1,913 matches
-
după bunul plac al Puterii, într-o indicație importantă. Totul trebuie consemnat, pentru că totul furnizează informații. Absurdul capătă astfel o utilitate imediată, care la prima vedere ne scapă: există regimuri, comuniste sau fasciste, a căror lozincă - „Supravegheați totul!” - permite, în ciuda ridicolului de care se acoperă uneori, ca informația, rezultat al supravegherii, să fie folosită la nevoie, adică pentru condamnarea arbitrară a vinovatului desemnat dinainte. La așa ceva servesc informatorii infiltrați peste tot și arhivele care furnizează încontinuu un inepuizabil material ce va
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
fie folosită la nevoie, adică pentru condamnarea arbitrară a vinovatului desemnat dinainte. La așa ceva servesc informatorii infiltrați peste tot și arhivele care furnizează încontinuu un inepuizabil material ce va sta la baza atâtor și atâtor acuzații de trădare. Havel sesizează ridicolul activității scriptice cotidiene, dar nu semnalează amenințarea permanentă pe care o constituie arhivarea tuturor acestor scripte. Poate pentru că noi n-am înțeles asta decât după 1989... Operetc "Opere" Hamlet sau supravegherea generalizatătc "Hamlet sau supravegherea generalizată" Hamlet e piesa tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un student african care Îi declară ce mult o admiră pentru atitudinea ei civică nu poate fi decât un pion dintr-o strategie prost ticluită de Securitate. Tacticile din această perioadă Întrebuințate de cei implicați În soluționarea cazului opozantei frizează ridicolul. Un exemplu. Informatorul „Paul” o roagă pe Doina Cornea să-i traducă lucrarea de diplomă. Fosta profesoară acceptă. Scopul acestei misiuni a lui „Paul” este dezvăluit de ofițerul care s-a ocupat Îndeaproape de cazul Doinei Cornea, colonelul Gocan Ioan
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
e esențială. Eu, când mă simt obosit psihic, mă culc la orice oră din zi. Creierul trebuie menajat... și, încă o dată îți spun, trebuie ferit de soare” (394 Ă 17 iulie 1980). Nu-i vorbă, tot dând sfaturi, ajunge în preajma ridicolului. Iată: „Fii atent cu insomniile. Noaptea trecută m-am răsucit în pat fără să pot închide un ochi. Citisem prea mult înainte de culcare! Lipsa de somn e o catastrofă. Singurul lucru care-mi face bine e mersul pe jos. Bicicleta
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
citit” (15 ianuarie 1975 Ă 606). Un umorist și un melancolic. De nu cumva, scrisul e mai degrabă consecința și expresia umoristului decât a melancolicului. E aproape dezamăgit că ardelenii, pe care nu-i disprețuiește, „n-au avut niciodată simțul ridicolului” (12iulie 1974 Ă 605). Cine are simțul ridicolului, crede el, ajunge să refuze lumea, să o nege, sau să se nege pe sine. Oricum, cine are simțul ridicolului ajunge să trăiască pentru ceilalți. Cioran transformă acest simț în reversul său
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și un melancolic. De nu cumva, scrisul e mai degrabă consecința și expresia umoristului decât a melancolicului. E aproape dezamăgit că ardelenii, pe care nu-i disprețuiește, „n-au avut niciodată simțul ridicolului” (12iulie 1974 Ă 605). Cine are simțul ridicolului, crede el, ajunge să refuze lumea, să o nege, sau să se nege pe sine. Oricum, cine are simțul ridicolului ajunge să trăiască pentru ceilalți. Cioran transformă acest simț în reversul său, cinismul exploatat pentru sine. În fine, umorul apare
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că ardelenii, pe care nu-i disprețuiește, „n-au avut niciodată simțul ridicolului” (12iulie 1974 Ă 605). Cine are simțul ridicolului, crede el, ajunge să refuze lumea, să o nege, sau să se nege pe sine. Oricum, cine are simțul ridicolului ajunge să trăiască pentru ceilalți. Cioran transformă acest simț în reversul său, cinismul exploatat pentru sine. În fine, umorul apare mai ales sub fețele sale complementare. Pe Cioran îl salvează cinismul, jucat nu o dată, mortificarea, ca mijloc de a ieși
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să-și uite trecutul, pe care și-l disprețuiește. Nu înțelege de ce în țara în care s-a născut trecutul îi este mai important decât propria ființă, adică decât prezentul. Cei prinși în această capcană a trecutului sunt acuzați de ridicol. Apoi, urmează mărturisirea: „Din tot ce am trăit acolo, numai copilăria continuă să mă intereseze. În rest am uitat aproape tot. Freneziile unei anumite perioade din tinerețea noastră îmi par acum aproape de neconceput” (6 aug. 1979 Ă 370). Ba chiar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran, “în sublim, în livid”. Ceea ce i se întâmplă într-un anume fel și lui Sartre, pe care, știm, Cioran îl disprețuia. Vorbind de el, Cioran se întreabă, aproape revoltat: „Cum poți să fii lipsit în așa hal de simțul ridicolului?” (III, 228). Concluzia e una singură: „Filozofia nu pare să fie compatibilă cu umorul” (idem). Cât despre Cioran, el este un slujitor al umorului, nu al filozofiei, al culturii, nu al naturii. Câtă deliberare, însă, și câtă fatalitate aici? Câtă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
