1,382 matches
-
ochi, mai ales că, din cînd În cînd, uriașul care-l capturase Îl trăgea cu putere de părul roșu și creț și-l obliga să ridice capul, ca să-l vadă toți. Căpitanul făcuse o lungă pauză, aprinzîndu-și pipa Întunecată și răsucită și dîndu-și În același timp vreme de gîndire. CÎnd frămîntările sale părură să dea roade, Își arătă caninii gălbui și mîncați de carii, În ceea ce pretindea să fie un surîs sardonic: - Bine, bine! spuse, În timp ce Îi sufla drept În nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe care o purta în jurul ei ca pe un șal impenetrabil. Ce inel drăguț! i-am zis eu cam la a șaptea vizită la magazin. Pe degetul mijlociu al mâinii drepte purta un ineluș de aur, care îmbina un filigran răsucit și mici pietre albastre. În mod inevitabil, era parțial scufundat în rotunjimea cărnoasă a degetului, care încă avea tendința să-mi amintească de un cârnat, dar era adevărat că micile puncte albastre pe fundalul auriu, cuibărite între pernele palide ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
dau mâna. Jacques zice că-l interesează cum se termină dansul, e ca o poveste. Depinde cât învârte cheia. Uneori se termină cu bine și cei doi rămân mână-n mână. Alteori nu, iar la sfârșit, păpușile de porțelan stau răsucite și se uită în depărtare. Jacques jură că-și schimbă expresia chipului, când se uită în depărtare. Mama abia își ține firea, în clipe din astea, dar nici papa nu-i mai brav, și doar e doctor și bărbat. Așa că
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și-am acompaniat ceasul, de parcă am fi făcut timpul să cânte în trei feluri, și Giuseppe a început să aplaude ca un apucat. Are ceva de gondolier, cu părul lui negru plin de bucle lucioase, cu mustața ca un fir răsucit, și e foarte galant cu mine, dar fără să întreacă vreodată măsura. Îmi plac italienii, au o căldură care nu te sufocă. A venit lângă pian, mi-a luat mâna ca să mi-o sărute recunoscător „pentru aceasta musica celesta“ și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
când mâna mamei lui Alexandru îi apăru în dreptul buzelor, o atinse fără prea multă eleganță. — Am citit în ziar despre dumneavoastră, până la urmă care-i adevărul? Iertați-mă, dar eu sunt o persoană directă, nu mă ascund după vorbe frumos răsucite. Nouă puteți să ne spuneți, n-o să vă trădăm, avem multe defecte, în familie, adăugă doamna căutând ochii fiului, dar nu suntem trădători. Nici o urmă din surâsul de mai înainte nu mai rămăsese pe fața lui Dan, care-și arăta
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fugă orice pretendent“, iar Alexandru le spuse că e îngrijorat și îndrăgostit: — Mare noutate, ziseră aproape într-un glas Marioara și Mișu. Sora le turnă cafea în serviciul Limoges, în care cafetiera, zaharnița și ceștile aveau toartele în așa fel răsucite una spre alta de parcă stăteau la taclale, iar cafetiera și zaharnița chiar într-un aparté, bârfeau vreo ceașcă, pesemne. — De cine? întrebă Marioara, nu prea curioasă. Era obosită să se tot împrietenească cu doamnele și domnișoarele pe care i le
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
armele din cremene de mărimi și forme diferite, pregătite și cioplite cu iscusință, special pentru această acțiune. Pietrele, cu colțurile ascuțite, erau legate sau mai bine spus înhămate cu câte un căpăstru împletit cu sfori flexibile din fibre de plante răsucite. Învârtindu-le deasupra capului cu viteză și putere, luptătorii puteau lovi inamicul și recupera arma de la distanță de mai multe ori la rând. În mâna dreaptă, duceau în cumpănă câte o suliță confecționată dintr-un fel de lemn de corn
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pe suflet pe seama lui Ion, și nu-și afla liniștea. Domnica izbucni într-un hohot înnăbușit, cu palma la gură, când veni vorba de bărbatul ei. - He, hei... tatai! exclamă Anton cu un oftat adânc, și își aprinse altă țigară, răsucită în timp ce povestea. Și, cât ar fi dorit să nu aducă vorba despre Ion..! Ion!... Ion a fost unul din cei mai curajoși oameni pe care i-am văzut vrodată... altul ca el n-am cunoscut... nu!... și trase două fumuri
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
