1,349 matches
-
animalele vor rămâne Închise și oamenii nu vor avea ce mânca; dacă cel care conduce ceremonia, dansatorii sau femeile nu reușesc să Îl gonească pe Nebunul cel Rău, lumea va fi profanată și distrusă de poftele sale fără limită). Ciclul ritualic Începe prin afirmarea puterii bărbaților (care pot intra În contact cu eroul fondator Lone Man) și se termină prin inversarea rolurilor și consacrarea puterii femeilor asupra naturii și societății (doar femeile Îl pot goni pe Nebunul cel Rău, ale cărui
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de lipsă de formă, inițiații care termină perioada de izolare sunt tratați ca și cum ar fi Încărcați cu putere, căldură, pericol - și e nevoie de timp pentru ca ei să se răcorească. Deși multă vreme s-a crezut că inițierile sunt ansambluri ritualice preponderent masculine, cercetările recente arată că riturile de inițiere feminine sunt și ele foarte răspânite și extrem de complexe. Într-o lucrare de sinteză, B. Lincoln (1981, pp. 94-101) consideră că riturile de inițiere feminină implică următoarele elemente constante: a) mutilarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
au loc diverse ceremonii de purificare, cu ajutorul substanțelor sacre precum apa (lustratio) sau focul. Păcatele individuale sau de grup sunt mărturisite În public sau sunt denunțate de cetele rituale de tineri (ca purtători ai energiilor vieții) În fața Întregii comunități. Ucideri ritualice de tipul țapului ispășitor sau alte ofrande și sacrificii sunt oficiate În locurile consacrate. Nu o dată, efigii ale răului (mici statui, măști, obiecte care Îl reprezintă sau manechine) sunt arse, aruncate pe ape, sfâșiate În mod ritual. Alteori, distrugerea este
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și bogăției. d) Riturile de bucurie Închid ciclul ceremonial, de obicei printr-un ospăț comun. Un asemenea festin presupune prezența, alături de membrii colectivității umane, a figurilor divine, fie ele strămoși, duhuri benefice, divinități complexe. Din altă perspectivă, analizând diferitele activități ritualice asociate În cultura populară română unor asemenea schimbări calendaristice, I. Ghinoiu (1988) identifică mai multe familii de rituri: a) sacrificarea unui animal: porcul În ceremoniile calendaristice de iarnă sau mielul, În cele de Paște; b) pregătirea și consumarea unor alimente
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
asociate În cultura populară română unor asemenea schimbări calendaristice, I. Ghinoiu (1988) identifică mai multe familii de rituri: a) sacrificarea unui animal: porcul În ceremoniile calendaristice de iarnă sau mielul, În cele de Paște; b) pregătirea și consumarea unor alimente ritualice: cum ar fi turtele și colacii de o anumită formă (zoomorfe sau antropomorfe, cerc solar sau Încolăcit ca un opt), pregătiți special pentru colindători; c) ospețele ceremoniale: În forme moderate sau orgiastice, acestea celebrau fertilitatea și propițiau, prin consumul excesiv
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt aprinse lumânări acasă sau la cimitir); e) stingerea și aprinderea focului, act de magie prin analogie, În care puterile vieții (lumina, căldura) erau ajutate să Înfrângă puterile morții (Întunericul, frigul) prin aprinderea unor ruguri ceremoniale și, deseori, prin săritul ritualic peste foc (metaforă a saltului de la o etapă calendaristică la alta); f) apariția măștilor: acestea reprezentau diferitele figuri, benefice sau malefice, care, Într-un fel sau altul au contribuit la drama cosmică a sfârșitului unei etape și a Începerii alteia
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
organizare mai strictă (precum școlile militare, cele normale sau cele sportive). De asemenea, multe echipe din diferite sporturi au proceduri de acceptare, formale și informale, modelate după schemele riturilor de inițiere. Una dintre cele mai interesante aplicări ale acestui pattern ritualic este cea oferită de antropologul Julian Pitt-Rivers (1987), care, pornind de la observația că existența unei funcții utilitare nu reduce cu nimic valoarea simbolică a unei acțiuni, interpretează procedurile din aeroporturi drept un ritual de trecere: Călătoria Începe prin mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
considerăm paradele și procesiunile drept manifestări ale aceleiași clase de acțiuni, una fiind definită prin caracterul celebratoriu, iar cealaltă prin aspectul solemn. Dacă paradele și demonstrațiile par a fi manifestări ceremoniale asociate Îndeosebi cu societățile complexe, procesiunile reprezintă un fenomen ritualic istoric și geografic general răspândit. Ele sunt atestate atât În marile civilizații dispărute (statele amerindiene, Egiptul, Grecia, Roma, China și India antice), cât și În societățile simple, fie ele exotice sau folclorice. Procesiunile pot avea un caracter religios sau laic
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
statele amerindiene, Egiptul, Grecia, Roma, China și India antice), cât și În societățile simple, fie ele exotice sau folclorice. Procesiunile pot avea un caracter religios sau laic. Ele pot apărea ca unități autonome sau ca elemente ale unui alt complex ritualic (procesiunile care precedau sacrificiile din Grecia antică sau procesiunile integrate În sărbătorile calendaristice). Traseul lor poate fi circular (mai ales În procesiunile religioase În care un obiect sacru este scos din altar și plimbat prin comunitate) sau linear (participanții pleacă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