schimb, când e teribil în agresiune, tânjește după serenitate. În alt loc, tocmai după o scenă deplorabilă, Cioran precizează: „Orice violență e suferință. Un om care-și pierde autocontrolul este de plâns: cel mai adesea riscă să fie ridicol. Iar ridicolul e tocmai suferință” (II, 122). În fine, să revenim la câteva din crizele acestui erou comic. Notează într-un loc: „Criză de furie la gara Austerlitz din pricina obrăzniciei unei funcționare. Toată dimineața am fost bolnav din cauza asta. Viața e de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și că ai mers mai departe decât orice demon” (I, 80). Cioran are aceste accese de furie oriunde, la piață, la birt, la un magazin oarecare, peste tot unde ar trebui să fie servit. Și deseori își dă seama de ridicolul situației: „Azi dimineață, pentru un fleac (un conflict cu birtașul grec de alături), m-am înfuriat într-un hal ce întrece orice închipuire. Să ajung aici, ce rușine!” (II, 122). Peste doar o pagină, adică la o zi-două, o altă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
superioară” (III, 286). Și, totuși, Cioran recunoaște cu regret că nu are vână, că nu este un barbar care să creadă în tot ce spune, ca Luther (cf. II, 27), că este măcinat de sterilitate. Refuză acțiunea din teama de ridicol („Frica de eșec înseamnă frică de ridicol” Ă I, 227), de răspundere („Lașitatea mea în fața vieții este congenitală: mi-a fost întotdeauna groază de orice răspundere, de orice obligație” Ă I, 186), din simplu scepticism. De fapt, explorându-l cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu regret că nu are vână, că nu este un barbar care să creadă în tot ce spune, ca Luther (cf. II, 27), că este măcinat de sterilitate. Refuză acțiunea din teama de ridicol („Frica de eșec înseamnă frică de ridicol” Ă I, 227), de răspundere („Lașitatea mea în fața vieții este congenitală: mi-a fost întotdeauna groază de orice răspundere, de orice obligație” Ă I, 186), din simplu scepticism. De fapt, explorându-l cu aceeași aviditate cu care știe că durerea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
până acolo unde rușinea se convertește în orgoliu. Despre mai mult decât rușine e vorba atunci când, la poalele unei faleze, în fața masei de rocă, Cioran spune că ar fi avut „până la spaimă, percepția fragilității, a inexistenței oricărei cărni. Și a ridicolului vieții” (I, 42). Rușinea de a avea trup? Cioran coboară până la dezgustul de a avea unul. Își spune: „Cât mă dezgustă carnea! O nesfârșită sumă de căderi Ă așa se împlinește degradarea noastră de fiecare zi. Dacă ar exista un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
progresiv spre o moarte fizică, ca o consecință a unei morți spirituale. Și tocmai de asta cele cinci personaje formează un "cvintet" ce "interpretează" o stranie și înfricoșătoare "partitură" ce are doar două note cea a tragicului și cea a ridicolului ca pe un adevărat "imn al morților". Constantin Popa Personajele: Dosar numărul Soția dosarului Obiectiv numărul Sursa dublă Trimisul lui Dumnezeu pe Pămînt Plutonierul Supraveghetorul Doi băieți buni la toate Banda sonoră PARTEA ÎNTÎI TABLOUL I (Spațiul sugerează intrarea într-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
raiul din dreapta de la intrare" ("La Lilieci"). Marin Sorescu rămâne poet în ciuda multor neajunsuri semnalate de critici, el vine cu un stil propriu în poezie scoțând la iveală partea ridicola, caricată a existenței. De fapt, Marin Sorescu ne învață spaima de ridicol. Suntem ridicoli și în partea noastră gravă sau sublimă, și atunci când devenim hilari și absurzi. Jovialitatea în acest caz devine aparentă, pentru că de fapt ea ascunde fața tristă a noastră. Numai de nu ar ajunge la manieră, pentru că l-am
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e dată de lipsa unor repere anterior stabilite (necunoașterea grupului-țintă, imposibilitatea de a intui parcursul ideatic al grupului, fixarea pe o temă nespecifică domeniului științific al profesorului), iar noutatea sperie de multe ori, grație drumurilor nebătătorite și a fricii de ridicol. Munca cu grupul de elevi a însemnat pentru mine o reală satisfacție, datorită posibilității aproape instantanee a acestora de a se pune în noi contexte teoretice și practice. Faptul că au putut să discute cu atâta maturitate despre fenomene social-politice
