KorAP: Find »[drukola/base=răcni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 53 >

1,313 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Am izbândit doar! Să lăsăm morții să-și îngroape morții! Boierii atâta așteptau; se dezlănțuie: Strălucită izbândă!! Strălucită-strălucită, mormăie Ștefan. M-or blăstăma moldovencele de atâta "strălucire", oftează adânc mângâind fruntea calului ce nechează a mulțumire. "Pentru Ștefan!! Pentru Moldova!!" răcnesc vitejii încrucișând spadele într-un mănunchi. Vă mulțămesc vitejilor! Ați luptat bine! O sabie împotriva a trei iatagane... Ne-am descurcat binișor. Sunteți vrednici de laudă! De nu era Măria-ta, se aruncă Mihail înflăcărat, nu știu zău... De nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-se bătrânește, lungan, de parcă nu se mai termina -, legănându-se ca un plop, fluturându-și barba albă, închină solemn ulcica ridicată: Trăiască! Boierii, curtenii, cu ulcelele înălțate către Domnul, cu glas mare: Să ne trăiești întru mulți ani, Măria ta!! răcnesc ei și, de prea mult foc, zidurile cetății se scutură mai dihai ca pe vremea când erau bătute cu pușcile cele mari de vrăjmași. În spătăria Cetății Suceava, o sală mare cu ogive, chei de boltă, pereții sculptați cu motive

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
privire pierdută, răvășită, numai broboane, retrăind aievea întâmplările, ne strecuram pe lângă ziduri, când, deodată, din susul străzii, ne iese în cale o bandă de bașbuzuci cu iatagane însângerate. Îngroziți, am rupt-o cale-ntoarsă. Fugeam... Fugeam... Bașbuzucii, după noi, cu iataganele, răcnind sălbatic. Dumnezeule, ce-am fugit, credeam c-o să-mi plesnească inima... Ne-au prins și ne-au aruncat la pământ. Răcneau și țopăiau sălbatic în jurul nostru! Și... și ce urâți, înspăimântători erau! Ne-au smuls tot ce aveam de preț

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o bandă de bașbuzuci cu iatagane însângerate. Îngroziți, am rupt-o cale-ntoarsă. Fugeam... Fugeam... Bașbuzucii, după noi, cu iataganele, răcnind sălbatic. Dumnezeule, ce-am fugit, credeam c-o să-mi plesnească inima... Ne-au prins și ne-au aruncat la pământ. Răcneau și țopăiau sălbatic în jurul nostru! Și... și ce urâți, înspăimântători erau! Ne-au smuls tot ce aveam de preț pe noi. Lui Manuil, lui Alexis, slujitorilor le-au înfipt mâna în chică, i-au îngenuncheat și, dintr-o lovitură de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de la Roma, dar, mai ales, nevolnicia principilor Europei, care, în loc să se unească împotriva pericolului comun, se risipeau în lupte sterile cu vecinii pentru te miri ce pricină de două parale. Noi ne făcusem mici, ascultam muți de admirație. Deodată, a răcnit la mine: "În genunchi!!" A scos sabia și mi-a ars un lat de sabie pe umăr. Am sărit speriat credeam că-mi taie capul. "Nooo, frate moldovanule!!" Și mi-o mai ars una și pe celălalt umăr. "Mare Domn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
speriat credeam că-mi taie capul. "Nooo, frate moldovanule!!" Și mi-o mai ars una și pe celălalt umăr. "Mare Domn și Voievod al Țării Moldovei!!" Amuțisem, tremuram tot. O clipă, inima mi-a stat în loc... "Și tu, Munteanule, a răcnit el, Mare Domn și Voievod al Țării Românești!!" I-a ars două și lui Vlad, ce nu tremura mai puțin. Apoi, și-a spus gândul ce de mult încolțise în el: să mă salte în Scaunul Moldovei și pe Vlad

