul. Mercurul urca până la ultima liniuță. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că aveam temperatura chiar mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
uniformă era impregnat gaz sarin, a fost foarte bine că am dat-o jos. Și că m-am spălat pe față. În momentul ăla am început să tremur într-un hal fără de hal. Nu semăna cu frisoanele din timpul unei răceli. Era mult mai îngrozitor. Nu îmi era frig și, totuși, mă scuturam din toate mădularele. Am încercat să-mi încordez stomacul, dar tot nu mă opream din tremurat. Am luat un prosop din dulap. Pe când mă întorceam și, mă ștergeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
astea s-au întâmplat într-un interval scurt, una după alta. Am crezut că am făcut congestie cerebrală. Nu mi se mai întâmplase niciodată așa ceva și, normal că m-am gândit la ce era mai rău. „Nu e o simplă răceală, e mult mai grav“. Simțeam că pot să leșin în orice clipă. Nu îmi aduc aminte de oamenii din jur. Mă gândeam numai la mine și n-am băgat de seamă nimic altceva. Până la urmă am ajuns la Shinjuku-gyoemmae și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]