unul de marginalizare; altfel spus, ca un sistem de integrare diferențiată (K. Ashley, 2001; B. Blehr, 1999; D. Bryan, 2000; S. Davis, 1986; N. Jarman, 1997; C. Lane, 1981; R. Sanson, 1976). Paradele și procesiunile pot implica, prin potențialitățile lor ritualice, contestarea, directă sau metaforică, a ordinii sociale. Această posibilitate derivă din contradicția dintre caracterul public și regulile relativ stricte de includere și excludere. În formula succintă a lui S.G. Davis (1986, p. 166), „paradele erau evenimente publice, În măsura În care acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
din Japonia, când obiectele sacre sunt scoase din templu și purtate prin comunitate, se creează un interval liminal, În care sunt permise nu numai depășirea unor norme sociale, ci și acte de sancțiune socială. Altfel spus, procesiunea religioasă include elemente ritualice de tip carnavalesc și de tip charivari. În alte cazuri, referentul simbolic al unei parade este, prin natura sa, contestatar. Este cazul paradelor de 1 Mai, care evocă luptele clasei muncitoare și care, ambalate În formele consacrate ale procesiunilor oficale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Nu trebuie uitat Însă că modernitatea cunoaște numeroase forme de „turism religios” (L. Tomasi, 2002), În care elementele de comportament laic și religios se amestecă, precum și variate tipuri de pelerinaje la locuri considerate semnificative de participanți, locuri care generează comportamente ritualice analoage celor religioase - chiar dacă acel loc și acea semnificație nu sunt incluse de sistemele religioase În geografia lor sacră; e) pe o axă istorică, pelerinajele de tip arhaic (călătorie pe jos, Însoțită de mari riscuri) pot fi separate de cele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se adaugă caracterul tranzitoriu specific comportamentului pelerinilor” (S. Coleman, 2002, p. 358). În ultimele decade ale secolului XX, numeroasele descrieri etnografice au dezvăluit faptul că pelerinajul funcționează ca un sistem compozit, care amestecă credințe religioase, figuri și narative mitologice, unități ritualice (sacrificii, acte magice, componente ale riturilor de trecere, elemente de sărbătoare și chiar carnaval), reminiscențe și constructe de literatură populară și cultă. În plus, pelerinajul a generat numeroase creații arhitecturale, monumente de sculptură și pictură, creații muzicale și, mai recent
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
unor specialiști ai sacrului, care gestionează accesul la centrul originar, prin instituirea de norme și reguli, prin construirea de clădiri, În scop religios sau cu substrat practic (pentru cazare, tratament, comerț). În timp, cultul local se dezvoltă și cunoaște forme ritualice specifice care, la rândul lor, solicită medierea oferită de oficianți inițiați, despre care se crede că dețin, În urma contactului permanent cu „centrul”, anumite secrete sacre. Noul construct ceremonial atrage valuri de pelerini și facilitează crearea unei mitologii bine individualizate a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
magice, comemorările, celebrările sau paradele politice, ceremoniile funerare și riturile calendaristice nu depășesc limita câtorva zile (chiar dacă ele pot fi dezvoltate Într-o succesiune de secvențe rituale, de durată mai mare, precum inițierile eroice sau vindecările magice). Pelerinajul, ca ansamblu ritualic unitar, poate să solicite luni și chiar ani ( În condițiile mersului pe jos), mai ales În cazul unor călătorii devoționale către centre sacre Îndepărtate. De aceea, călătoria pelerinului cunoaște câteva secvențe clare: plecarea, parcurgerea drumului, atingerea centrului, comuniunea consacratoare, călătoria
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
au trăit și au povestit acest eveniment ca (pe) o experiență purificatoare. ș...ț Michael Jackson a funcționat ca un declanșator al unor manifestări ale imginarului colectiv, altele decât cele tipice pentru comunicarea artistică; el a catalizat experiențe de factură ritualică, dând formă, nume și oportunitați de concretizare pentru atitudini și experiențe adânc Înrădacinate În cultura populară. Prin Întreaga sa desfășurare, concertul de pe Stadionul Național a confirmat pelerinajul. La capătul unui traseu ce a implicat sacrificii și devoțiune, fidelii au avut