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
talieni. Ce poruncit facem Măria Ta? Ștefan se gândește câteva momente. Măria mea poruncit: 'talieni oaspete drag la Moldova este. Dus la Suceava. Slobozit la Italia. Care rămas, dat fata frumos la el, moldovean făcut. Aista poruncit Măria mea! Jawohl! răcnește el pocnind din cărâmbi. Da' cu boambele celea cum fu, neamțule? îl scormonește Ștefan. Numa' doi galion! se vaicăre Herman. Numa' doi!... Kaputt! Jawohl, neamțule! îl bate Ștefan pe umăr, lăudându-l. Neamțu' tot neamț... Nuuu!!! Nu mai vin!!!... se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Numa' doi galion! se vaicăre Herman. Numa' doi!... Kaputt! Jawohl, neamțule! îl bate Ștefan pe umăr, lăudându-l. Neamțu' tot neamț... Nuuu!!! Nu mai vin!!!... se aude un răcnet pe cărare. Un călugăr-cerșetor, bărbos, desculț, zdrențăros, se năpustește pe cărare, răcnind: Turcii nu vin!!!... Nu mai vin!!!... Ștefan, boierii sar ca opăriți: Ceee?!?!... Ceee?!?! strigă Ștefan uluit. Călugărul, vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură, strigând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe altul ce să mai urce pe cal ca să prăpădească Țara Moldovei și pe "Ghiaurul" ei?!? Doftorii ăi mari roiesc împrejur înspăimântați, cu moartea în suflet; nu știu ce leacuri să-i mai dea să-i ostoiască durerile grozave, să nu mai răcnească la ei "că-i taie, că nu sunt buni de nimica"... Să i-o țină Dumnezău... adică Allah! îi urează Mihail. Podagra? îngână Ștefan, cu înțelegere. Mie-mi spui?... Suntem tovarăși de suferință. Câte nopți albe... Strângi din dinți... Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să fie stârpiți!"... Stârpiți vor fi! strigă Mihail cu mâna pe inimă ca un jurământ. E cu omor?! Cu omor! Tâlharii să fie atârnați la porțile Cetății! poruncește crunt. Neguțătorilor să le fie înturnată paguba din vistieria domnească! Îi stârpesc!! răcnește Mihail cu însuflețire. Să-mi ia capul Măria ta, de nu i-oi stârpi! Pe toți tâlharii!... și de drumul mare, și... și de drumul mic! Ștefan zâmbește și-l mulțămește c-o bătaie pe umăr: Bine, Mare Spătare, bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sub caftanul de negustor. Bați șleaurile negustorești, zi și noapte mai cu samă noaptea. Tâlharii vor trage la miere și vor mușca momeala... Fantastic! strigă Mihail în culmea admirației rupând-o la goană spre împlinirea poruncii. Îi belesc! Îi belesc! răcnește el alergând. Ștefan râde și strigă în urma lui: Bărbile, neguțătorilor!! Nu uitați bărbile!! Don Batista, milogindu-se cu briciul: Illustrissimi... Ștefan, cu gândul la chervanul cu bucluc, se răstește: Ce... ce vrai?! Barba... La barba, jonglează cu briciul, elegant, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu facem de râs mult lăudata "ospeție moldovenească". Aferim! Cataroaia să-i... se repede Mihail, dar Ștefan îl sâsâie: Zât!! Să întărim straja de margine pe Nistru! Radu Gangur, ochii și urechile mele să fii! Știți cum dau tatarii. Auzi răcnind: "Tatarii!!!... Au venit tatarii!!!!", și tatarii s-au și ițit în capul uliței!... Să cuteze numai a călca Nistru! se grozăvește Radu Gangur. Am hotărât fortificarea Cetății Suceava cu noi bastioane, contraforturi și-un zid de incintă dublu. Până nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și catapeteasma Cerului!... povestește Țamblac și vocea lui tremură amintindu-și. Zidurile Sucevei nu vor crăpa! declară cu credință nestrămutată Șendrea. Câtă vreme rezistă Cetatea Sucevei, va dăinui și Moldova! întărește Ștefan. Dă-mi-o mie s-o apăr, Doamne! răcnește Șendrea eroic. Ești vrednic s-o aperi, hatmane! Te pomăzuiesc "Portar de Suceava"! S-o păstrezi întreagă! Întreagă!! Jur!! Și eu?! Mie ce-mi rămâne! protestează Mihail. Tu?! Partea ta nu e mică! Vei fi sarea bătăliei! "Harța!" Uliuuuu! chiuie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aspru, acuzator. Și-l