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
care urma să aibă avanpremiera pe 16 în aceeași lună, iar premiera în octombrie, chiar la început. La acele repetiții am descoperit că teatrul, în viziunea regizorului Alexa Visarion e un motor al simplității și al esenței, un prelucrător al ridicolului, o artă a minciunii care se construiește numai din adevăr și-a adevărului care fără minciună nu are forță și nu fascinează, un loc al nuanțelor care se întrepătrund, al contrastelor care nu numai că nu se anulează, ci se
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
că în 1999, când eu eram studentă la teatrologie și încercam să fac regie, eram considerată o impostoare. Să montezi un spectacol fără să ai diplomă de regizor, să abordezi poduri , beciuri sau baruri în loc de scene clasice... era pentru unii ridicol, pentru alții blasfemie. Nu conta că participam cu spectacolele mele în diferite festivaluri internaționale unde primeam recunoaștere și premii. Pentru rigiditatea acelor vremuri, eram privită doar ca o diletantă. Singurul om care în acea perioada mi-a fost alături și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ultimei dorințe a condamnatului la moarte. Alexa Visarion a creat atmosferă, noutate și expresie unei lumi cehoviene pe care o descoperim prin spectacolul său, el conduce cu siguranță și impecabil simț al măsurii acest proces de disoluție, proiectându-l în ridicol, ceea ce dă o dimensiune în plus tragicului. (Dumitru Chirilă) Robert Linz Tuzenbach Alexa Visarion este, în această montare dublul lui Cehov. Textului un proiect impecabil săvârșit parcă abia acum i-a fost hărăzită desăvârșirea. Iar desăvârșirea este o implozie orbitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
naște monstri. Personajele "își joacă" si "se joacă" cu propria existență. Rolul la care aspiră este mai mare decât forța lor și asta îi face să fie tragicomici. Neîmpliniți si neputincioși, nu pot să-și acopere partiturile. De aici burlescul, ridicolul. Gaev Valer Dellakeza e un bufon pe care bufonada îl plictisește. Într-o secvență inspirată pentru erou, el agață în vârful tocului globul pământesc dar nu stie ce să facă cu el. Neuitatul interpret al Unchiului Vania, Dellakeza îsi reafirmă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
s-a iluminat. Un spectacol despre magia și deriziunea ce sălășluiesc în arta actorului, despre dragostea neliniștitoare a publicului pentru arta întrupării ființei în semn... Noaptea bufonilor ne trece prin vrajă, prin înălțare, prin poezie, neuitând niciodată dublul însoțitor: degradarea, ridicolul, bătrânețea, singurătatea... Cred că spectatorii talentați se vor întâlni într-o ceremonie, orchestrată de pasiune și talent cu o lume seducătoare care susține universul existențial. Mă bucur că am lucrat din nou și această bucurie vreau să o împărtășesc, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și urât (Aristotel), între valoare și nonvaloare, între efortul personajelor și rezultatul derizoriu al desfă șurării de forțe (Kant), între intenție și finalitate, între „viu și mecanic“ (H. Bergson). Aceste perechi con trastive generează conflicte derizorii, de nivel exterior, ilustrând ridicolul existenței personajelor. - Orientând observația comică spre generalitate și tipologie, dramaturgii antici și cei clasici prezintă viciile omenești prin intermediul măștilor și al „caracterelor“ comice, în comedii de moravuri, ori comedii de caractere, dar și prin comicul de intrigă sau de situații
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
al unui lustru de import, eventual occidental, dar mai ales "al retoricii ziarelor care le țin loc de îndreptar politic, sentimental, moral și cultural (...)". O analiză a celebrei scene din "O noapte furtunoasă" ne demonstrează cum textul deșănțat, de un ridicol monstruos, semnat de Rică Venturiano, este expresia necritică a unui manipulator de opinie, carierist dar și victimă el însuși a liberalismului de sorginte pașoptistă: "Rică Venturiano este un alter-ego moftangiu al lui Nenea Iancu, dublul său, de care Caragiale se
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
leagă de floarea culeasă și oferită. (Odette culege "catleyas", sau o crizantemă). Carmen minte ca și Odette. Dansează și cîntă pentru José. Odette cîntă la pian, pentru Swann. Carmen îl părăsește pe don José pentru un toreador, Odette flirtează cu ridicolul Forcheville. Libretul operei este semnat de Henri Meilhac și Ludovic Halévy. Or, amintește exegetul, Proust afirmă în mai multe rînduri în roman că prințesa des Laumes are un spirit care "coboară din Mérimée și a găsit ultima expresie în teatrul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]