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Astfel, pelerinajul ca o călătorie către Întâlnirea cu altul le-a oferit celor care s-au abandonat acestei experiențe șansa să devină alții. (M. Coman, 2003, pp. 160-163) Granițe și Întrepătrunderitc "Granițe și Întrepătrunderi" Pelerinajul este cel mai amplu sistem ritualic ce implică o desfășurare spațială, transformând călătoria din act funcțional În act simbolic. Pelerinajul, prin caracterul său popular, se aseamănă mai mult cu procesiunile decât cu paradele (care instituie o separare clară Între participanți și excluși, actori și spectatori) și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și carnavalul" Sărbătoare, festival, ospăț, banchet, fiesta, carnaval, celebrare - În literatura de specialitate, termenii folosiți pentru a denumi această clasă ceremonială sunt variați și eterogeni. În esență, sărbătoarea apare ca o categorie integrantă, În care sunt apoi incluse diferite complexe ritualice care se individualizează prin anumite note specifice. Sărbătorile și festivalurile sunt evenimente majore, create pentru Întreaga comunitate, În forme simbolice, active, pentru a arăta modul fundamental de a trăi al acelei comunități - o esențializare și tipizare a existenței comune. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
grup este menită să se exprime deplin și este etalată, În mod conștient, În fața publicului. (E. Turner, 1996, vol. II, p. 484) Sărbătorile pot fi cel mai bine definite drept zile sau perioade ieșite din comun, destinate comemorării sau celebrării ritualice, deseori prin participarea, conform tradiției, la evenimente sau perioade care au o anumită importanță pentru un individ sau pentru comunitatea sa. (E. Horowitz, 1994, pp. 276-277) În sensul curent, sărbătoarea poate desemna: un timp al celebrării, sacru sau laic; celebrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt pregătite și consumate cantități uriașe de alimente și băutură. Deseori, acestea pot include mâncăruri tradiționale, care se prepară numai cu ocazia unei anumite sărbători și al căror consum implică ideea unor forme de comunicare cu duhurile strămoșilor; g) dramatizări ritualice: În diversele spații consacrate sărbătorii au loc puneri În scenă (de obicei) ale narativelor mitice de Întemeiere. Prin aceste dramatizări, comunitatea retrăiește, cu o intensitate sporită, momentele sacre ale Începuturilor, faptele, suferințele, sacrificiile, miracolele și victoriile zeilor și eroilor civilizatori
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
funcții ale acestei familii de ritualuri nu este un lucru simplu. În general, două mari categorii de interpretări se opun. Unii cercetători susțin că cea mai importantă funcție a sărbătorii este de a afirma solidaritatea grupului: de aceea, acest complex ritualic este deseori prezentat ca un „rit de intensificare”, menirea de a scoate În evidență valorile, normele și simbolurile identitare ale unei comunități. O altă școală de gândire subliniază funcția de contestare a sărbătorilor (În special carnavalul, mascaradele și Charivari): cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
narațiuni și evocări literare și, firește, nenumărate ipoteze teoretice. Niciuna dintre ele nu pare a fi În Întregime satisfăcătoare, iar acest lucru se explică, probabil, prin polivalența structurală a carnavalului: el se individualizează prin caracterul eterogen (include rituri și elemente ritualice din cele mai diverse „familii” ceremoniale), versatil (natura unităților componente, ordinea elementelor și mecanismele de combinare sunt mereu În schimbare) și ambivalent (semnificațiile sale sunt Încărcate de contradicții). Carnavalul Înmănunchiază rituri În mișcare (parade, procesiuni și defilări), concursuri și performanțe
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
11-15; M.J. Goldwasser, 1987, vol. III, pp. 98-101; M. Grinberg, 1985, p. 283; S. Kinser, 1999; P. Riggio, 2004, pp. 20-21; P. Stallybrass, A. White, 1993, pp. 280-290). Carnavalul este alcătuit din numeroase manifestări, integral sau parțial ritualizate. Lista componentelor ritualice esențiale variază Însă de la un autor la altul: performanțe artistice, farse și dramatizări hilare, forme de amenințare simbolică, defilări marcate de acte și declarații licențioase, travestiri, consum excesiv de băutură, spectacole stradale improvizate (D. Gilmore, 1998, pp. 16-26); mascări, acțiuni de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
White (1993) sau cel de festive misrule utilizat de unii istorici ai carnavalului (M. Bristol, 1985; T. Castle, 1986; C. Humphrey, 2001). Cu ajutorul acestui operator simbolic, carnavalul Își impune regulile asupra Întregii societăți și instaurează un mod unic de agregare ritualică, Întemeiat pe răsturnarea regulilor sociale acceptate și pe comuniunea generalizată. Formele prin care se concretizează În plan ritualic inversiunea (care definesc, simultan, caracteristicile majore ale carnavalului) sunt: reorganizarea spațiului și timpului social, anularea ordinii sociale și contestarea Puterii, excesele - gestuale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1986; C. Humphrey, 2001). Cu ajutorul acestui operator simbolic, carnavalul Își impune regulile asupra Întregii societăți și instaurează un mod unic de agregare ritualică, Întemeiat pe răsturnarea regulilor sociale acceptate și pe comuniunea generalizată. Formele prin care se concretizează În plan ritualic inversiunea (care definesc, simultan, caracteristicile majore ale carnavalului) sunt: reorganizarea spațiului și timpului social, anularea ordinii sociale și contestarea Puterii, excesele - gestuale și verbale, de consum de mâncare și băutură. Un spațiu și un timp aparte Carnavalul se folosește de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]