ocrotise, că era mai mic... Dar "Petrică" Aron Petru Răspopitul nu-i putea smulge "Scaunul Moldovei" decât săvârșind mârșavul omor... și își șterge cu palmele broboanele de sudoare ce începuseră să mustească la rădăcina părului. Am răcnit ca o fiară! Am tăiat un tâlhar ce se prăvălise peste mine; iubitul meu unchi, Aron Petru, mă voia și pe mine "puiul de năpârcă". Am sărit de pe cerdac în șaua primului cal... M-au fugărit o noapte întreagă, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dracu diabolo!... Mare lucru aveți! am bufnit eu cu dispreț. Aveți voi cenuș de coliba?! Aveți?!... Ei, vezi? N-aveți! Noi avem!" m-am grozăvit eu. El nu înțelegea sau se făcea că nu pricepe. "Cenuș, bree! Cenușă!!", i-am răcnit în ureche. "Aaaa!... Cenere!... Cenuso. Întelego! Capisco!" s-a dumirit el. "Sei tranquillo, am adăugat eu cu bruma mea de taliană, o să aveți și voi cenere... A Roma!... A Veneția!... Cenere de palazzo! Cenere de cattedrale! Cenere universita! De toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
slujbă mare la biserica Mirăuților, am legănat și racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou să ne meargă bine. Măria sa ne-a pohtit la mare ospăț în Cetatea Sucevei. "De astăzi, în Țara Moldovei vor domni Cinstea, Pravila, Dreptatea! a răcnit Diavolul blond. De mâine chiar, încep Scaunele de judecată pentru înturnarea ocinilor hrăpite samavolnic!! Cine nu-i cu mine, e împotriva Moldovei!! Alegeți!!"... Ne-am trezit din uluială și-am pus mâna pe spadă, dar... dar spadele scoase pe jumătate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și hotărârea îi este urmată de rumoare, voci, chiote. Îmi calc pe inimă, deși aiasta poate însemna osânda! Vă slobozesc pentru două săptămâni ca să vă cercetați vetrele! Jurați că vă întoarceți! Jurați! Două săptămâni, nici o zi mai mult! Jurați!? Jurăm!!! răcnesc țăranii și chiuie de bucurie bătând pământul cu palmele, cu fruntea. Să trăiască Domnul Ștefan!! Să trăiască!!... În două săptămâni, buciumele vor suna "adunarea"! Toader își șterge lacrimile cu poala cămeșoiului: Eu... eu rămân cu Măria ta... Du-te cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de țară". Pentru aiastă faptă, nu încape milă și iertare, nici pe pământ, nici în Ceruri... Iartă-mă, soră, dar altfel nu se poate! Țamblac o sprijină de subțiori și, încet, încet, o conduce spre ieșire. Isaia, schimonosit de ură, răcnește: Tiranule!! Călăule!! Ucigașule!! și îl scuipă în față, dar oștenii se reped, îl frâng, îl îngenunchează. Nici pe Ceea Lume n-o să-mi iert c-am dat greș!! scrâșnește cu ură. Ștefan își șterge cu palma scuipatul: Lăsați-l... Lăsați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
poate pentru că îmbrăcasem cămașa morții... Aveam și bănuțul cu noi, zîmbește el, apoi își lipește fruntea fierbinte de stânca rece și se încruntă. Osmanlâii, cu iataganele, se prăvăleau peste noi. Ce mai zburau capetele, cu turban cu tot... Ce mai răcneam! Sictiream! Înjuram și tăiam! De cele lumești, de cele sfinte, înjuram! Nu mai pridideam tăind la turcime! Mare tăiere am făcut în turcime!... Veneau-veneau, valuri-valuri veneau, puhoi se revărsau... Ne copleșiseră... Piept la piept! strigă Ștefan gâfâind, cu pumnii încleștați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mihail în frunte -, deși știau că sunt sortiți morții, au cerut,singuri au cerut -, să rămână acolo, ca să acopere retragerea... Am vrut să rămân cu ei, împreună, cu sabia, acolo, la Valea Albă... Nu m-au lăsat!... M-au târât! Răcneau: "De piere Ștefan, piere Moldova!!! Pleacă!!! Fugi!!! Fugi!!!"... Și am fugit! oftează istovit, răgușit. Ca un șobolan! Am fugit!... Și ei... ei, apărându-ne... au căzut, acolo, cu sabia în mână... au pierit acolo, până la unu' au pierit... cu sabia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

