2,564 matches
-
a primit înapoi. 20. Prin credință a dat Isaac lui Iacov și Esau o binecuvîntare, care avea în vedere lucrurile viitoare. 21. Prin credință Iacov, cînd a murit, a binecuvîntat pe fiecare din fiii lui Iosif, și "s-a închinat, rezemat pe vîrful toiagului său." 22. Prin credință a pomenit Iosif, cînd i s-a apropiat sfîrșitul, de ieșirea fiilor lui Israel din Egipt, și a dat porunci cu privire la oasele sale. 23. Prin credință a fost ascuns Moise trei luni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85082_a_85869]
-
brodat. Ochii Lenorei erau fixați pe fereastră, căutând poarta cea mare de intrare. Acolo era concentrată și privirea lui Mini. O strămuta numai câte puțin pe ceea ce se petrecea împrejur. Se uita acum la cele două fete, Elena și Nory, rezemate de pervazul vitrajului dinspre terasă. Nici Nory nu se ocupa de Mini. Nu-i arunca priviri sarcastice despre întîrziere, sau pointe spirituale asupra ,,petrecerei la țară". Lui Nory îi plăceau vizitele la Hallipa: Elena, fata cea mare a casei, era
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
o ciocolată la gheață cu pesmeți fragezi care o aștepta. Nory și Elena, cari avuseseră timp pentru toate confidențele, tăceau acum. Stau alături ca și cum s-ar fi sprijinit una de alta prin umerii legați, prin apropierea capetelor serioase și triste, rezemate de pervazul vitrajului, cu fața spre odaie. La un căpătâi al mesei mari, Lina sta aplecată cu grije spre Lenora, care încerca să-și stăpânească nervozitatea, dar părea a aștepta un lucru de nimic pentru a se zbuciuma liber și
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
oarecare dreptate, fiindcă Lina avea mania să nu plece fără troussa ei, în sacul de mână, pentru nimic în lume, nici chiar la concert. - Nu sunteți gata? A tras trăsura. Fu o mișcare grăbită de ușurare . . . Salutări prescurtate. . . Lenora sta rezemată de ușă și fața ei de păpușă părea, în lumina slabă a serei, grozav de răvășită. Hallipa le ajută. Aerul serei păru lui Mini un deliciu. Caii mari și proști! - constată cu mulțumire Nory -- stau cu capul în jos, subt
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
niciodată la săvârșirea unui tablou. - Nu le găsesc! Le-a ascuns avarul! Aide, spune tu cum e "neizbăvita" Evă a lui Hans Uys van . . . ceva. Nory se așeză în scaunul cu spetează înaltă care servea de asă lunganului Rim. Mini, rezemată cu amândouă coatele pe birou și capul rezemat pe mâini, o privi surîzînd: - E schița, desăvârșit lucrată în taina sepiei calde, a unui trup desemnat din față, de profil, din vreo 6 puncte ale privirei, estetic alese și fără o
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Le-a ascuns avarul! Aide, spune tu cum e "neizbăvita" Evă a lui Hans Uys van . . . ceva. Nory se așeză în scaunul cu spetează înaltă care servea de asă lunganului Rim. Mini, rezemată cu amândouă coatele pe birou și capul rezemat pe mâini, o privi surîzînd: - E schița, desăvârșit lucrată în taina sepiei calde, a unui trup desemnat din față, de profil, din vreo 6 puncte ale privirei, estetic alese și fără o greșeală de armonie și adevăr... O femeie neândoios
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
a unei încercări omenești. O caricatură istovită a tipului saxon! O dihanie în orice fel, care, ciocnind mut oase dizlocate, ascunse subt o jachetă lungă, neagră, urca spre mine; un oberchelner de noapte! încă plecată peste balustradă ca pe un reazăm al beției care mă înfășură, îl lăsam să urce, când simții ceva atingîndu-mi marginea rochiei. Mă uitai brusc în jos. încovoiat ca un echer, ciudatul personagiu, grav, religios, îmi atingea piciorul cu fruntea, apoi sărută poalele hainei. . . de trei ori
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Era pictorul Greg, malt, încovoiat, cu Mika-Le, lemnoasă și mică, și disproporția lor se proiecta izbitoare. 104 . . . Apoi prințul Maxențiu, livid, cu făinăreasa neagră ca o metisă, pereche fără de simțul culorilor care se îmbină. . . . . . Monseniorul trecea spânatec, cu mâini drepte, rezemate pe genunchi, într-un automobil mare, având alături pe nepotul lingav. . . . . . Elena parcă scotea capul de sub poclitul unei trăsuri de casă; îi recunoștea bandourile negre, lingă ea se vedeau picioarele cu ghete boxe ale unui domn inexistent: Drăgănescu-Hallipa, bărbatul ei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