apa. Lăsă liber mehari-ul, care începu imediat să pască, nepăsându-i de nimic altceva decât de hrana sa, mai proaspătă și mai gustoasă acum datorită ploii căzute, și înaintă în tăcere, aproape târându-se, de la o stâncă la trunchiul răsucit al unui arbust, de la o mică dună la un tufiș de scaieți, până ajunse, în sfârșit, în locul perfect, o movilă de piatră de unde domina, la mai puțin de trei sute de metri distanță, silueta zveltă a marelui mascul al turmei. „Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata aproape că țipă de frica șobolanilor, dar când, până la urmă, găsi chibriturile și aprinse hârtia răsucită, văzu că doctorul fusese acela care se mișcase. El se târa, chircit, spre capătul șopronului. Ea Încercă să-l ghideze, dar bărbatul păru să nu fie conștient de prezența ei. Tot timpul cât dură acea deplasare lentă, Coral se Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bucurându-se de trupul Maianei. Și într-adevăr erau acolo, gemând și șoptindu-și la ureche, râzând și mângâindu-se, exact în același loc în care îl ducea și pe el de fiecare dată, sub un stufos purau cu ramuri răsucite, la câțiva pași de apă călduța a mării, în care să se spele după aceea, locul unde îi plăcea să se dăruiască bărbaților înflăcărați. Cu cine o fi de data aceasta? Se rușina pentru această întrebare. Simplul fapt că stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ploaie, la frunza de nalbă, lată cît palma crăpată cu porii astupați de o acnee malignă pe care o absoarbe cu lăcomia Înecatului după aer. Îmi imaginez canalele secrete ale plantelor, nările, gurile lor și le ghicesc suferința În tulpinile răsucite convulsiv, În frunzele subțiate și sfărîmicioase. Mă gîndesc la plămînii copiilor. Fiecare oraș, fiecare cartier, orice așezare umană are un semnalment particular care o distinge confirmîndu-i identitatea; o fîntînă, un arbore secular, o statuie, o școală, un spital, o cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fapt, conform destinației inițiale, este un pumnal de Hitlerjugend, scos la pensie - și pozează cu toată energia ca în fotografia cu fratele Sophiei. Poziție de atac, sau cum s‑o mai fi numind și asta, într‑o mână pumnalul, cealaltă răsucită ușor și grațios în aer. Rezultatul: jalnic. Stai, Anni, știu cu ce putem drege rezultatul jalnic - cu baioneta tatei, pe care o păstrează ca amintire și pe care o are, la rândul lui, de la taică‑său; nici nu‑ți vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Și ea a stat atâta închisă ? — Înainte, mai puțin. După, și mai puțin. Iată paradoxul. Căci era totuși nevasta lui Hariga ! — Dacă e vorba de Hariga, sare Balaurul din celălalt capăt, interceptând numele, despre Hariga merită discutat oricât, sucite și răsucite toate înțelesurile ! Mă, la tine vorbăria înlocuiește băutura... își țuguie regizorul buzele subțiri, preluând cu degetele gălbui și pistruiate paharul din mâna doctorului estetician. — Sia Strihan a avut o expoziție de pictură sau grafică ? se întoarce Poetul spre estetician. — Da
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tâmple și moale. Fața palidă, ochii parcă miopi, clipind. Semne, cumva, ale timidității ? Se agita pe loc, îngrozit. Haina se deschise peste cămașa-jerseu din lână care își pierduse, se vedea, prin purtare excesivă, culoarea și forma. Atârna pe trup mototolită, răsucită anapoda. O bucată de curea uzată ieșise din pantaloni, pendulând în deschizătura hainei. Se zguduia, înăbușit. Capul îi căzuse între umeri, zvâcnind, ca și pieptul uscat. Se înroșise și dunga, tot mai lată spre creștet, a cheliei. Băgase mâinile în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
leșin copilăresc și impudic. Amintirea barbișonului răsărind cu intermitențe deasupra apei, lângă delicata femeie lăptoasă, zbenguiala molcomă, puerilă, înlănțuirea ireală reveniră multă vreme. Noaptea, trenul. Călătorul pendula pe pernele compartimentului gol. Încerca să rețină sub pleoape calmul mării fraterne. Coboară, răsuciți, din troleibuze, sar de pe scările autobuzelor, vin și dinspre stațiile de tramvai. Mers grăbit, agitat. Grupuri mici : doi, trei, unul în spatele altuia. Câte unul rămâne în urmă, să cumpere ziarul. Viteza crește, odată cu ora. Coloane tot mai dese, rapide, gongul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut. Erau peste tot. Am privit de jur Împrejur cu iuțeală și am zărit pe mâna noastră tare o vale molcomă ce se afunda Într-un crâng de copaci pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și frunze mărunte. - Pe aici, i-am strigat lui Enkim și am luat-o la fugă spre crâng. - Moru trebuia să-ți zică să iei cu tine măcar bâtă. - Sunt toiagul și bâta Tatălui, am rostit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