bruiem”. Zis și făcut: mi-am potrivit pe cap multă vreme, în fața oglinzii, o pălărie „de actor american” care îmi venea bine și m-am îndreptat pe la 10 seara spre locul dinainte stabilit. În timp ce credincioșii cântau „Hristos a înviat” noi răcneam „Toreadorul!” Mă gândesc acum stupefiat că ne-am putut preta la așa ceva. Culmea e că, dacă îmi amintesc bine, m-am dat în spectacol, nenorocitul de mine, tocmai la una din cele mai vechi biserici din București, demolată peste ani

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
ochiul țărănist și ascultam entuziasmat istorisirea unui prieten care, locuind pe strada Iuliu Maniu (ulterior botezată 6 Martie) a fost, într-o zi, înadins întrebat de un student, cu provocatoare veselie: „Ce stradă e asta, băiete?”, „Iuliu Maniu, domnule!” a răcnit complice prietenul meu. „Trăiască!”, a pus punctul pe i studentul țărănist. Aflând de isprăvile mele electorale, tata, om cu vederi de stânga, m-a mustrat, m-a „prelucrat” îndelung (fără să bănuiască, sărmanul, că în curând va fi dat afară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868

-o corespunzătoare, m-am întors la ziaristul american, căruia i se mai alăturaseră și alți tovarăși "de suferință" și am pornit-o în șir indian către "tărâmul făgăduinței". Când operațiunea era "în derulare", apare un organ, care, cu o voce răcnită din gât, ne somează să "dispărem". La întrebarea mea de ce, însoțită de comentariul că este vorba de ziariști invitați, omul începe să dea ca un automat din cap, făcându-mi semn să mă uit la o cameră cu glasvand, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567

pe scările de la Râpa Galbenă. Asta s-a întâmplat în noiembrie. Vara, după ce Basarabia și Ardealul fuseseră cedate, pe străzi, populația manifesta strigând „Vrem Basarabia !”, „Vrem Ardealul înapoi !” Crezând că este rost de ciordeală, câțiva țigănuși se amestecau în mulțimea răcnind și ei din fundul bojogilor: „Vrem mardeală, vrem mardeală !” În toamnă, au venit la putere legionarii ceea ce, la Iași, a prilejuit o mare paradă la care participa, între altele, un pluton de hitleriști și altul de fasciști italieni. Invitat era

Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509

golfului, pînă dincolo de coline. Un zid de apărare, ce se întindea de la închisorile țuguiate și minaretele unei moschei, cobora pînă la Turnul Alb, bastion ce-și scălda zidurile rotunjite în apa portului. Cheiurile foșgăiau de echipe de hamali costelivi, care răcneau sub privirea indiferentă a unei paze la fel de amărîtă ca și ei, sau de clienți stînd la mesele cafenelelor cu un pahar de apă, uneori însoțit de o bucată de rahat. Desele incendii, cronice, care devastaseră cartierele pitorești ale Constantinopolului încă

by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]