1,873 matches
-
croate, dar în Iugoslavia comunistă s-a revenit în croată la cuvintele împrumutate. Exemple de astfel de cuvinte: După proclamarea Republicii Croația în 1991, purismul lingvistic s-a reafirmat. Tendința este în primul rând de a înlocui cuvintele folosite în sârbă în general, și cele care amintesc de fosta Iugoslavie în special, printre care multe împrumuturi comune sârbei și croatei, cu cuvinte croate mai vechi, care s-au păstrat în fondul pasiv și care redevin active. De exemplu, dintre cele de
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
cuvinte: După proclamarea Republicii Croația în 1991, purismul lingvistic s-a reafirmat. Tendința este în primul rând de a înlocui cuvintele folosite în sârbă în general, și cele care amintesc de fosta Iugoslavie în special, printre care multe împrumuturi comune sârbei și croatei, cu cuvinte croate mai vechi, care s-au păstrat în fondul pasiv și care redevin active. De exemplu, dintre cele de mai sus se folosesc din nou "dužnosnik" și "promidžba". Alte exemple: Astfel de împrumuturi nu dispar totuși
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
denumită tradițional prin termenul „limba sârbocroata” și, printr-un termen neutru, diasistemul slav de centru-sud, dar și o limbă "ausbau" cu propriul său standard. Este limba oficială în Șerbia, Bosnia și Herțegovina și Muntenegru, fiind vorbită și de minoritățile naționale sârbe din țările vecine cu Șerbia, precum și de un mare număr de emigranți sârbi în Europa Occidentală, America de Nord și Australia. Numărul vorbitorilor de limba sârbă este de circa 8-9 milioane. Datele de mai jos reflectă numărul vorbitorilor de limba sârbă numai
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
limba sârbă numai dacă acest lucru este precizat, deoarece majoritatea statisticilor se referă la persoanele de naționalitate sârbă sau care provin din Șerbia. Nu se știe câți dintre acestia vorbesc efectiv sârbește. În plus, în unele țări, statisticile nu disting sârbă de sârbocroata. Distribuția populației sârbe în lume este următoarea: este oficială în Șerbia, în Kosovo, în Bosnia și Herțegovina și în Muntenegru, și are statut de limbă minoritara recunoscută, adică folosibila oficial în condiții diferite de la țară la țară, în
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
lucru este precizat, deoarece majoritatea statisticilor se referă la persoanele de naționalitate sârbă sau care provin din Șerbia. Nu se știe câți dintre acestia vorbesc efectiv sârbește. În plus, în unele țări, statisticile nu disting sârbă de sârbocroata. Distribuția populației sârbe în lume este următoarea: este oficială în Șerbia, în Kosovo, în Bosnia și Herțegovina și în Muntenegru, și are statut de limbă minoritara recunoscută, adică folosibila oficial în condiții diferite de la țară la țară, în: Croația, Republica Macedonia, România, Ungaria
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
subîmpărțirile dialectului štokavian se face după felul în care a evoluat în diasistemului slav de centru-sud sunetul din limba slavă veche "ĕ" transcris prin litera ѣ „iat”, în trei grupuri de graiuri: Varianta torlakiană este inclusă într-o împărțirea limbii sârbe în cinci grupuri de graiuri: din Vojvodina-Šumadija, din Herțegovina de est, din Zeta-Lovćen, din Kosovo-Resava și din Prizren-Timoc. Acesta din urmă este cel care corespunde cu varianta torlakiană. Standardul admite pronunțarea ekaviană și (i)jekaviană, precum și transcrierea acestora, dar nu
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
urmă este cel care corespunde cu varianta torlakiană. Standardul admite pronunțarea ekaviană și (i)jekaviană, precum și transcrierea acestora, dar nu și pronunțarea ikaviană, și nici varianta torlakiană. Marea majoritate a mijloacelor de informare în masă folosește pronunțarea ekaviană. Istoria limbii sârbe este strâns legată de începuturile și evoluția literaturii în această limbă. Primele documente ce se pot considera ca fiind în limba sârbă sunt scrise cu alfabetul chirilic și datează din secolele al XI-lea și al XII-lea. Cel mai
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
cunoscut mai multe standardizări în cursul istoriei. Prima stadardizare are loc la începutul secolului al XIII-lea, sub domnia primului rege sârb, Ștefan I Nemanjić. Este efectuată de fratele acestuia, Rastko Nemanjić, mai cunoscut că Sfanțul Sava, întemeietorul bisericii ortodoxe sârbe autocefale, în jurul anului 1220. În acea vreme, scrierea limbii sârbe începe să se îndepărteze de cea a limbii slavone, în sensul că se adaptează bine la schimbările fonetice ce au avut loc până atunci. Limba astfel rezultată se numește sârbo-slavă
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