se calmase, urmaseră discuții, glume, conversații cu lichioruri și alte bău* ari fine. Cum în afară de vreo două băncuțe, scaune erau puține, mai toată lumea sta în picioare. Cât pentru Greg, era poza lui favorită, nu se așeza niciodată. Într-un colț, rezemat de un șevalet, discuta chestii de pictură sau comenta 116 ultimele anecdote ale confraților. Erau acolo un număr mare de pictori cunoscuți, noi și vechi, câțiva gazetari tineri și prietenii mondeni ai lui Greg; două categorii de monocle: monoclul diplomatic
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
lumea artelor, unele bătrâne, altele bătătoare la ochi, și mai erau și elevii lui. Mini se nemerise pe o banchetă făcând față lui Greg. Nu departe, pe un scăunel de atelier, fuma cu aere familiare Adolf Bunescu. în alt colț, rezemată de o pânză, sta Mika-Le în chip de icoană. Mini o putuse vedea modernizată. Cu părul ei negru mai tras în sus de piepteni, acoperind numai urechile cu două stufuri crețe, cu o rochie dreaptă de mătase gris, care era
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
care se prefăcea a nu înțelege, implicată într-un "flirt" îndrăcit cu Viso, caricaturistul, subt pretext că îi făcuse o "figurină de pretutindeni" foarte reușită. Pentru a se însenina, cum era lozinca, căută un obiect senin. Pantoful îi întîlni un reazăm moale și mătăsos. Un dog mare, culcat aproape de ea. Concentra asupra lui toată voința ei simpatică. Avură astfel o prietenie fără vorbă, ca și fără idei, foarte odihnitoare. In principiu Mini îi declarase de-a dreptul că îi plac mai
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
fără idei, foarte odihnitoare. In principiu Mini îi declarase de-a dreptul că îi plac mai mult câinii ca pictorii, ziariștii și snobii, dar că preferă la tot muzica - iar dogul, mai sumar, se ridicase de pe locul lui și se rezemase de ea cu tot trupul, lăsând capul mare și bun în jos pe genunchii ei, în semn de afinitate. Mini observă cu plăcere că animalul blajin nu era nici unghiular, nici sferic, că avea proporții arcuite armonios și decent. Tot
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Mîna lui cea stîngă să fie sub capul meu, și dreapta lui să mă îmbrățișeze! 4. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stîrniți, nu treziți dragostea, pînă nu vine ea. 5. Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei și zicînd: "Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mama ta, acolo te-a născut și te-a făcut ea." 6. Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85072_a_85859]
-
micul lui stomac începe să se revolte, o senzație înspăimântătoare, cu care nu e deloc obișnuit. Continuă să se învârtă în preajma casei cu trupul plin de răni care-l dor, cu urme de balegă uscată pe hainele prăfuite. Cum stă rezemat într-un colț, se vede nevoit să se lipească de peretele înalt al casei, ca să lase să treacă pe lângă el o procesiune funerară. O mână de rude îndoliate, ducând lămpi, vine în urma catafalcului, purtat de șase bărbați cu măști albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
s-a achitat de această sarcină. Aruncă mătura, se îndreaptă de spate și își aprinde o țigară. O ține cu eleganță, trecând brusc de la stadiul de servitor la cel de oaspete la un cocteil. Pentru a completa această imagine, se rezeamă de peretele de lângă el, trecându-și un picior peste celălalt. Ca într-o fotografie de revistă. Un om de lume. Peretele nu are nimic impunător, ba chiar este destul de prost construit. Se ridică mai mult sau mai puțin până la nivelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
conținutul noii sale vieți. Viața în sine este o viață englezească și i se pare destul. Vederea acestor lucruri goale care așteaptă să le umple cu ființa lui, îl face să simtă un cuțit în piept. Încuie ușa și se rezeamă de ea. A pus mâna pe această viață; este în sfârșit, englez! Dar mai sunt multe cerințe care până acum i-au scăpat atenției. Rafturile goale de lângă pat. Pătratul întunecat de pe perete, unde cândva se afla un tablou - mai precis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
