2,146 matches
-
aceea era imensa mânie care îl cuprinde pe om înaintea unei dureri pe care toți o împărtășesc. \ Da, Grand, spune el. \ Aș vrea să am timp să-i scriu o scrisoare. Ca să știe... Și ca să poată să fie fericită, fără remușcări... CU UN SOI DE VIOLENȚĂ, RIEUX ÎL FACE PE GRAND SĂ ÎNAINTEZE. CELĂLALT CONTINUA LĂSÂNDU-SE APROAPE TÂRÂT, BOLBOROSIND FRÂNTURI DE FRAZE. ― E prea multă vreme de când durează. Îți vine să-ți dai drumul, n-ai încotro. Ah ! domnule doctor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
luă la goană de parcă ar fi fugit de cineva care o urmărea. Însă faptul că cedase patimii ei pentru dulciuri avusese probabil un efect declanșator asupra conștiinței ei Încărcate de vinovăție, fiindcă În clipa imediat următoare se lupta cu niște remușcări groaznice. Cum putuse oare să-și lase fetița singură În mașină? În fiecare zi auzeai la KVOA despre vreo puștoaică răpită din fața casei ei sau despre vreo mamă acuzată de punere În pericol prin imprudență... Săptămâna trecută o femeie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
altarului El Tiradito. „Iartă-mă“, scrisese pe ea. „Pentru ca eu să exist, trecutul a trebuit să fie șters.“ Acum simțea că trecutul se Întorcea. Și pentru ca acesta să existe, el trebuia șters de pe fața pământului... În toți acești ani, o remușcare chinuitoare Îl măcinase pe dinăuntru, puțin câte puțin, fără să-i distrugă fațada exterioară. Însă poate că bătălia dintre amintire și uitare se Încheiase În sfârșit. Ca o câmpie marină ce se Întindea cât vedeai cu ochii după ce mareea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că mama pusese deja În acel buzunar Parkerul din argint cizelat pe care i-l oferise cu cîțiva ani În urmă de ziua lui. Stiloul acela din aur nu era nimic altceva decît un obiect real. Era oare și simbolul remușcărilor mele? Emblema scrisului la care mă dedasem În răspăr cu voința paternă? Un martor pe care Îl treceam asupra lui ca Într-o cursă de ștafete, eu rămînÎnd pe teren, iar el dispărînd În veșnicie? Îi oferisem oare acel stilou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
are însemnătate. ă Dar poate că nu a fost nevoie să-și facă curaj, obiectă Salitov, cu oarecare îndrăzneală. Poate că l-a omorât pe pitic într-un acces de furie. și apoi s-a spânzurat într-un acces de remușcare. Poate, de asemenea, că el avea obiceiul să poarte o sticluță cu votcă oriunde mergea. și a uitat de ea în agitația momentului. ă Asta e o teorie interesantă, comentă Porfiri. și îți sunt recunoscător că ne-ai împărtășit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
familiei, legat în jurul gâtului când l-au lăsat la orfelinat, era tot de ce avea nevoie un băiat deștept. Ei bine, bărbat acum, însă nu mai înalt decât un copil, îl descoperi pe tatăl său, care, vărsând lacrimi de regret și remușcare, îl luă în casă. Dar pentru a păstra aparențele, îi spunea chiriaș și nu i-a pomenit nimic soției. Iar la un an de la sosirea fiului pierdut, tatăl muri brusc și, aproape, misterios. Cu o mișcare nerăbdătoare a capului, Marfa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
gratis unui tip total necunoscut? Desert Rose se plimba Încoace și-ncolo prin rulotă, În timp ce Kitty Îi povestea ce se Întâmplase, jumătate de oră mai târziu. — Așa, pur și simplu? Ai Înnebunit? De ce? Îmi pare rău, zise Kitty roasă de remușcări. Pur și simplu nu i-am putut cere bani pe el. — Ar trebui să vând totul prin galeria lui Charlie, zise Desert Rose supărată. Charlie nu vânduse nici o lucrare de-a ei până acum, iar ea voia să-l impresioneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
politica, religia și schimbarea. — Unde anume locuiești În New York? — În Upper East Side. — Deci nu prea ai văzut oameni care stau În rulote mizerabile, nu? — Nu, recunoscu Kitty. — Nici cartierele mărginașe? insistă el grav. — Nu prea, răspunse ea cuprinsă de remușcări. În afară de câteva cartiere din Manhattan, care colcăie de șobolani, precum Chinatown, unde din motive care-mi scapă oamenii plătesc chirii exorbitante pentru a fi la modă, nu prea am avut de-a face cu cartierele mărginașe. — N-ai pierdut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În Europa. Din experiența ei, când un bărbat voia să-și petreacă sfârșitul de săptămână cu ea, scotea toate telefoanele din furcă, rezolva tot, găsea Întotdeauna o cale să scape de toate obligațiile. Sau poate că Matthew era cuprins de remușcări fiindcă Își Înșelase prietena de la Paris și acum se retrăgea, dintr-un simț al onoarei Întârziat. Onoare! Simțea nevoia să-i injecteze niște onoare de undeva, din aer, dacă era nevoie, ca să continue să-l placă. Înainte de-a Închide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
