10,458 matches
-
teamă să meagă pe afară, în ideea că ar putea vedea ceva care să îi provoace durere. Ochii îi ținea, pe cât posibil, în jos și nu i-a văzut pe oameni decât de la nivelul genunchilor. Asta a mers, până când un refugiat bosniac a încercat să îi vândă un număr din Big Issue expirat. Instantaneu, a fost lovită de un val de deznădejde. Și a urmat ceva și mai rău - chiar de la doctorul McDevitt. —Cum te înțelegi cu Prozac-ul? întrebă el. —Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
la fel de melancolic ca și Yangtze, iar nori de fum se ridicau dintr-un oraș sărăcăcios din Europa răsăriteană, acea planetă Întunecată, de unde Vera Frankel, guvernanta lui de șaptesprezece ani, scăpase În urmă cu șase luni la bordul unui vas cu refugiați. Jim fu bucuros cînd jurnalul de actualități luă sfîrșit. El și colegii săi coriști ieșiră În lumina stranie a zilei, spre șoferii lor. Cel mai bun prieten al lui, Patrick Maxted, plecase din Shanghai Împreună cu mama sa, către un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Înseamnă un război adevărat de la invadarea Chinei de către japonezi, În 1937 - vechile cîmpuri de luptă din Hunjao și din Lunghua, unde oasele morților rămași neîngropați se ridicau În fiecare primăvară la suprafața cîmpurilor de orez. Războiul adevărat Însemna miile de refugiați chinezi care mureau de holeră În lagărele de la Pootung și capetele Însîngerate ale soldaților comuniști Înfipte În țepi de-a lungul Bundului. Într-un război adevărat, nimeni nu știa de partea cui era și nu existau steaguri, comentatori sau Învingători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
negre care Îi brăzdau Încheietura mîinii. Mama lui se temea tot timpul de primejdiile și violența de pe străzile Shanghai-ului, dar nu știa nimic despre lungile lui plimbări cu bicicleta prin oraș. Amherst Avenue era pustie. Mulțimea de cerșetori și refugiați dispăruse. Chiar și bătrînul cu cutia de Craven A dispăruse. Jim străbătu În fugă aleea, nerăbdător să o vadă pe mama șezînd pe canapeaua din dormitorul ei și vorbind despre Crăciun. Își imagina deja că n-aveau să mai discute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
spre coastă, și diferite forțe de miliție, recrutate de comandanții de armate care se reîntorseseră la Shanghai. Zeci de mii de chinezi erau măturați de aceste armate rivale, ca praful de un grup de mături care se ciocnesc. Coloane de refugiați cutreierau ținutul, Încercînd să se adăpostească pe cîmp și jefuind satele, Întoarse de la porțile Shanghai-ului de unități avansate ale armatelor naționaliste. Jim se temea cel mai mult tocmai de asemenea refugiați, de aceste bande de hamali Înfometați, Înarmați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
grup de mături care se ciocnesc. Coloane de refugiați cutreierau ținutul, Încercînd să se adăpostească pe cîmp și jefuind satele, Întoarse de la porțile Shanghai-ului de unități avansate ale armatelor naționaliste. Jim se temea cel mai mult tocmai de asemenea refugiați, de aceste bande de hamali Înfometați, Înarmați cu pumnale și sape. Evitîndu-i cu orice preț, Basie și grupul lui de bandiți stăteau În apropierea oricărei lupte care se ducea. La est de Nantao, Între docuri și baza de hidravioane, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
acolo. Dar se așezase în fața mea, acest vestigiu al trecutului meu, deși atunci nu eram conștient de asta. Auzisem de el, dar nu ne întâlniserăm niciodată și, stând față în față pe chei, am crezut că este doar un alt refugiat. Prin toată Europa, prin toate țările, oamenii treceau cu greu prin garduri de sârmă ghimpată, străbăteau țări întregi, se întorceau în cartierele bombardate ca să întrebe iarăși și iarăși. Ai fost în lagărul cutare; îl știi pe cutare și cutare? Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
halucinam imaginându-mi alte camere urât mirositoare. Până la urmă nu am avut altă soluție. M-am dus la doctorul care ura Europa. A spus că mi-e teamă să fiu singur și că vreau să mă întorc în tabăra de refugiați, i-am spus doctorului Gabor. Am petrecut mai multe luni într-o tabără înainte să îmi iau viza. A spus că voiam să aibă cineva grijă de mine. Instituționită. De aceea știam că tremurăturile nu erau psihosomatice. Ultimul lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