doctorului Noble. — A, uite-o. Scoate o fotografie de familie cam deteriorată. Un copil bucălat, cu chip de cartof, este ținut pe genunchi de o femeie tânără cu un chip pământiu, în timp ce un tânăr cu același chip de cartof se rezeamă nesigur de spătarul scaunului ei. Ochii copilului, ca niște nasturi, îl privesc acuzator din fotografie. — Erai și tu tare plăpând, zice mătușa Berthilda. Da, mormăie Jonathan, răgușit. — Știi, practic eu l-am crescut pe tatăl tău. Eram ruda lui preferată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Johnny? Aici erai! — Ce doriți? — Johnny, ce bine că te găsesc! Fără resentimente, Johnny, băiatule. Nu între noi doi. Jonathan nu-i răspunde. — Fără resentimente, Johnny băiatule. Ești un tip drăguț. Și tu mă placi, nu? Ești ca mine. Se rezeamă greoi de cămin. — Uite ce este, Bridgeman. Vino încoace. Ești un tip drăguț. Întotdeauna ești foarte drăguț. — Nu te apropia de mine. — Atât de drăguț. — Șterge-o, Fender Greene. Fender Greene mai face un pas, observând atent privirea lui Jonathan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Cineva i-a desfăcut gulerul. Star vorbește repede în franceză cu o persoană pe care n-o poate vedea. Gittens îl privește cu o îngrijorare autentică pe chip. — Te simți bine, amice? Ai amețit. Pagină separată Jonathan stă pe pat, rezemat de un maldăr de perne. Da, se simte mai bine, mulțumesc. Acest lucru i se datorează în mare parte lui Star, care a venit să-l vadă. S-a întins pe un fotoliu greoi, poleit, suflând fumul țigării pe fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
piesă din echipament a cărei stare a verificat-o și s-a tot vânzolit cu ea încă de la Dover. Gregg, care pare foarte nefericit că nu poate privi la distanță, se urcă pe timonerie și se așază în fața acestuia. Se reazemă de platforma de lemn și fumează țigară după țigară, adăpostindu-le în mâna făcută căuș, ca o santinelă în noapte. — Nu prea vorbește, nu? observă Gittens în cea de a cincea zi, scoțându-și bărbia prin acoperiș și făcând semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ce doresc "Ziua Domnului!" Ce așteptați voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric și nu lumină. 19. Veți fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întîlnește un urs, și care, cînd ajunge acasă, își reazemă mîna pe zid, și-l mușcă un șarpe! 20. Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă și fără strălucire? 21. Eu urăsc, disprețuiesc sărbătorile voastre, și nu pot să vă sufăr adunările de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
aș fi bărbat și aș putea să pun piciorul afară din palat, m-aș duce până la graniță și m-aș întoarce cu propriile mele strategii. Din palanchin nu se văd decât dealuri golașe. După ce lasă perdeaua jos, Majestatea Sa se reazemă de pernă și continuă să-mi vorbească despre viața sa: — Răsculații din Taiping au provocat distrugeri peste tot. Nu am pe nimeni pe care să mă bazez, în afară de fratele meu. Dacă prințul Kung nu poate să reușească, numeni nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
doar un vis. Dar odată m-am, dus la un spital după un rezultat și l-am găsit pe medic stând de vorbă cu cineva îmbrăcat în uniforma bolnavilor. Erau amândoi pe treptele de afară ale spitalului, la soare, tăcuți, rezemați de zid. Bolnavul, în halat roșu-închis, un bărbat tânăr, negricios, cu vinele de la mâini și de la picioare subțiri și fine. Avea un semn de boală la gât, un mic pansament, dar foarte mic, în formă de cruce. Îl aud că
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
răspuns și eu atunci, dacă numai de asta depinde totul..." "Dar de ce să depindă?" a dat el iar din umeri, iar eu am izbucnit triumfător în hohote de râs și l-am părăsit acolo, lângă același zid de care se rezemase și contempla, flegmatic, cerul albastru de primăvară... BĂTRÎNUL ÎNVĂȚĂTOR Mi-a intrat în casă bătrânul învățător. A dat bună ziua și mi-a spus că s-a invitat singur, lucru care nu mai era necesar de constatat. Așa era, nimeni nu
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
cu creionul, după care și-a reluat plimbarea printre rânduri, dominând și speriind cu statura lui mare orice intenție de a copia ceva de la vecin. Am terminat cu o jumătate de oră mai înainte, am închis caietul și m-am rezemat de bancă uitîndu-mă într-adevăr provocator la profesor. Pe urmă, m-am ridicat, am depus caietul pe catedră și am ieșit. După teză, nimeni nu mă lua în seamă, nimeni nu discuta cu mine ce făcusem. Toți arătau jalnic, foarte
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]