loc la începutul secolului al XIII-lea, sub domnia primului rege sârb, Ștefan I Nemanjić. Este efectuată de fratele acestuia, Rastko Nemanjić, mai cunoscut că Sfanțul Sava, întemeietorul bisericii ortodoxe sârbe autocefale, în jurul anului 1220. În acea vreme, scrierea limbii sârbe începe să se îndepărteze de cea a limbii slavone, în sensul că se adaptează bine la schimbările fonetice ce au avut loc până atunci. Limba astfel rezultată se numește sârbo-slavă, iar scrierea să, scriere din Raška. Din punct de vedere
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
sub domnia lui Ștefan Lazarević, în jurul anului 1400. Este efectuată în școala condusă de cărturarul bulgar Constantin Filosoful, în mănăstirea Manasija, așezată pe malul râului Resava. Reforma școlii de la Resava este arhaizanta și influențată de limba greacă, apropiind standardul limbii sârbe de cel al limbii bulgare. În această variantă sunt scrise, de exemplu, "Slovo Ljubve" (Cuvântul iubirii) (1409) al lui Ștefan Lazarević și "Žitija despota Stefana Lazarevića" (Viața despotului Ștefan Lazarević) (1433), a lui Constantin Filosoful. Între secolele al XVII-lea
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
iubirii) (1409) al lui Ștefan Lazarević și "Žitija despota Stefana Lazarevića" (Viața despotului Ștefan Lazarević) (1433), a lui Constantin Filosoful. Între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, literatura sârbă decade foarte mult. Singurul vestigiu de seamă al culturii sârbe medievale supraviețuiește în mănăstirea Beočin din Bačka. A fost adus aici de călugării copiști de manuscrise de la mănăstirea Rača, refugiați din calea cuceririi otomane. Reprezentatul cel mai de seamă al celor din Rača este Gavril Stefanović Venclović (1680-1749), caracterizat printr-
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
existat un curent favorabil introducerii alfabetului latin, folosit cu succes și de alte popoare sud-slave, în primul rând de croați. În școlile publice din Imperiul Austriac învățarea scrierii latine era obligatorie. Aceste curente au fost privite de conducerea Bisericii Ortodoxe Sârbe drept atacuri împotriva ființei religioase și naționale sârbești, de aceea clerul sârb a cerut ajutorul tarului Petru I al Rusiei, care le-a trimis cărți și învățători. În credința greșită că varianta rusă a limbii slavone este mai veche decât
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
al Rusiei, care le-a trimis cărți și învățători. În credința greșită că varianta rusă a limbii slavone este mai veche decât varianta ei sârbă, preoțimea a adoptat-o pe prima. Aceasta este și astăzi limba liturgica a Bisericii Ortodoxe Sârbe. În această perioadă, limba literară laică este un amestec de elemente ale graiurilor din Voivodina, ale varianței ruse a limbii slavone și ale limbii ruse literare laice. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cărturarul Vuk Stefanović Karadžić întreprinde
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
este un amestec de elemente ale graiurilor din Voivodina, ale varianței ruse a limbii slavone și ale limbii ruse literare laice. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cărturarul Vuk Stefanović Karadžić întreprinde o reformă radicală a normelor limbii sârbe, cu ajutorul unor filologi de seamă ai vremii, precum frații Grimm, și al puterii austriece, reprezentată de lingvistul sloven Jernej Kopitar. Prin lucrarea "Dicționar sârbesc" (publicată prima dată în 1818, dar mai larg răspândită abia prin ediția a II-a din
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
sloven Jernej Kopitar. Prin lucrarea "Dicționar sârbesc" (publicată prima dată în 1818, dar mai larg răspândită abia prin ediția a II-a din 1852), prin traducerea să a Noului Testament din 1847 și prin alte lucrări, el pune bazele limbii sârbe standard actuale. O fundamentează pe graiul din Herțegovina de est, care face parte din dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană, vorbit și în Șerbia de sud-vest, regiunea natală a lui Karadžić. Sub influența romantismului din Europa Occidentală, Karadžić recomandă ca
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
lui Karadžić. Sub influența romantismului din Europa Occidentală, Karadžić recomandă ca model pentru limba literară pe cea a literaturii populare și respinge normele de atunci influențate de limba rusă, care nu corespund cu structura gramaticala și sistemul fonologic ale limbii sârbe. În același timp simplifica la maximum ortografia, pe baza principiului fonemic. Reforma lui Karadžić este influențată și de opere literare croate. De altfel activitatea să se desfășoară în paralel cu standardizarea limbii croate, efectuată tot pe baza dialectului štokavian cu
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
lor. Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, sârbii folosesc din ce in ce mai mult si scrierea cu alfabetul latin al limbii croate. Filologul Đura Daničić începe să redacteze cu acest alfabet, ușor modificat, "Rječnik hrvatskoga ili srpskoga jezika" (Dicționarul limbii croate sau sârbe) al Academiei Iugoslave de Stiinte și Arte, înființată la Zagreb în 1866. Apropierea dintre limba sârbă și limba croată se continuă după Primul Război Mondial, de data aceasta în cadrul Regatului sârbilor, croaților și slovenilor, devenit mai apoi Regatul Iugoslaviei, create