din nou. Ați cerut vreodată ajutor psihiatric, domnule van Pels? Am clătinat din cap. Nici atunci când tremurați? Știam că doctorul se înșală. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să mă întorc în tabăra DP. — Apropo de tabăra de refugiați - evaluarea psihologică era de obicei condiția pentru a primi o viză. Era al naibii de isteț, clar. O numeau evaluare. O cursă cu obstacole ar fi fost o denumire mai potrivită. Examenul psihologic era mai perfid decât cel fizic. Cel puțin acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
un cer albastru. Jurnalul Annei Frank. I-ar fi plăcut asta. Camera se mișcă de la cer la Westerkerk și apoi la canal. Capul mi se învârti pentru câteva momente, dar era doar efectul creat de cameră. Un camion plin cu refugiați, unii dintre ei încă în uniforme dungate, trecu pe drum. Joseph Schildkraut sări din camion. Nu doar arăta ca Otto - asemănarea era extraordinară -, ci se și mișca la fel. Un actor mai slab s-ar fi aplecat de spate, copleșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
primele lui întrevederi cu Otto Frank. Nu avea nici un contract scris pentru adaptarea jurnalului - recunoștea Levin -, dar a avut o înțelegere. — Aveam încredere în domnul Frank. Bărbatul din fața mea se aplecă înainte. Lângă el, un bărbat mai în vârstă, un refugiat, nu mă întrebați de unde știam, doar știam, își făcu mâna pâlnie ca să audă mai bine cuvintele lui Levin. Privirea mea urmărea în continuare sala. Se opri la o femeie de pe ultimul rând. Presupusesem că era încă în Amsterdam sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
a două substantive. Apoi Își dădu seama cât de ridicol era să folosească o asemenea expresie absurdă - „limba nu tolera“. Se simți cuprins de rușine, amintindu-și cum, ascultând știrile, se Înfuriase nu din cauza morții tânărului arab din tabăra de refugiați Jebeliyeh, ci din cauza folosirii frazei „ucis de un glonț de plastic“. De parcă gloanțele erau cele care ucideau. Oare mintea Începea să i se moleșească? Își convocă din nou miniștrii la o ședință de cabinet În clasa În paragină. Puse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
plină. Mergeau la braț. Vinerea luau Întotdeauna masa de prânz Într-un restaurant vegetarian mic, cu perdele roșii, pe strada Regele George, care Îl făcea să se gândească la străinătate, așa cum o știa de la cinema. Restaurantul aparținea unei perechi de refugiați, domnul și doamna Danzig, oameni fini și plăcuți care semănau Între ei de parcă ar fi fost frate și soră. Poate chiar erau frate și soră. Manierele lor delicate aduceau pe chipul mamei sale un zâmbet luminos, la amintirea căruia simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
la picioarele trandafirului. Unde vor fi ajuns tablourile cu lacuri și păduri? Și În ce colț de lume o fi prânzind acum ofițerul singuratic? Unde ai ajuns tu, Efraim? Ierusalimul - un oraș plin de nebunie și aleanuri. O tabără de refugiați, nu un oraș. Încă mai poți să te ridici și să scapi de el. Să-i iei de-aici pe Dimi și pe Yael și să vă alăturați vreunui kibbutz din deșert. Încă mai poți și să ceri mâna Tamarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
exprimării sale În franceză apreciată de valonii belgieni, chiar dacă prietenii făceau speculații amuzate cu privire la ce vor fi Înțeles aceștia sau soldații englezi din stilul convolut al discursului lui) și s-a arătat activ În operele de binefacere, ajutându-i pe refugiații belgieni din Rye. A devenit președinte de onoare al Corpului de Voluntari Americani de pe Ambulanțele Motorizate. A profitat de orice ocazie pentru a-și Îndemna compatrioții americani să participe la război, mergând până acolo Încât a acordat un interviu unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Nici măcar unul dintre desenele sau acuarelele tulburi-fantastice ori urmărind cu acribie cele mai mici detalii ale cărămizii acoperite de mușchi. Nici versuri rimate în manieră Sütterlin, nici foi hașurate în negru pe alb nu s-au găsit în bagajele de refugiați ale părinților mei. Nici un caiet de școală plin de compuneri care, în ciuda supărătoarelor greșeli de ortografie, au fost notate cu „bine“ sau „foarte bine“. Nimic nu atestă începuturile mele. Sau poate că ar trebui să mă conving pe mine însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
croaziere pe timp de pace și despre decizia de a o reechipa, transformând-o pe durata războiului în navă-cazarmă, despre a nu știu câta ei ieșire în larg și încărcătura ei umană - o mie de recruți și multe mii de refugiați -, în sfârșit, despre scufundarea ei pe 30 ianuarie 1945 în apropiere de Stolpebank - cunoșteam fiecare detaliu al catastrofei: temperatura - douăzeci de grade sub zero, numărul torpilelor - trei... Relatând atunci cronologia distorsionată a întâmplării, dar scriind pe sub mână o nuvelă, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