singură, În așteptarea ei; Diane la capătul barului, mângâindu-și delicat paharul și simțindu-se abandonată. Nu pot, zise ea. — Bine, atunci. La revedere. — La revedere, zise ea indiferentă. Ted se ridică și plecă. În secunda următoare fu cuprinsă de remușcări pentru duritatea cu care Îi vorbise și pentru că-l lăsase să plece cu atâta răceală. Fugi după el afară, Îl căută În jur, dar dispăruse. Se terminase distracția, era timpul să se târască Înapoi la rulotă și să asculte ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
crescut și m-au educat, sigur că însurătoarea te îndepărtează, dar nu sunt dispuși să-mi suporte disprețul, că, oricum, n-am de ce să-mi fac sânge rău, nu trebuie deocamdată să cerșească în stradă, dar să nu uit că remușcarea vine întotdeauna, și, dacă nu vine în timpul vieții, vine după moarte, și e mai rău, și să nu dea Domnul să am copii să mă pedepsească pentru neomenia cu care mi-am tratat azi părinții, Asta a fost fraza finală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
da, m-am dezobișnuit de efort, de aceea mi-e mai greu, spuse el. Ideea de a face statuetele a fost a mea, Știu foarte bine, A fost a mea, dar în ultimele zile m-a chinuit un soi de remușcare, tot timpul mă întreb dacă a meritat să ne apucăm să fabricăm păpuși, dacă n-o fi totul jalnic de inutil, În acest moment, cel mai important lucru pentru tatăl tău este munca pe care o face, nu utilitatea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
adevăr, nu există, sau încă nu s-a descoperit, un alt mod de a ne mărturisi resemnările cu demnitate, ce nu întreabă nimeni este cât de greu te obișnuiești. Marta ieși din magazin aproape în lacrimi. Cu un soi de remușcare disperată, ca și cum s-ar fi acuzat că a înșelat-o pe Isaura, se gândi, Dar ea nu știe nimic, nici măcar nu știe că suntem pe picior de plecare. De două ori au uitat să-i dea de mâncare câinelui. Amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Dinu. Singurul farmec pe care l-am cunoscut în această luptă pentru a-mi cuceri o identitate a fost unul veninos; și singura lecție pe care o învățam zilnic era aceea a urii. Dacă tata încerca uneori, probabil cuprins de remușcări, să mă mângâie, îl respingeam. Eram mai încăpățânat decât el. Când mă bătea, se oprea să mă întrebe: „Mai faci?” Aștepta să zic un „nu” de circumstanță, ca să mă lase în pace. Nu era, în fond, un om rău și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îngâna Călugărul când era beat. Erau melodii tărăgănate, în care te așteptai să fie invocat cerul, dar deodată descopereai, uimit, că fostul călugăr își amintea de o femeiușcă pe care o iubise. Când se trezea din beție, era cuprins de remușcări negre. Striga: „Sunt un gunoi, Doamne, un gunoi” și se lovea cu capul de podea. Se ruga lui Dumnezeu să-l ierte, bătea mătănii, apoi în disperarea pocăinței se îmbăta iar. Nimeni nu știa cum făcea rost de băutură, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În anii aceia Dee se duce la Praga și se Întâlnește cu Khunrath, autorul acelui Amphitheatrum sapientiae aeternae ale cărui table alegorice Îl vor inspira atât pe Andreae, cât și manifestele rozacruceene. Ce raporturi stabilește Dee? Nu știu. Copleșit de remușcarea de a fi comis o eroare ireparabilă, moare În 1608. Nici o teamă, pentru că la Londra se pune În mișcare o altă figură care, deja prin consensul tuturor, a fost un adept al Rozei-Cruce și a vorbit despre Roza-Cruce În Noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dat seama că Planul Îl Învăluia de parcă ar fi existat sau de parcă el, Belbo, ar fi fost făcut din același aluat ca și Planul său, s-a dus la Paris, ca În Întâmpinarea unei revelații, a unei resurecții. Cuprins de remușcarea de zi cu zi, de ani și ani de zile, de a fi cultivat doar propriile-i fantasme, găsea ușurare Întrezărind niște fantasme ce Începeau să devină obiective, cunoscute și altuia, fie el chiar Dușmanul. S-a dus să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
