2,944 matches
-
de grup ar duce la recompense individuale diferite ca volum. Acest exemplu ne ajută să înțelegem intuitiv unele dintre cele mai populare ipoteze ale științelor sociale privind negocierile de n persoane cu sumă zero - în condițiile regulii majorității și a raționalității de nivel individual, tendința va fi ca să se formeze minime coaliții câștigătoare. Într-o situație cu trei jucători, doi se vor alia în mod rațional împotriva celui de-al treilea. Într-o situație cu 600 de jucători, 301 se vor
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
față de B. Legislatorii cu experiență pot prevedea cum o mișcare strategică preferată pe termen scurt poate să declanșeze o serie de mișcări care să ducă la un rezultat final mult mai puțin favorabil. Un model de teoria jocurilor bazat pe raționalitate și informare bună trebuie să permită jucătorilor cu spirit de prevedere să ia decizii. Aceasta înseamnă că ei nu trebuie să aleagă „cu sinceritate” în fiecare situație. Ci pot alege cu rafinament, votând pentru opțiunea mai puțin preferată acum, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
soluțiile interne. Acțiunea colectivă reușește, potrivit acestei concepții, deoarece oamenii gândesc și social nu numai individual. Conștiința noastră socială, creată de limbă și practicile comune, își exercită controlul asupra comportamentului nostru și servește la contracararea forțelor de fragmentare izvorâte din raționalitatea individuală. Însuși limbajul vieții social politice - familie, comunitate, loialitate, patriotism - presupune apartenența la o structură mai mare decât noi, cu interese care sunt mai mari decât suma membrilor separați care le constituie. Adesea cooperăm cu ceilalți și ne îndeplinim datoriile
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
pe niște convenabile reguli impuse de obișnuință (rules of thumb) care sunt maximizante, dat fiind că există costuri de informare atunci când trebuie luate decizii în fiecare situație în care ne aflăm. Pe de altă parte, reducționiștii caută să descopere și raționalitatea din normele sociale colective, tratând calculele strategice ca simple moduri de gândire despre lume care au devenit prevalente în societățile moderne doar din întâmplare. Cred că suntem îndreptățiți să tratăm ambele poziții reducționiste ca extreme. Scopul și puterea normelor sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
sociale, și la sprijinirea condițiilor premergătoare de schimb a asigurărilor reciproce suplimentare. Ca teoreticieni de științe politice, înțelegem doar în mică măsură crearea, evoluția și modul de operare al comportamentului cooperant, modul în care înțelesurile și practicile comune interacționează cu raționalitatea individuală, și de ce condițiile de succes ale acțiunii colective sunt diferite în funcție de felul activității și al societății. Din punct de vedere empiric, se pare că există asocieri de completare mutuală între participare, încredere și cooperare. Conceptul de bază este cel
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
de expresii faciale de tip fericire-asigurare a afectat din nou atitudinile subiecților, influențate de convingerile politice inițiale ale subiecților și de eficiența personală a candidatului în a transmite publicului semnale faciale evocatoare. Poate că trăsătura distinctivă a indivizilor umani este raționalitatea, au concluzionat autorii, dar natura noastră genetică, primitivă își exercită totuși influența asupra alegerilor și reacțiilor noastre. Testul științific constituie un plan de analizare și interpretare de observații. Experimentul formal este cel mai riguros tip de test, făcând ca desemnarea
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
științei. El e, poate, mai dispus acum să ia în seamă poziția celor care studiază relația dintre religie și știință (epistemologi, istorici și filozofi ai religiei și ai științei), anume că religia și știința reprezintă variante diferite, dar complementare de raționalitate și de înțelegere a realului ; că nu există un etalon care să permită măsurarea celor două tipuri de cunoaștere, astfel încît să poată fi dovedită obiectiv superioritatea cunoașterii științifice asupra celei religioase. în ce privește științele religiei, ele își stabilesc cu grijă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
li se cuvine, le putem lua perindarea pestriță, în ansamblul ei, drept material simbolic. Putem privi spectacolul lumii cu un ochi sensibil la analogii verticale. Logica simbolică nu înlănțuie lucrurile potrivit unei productivități cauză efect, pe care se aplică stricta raționalitate. Ea se întemeiază pe o relație mai directă decît cauzalitatea, dar și mai subtilă, între arhetipuri și imediat : ne înfățișează lucrurile lumii ca oglindiri ale principiilor pe diferite trepte de realitate, de la cele mai înalte la cele mai mărunte. Relația
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
profit de sens. Pe deasupra, am devenit de o vreme conștienți că o bună parte din spectacolul modernității, din principiile și din regia lui paradigma istoriei, laicitatea, atenția față de demnitatea persoanei, accentul major pus pe libertatea ei, chiar tipul occidental de raționalitate coboară de-a lungul unui traseu complicat, dar coboară totuși dintr-o tematică religioasă. Nu e atunci pertinent să luăm în calcul posibilitatea ca, pornind de la acest spectacol, să urcăm spre domeniul care l-a inspirat? Experimentul cusan nu pune
