5,519 matches
-
sarcasm pentru alții, îl obligă pe Theodor Codreanu să atingă în Controverse eminesciene unele chestiuni considerate rezolvate, dar care în realitate nu impun nici pe departe concluzii definitive. Complexitatea imaginarului la Eminescu, semnificația miturilor și variantele "oglinzii" în viziunea sa, receptarea simultană a lumii sub raport spațial și temporal (care-i permite autorului să afirme că, "în plan stilistic", acesta este "o extraordinară sinteză între tipurile Dostoievski și Proust"), intuiția sa poetică excepțională, soliditatea de arheu a românismului și literaturii naționale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Șincai, de Țichindeal, de Cipariu, de Sion, de Bolintineanu, de toate somitățile cugetării române, mai ales de poeți, celebrează cu emfază Noua direcție inaugurată risum teneatis de d. Bodnărescu, Eminescu, Iacob Negruzzi și tutti quanti!" Ce a urmat, se știe. Receptarea poetului a oscilat între idolatrie și defăimare. Dar niciodată Eminescu n-a fost atât de contestat ca după 1989, de către "revizioniști" furibunzi, care au înțeles imperativul revizuirii în chipul cel mai deplorabil, ca pe vremea proletcultismului, după criterii îndeosebi extraestetice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dintre creștinism și metafizică. O permanentă răfuială întreține Theodor Codreanu cu eminescologia tradițională care l-a "osificat" pe poet în clișee ca: "romantic întârziat", "ultimul mare romantic", "produs tardiv al romantismului german", "epigon al romantismului european", ceea ce a făcut ca receptarea lui în lume să fie pe cât de slabă, pe atât de alterată, cu mici excepții, cum ar fi Rosa del Conte. Decizia argumentată perfect: Eminescu este "piatra de hotar în zorii poeziei moderne", cel puțin pe criteriul transformării dinamismului formelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unor atacuri incalificabile asupra lui Eminescu; altfel spus, asupra ființării noastre în ipostaza genialității. Autorul se află într-o stare de inconfort lăuntric aproape totdeauna când raportează complexitatea cosmosului eminescian atât la contemporanii poetului, cât și în postumitate. Provoacă amărăciune receptarea limitată sau intenționat obstrucționistă, din cauze subiective și obiective, a dimensiunii reale pe care o legitimează omul deplin al culturii române. O creativitate genezică și ctitorială merita o înțelegere pe măsură, măcar din partea urmașilor. Dar, se subînțelege, Eminescu n-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în viață, nici după aceea; nici acasă, nici aiurea. Dimpotrivă, cu excepția lui Maiorescu, extrem de puțini dintre contemporanii săi vor fi avut revelația că respiră sub același cer cu un creator român de valoare universală. Și dacă tot veni vorba de receptarea liricii sale în alte literaturi, situația se prezintă și astăzi aproape umilitor. De pildă, în Larousse, inclusiv în ultima ediție, se spune că Eminescu este poet român, autorul poeziei Împărat și proletar. E limpede că informația provine de pe vremea proletcultismului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de profesor a criticului. De altfel, atunci când profesia "îl trădează", el face apel la formule împământenite de școală, precum aceea a imaginii unui Eminescu, romantic întârziat. Dar, chiar și atunci când polemizează patetic, el ajunge uneori la concluzii oarecum paradoxale: "antinomiile receptării" la Eminescu, afirmarea-negarea au până la urma darul de a ivi ceva "sporitor de ființă". După care-l citează, în cele din urma, pe Valéry ca pe un suprem și liniștitor argument: "Nu spunea Valéry că leii, înfulecând berbeci, îi metamorfozează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dificultăți serioase. Atât exegeții tradiționaliști, cât și adepții metodologiilor moderne reușesc să se pună de acord și să descopere aspecte uneori surprinzătoare prin noutate și diversitate. În Bacovia după Bacovia (1998), Daniel Dimitriu era de părere că diversele modalități de receptare a operei bacoviene "stau sub semnul haosului". Criticul număra nu mai puțin de șaisprezece determinante, câte i-au fost atașate poetului: de la aceea de "clasic" la aceea de... "postmodernist". Să recunoaștem că este o performanță, rezultat al dificultăților de comentare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o simplă impresie, deoarece, în fapt, critica universitară, aceea care își merită acest nume, se află, în ceea ce îl privește pe Bacovia, abia la început de drum. Cel dintâi capitol al studiului lui Theodor Codreanu este dedicat unei istorii a receptării lui Bacovia în critica noastră, pentru a se putea recurge, ulterior, la enunțarea diferențelor specifice. Este de apreciat echilibrul observațiilor, simțul nuanțelor și, mai ales, simțul istoriei. Theodor Codreanu urmărește strâns felurile în care versul bacovian a fost primit în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