răceală păcătoasă și gonoree, a declarat Parisul epuizat, cu locurile lui ascunse populate doar de turiști și spirite burgheze. Wakefield și-a sorbit ultimul espresso supraevaluat la o tejghea din Gara de Nord, rememorînd blestemul lui Baudelaire Împotriva plictiselii: „Din obișnuință, cultivăm remușcarea, așa cum cerșetorii Își hrănesc păduchii“. Funcționari de birou mișunau În jur, grăbindu-se spre casă, spre jumătățile lor nemulțumite. Auzi o americancă plîngîndu-se unei prietene de soțul ei francez: — Nici nu mi-ar păsa că fute tot ce prinde dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tată cercetător științific principal (II) și el nu face acordul subiect-predicat. Împușcat Italia (caseta 1), sau în Franța (caseta 2). Vameșii de la Passau nu închid ochii. Episodul cu nevastă-sa pe care-o duce la furat... atâtea detalii sunt suspecte. Remușcările contrastează cu emfaza cu care-și povestește ticăloșiile anterioare. Bănuiesc că fizic e o stârpitură și de aici îi vin complexele. / Mai rar așa pușcăriași ce nu fac greșeli de exprimare! Felicitări regiei! Nu știu, dar am impresia că înregistrările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cari au preferat o tradiție plină de erori unei inițiative salutare pentru revizuirea materialului destinat educației copiilor noștri”. Capitolul despre fabulele lui La Fontaine se încheie, totuși, cu o reverență, o apărare, o ilustrare și o scuză a fabulistului francez - „Remușcări și omagiu“, dedicate poetului I.B. (Ion Barbu)... O altă secțiune, „Diez și becar“ cuprinde, pe lîngă experimentele radicale menționate ceva mai sus, compuneri „pseudoromanești” inspirate evident de Urmuz, dar mai epice, mereu supravegheate de ironia bonomă a naratorului, pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ai plecat de la sensei? Te-am văzut aseară și am fost pur și simplu șocată. Gaston tăcu. — Știi cu cine te-ai înhăitat? Ăla e Endō, din banda lui Hoshino. Are tuberculoză. N-are sânge, n-are lacrimi. Ucide fără remușcări. Nu mai are nici el mult de trăit. Întinde-o repede de-aici. Gaston rămase mut de uimire. — Bate-l! Cară-te! Nu mai ai nici o secundă de pierdut. Scapă cum poți. Fugi din casă până în strada principală, unde poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dimineață în urmă, când a bătut-o cu cureaua pe femeia din Shibuya, părea un om rece, nesimțitor, care nu știa ce înseamnă mila. Văzându-l atunci, Gaston și-a dat seama că poate ucide cu sânge rece, fără nici o remușcare. Când vorbise despre fratele său cu câteva minute în urmă, omul acela crud își trădase pentru prima oară mâhnirea imensă. Nu a mai scos nici o vorbă pe urmă. A mâncat puțin și apoi și-a vârât o țigară mototolită între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în secret, de pe insula T., iar Kobayashi resul. După terminarea războiului, Kanai și-a vândut partea lui de argint unui străin bogat. Cu ceea ce a încasat, a deschis o societate comercială. Kobayashi, mai puțin curajos decât Kanai și chinuit de remușcări și de teama de a fi descoperit, nu s-a putut hotărî să se atingă de argint. Îi era teamă și de familie, așa că s-a hotărât să îl ascundă. Auzeau ploaia căzând pe acoperișul barăcii. Ochii li s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mă autodenunț. Pe drum, însă, mă paraliza frica . Îmi ziceam că n-o puteau reține la nesfârșit, văzând că n-o interesau porcăriile alea. Nu-mi imaginam că... Dar, firește, asta nu mă dezvinovățește... Odată m-am dus, ros de remușcări, chiar seara. Închipuindu-și că venisem pentru treburile mele, portarul mi-a comunicat că biblioteca era încuiată, nu mai era nimeni acolo. Am zis, ca un laș, "bine" și m-am întors acasă... Dimineața, am auzit că Julia se aruncase
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
bazilicii vreme de un ceas. Singurul lucru pe care nu l-au găsit a fost scaunul lui Marcu. De aceea patriarhul a venit la mine, cu sabia în mână. Eu rămăsesem în camera lui Cipriano, cuprins de neașteptate și tardive remușcări, neavând prea mare încredere în oamenii lui Fortunato, ei fiind obișnuiți ca nimeni să nu se atingă de slujitorii crucii. Cipriano m-a văzut și, fără urmă de teamă, m-a întrebat: - Ce intenții aveți? Se apropia de șaptezeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]