acolo, că ne Încurcă, că puteam să scăpăm dacă fugeam doar eu cu Runa. - Ești un prost, am spus amândoi și l-am săltat de jos. Ne-am afundat și mai mult În pădure, până ce-am ajuns În dreptul unor crengi răsucite și uscate, aduse de ploi, de-a valma, printre copaci. Am ciulit urechile, dar n-auzeam nici cel mai mărunt susur de apă. Am adulmecat, dar nici măcar mirosul apei nu l-am simțit. În schimb, am ghicit mirosul urmăritorilor, Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cele pe care le știa el ciripeau nebunește, de ziceai că-s femei ce se ceartă, În timp ce păsările de aici erau la fel de mute ca și Krog. Tot În pădurea aceea am văzut un soi de copaci cu trunchiul gros și răsucit, În care creșteau niște fructe verzi, precum boașele de berbecuț, numai că erau mai mici. Aveau un sâmbure tare În care era să-mi rup dinții și erau grase de ziceai că zăcuseră În untură. Erau gustoase și țineau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mare decât toate: era Înaltă de patru-cinci staturi de om și din pereți i se ițeau niște bulumaci cafenii. Dincolo de acea casă se Întindea un câmp cu ierburi Înalte și grele, presărat cu aceeași copaci groși, cu trunchiuri ca butiile, răsuciți și cu frunze mult prea mărunte pentru atâta lemn. - Krog, ziceai, Îmi spuse Tuni după ce Gula se Îndepărtase deajuns. Albul mă privea din spatele lui, fără să scoată o vorbă. Ziceai că nu se gândește la nimic. Era un om frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
luat-o la fugă către bulboană. - Tată! strigă și Logon, nevenindu-i să-și creadă ochilor. O șopârlă uriașă, lungă cam cât doi oameni din cei mai Înalți, acoperită cu solzi groși și verzi, cu un bot plin de colți răsuciți și cu răsuflarea puturoasă, apăruse nu știu cum Îndărătul lui Enkim, izgonindu-l Încet-Încet spre apa care curge. În apă, o surată de-a șopârlei aștepta cu botul căscat, În timp ce altele pluteau alene către mal, duse de curent. Logon azvârli cu sulița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai departe de noi. Ne-am continuat drumul spre Miazăzi și, Într-o bună zi, În fața noastră s-a ridicat o pădure Într-atât de deasă, Încât la Început, ne-a fost teamă să pătrundem În ea. Frânghii din lemn răsucit coborau din copacii cei mai Înalți pe care Îi văzusem vreodată, amestecându-se cu frunze mari cât omul și cu crengi lungi precum brazii; era o pădure umedă, În care florile cu miros dulceag sau de hoit abia dacă vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
obișnuiți cu armele, numai că ale noastre erau prea grele pentru ei. Se mirară de arcul Runei și o puseră să-l mânuiască. Amuțiră cu toții la vederea săgeții care despică una dintre frânghiile acelea din lemn ce cobora din copaci, răsucită și subțire. Apoi, izbucniră În râs și ne făcură semn să-i urmăm. Casele lor erau o adunătură de frunze mari, Împletite ala-n dala cu crengi și proptite Într-o rână de copacii unui luminiș. N-am văzut nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
necunoscută, încercând să se dumirească ce ar putea fi. Așa să fie, bărbate. Și așa a rămas. În Drumul Taberei, numit astfel precum se știe pentru că în vremurile de demult aici se adunau cu puști, cu săbii, cu mustățile lor răsucite militarii care fie făceau instrucție fie se pregăteau să dea buzna în București după proclamația de la Islaz, soarele apune cu totul altfel decât în Pajura sau în Titan. De ce? Simplu. Cartierul este extremitatea vestică a capitalei iar majoritatea blocurilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
să aparțină unei lumi verosimile. Priveam de sus, de la fereastră, la copacul bântuit de furtuni, a rămas cu rădăcinile înfipte axis mundi Pe bufetul lung și vechi, ornamentat, adus de la bunica mea, priveau cheile din metal strălucitor; în lanțul lor, răsucit, martori ai unei bizare experiențe. Determinism Lectura mea atârnă de umărul meu ca o geantă cu primejdioase învățături o aventură a căutărilor în texte te plimbă de la viață la moarte, prin păduri din ziduri de argint; în strălucirea lor, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]