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
canceriforme a informațiilor, salariații direct afectați de măsurile adoptate știu foarte puțin despre intenția echipei manageriale. Aceasta conduce la o practică marcată de formule lozincarde sau de conotațiile abstracte impuse de o ceremonie de roluri formale ce cultivă iluzia participării. Raționalitatea și creativitatea au fost Întotdeauna considerate caracteristici opuse, firmele fiind mai mult preocupate de raționalitate. Raționalul se interesează de fapte, iar faptele privesc trecutul. În schimb, creativitatea privește viitorul. Cu cât ne bazăm pe mai multe fapte, cu atât este
[Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
manageriale. Aceasta conduce la o practică marcată de formule lozincarde sau de conotațiile abstracte impuse de o ceremonie de roluri formale ce cultivă iluzia participării. Raționalitatea și creativitatea au fost Întotdeauna considerate caracteristici opuse, firmele fiind mai mult preocupate de raționalitate. Raționalul se interesează de fapte, iar faptele privesc trecutul. În schimb, creativitatea privește viitorul. Cu cât ne bazăm pe mai multe fapte, cu atât este mai mare rezistența la schimbare. Producția de masă acordă atenție detaliilor repetitive. Efectul este acela
[Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
strategiei diferențierii. Deciziile pasional sentimentale, intuitive, luate din credințe și confesiuni ideologice sunt puțin raționale. Desigur, omul este influențat de ideologie și personalitate, ceea ce face ca majoritatea problemelor să fie rezolvate stohastic, cu o imensă risipă de forțe și timp. Raționalitatea este Însă În creștere și va prelua o cantitate din ce În ce mai mare de probleme spre rezolvare. Totuși, adevăratele probleme sunt Întotdeauna cele care Încă nu se pun. Când se pun, deja nu mai sunt probleme, ci dificultăți. Soluțiile se traduc În
[Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
organizațiile de tip firmă, se poate constata că scopul esențial al acestora este asociat profitului. Logica teoriei economice asociate modelului firmei face din maximizarea profitului un scop fundamental. Această premisă explică procesul decizional al firmei și îi imprimă acesteia o raționalitate ce ne este familiară din manualele de economie. Raportând acest comportament la situația din România de după 1990, se poate considera că există numeroase exemple asociate firmelor nou create cu acționariat concentrat. Dacă se depășește abordarea axată pe profit, se constată
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
stabilitatea și reputația ca fiind esențiale. Fără a exista studii empirice semnificative, o trecere în revistă a privatizărilor prin metoda MEBO din România ultimului deceniu ar fi de natură a da dreptate lui Reder și Clark. Mai târziu, apariția teoriei raționalității limitate a lui Simon (1957) fragilizează și mai mult ideea unui „superscop” concretizat în maximizarea profitului, argumentând că este mulțumitor și un profit oarecare. Înlocuirea „superscopului” cu un set de alte scopuri, cu o exprimare ce arată o claritate în
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
ce arată o claritate în scădere, de la problema proprietății la cea a satisfacției asociate întreprinderii, sugerează și că există o diversitate de elemente motivaționale care propulsează activitatea unei firme și, mai general, a unei organizații. Diversitatea accentuează dilemele legate de raționalitatea managementului organizațiilor și, implicit, problema predictibilității managementului și a comportamentului organizațiilor, ca entități centrate pe un actor unic (o abordare simplificatoare!). Dat fiind că o tratare modernă a organizației presupune o configurație a stakeholderilor în care acționarii reprezintă doar un
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
punct de vedere economic, interesează ca eforturile (costurile) asociate măsurării să nu depășească avantajele (veniturile) ce se așteaptă a fi obținute. 2. Raportarea la timp. S-ar putea aprecia că activitățile organizaționale presupun raportarea la repere temporale din considerente de raționalitate, în special economică. Pe această linie, legătura cu timpul a unui obiectiv apare ca un lucru firesc. Mulți autori consideră că modul în care se raportează la timp un obiectiv reprezintă diferența esențială față de un scop. Gradul de concretizare este
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
cum ar fi matematica, economia sau marketingul, îi oferă managerului-economist rețete de abordare a deciziei pe baza unui mecanism monorațional. Numărul acestor discipline este mai mare în cazul managerului-inginer. În realitate, decizia managerului este rezultatul unui proces complex de tip „raționalitate limitată” (Simon, 1957), a cărui complexitate a fost accentuată suplimentar în ultimele decenii de abordările marcate de conceptul de responsabilitate socială a corporației. Tratarea procesului decizional în perspectiva acestei responsabilități înseamnă recunoașterea a trei categorii distincte de consecințe (Ivancevich, Donnelly