est aflat în retragere, caută o rimă la Tulla și n-o găsește: „N-am văzut încă nici un rus. Uneori nu mă mai gândesc la Tulla. Bucătăria noastră de campanie s-a dus. Tot mereu citesc unul și același lucru. Refugiații blochează străzile și nu se mai gândesc la nimic. Löns și Heidegger se înșeală în multe privințe. În Bunzlau, cinci soldați și doi ofițeri atârnau în șapte copaci. Azi dimineață am deschis focul asupra unui petic de pădure. Timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în romanul Ani de câine, în paginile tunarului-tanchist Harry Liebenau evoluția războiului ca retragere continuă se amesteca și se îmbârliga cu evocările fierbinți ale verișoarei sale Tulla, pe care, conform zvonurilor, o bănuia pe nava scufundată Wilhelm Gustloff, plină de refugiați: înecată în înghețata Mare Baltică. Și eu am așternut însemnări personale într-un jurnal care, laolaltă cu alte efecte de campanie și cu mantaua mea de iarnă, s-a pierdut fie la Weißwasser, fie în apropiere de Cottbus. Dar, scăzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Nici un gând nu rămâne, numai imagini. Alături văd țărani care-și muncesc ogorul, brazdă după brazdă, ca și când nu le-ar păsa de nimic. Unul ară cu o vacă înhămată la plug. În urma plugului, ciori. Apoi, din nou, văd convoaie de refugiați care umplu șoseaua: căruțe cu cai, între ele femei bătrâne și adolescenți care trag sau împing cărucioare supraîncărcate. Pe cufere și boccele șed copii care vor să-și salveze păpușile. Un bătrân trage un căruț în care doi miei vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu grupe de luptă proaspăt alcătuite inelul din ce în ce mai strâns din jurul capitalei Reich-ului. Acolo, așa se spunea, Führer-ul apăra poziția. Asta a avut drept urmare ordine contradictorii și a dus la devălmășia unor mișcări de trupe care-și blocau drumul reciproc; numai refugiații silezieni încercau să-și mențină fără echivoc direcția: către vest. Ah, cu câtă ușurință țâșneau din mine cuvintele pe la începutul anilor ‘60, atunci când eram destul de lipsit de chibzuință încât să acuz faptele de minciună și să găsesc o rimă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ei sunt doi inși izolați cărora le lipsesc hârtiile salvatoare. Care din pâlcuri o fi destul de sătul de lupte încât să-i preia și pe ei? Abia pe șoseaua de la Senftenberg spre Spremberg, blocată de căruțe cu cai pline de refugiați, perechea îmbrăcată, ce-i drept, în același gri de campanie, dar atât de inegală, poate să se folosească de ambuteiaj și să-și procure, la un punct de adunare improvizat pe o parte vizibilă a străzii, peticul de hârtie ștampilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
soarele de iunie mă încălzește la fel cum mă încălzise soarele de aprilie. Acum ne văd pe noi cum mânuim lingura în același ritm. Stăm lângă șoseaua pe care o coloană de tancuri avansând pentru contraofensivă și un șir de refugiați venind din sens opus se împiedică reciproc. Pe șosea nu mai e loc de întors. Crusta de pământ se rupe brusc. Jos, regiunea de exploatare a lignitului se lărgește până la următoarea linie de surpare. Pretutindeni, „aurul negru“ așteaptă să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
apă de infiltrație. În timp ce la vremea celui mai nou prezent eu desenam pesiaje născute prin exploatări de suprafață, era în orice caz destulă liniște pentru ca urechea întoarsă spre trecut să audă răcnetele comandantului coloanei de tancuri, zgomotul motoarelor Maybach, strigătele refugiaților din căruțe, nechezatul cailor, plânsetele copiilor, dar și ștampila plutonierului și zăngănitul lingurilor de tablă - râcâiam resturi din gamele -, și abia apoi primele explozii ale obuzelor trase de tancurile sovietice. Între o lingură și alta, plutonierul meu a spus: „Astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de plâns? Ceapa îmi răspunde cu locuri ilizibile: nu mă văd nici ca elev, fie și numai din curiozitate, al vreunui liceu din Köln, nici ispitit de vreo ucenicie. N-am depus nici o cerere la vreun birou de înregistrare pentru refugiații din Est și pentru sinistrați. Ce-i drept, mama mi-a rămas în închipuire ca o imagine neschimbată, lipsa ei însă nu mă durea. Nici urmă de dor de casă care să-mi dicteze versuri. Nici un sentiment de vinovăție care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]