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
devenit mai apoi Regatul Iugoslaviei, create sub egida Șerbiei, țara învingătoare în război. Autoritățile de la Belgrad susțin din ce in ce mai mult ideea limbii sârbocroate. În Iugoslavia comunistă de dupa al Doilea Război Mondial, promovarea limbii sârbocroate și încercările de a estompa diferențele dintre sârbă și croată devin componente ale politicii lingvistice oficiale, după cum reiese și din „Acordul de la Novi Sad” (1954), semnat de 25 de lingviști și scriitori, 18 sârbi și șapte croați, în care se stipulează că limba comună a sârbilor, croaților, muntenegrenilor
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
Novi Sad” (1954), semnat de 25 de lingviști și scriitori, 18 sârbi și șapte croați, în care se stipulează că limba comună a sârbilor, croaților, muntenegrenilor și bosniacilor este sârbocroata, care se poate numi și croatosârbă, cu două variante literare, sârbă și croată. Se decide totodată și redactarea unui dicționar unic. În această perioadă, limba sârbă evoluează mai departe. Ca urmare a urbanizării se răspândește un așa-numit „stil belgrădean”, care se îndepărtează de limbajul astăzi devenit rustic al lui Karadžić
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
totodată și redactarea unui dicționar unic. În această perioadă, limba sârbă evoluează mai departe. Ca urmare a urbanizării se răspândește un așa-numit „stil belgrădean”, care se îndepărtează de limbajul astăzi devenit rustic al lui Karadžić. După destrămarea Iugoslaviei, limbile sârbă și croată se îndepărtează din nou una de alta. În limba sârbă aceasta se manifestă, de exemplu, prin reintrarea în limba literară a unor elemente ale limbii liturgice, iar constituția prevede că limba oficială a statului este limba sârbă scrisă
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
limba literară a unor elemente ale limbii liturgice, iar constituția prevede că limba oficială a statului este limba sârbă scrisă cu alfabetul chirilic, dar și alfabetul latin rămâne de folosință curentă. În 1997 s-a creat Consiliul pentru Standardizarea Limbii Sârbe care activează pentru înlocuirea standardului limbii sârbocroate, fără să practice purismul față de cuvintele croate, pe care le tratează că împrumuturi. Totodată sprijină folosirea alfabetului chirilic, periclitată de cea a alfabetului latin, și promovează înlocuirea împrumuturilor în creștere din limba engleză
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
care le tratează că împrumuturi. Totodată sprijină folosirea alfabetului chirilic, periclitată de cea a alfabetului latin, și promovează înlocuirea împrumuturilor în creștere din limba engleză cu cuvinte sârbești. Aceasta secțiune tratează succint principalele aspecte fonologice, fonetice și prozodice ale limbii sârbe. Limba sârbă are cinci foneme vocalice: Consoanele limbii sârbe sunt în număr de 25: Observații: Observații: Când două consoane, una surda și una sonoră ajung în contact prin adăugarea la un cuvant a unei desinențe sau a unui sufix, ori
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
chirilic, periclitată de cea a alfabetului latin, și promovează înlocuirea împrumuturilor în creștere din limba engleză cu cuvinte sârbești. Aceasta secțiune tratează succint principalele aspecte fonologice, fonetice și prozodice ale limbii sârbe. Limba sârbă are cinci foneme vocalice: Consoanele limbii sârbe sunt în număr de 25: Observații: Observații: Când două consoane, una surda și una sonoră ajung în contact prin adăugarea la un cuvant a unei desinențe sau a unui sufix, ori prin formarea unui cuvânt compus, prima consoana devine la
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
š înaintea consoanelor ć, dž, č, đ, lj și nj: "păziți" „a fi atent” > "pažljiv" „atent”, "nositi" „a purta” > "nošnja" „port” (îmbrăcăminte). De asemenea, n trece în m înaintea lui b: "stan" „locuința” > "stambeni" „locativ”. Conform principiului fonemic al grafiei sârbe, asimilările sunt în general redate în scris, dar există și excepții. De exemplu asimilările dintre consoane nu sunt redate în scris la sfârșit de cuvânt ("Šef bi" "bi voleo da radimo" „Șefului i-ar plăcea să lucrăm”, "Ostao je bez
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
bi voleo da radimo" „Șefului i-ar plăcea să lucrăm”, "Ostao je bez" [bes] "kaputa" „A rămas fără palton”), între prefixele terminate în d și cuvintele începând cu s ("predsednik" ['pretsednik] „președinte”), în cuvinte străine derivate relativ recent cu prefixe sârbe ("podtekst" ['pottekst] „subtext”), în împrumuturi relativ recente: "dragstor" ['drakstor] „drugstore”. Când, cu ocazia derivării, a compunerii sau a flexiunii, se întâlnesc două consoane identice, în general rămâne numai una din ele. Deseori identitatea se creează prin asimilare. Exemple: Sunt și
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]