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
operare „blint” („în orb”) al analizei. Ambelor metode trecute în revistă li se pot aduce numeroase critici. Ceea ce este important este efectul lor pozitiv asupra procesului decizional strategic, atât din punctul de vedere al reflexivității, cât și din cel al raționalității. Chiar dacă obiectivarea aprecierilor lasă de dorit, exercițiul unui demers sistematic, iterativ și de echipă, are, de regulă, efecte pozitive. 5.2. Segmentarea strategică în practica organizațiilortc "5.2. Segmentarea strategică în practica organizațiilor" Metodele prezentate anterior au o alură academică
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
în practica organizațiilor" Metodele prezentate anterior au o alură academică evidentă, ceea ce implică în practică simplificarea abordării și evitarea unor condiționări, aparent prozaice - timp, bani, resurse umane etc. -, dar definitorii pentru realitatea organizațiilor. Și utilizarea acestor metode este afectată de raționalitatea limitată teoretizată de H. Simon. Scenariul cel mai simplu în care s-ar putea opera cu metoda analitică ar fi cel în care s-ar aplica unei investiții de la zero (green field), dar de dimensiune suficient de mare pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
integralismului lingvistic. Ce înseamnă, de fapt, această sintagmă? Potrivit lui Mircea Borcilă, integralismul fundamentat de către Eugeniu Coșeriu reprezintă o parte a noii paradigme instaurate în cercetarea umanistă la sfârșitul secolului al XX-lea și caracterizată, pe de o parte, prin prevalența "raționalității imaginative", iar, pe de alta, prin impunerea unui demers de ordin antropologic. Integralismul lingvistic este astfel "un traseu investigațional în studiile culturale, care se articulează, mai întâi, la un prim eșalon unificat, i.e., cel al științelor limbajului, și care promovează
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
acea perioadă. Un rudiment de sexualitate exista și atunci, dar el era la fel ca și în comuna primitivă. În condițiile legilor anti avort, extrem de dure, a lipsei de anticoncepționale și chiar de prezervative, orice relație sexuală era de o raționalitate atât de rece că genera frigiditate la ambele genuri. În acest domeniu, religia și ideologia își dăduseră insidios mâna - plăcerea sexualității era un păcat și pentru creștin și pentru socialistul ateu. Finalul sexualității nu putea fi - cel puțin la vârsta
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
devenim, fiecare dintre noi, "interșanjabili". Mă regăsesc pe deplin, familial și profesional, în stilul de viață pe care îl am. Îmi este cunoscut faptul că, în alegerile pe care le facem, nu putem fi totalmente raționali, că elemente de i-raționalitate (instincte, emoții, afecte) pot influența deciziile pe care le luăm. Acceptarea acestei stări a devenit, în ce mă privește, parte a normalității care mă definește. Și consider că, din acest punct de vedere, sunt întrutotul coerent cu ceea ce am reușit
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
cantonate în zona idealurilor regulative. Nici feminismul exacerbat, nici misoginismul nu par să poată răspunde provocării normalității sociale, din moment ce - poate mai acut în România - presupun abordări ce par să vină mai curând dintr-o arie dogmatică, decât dintr-una specifică raționalității. La o altă extremă, încurajată mediatic, avem fie "bărbatul macho", fie "metrosexualul", după cum avem "femeia-ca-produs-de-consum" sau "vedeta-de- tabloid", în fapt expresii-etichetă ale unei societăți spectaculare pe care, în niciun caz, nu avem voie să o ignorăm ca cercetători sociali. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
în fapt polarizată și ierarhizată în termeni de superior-inferior, pozitiv-negativ, puternic-slab. Astfel, învățăm, generații la rând, că atributele aparținând registrului feminin de exprimare (blândețea, empatia, intuiția, sensibilitatea, emoția, grija, cooperarea, modestia ș.a.) sunt slăbiciuni, în timp ce atributele masculine/bărbătești (forța, curajul, raționalitatea, voluntarismul, combativitatea, agresivitatea, duritatea, egocentrismul, competiția, riscul ș.a.) sunt calități. De aceea, într-o cultură machistă 4, putem asista, aparent paradoxal, la emanciparea femeilor după modelul masculin, o femeie de succes fiind considerată femeia care performează după standardul masculin, care
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
rămâne dominant și normează în continuare carierele și practicile profesionale și organizaționale. Întregul nostru sistem de educație formală, instituționalizată este conceput după modelul masculin, în sensul că sunt cultivate preponderent și sunt mai bine valorizate social caracteristicile asociate standardului masculin: raționalitatea în detrimentul empatiei și a afectivității/emoționalului, competiția în detrimentul cooperării, aspectul cantitativ/măsurabil și mai puțin cel calitativ (de profunzime), aparența (exterioritatea) și mai puțin esența/substanța/sensul unui comportament sau al unei acțiuni. Și în mediul universitar românesc, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]