critica noastră, pentru a se putea recurge, ulterior, la enunțarea diferențelor specifice. Este de apreciat echilibrul observațiilor, simțul nuanțelor și, mai ales, simțul istoriei. Theodor Codreanu urmărește strâns felurile în care versul bacovian a fost primit în diferite epoci, raportând receptarea la apartenența ideologică a criticilor. De asemenea, nu poate fi trecută cu vederea corectitudinea excursului biografic, realizat în ideea surprinderii unui traseu spiritual, exegetul fiind de părere că "Bacovia a avut cea mai fascinantă "biografie" între scriitorii noștri moderni". Paradoxală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unui simbolist original, dar întârziat. În sprijinul criticii tradiționale, dl. Theodor Codreanu desparte biografia de operă, dar în sens actual păstrează legătura și un determinism ușor, foarte nuanțat. Mai accentuate sunt despărțirea dintre universul imaginar al creației poetice și modelul receptării critice, reflectarea acelei opere în diverse puncte de vedere, emise de diverși critici, din toate generațiile care s-au succedat din jurul anului 1900, până la intrarea în mileniul al III-lea. Dl. Theodor Codreanu, chiar dacă este un împătimit după Bacovia, păstrează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sagace al celui care cercetează straturile de profunzime ale unei opere ce mai are destule lucruri de "ascuns" și de "arătat". Pentru a putea ajunge la esența bacovianismului, Theodor Codreanu explică de ce "eticheta simbolistă" a împiedicat pentru mult timp o receptare corectă a autorului băcăuan, după un excurs necesar în critica interbelică. Găsește totuși loc și timp să vadă în Bacovia "ipostaza literară și morală a Cenușăresei", dar și un veritabil precursor al literaturii absurdului. Începând cu Svetlana Matta (1958), care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
umane atinge cota unui zero absolut. Pentru cadrele cercetării de față, enigma bacovianismului trebuie căutată chiar în sintagma acelui zero absolut al pesimismului bacovian, aparent." Enigma bacovianismului... ideea suscită reacții contradictorii din partea lectorului poeziei bacoviene, prozei lui, și familiarizat cu receptarea critică a lui Bacovia: dacă poetul "Plumbului" este ușor descifrabil, nu există enigma; dacă lucrurile nu stau așa, pretenția descifrării enigmei este riscantă. Theodor Codreanu își asumă acest risc și vom constata, însoțind ideea în pagini, până la ultima, că nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cenușăresei din poveste" (...) acest "complex al Cenușăresei", de care suferă, în definitiv, postmodernitatea poeziei banalului, a cenușiului marginalizant." La Bacovia, "caseta de plumb închide în ea aurul alchimic". Primul capitol al studiului exegetic Complexul bacovian operează periodizarea, cu analiza tendințelor, receptării critice a lui George Bacovia. Destinul autorului a stat sub semnul diagnosticelor ismelor, de care nici astăzi nu s-a eliberat de tot: "Înțelegem că eticheta simbolistă a constituit principalul obstacol în calea veritabilei consacrări a bacovianismului. Poetul a constituit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tematismul, critică ontologică, biografismul și cercetarea stilistică." Theodor Codreanu aduce în discuție metodele de abordare și rezultatele investigațiilor operate de Romul Munteanu, Ion Caraion, Marian Popa, Lucian Tamaris, Dinu Flămând, Daniel Dimitriu, Mircea Scarlat, Radu Petrescu (vizând ultima etapă a receptării critice) și utilizează el însuși instrumente de interpretare ale acestora. Receptarea critică a unui autor important este chiar tabloul evoluției aparatului teoretic. Valabil pentru Eminescu, pentru Caragiale... și pentru Bacovia. Opera studiată nu se metamorfozează în taină, pe rafturile bibliotecilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
discuție metodele de abordare și rezultatele investigațiilor operate de Romul Munteanu, Ion Caraion, Marian Popa, Lucian Tamaris, Dinu Flămând, Daniel Dimitriu, Mircea Scarlat, Radu Petrescu (vizând ultima etapă a receptării critice) și utilizează el însuși instrumente de interpretare ale acestora. Receptarea critică a unui autor important este chiar tabloul evoluției aparatului teoretic. Valabil pentru Eminescu, pentru Caragiale... și pentru Bacovia. Opera studiată nu se metamorfozează în taină, pe rafturile bibliotecilor, cu anii. Biografismul este utilizat în favoarea descifrării "poeticii oglinzii": spațiul copilăriei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
studiului hermeneutic nu mai puțin. Pentru că simte că stăpânește obiectul analizei, că-l înțelege și poate da formă comprehensiunii. Fără îndoială, structurile imaginarului bacovian și cele mai ascunse subtilități nu au fost străine intuiției criticilor anteriori acestei recente etape a receptării, dar le-au lipsit expresia, aparatul teoretic ce i-ar fi ajutat să ducă până la capăt gândul. Formula, rezultatul, rostirea lui. "Prezentul are sens numai solidar cu trecutul și viitorul, or, la Bacovia tocmai această simultaneizare ontologică pare să fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tăcerii, a "urâtului", antiarta, problema influențelor și a izvoarelor, fantasticul, diletantismul, modernitatea, protocronismul, avangarda, angajarea etc. Ajunși aici, să menționez în treacăt că Lamparia e mefient cu textualismul și postmodernismul. Din lipsă de apetență. Mai multe fragmente au în vedere receptarea, în primul rând critica. Pe Lamparia nu-l satisface deplasarea accentului pe momentul receptării, prin care, crede el, se ignoră complexitatea stilului, autorul total, ceea ce nu e chiar așa, recunoaște la un moment dat el însuși când apreciază: "Legenda superiorității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
angajarea etc. Ajunși aici, să menționez în treacăt că Lamparia e mefient cu textualismul și postmodernismul. Din lipsă de apetență. Mai multe fragmente au în vedere receptarea, în primul rând critica. Pe Lamparia nu-l satisface deplasarea accentului pe momentul receptării, prin care, crede el, se ignoră complexitatea stilului, autorul total, ceea ce nu e chiar așa, recunoaște la un moment dat el însuși când apreciază: "Legenda superiorității artistului trebuie părăsită. Nu se poate închipui un Eminescu fără exegeză". Persistă un elogiu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
române de azi și dintotdeauna. În calitate de prozator, poet [sic], cugetător, lingvist preocupat de stilistică, politolog și sociolog, dar mai ales de critic și istoric literar, el s-a impus prin originalitatea și valoarea lucrărilor pe care le-a elaborat, prin receptarea lor excepțional de favorabilă în rândurile marelui public, ca și ale celor mai exigente cercuri intelectuale, dar îndeosebi prin exemplara substanță morală a acțiunilor în care s-a angajat. El reprezintă tot ceea ce este mai bun, mai demn, mai autentic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bună intenție în România despre literatura din Basarabia, am certitudinea că monografia lui Theodor Codreanu și articolul despre Gr. Vieru semnat de Alex. Ștefănescu sunt cele mai bune exegeze din câte s-au scris în dreapta Prutului despre un autor basarabean. Receptarea poeziei din Basarabia "fără prejudecăți estetice și calcule politice" este un semn de bun augur prin aceste comentarii și denotă reașezarea lucrurilor pe alte temeiuri decât graba și agitația. Căci, spunea cineva, "omul agitat îi face pe îngeri să râdă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să poposim în luminișurile Operei. Or, observ, antifestivismul cerut de un A. Pleșu (altminteri, dispus a glorifica poezelele lui Radu Vasile-Mischiu), furia demitizantă (ca replică la "terapia comemorativa" Cr. Livescu), se dezinteresează suveran de text. Asistăm la o caragializare a receptării (M. Cimpoi) câtă vreme interesul unor "dilematori", de pildă, se îndreaptă spre "Titi cel păros", ilizibil, depășit, reacționar ș.c.l. Zeflemeaua, reamintim, nu ține loc de analiză lucidă și revizuire estetică după cum tirul nihilist (cu gustul execuției) nu anulează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
amintirile, memoriile, însemnări de călătorie, corespondența, reportajul, confesiunea ș.a. Poate, de aceea, ca literatură de frontieră, însemnările au un statut aparte, rămânând în categoria "opera aperta", fiindcă ceea ce a intenționat emițătorul are ecouri deviate în orizontul de așteptare și în receptarea cititorului. Însemnările au prospețime, surprind reacția imediată a autorului, filtrată prin gândirea și sensibilitatea proprii, redau indubitabil realități trăite direct, receptate acut de autor prin antene de fin observator al epocii în care a trăit. Într-un cuvânt, în fața obiectivului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asupra unui haiku al lui Masaoka Shiki, "capodoperă de concentrare", Roland Barthes definește poezia ca fiind limbajul Realului ajuns acolo unde nu se mai poate diviza, ori nu este interesat de diviziune. Vârful nalt al piramidei... Theodor Codreanu reconstituie itinerarul receptării poeziei lui Ion Barbu. Poetul răspundea acestor interpretări fie prin tăceri enigmatice, fie prin reacții irascibile. El nu s-a regăsit în nici una din interpretările marilor lui contemporani, uneori prieteni, fără a se fi declarat un neînțeles, oricât de savante
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fără a aluneca însă pe panta didacticistă, ci cu scopul de a scoate la iveală controversele numeroase și îndelungate stârnite în jurul poetului comparat în mod eronat cu nume din poezia franceză și germană. E drept că, și pentru criticul hușean, receptarea liricii barbiene devine de neconceput în lipsa raportării acesteia la nume precum Mallarmé, Rimbaud sau Rilke, dar numai în măsura în care aceste apropieri sunt menite a scoate în evidență unicitatea poetului român care, departe de a fi un epigon al acestora, devine un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unor publicații științifice și literare din țară și din străinătate. Ar fi păcat, cred, ca rezultatul unei munci începute în urmă cu 45 de ani, odată cu primele întrebări răscolitoare pe marginea inegalabilei creații barbiene, să nu fie adus în lumina receptării prin intermediul revistelor culturale, măcar ca semn de carte, chiar dacă acest lucru se produce la trei ani de la apariția cărții. Doar autentica dorință de cunoaștere, autorul asumându-și "victoria în înfrângere", ar putea să conducă pe cineva în concentrările semantice barbiene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]